Furt calificat. Violare de domiciliu. Absorbire
| Comentarii |
|
Furtul săvârşit într-o locuinţă, prin folosirea fără drept a unei chei adevărate, absoarbe, în mod natural, şi infracţiunea de violare de domiciliu, constituind, în drept, infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. i) din Codul penal.
(Decizia nr. 1306 din 13 septembrie 2001 - Secţia a 11-a penală)
Prin Sentinţa penală nr. 133 din 30 ianuarie 2001, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, în baza art. 192 alin. 2 din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal, a condamnat-o pe inculpata P.A.M. la 15 zile închisoare.
în baza art. 31 alin. 2 din Codul penal raportat la art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a) din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal, raportat la art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 lit. c) din Codul penal, a condamnat pe aceeaşi inculpată la 3 luni închisoare.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că fapta comisă de inculpată de a pătrunde în mod repetat în locuinţa părţii vătămate L.l. fără acordul acesteia sau al altei persoane îndreptăţite, împreună cu alte persoane, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de violare de domiciliu, în formă continuată, faptă prevăzută de art. 192 alin. 2 din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal. De asemenea, faptele comise de inculpată, de a determina şi înlesni sustrageri de bunuri în mod repetat, întrunesc în drept formele participaţiei improprii la infracţiunea de furt calificat în formă continuată, faptă prevăzută de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a) din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal şi art. 31 alin. 2 din Codul penal, fapte aflate în concurs real de infracţiuni, prevăzut de art. 33 lit. c) din Codul penal.
împotriva acestei sentinţe a formulat apel inculpata, care a criticat soluţia instanţei de fond ca fiind nelegală şi netemeinică, solicitând schimbarea încadrării juridice în art. 31 raportat la art. 208 - 209 lit. a) şi i) din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal şi aplicarea art. 18 din Codul penal.
Examinând legalitatea şi temeinicia soluţiei instanţei de fond, atât din punct de vedere al motivelor de apel, cât şi din oficiu, tribunalul a constatat critica formulată ca fiind nefondată, deoarece din actele şi probele dosarului rezultă în mod indubitabil că inculpata a săvârşit faptele pentru care a fost trimisă în judecată şi condamnată, acestea având un grad mare de pericol social.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a ll-a penală, prin Decizia penală nr. 717/A din 10 mai 2001, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpată împotriva Sentinţei penale nr. 133 din 30 ianuarie 2001, pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, cu obligarea acesteia la plata a 100.000 lei cheltuieli judiciare statului.
împotriva Deciziei penale nr. 717 din 10.05.2001 a Tribunalului Bucureşti-Secţia a ll-a penală în termen legal a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, criticând-o sub aspectul greşitei încadrări juridice a faptelor săvârşite de inculpată.
în dezvoltarea acestui motiv de recurs se arată că în sarcina inculpatei trebuia reţinută o singură infracţiune de furt calificat comisă în formă continuată şi în modalitatea participaţiei improprii prevăzută de art. 31 din Codul penal raportat la art. 208- 209 lit. a) şi i) din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal, întrucât infracţiunea de furt calificat absoarbe în mod natural violarea de domiciliu.
Instanţa de fond şi cea de apel au reţinut în mod greşit starea de fapt, apreciind că acţiunile de pătrundere în locuinţa părţii vătămate nu se suprapun în timp actelor de sustragere şi că primele fie au avut o durată mai îndelungată, fie au fost comise fără a fi însoţite întotdeauna de acte de sustragere.
Această apreciere este eronată deoarece atât din declaraţiile inculpatei, cât şi din cele ale martorilor audiaţi în cauză rezultă că aceştia au petrecut mai multă vreme în locuinţa lui L.V., întrucât aveau permisiunea acestuia şi au intrat numai ocazional în locuinţa părţii vătămate L.I., îndemnaţi de inculpată şi împreună cu ea, pentru a lua diverse bunuri, după care se întorceau la L.V.
Recursul declarat în cauză a fost retras de către parchet, fiind însuşit de către inculpată.
Recursul este fondat, hotărârile pronunţate fiind supuse casării, în baza art. 3859 pct. 17 din Codul de procedură penală.
Infracţiunea de furt calificat în modalitatea prevăzută de art. 209 lit. i) din Codul penal include în conţinutul său în mod natural infracţiunea de violare de domiciliu.
în speţă, martorul L.V. i-a încredinţat inculpatei cheile de la apartamentul său, pentru perioada cât urma să fie plecat în concediu. în locuinţa acestuia, inculpata a găsit cheile de la apartamentul părţii vătămate L.I., care locuieşte în acelaşi imobil şi care, de asemenea, era plecată.
Folosind fără drept cheile de la apartamentul părţii vătămate, inculpata a pătruns în apartamentul acesteia împreună cu mai multe persoane, de unde au sustras mai multe bunuri, la diferite date.
Din situaţia de fapt descrisă rezultă că scopul pătrunderii în locuinţă a fost acela al sustragerii de bunuri, inculpata înlesnind martorilor această activitate, care nu au cunoscut împrejurarea că inculpata nu are permisiunea de a pătrunde în locuinţa părţii vătămate.
în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) din Codul de procedură penală s-a admis recursul însuşit de inculpată, s-a casat în totalitate decizia penală şi în parte sentinţa penală şi rejudecând în fond:
S-au înlăturat dispoziţiile art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) din Codul penal şi condamnarea inculpatei pentru cele două infracţiuni prevăzute de art. 192 alin. 2 din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal şi, respectiv, art. 31 alin. 2 din Codul penal raportat la art. 208- 209 alin. 1 lit. a) din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal.
în baza art. 334 din Codul de procedură penală s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor din cele două infracţiuni reţinute în sarcina inculpatei prin actul de sesizare în infracţiunea prevăzută de art. 31 alin. 2 din Codul penal raportat la art. 208- 209 alin. 1 lit. a) şi i) din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal şi a fost condamnată inculpata la 3 luni închisoare, reţinându-se în favoarea acesteia circumstanţe atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) şi c) din Codul penal.
OPINIE SEPARATĂ în sensul respingerii recursului însuşit de inculpata P.A.M., pentru faptul că este nefondat
Se apreciază că recursul însuşit de inculpată trebuia respins ca nefondat, întrucât atât prima instanţă, cât şi cea de apel au făcut o temeinică încadrare juridică, reţinând concursul dintre infracţiunile prevăzute de art. 31 alin. 2 raportat la art. 208 alin. 1 - 209 lit. a) din Codul penal şi art. 192 alin. 2 din Codul penal.
Astfel, din formularea art. 209 lit. g) din Codul penal nu rezultă nici explicit, nici implicit voinţa legiuitorului de a include violarea de domiciliu ca un simplu element circumstanţial în conţinutul infracţiunii de furt.
Nereţinerea, în astfel de cazuri, şi a infracţiunii de violare de domiciliu ar lăsa fără apărare una din valorile sociale esenţiale ale societăţii, care este inviolabilitatea domiciliului persoanei.
NOTĂ:
Apreciez că, în speţă, opinia separată este greşită.
Infracţiunea de violare de domiciliu este absorbită de furtul săvârşit prin efracţie, escaladare, prin folosirea fără drept a unei chei adevărate sau a unei chei mincinoase, deoarece acest furt nu poate fi săvârşit decât printr-o pătrundere fără drept în locuinţă (absorbţie naturală).
De altfel, în speţă este situaţia prevăzută de art. 41 alin. 3 din Codul penal, care defineşte infracţiunea complexă, respectiv infracţiunea care cuprinde în conţinutul său fie ca element constitutiv, fie ca element circumstanţial o acţiune sau o inacţiune care constituie prin ea însăşi o faptă prevăzută de legea penală.
Aşa cum rezultă din textul de lege menţionat, infracţiunea complexă se prezintă sub două forme diferite, în funcţie de rolul pe care îl îndeplineşte, în conţinutul infracţiunii complexe, infracţiunea absorbită, respectiv infracţiunea complexă propriu-zisă (precum tâlhăria, ultrajul) şi infracţiunea complexă ca variantă agravantă a unei infracţiuni simple (în această situaţie, infracţiunea complexă cuprinde în conţinutul său agravat sau calificat o faptă care este percepută ca infracţiune de sine stătătoare, cum este, de altfel, cazul din speţă).
