Inşelăciune. Antecontract de vânzare-cumpărare a unui imobil. Clauză de răzgăndire. înstrăinarea bunului. Achitare
| Comentarii |
|
Nu constituie infracţiune fapta proprietarului care, întemeindu-se pe "clauza de răzgăndire" din antecontractul de vânzare-cumpărare a unui imobil, înstrăinează bunul respectiv altei persoane.
(Decizia nr. 1236 din 18 septembrie 2001 - Secţia Ipenală)
Prin Sentinţa penală nr. 190 din 24.02.2000, pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, s-a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) din Codul de procedură penală, achitarea inculpatului I.G., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. 2 şi 3 din Codul penal.
în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) din Codul de procedură penală, s-a dispus achitarea aceluiaşi inculpat, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 292 din Codul penal.
în baza art. 346 alin. 4 din Codul de procedură penală, s-a lăsat nesoluţionată latura civilă a cauzei.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că, la data de 4.12.1995, între inculpat şi partea vătămată T.l. s-a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare, cu privire la apartamentul proprietatea inculpatului, consemnat într-un act sub semnătură privată. Prin acelaşi înscris, s-a prevăzut posibilitatea pentru fiecare dintre părţi de a se răzgândi asupra vânzării-cumpărării, cu obligarea restituirii sumei de bani.
Părţile au convenit ca perfectarea contractului să aibă loc odată cu încheierea în formă autentică, la momentul plăţii integrale a preţului de 42.000.000 lei, avansul fiind de 21.000.000 lei.
Partea vătămată s-a mutat în apartament la data de 5.12.1994, neachitând diferenţa de preţ, astfel că nu s-a mai încheiat contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică.
La data de 4.04.1997, inculpatul a vândut apartamentul martorei O.V., încheindu-se între aceştia un contract de vânzare-cumpărare în formă autentică.
S-a reţinut, din probele administrate, că soţii O. - noii cumpărători - cunoşteau de la inculpat că acesta încheiase anterior un antecontract de vânzare-cumpărare, privind acelaşi apartament, cu partea vătămată T.l.
După încheierea actului autentic, inculpatul le-a înmânat soţilor O. o sumă de 21.000.000 lei, pentru a fi înmânată părţii vătămate T.l.
La data de 10.04.1997, soţii O. s-au mutat în apartament, familia T. fiind obligată să plece.
Instanţa de fond a reţinut că această cauză se află exclusiv în sfera dreptului civil, fapta inculpatului de a vinde apartamentul se înscrie în clauzele convenţiei, care, potrivit art. 969 din Codul civil, este "legea părţilor", inculpatului revenindu-i obligaţia de a restitui părţii vătămate suma de bani convenită.
Cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 292 din Codul penal, instanţa de fond a dispus achitarea, reţinând că antecontractul de vânzare-cumpărare nu transmite dreptul de proprietate, inculpatul păstrându-şi dreptul de proprietar, astfel că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de fals în declaraţii, cu privire la declaraţia dată de inculpat în faţa notarului.
împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, motivat de faptul că este greşită încadrarea juridică dată soluţiei de achitare, respectiv art. 10 lit. b) din Codul de procedură penală, în loc de art. 10 lit. d) din Codul de procedură penală, urmare căreia instanţa trebuia să se pronunţe şi asupra laturii civile.
Prin Decizia penală nr. 423 din 16.03.2001, Tribunalul Bucureşti - Secţia a ll-a penală a respins ca nefondat apelul declarat de parchet.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a declarat recurs împotriva acestei decizii, motivat de faptul că s-a efectuat o greşită aplicare a legii.
Se susţine că soluţia corectă de achitare a inculpatului este cea prevăzută de art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) din Codul de procedură penală, deoarece încheierea unui contract necesită existenţa unui acord de voinţă al părţilor asupra tuturor clauzelor contractuale.
Analizând probele din dosarului cauzei, prin prisma motivelor de recurs invocate - art. 3859 pct. 171 şi pct. 18 din Codul de procedură penală - Curtea a constatat următoarele:
Inculpatul este trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 215 alin. 2 şi 3 din Codul penal şi, respectiv, de art. 292 din Codul penal, în condiţiile art. 33 lit. a) din Codul penal.
Soluţia instanţei de fond este fondată pentru argumentele arătate în motivarea hotărârii, cu următoarele precizări:
Din conţinutul actului de vânzare-cumpărare sub semnătură privată, încheiat de părţi, rezultă şi faptul că acestea au prevăzut posibilitatea anulării convenţiei, stipulând o clauză de răzgăndire, cu obligarea părţii care o invocă: vânzătorul pierde preţul plus 50% din valoare, iar cumpărătorul pierde 50% din preţul plătit.
Acest act dă naştere în sarcina părţilor la o obligaţie de a face, respectiv de a încheia în viitor un contract de vânzare-cumpărare autentic sau de renunţare la acesta prin voinţa uneia din părţile contractante.
în considerentele de mai sus, vânzarea ulterioară a apartamentului în litigiu, altei persoane, echivalează cu o dezicere a vânzării faţă de partea vătămată, care se înscrie în clauza din actul menţionat.
Ca urmare, fiind cert vorba de o promisiune de vânzare-cumpărare, obligaţia legală a inculpatului este aceea de restituire a preţului, cu amendarea convenită în actul de vânzare-cumpărare sub semnătură privată şi, ca atare, fapta sa de a nu încheia un act autentic de vânzare-cumpărare cu partea vătămată nu constituie o faptă penală, fiind o cauză civilă, astfel încât achitarea inculpatului, conform art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) din Codul de procedură penală, este legală şi temeinică, cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. 2 şi 3 din Codul penal.
De asemenea, s-a apreciat că şi achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 292 din Codul penal este întemeiată.
Pentru considerentele expuse, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, a respins ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
