Infracţiunea de spălare de bani. Infracţiuni din care provin sumele de bani ce fac obiectul spălării. Aplicarea legii penale mai favorabile
| Comentarii |
|
Prin Legea nr. 21/1999 a fost incriminată infracţiunea de spălare de bani, enunţându-se şi infracţiunile din care trebuie să provină sumele de bani ce fac obiectul spălării, pentru ca prin Legea nr. 656/2002, care a abrogat legea anterioară, înlocuind-o, să nu se mai limiteze sfera acestor infracţiuni.
împrejurarea că legea nouă nu mai prevede infracţiunile din care trebuie să provină sumele de bani ce fac obiectul infracţiunii de spălare de bani şi că ea se referă la tot ceea ce este rezultatul unor fapte penale nu înseamnă că nu ar mai exista temei legal de tragere la răspundere a inculpatului pentru activitatea de spălare de bani probată în cauză.
Legea mai veche, nr. 21/1999, este însă mai favorabilă, întrucât enumeră limitativ infracţiunile din care provin sumele de bani ce fac obiectul „spălării”.
I.C.C.J., s. pen., dec. nr. 7330/18.12.2006
Prin sentinţa penală nr. 326/15.03.2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia 1 penală:
• inculpatul K.M.F. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 15 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c)
C. pen., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 26 C. pen., raportat la art. 23 alin. (1) din Legea nr. 21/1999, cu aplicarea art. 13 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din art. 23 alin. (1) din Legea nr. 21/1999, art. 215 alin. (1), (2) şi (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 291, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., şi art. 177 din Legea nr. 141/1997, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Inculpatul a mai fost condamnat în baza art. 43 din Legea nr. 82/1991 (art. 40 din Legea nr. 82/1991 în vechea reglementare), prin înlăturarea art. 41 alin. (2) C. pen., la 6 luni închisoare, constatându-se graţiată condiţionat pedeapsa, potrivit art. 1 şi 7 din Legea nr. 543/2002.
In baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., inculpatul a fost achitat pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 23 alin. (2) din Legea nr. 21/1999, art. 323 C. pen. şi art. 13 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
• inculpatul A.F. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1), (2) şi (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 177 din Legea nr. 141/1997, prin schimbarea încadrării juridice din art. 26 C. pen., raportat la art. 177 din Legea nr. 141/1997, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1999, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din art. 26 C. pen., raportat la art. 177 din Legea nr. 141/1997, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1999, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din art. 26 C. pen., raportat la art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1999, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 26 raportat la art. 291, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
In baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., inculpatul a fost achitat pentru infracţiunile prevăzute de art. 23 alin. (2) din Legea nr. 21/1999, art. 323 C. pen., art. 26 C. pen., raportat la art. 13 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen., şi art. 26 C. pen., raportat la art. 43 din Legea nr. 82/1991 (art. 40 din Legea nr. 82/1991 în vechea reglementare).
• inculpatul Y.J. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 288 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 291 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 16 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen.
Inculpatul a mai fost condamnat în baza art. 287 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la 6 luni închisoare, constatându-se graţiată condiţionat pedeapsa potrivit art. 1 şi 7 din Legea nr. 543/2002.
In baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., inculpatul a fost achitat pentru infracţiunea prevăzută de art. 323 C. pen.
Conform art. 118 lit. d) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a echivalentului în lei al sumei de 300 dolari SUA.
• inculpatul M.H. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 249 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Conform art. 1 şi art. 7 din Legea nr. 543/2002, s-au constatat graţiate condiţionat pedepsele aplicate.
• inculpatul H.I. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 249 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Conform art. 1 şi art. 7 din Legea nr. 543/20002, s-au constatat graţiate condiţionat pedepsele aplicate.
• inculpatul P.C. a fost condamnat în baza art. 288 alin. (1) şi (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din art. 289, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la 2 ani închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani.
In baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., inculpatul a fost achitat pentru infracţiunile prevăzute de art. 23 alin. (2) din Legea nr. 21/1999, art. 323 C. pen. şi 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Inculpaţii K.M.F., M.H. şi H.I. au fost obligaţi în solidar la plata sumei de 85.244.605.396 lei (reprezentând TVA rambursat în perioada mai 1998 - iunie 1999), plus dobânda legală aferentă de la rămânerea definitivă a hotărârii şi până la achitarea integrală a debitului de către inculpaţi, iar până la concurenţa sumei de 41.228.402.198 lei (reprezentând TVA rambursat în perioada martie - iunie 1999) a fost obligat şi inculpatul A.F., în solidar cu inculpaţii K.M.F., M.H. şi H.I., plus dobânda legală aferentă de la rămânerea definitivă a hotărârii până la achitarea debitului cu titlu dc despăgubiri civile către Statul român, reprezentat de M.F.P. - A.N.A.F.
Au fost anulate înscrisurile falsificate utilizate de inculpatul Y.J., respectiv actele utilizate pentru înfiinţarea SC T.P.C. SRL şi SC L.I. SRL, s-a menţinut sechestrul asigurator asupra bunurilor mobile şi imobile proprietatea inculpaţilor K.M.F., H.I. şi M.H.
S-a mai dispus ridicarea sechestrului asigurator asupra bunurilor proprietatea SC P.I. SRL şi a numitei M.G.C.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut, în fapt, că începând cu anul 1998, inculpatul K.M.F. a pus în practică un sistem complex de spălare a unor mari sume de bani în valută şi numerar, în vederea fraudării statului.
Astfel, inculpatul a solicitat unor cetăţeni arabi sau turci aflaţi pe teritoriul României, ca aceştia, folosind documente şi ştampile false, să înfiinţeze societăţi comerciale fictive, ale căror acte financiar-contabile au fost folosite în continuare în operaţiunile de fraudare şi spălare de bani.
Cele 16 firme înfiinţate au desfaşurat operaţiuni numai cu SC R. SRL, societate la care inculpatul K.M.F. era unic asociat. Niciuna din aceste firme nu a depus vreodată declaraţii de impozit, TVA sau bilanţuri contabile, nu a funcţionat la sediile declarate, iar asociaţii menţionaţi în actele constitutive nu au fost niciodată în România ori au stat perioade scurte de timp, după care au părăsit definitiv ţara.
S-a mai reţinut că toate aceste firme implicate aveau deschise conturi şi au acţionat prin B.C.M.B., sucursala Constanţa. La aceeaşi bancă au avut cont deschis atât inculpatul, cât şi firma sa, SC R. SRL.
Prin „firmele fantomă” menţionate inculpatul K.M.F. a achiziţionat diferite mărfuri, în special sape de foraj petrolier casate.
Trecând prin contabilitatea acestor societăţi, preţul sapelor de foraj era multiplicat de aproximativ 10 ori, după care marfa era vândută SC R. SRL. De aici, au fost întocmite documente de export către mai multe firme turceşti (care, potrivit verificărilor, erau fictive) iar marfa era trimisă efectiv în Portul Burgas - Bulgaria, loc din care nu s-a mai putut stabili ce s-a întâmplat cu aceasta.
Pe baza acestor „exporturi” beneficiarul extern a început să efectueze plăţile către SC R. SRL, însă nu prin viramente bancare, ci în marea lor majoritate în numerar, fiind vorba de plăţi succesive care au totalizat cca 39 milioane de dolari SUA. Banii nu erau depuşi la bancă de către reprezentantul plătitorului, ci direct de către inculpatul K.M.F.
La momentul prezentării banilor la casieria băncii (M.B., sucursala Constanţa) inculpatul prezenta şi o listă cu cca 40 se persoane care sosiseră în acea zi cu banii din Turcia, pretinzând că acestea făcuseră un simplu serviciu unui patron turc, de a aduce în România şi a preda aceste sume în favoarea SC R. SRL.
Ca urmare a verificărilor efectuate, s-a constatat că o parte din aceste persoane nu au adus niciodată vreo sumă de bani şi nu îl cunosc pe inculpatul K.M.F., iar o altă parte a persoanelor indicate la depunerea banilor nici nu există.
Dc asemenea, inculpatul s-a folosit de legislaţia română care a fost creată pentru a facilita exportul.
Astfel, conform normelor în vigoare, exportul este scutit de plata TVA, iar taxa plătită este restituită agentului economic de către organul financiar teritorial după efectuarea exportului.
Pe baza tranzacţiilor fictive efectuate, inculpatul a solicitat circumscripţiei fiscale O. din Constanţa rambursarea TVA corespunzător achiziţiilor.
Pe baza documentelor false şi ca urmare a îndeplinirii defectuoase a sarcinilor de serviciu de către inculpaţii M.H., inspector, şi H.I., director, inculpatul K.M.F. a obţinut în mod ilegal de la Statul român, în perioada 1998-1999, rambursări de TVA însumând 87 miliarde de lei.
Sumele obţinute din încasările pretinse externe ca şi rambursarea ilegală de TVA au fost plătite către firmele „fantomă” care figurau ca furnizori.
Din conturile acestora au fost plătite sume de bani către companii din străinătate care nu au putut fi identificate, titlul plăţilor fiind „avans la
contract de achiziţionare mărfuri”.
Referitor la faptele comise de cei şase inculpaţi şi la încadrarea lor juridică, prima instanţă a reţinut următoarele:
1. Privitor la inculpatul F.K., s-a constatat că acesta, în perioada mai 1998 - ianuarie 1999, în calitate de asociat unic şi administrator al SC R. SRL, a formulat 9 cereri de rambursare a TVA adresate Circumscripţiei Financiare O. şi, folosindu-se de documente false, a indus în eroare Statul român în scopul însuşirii pe nedrept a TVA prin prezentarea ca adevărată a situaţiei achiziţiilor, a exporturilor de mărfuri şi repatrierii valutei, situaţie care nu corespunde realităţii, obţinând suma de 44.016.203,198 lei, care constituie prejudiciu pentru Statul român, faptele întrunind elementele constitutive ale infracţiunilor de înşelăciune în forma agravată şi continuată, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., şi de uz de fals, prevăzută de art. 291, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Faptele aceluiaşi inculpat care, în intervalul martie - iunie 1999, având cunoştinţă de situaţia reală a SC R. SRL, l-a ajutat pe inculpatul A.F. să îi inducă în eroare pe reprezentanţii Statului român prin folosirea de documente false cu ocazia formulării a cinci cereri de rambursare de TVA, adresate Circumscripţiei Financiare O. în scopul însuşirii pe nedrept a TVA, cu consecinţa producerii unui prejudiciu de 41.228.402.198 lei, întrunesc elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de
înşelăciune în formă agravată şi continuată prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Deoarece după cesionarea părţilor sociale, cererile de rambursare au fost formulate de A.F., iar activitatea inculpatului F.K. nu mai corespundea participaţiei în forma autoratului, ci a complicităţii, s-a apreciat că toate aceste acţiuni de sprijinire s-au făcut în baza aceleiaşi rezoluţiuni infracţionale şi că, fiind vorba de o infracţiune continuată, actele de complicitate sunt absorbite în cele de autorat.
Aşa fiind, în final s-a reţinut în sarcina inculpatului F.K. o singură infracţiune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pentru întreaga perioadă infracţională cuprinsă între luna mai 1998 şi iunie 1999, cu un prejudiciu total de 85.244.605.396 lei.
Inculpatul a recunoscut că a ştampilat şi semnat documentele de rambursare a TVA, declaraţiile de încasare valutară şi facturile fiscale.
Faptele aceluiaşi inculpat care, deşi vânduse părţile sociale inculpatului A.F., s-a comportat în realitate ca administrator al SC R. SRL, având deplină cunoştinţă de activitatea acesteia şi în aceste condiţii, după data de 21.04.1999 a înlesnit schimbarea şi transferul în afara ţării a sumei obţinute prin săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, operaţiuni efectuate de A.F., întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la spălare de bani în formă continuată, prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1999, cu aplicarea art. 41 alin. (2)
C. pen., şi nicidecum ale celei de spălare de bani, în forma autoratului.
Deoarece această infracţiune a fost incriminată succesiv, s-a apreciat că mai favorabilă este legea mai veche, respectiv Legea nr. 21/1999, care enumeră limitativ infracţiunile din care provin sumele de bani ce fac obiectul „spălării”.
Faptele aceluiaşi inculpat, care în perioada 25.04.1998 - 31.01.1999 a utilizat la vamă documente de transport şi comerciale care se referă la sape noi de foraj, deşi marfa exportată consta în sape vechi şi uzate şi a menţionat în documentele de export operaţiuni fictive, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de folosire de acte nereale la vamă, comisă în formă continuată, prevăzută de art. 177 din Legea nr. 141/1997, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Fapta aceluiaşi inculpat care cu ştiinţă a omis să înregistreze în contabilitate factura fiscală nr. 015472331/19.10.1998 privind cumpărarea unei cantităţi de sape de foraj de la U. Ploieşti, fapt ce a avut drept urmare denaturarea rezultatelor financiare şi a elementelor patrimoniale, aspect reflectat în bilanţul contabil pe anul 1998 al SC R. SRL, întruneşte
elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 43 din Legea nr. 82/1991, respectiv art. 40 din vechea reglementare.
Fiind vorba de un singur act material, instanţa a apreciat că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 41 alin. (2) C. pen.
In legătură cu infracţiunile prevăzute de art. 23 alin. (2) din Legea nr. 21/1999 şi de art. 323 C. pen., instanţa a considerat că nu sunt susceptibile de forma continuată şi că nu sunt întrunite elementele lor constitutive.
Astfel, nu s-a dovedit existenţa înţelegerii unei coeziuni neechivoce între persoanele care se asociază şi nu s-a probat că acestea au acceptat să conlucreze într-un grup şi să aibă conştiinţa apartenenţei la un astfel de grup.
De asemenea, s-a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994, întrucât inculpatul nu avea nicio calitate în cadrul firmelor
H., R., D.L., L., T.P.C. şi B. SRL, unde nu au fost evidenţiate operaţiunile şi menţiunile realizate, cu consecinţa inflaţiei TVA şi a profitului realizat.
La individualizarea pedepselor pentru infracţiunile săvârşite, instanţa a ţinut seama, conform art. 72 C. pen., de pericolul social grav al faptelor, de împrejurările comiterii lor şi de persoana inculpatului.
Referitor la pedeapsa aplicată în baza art. 43 din Legea nr. 82/1999, s-a constatat că aceasta este graţiată condiţionat, conform art. 1 şi 7 din Legea nr. 543/2002.
2. Privitor la inculpatul A.F., s-a reţinut că faptele acestuia care, după 21.04.1999, în calitate de asociat unic şi administrator al SC R. SRL, a schimbat şi transportat în afara ţării sumele obţinute din restituirea ilegală a TVA, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de spălare de bani, prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1999, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen.
Faptele aceluiaşi inculpat care, în perioada martie - iunie 1999, în calitate de asociat unic al SC R. SRL, a formulat 5 cereri de rambursare de TVA adresate Circumscripţiei Financiare O. şi, folosindu-se de documente false, a indus în eroare reprezentanţii Statului român în scopul însuşirii pe nedrept a TVA, prin prezentarea ca adevărată a situaţiei achiziţiilor şi exporturilor de mărfuri şi a repatrierii valutei, situaţie ce nu corespundea realităţii, obţinând suma de 41.228.402.198 lei, cu care a fost prejudiciat Statul român, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune în formă agravată şi continuată, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Faptele aceluiaşi inculpat care, în perioada 17.02. - 01.06.1999, a utilizat la vamă documente de transport şi comerciale care se referă la sape noi de foraj, deşi marfa exportată constă în sape vechi şi uzate, şi a menţionat în documentele de export operaţii fictive, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de folosire de acte nereale la vamă, prevăzută de art. 177 din Legea nr. 141/1997.
Pentru celei trei infracţiuni, instanţa a apreciat că încadrarea juridică corectă este cea în forma autoratului, nu a complicităţii, cum s-a dispus prin rechizitoriu.
Referitor la infracţiunile prevăzute de art. 323 C. pen. şi art. 23 alin. (2) din Legea nr. 21/1999, instanţa a considerat, ca în cazul primului inculpat, F.K., că nu sunt susceptibile de forma continuată şi că nu sunt întrunite elementele lor constitutive.
Totodată, s-a apreciat ca nedovedită infracţiunea prevăzută de art. 26
C. pen., raportat la art. 43 din Legea nr. 82/1991 (art. 40 din vechea reglementare).
De asemenea, s-a considerat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 13 din Legea nr. 87/1994, întrucât autorul F.K. nu avea nicio calitate în cadrul acelor firme.
La individualizarea pedepselor pentru infracţiunile săvârşite instanţa a ţinut seama, conform art. 72 C. pen., de pericolul social grav al faptelor, de împrejurările comiterii lor şi de persoana inculpatului.
3. Privitor la inculpatul Y.J. s-a reţinut că faptele acestuia de a folosi ştampile false ale notarului public Ş.D., ale B.C.R. Sucursala Sectorului 1 Bucureşti şi ale administraţiilor financiare ale Sectoarelor 2 şi 6 Bucureşti, pe care le-a aplicat pe actele constitutive şi pe celelalte documente falsificate pe care le-a utilizat în scopul înfiinţării SC L.I. SRL şi SC T.P.C. SRL, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 287 C. pen.
Faptele aceluiaşi inculpat, care a falsificat actele notariale şi actele emise de administraţiile financiare (acte constitutive ale celor două societăţi, contracte dc închiriere, procură autentificată, chitanţă bancară de depunere a capitalului social), documente folosite la oficiul Registrului Comerţului, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor dc fals material în înscrisuri oficiale, prevăzute dc art. 288 alin. (1) şi art. 291, fiecare cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Faptele inculpatului de a face declaraţii fictive privind sediul SC L.I. SRL şi SC T.P.C. SRL şi cu privire la schimbarea sediului primei societăţi întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală,
prevăzută de art. 16 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 41 alin. (2)
C. pen. şi de art. 13 din acelaşi cod, legea veche fiind mai favorabilă.
Referitor la infracţiunea prevăzută de art. 323, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pentru aceleaşi argumente ca în cazul inculpatului F.K., s-a reţinut că această infracţiune nu este susceptibilă de forma continuată şi că nu sunt întrunite elementele sale constitutive.
La individualizarea pedepselor pentru infracţiunile săvârşite instanţa a avut în vedere, conform art. 72 C. pen., pericolul social al faptelor, împrejurările săvârşirii lor şi persoana inculpatului.
In legătură cu pedeapsa aplicată în baza art. 287, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., s-a constatat că aceasta este graţiată condiţionat, conform art. 1 şi art. 7 din Legea nr. 543/2002.
4. Privitor la inculpatul M.H. s-a reţinut că faptele acestuia, constând în aceea că, în perioada mai 1998 - iunie 1999, în calitate de referent la Circumscripţia Fiscală O., şi-a îndeplinit în mod defectuos îndatoririle de serviciu, din culpă, cu ocazia verificării cererilor de rambursare de TVA formulate de SC R. SRL, şi a propus aprobarea acestor cereri, cauzând Statului român o pagubă de cca 86 miliarde de lei, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de neglijenţă în serviciu prevăzută de art. 249 C. pen.
5. Privitor la inculpatul H.I., s-a reţinut că faptele acestuia, constând în aceea că în perioada mai 1998 - iunie 1999, în calitate de şef al Circumscripţiei Fiscale O., şi-a îndeplinit în mod defectuos îndatoririle de serviciu, din culpă, cu ocazia verificării şi avizării celor 14 cereri de rambursare de TVA formulate de SC R. SRL, cauzând Statului român o pagubă de cca 86 miliarde de lei, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de neglijenţă în serviciu, prevăzută de art. 249 C. pen.
întrucât aceşti doi inculpaţi, având calitatea de funcţionari ai circumscripţiei fiscale menţionate, s-au dovedit neglijenţi în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, nesocotind obligaţiile legale de verificare, analizare şi aprobare a cererilor de rambursare a TVA, s-a considerat că faptele lor întrunesc elementele infracţiunii de neglijenţă în serviciu, nicidecum ale celei de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 raportat la art. 248' C. pen.
Ca urmare, s-a apreciat că se impune schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de abuz în serviciu cu consecinţe grave, în 10 infracţiuni prevăzute de art. 249 alin. (2) C. pen., comise în perioada septembrie 1998 - iunie 1999 şi 4 infracţiuni prevăzute de art. 249 alin. (1), comise în perioada mai - august 1998.
La individualizarea pedepselor pentru aceste infracţiuni instanţa a avut în vedere, conform art. 72 C. pen., pericolul social al faptelor, împrejurările săvârşirii lor şi persoana inculpaţilor.
Referitor la aceste pedepse, instanţa a constatat că acestea sunt graţiate condiţionat, conform art. 1 şi art. 7 din Legea nr. 543/2002.
6. Privitor la inculpatul P.C. s-a reţinut că faptele acestuia, care în perioada octombrie - decembrie 1998, la diferite intervale de timp, a completat în fals numeroase facturi fiscale prin care SC R. SRL achiziţiona diverse bunuri de la cele 6 societăţi „fantomă”, consemnând aspecte care nu corespundeau realităţii, fiind vorba despre operaţiuni fictive, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale în forma continuată, prevăzută de art. 288 alin. (1) şi (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Instanţa a mai ţinut seama că facturile fac parte din actele şi documentele fiscale prevăzute de Legea nr. 82/1991 şi ca atare, în raport cu dispoziţiile art. 40 din acest act normativ, falsificarea lor constituie, conform normei de trimitere, infracţiunea prevăzută de art. 289 C. pen.
Cum inculpatul nu avea calitatea de funcţionar în sensul art. 147
C. pen., încadrarea corectă a faptei este cea prevăzută de art. 289 alin. (1) şi (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., nicidecum cea prevăzută de art. 289, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
In legătură cu infracţiunile prevăzute de art. 323 C. pen. şi de art. 23 alin. (2) din Legea nr. 21/1999, pentru aceleaşi argumente ca în cazul inculpatului K.M.F. s-a reţinut că acestea nu sunt susceptibile de forma continuată şi că nu sunt întrunite elementele lor constitutive.
Referitor la complicitatea la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 26, raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că l-ar fi ajutat pe inculpatul K.M.F. să obţină ilegal rambursarea TVA în sumă de 87 miliarde de lei, s-a reţinut că inculpatul P.C. nu a acţionat în baza unei înţelegeri cu autorul infracţiunii în scopul înşelării Statului român, că el a completat numai facturi fiscale şi a acţionat în relaţiile cu banca şi că lipsind intenţia, nu poate fi condamnat pentru respectiva faptă.
La individualizarea pedepsei pentru infracţiunea prevăzută de art. 288 alin. (1) şi (3) C. pen., instanţa a avut în vedere, conform art. 72 C. pen., pericolul social al faptei, împrejurările săvârşirii lor şi persoana inculpatului.
S-a apreciat, având în vedere datele pozitive ce îl caracterizează pe făptuitor, lipsa antecedentelor penale, conduita anterioară general bună, că scopul pedepsei poate fi atins şi fară executarea pedepsei, dispunân-
du-se, conform art. 81 C. pen., suspendarea condiţionată a executării acesteia pe durata prevăzută de art. 82 C. pen.
Având în vedere că inculpaţii K.M.F., A.F. şi Y.J. sunt cetăţeni străini ce au desfăşurat activităţi infracţionale de amploare şi că nu există riscul de a fi supuşi la tortură în statul de origine, s-a dispus aplicarea faţă de aceştia, pentru protejarea ordinii publice, a măsurii de siguranţă a expulzării din România, prevăzută de art. 117 C. pen.
Cu privire la latura civilă, instanţa a apreciat că prejudiciul cauzat se ridică la suma de 85.244.605.396 lei, plus dobânda legală aferentă, de la rămânerea definitivă a hotărârii până la achitarea debitului şi că solicitările de plată a accesoriilor reprezentând majorări, dobânzi şi penalităţi de întârziere nu pot fi acordate, întrucât acestea reprezintă un prejudiciu pentru care nu s-a dovedit existenţa unui raport de cauzalitate cu faptele inculpaţilor.
Prin urmare, s-a dispus obligarea în solidar a inculpaţilor K.M.F., M.H. şi H.I. la plata sumei de 85.244.605.396 lei, plus dobânda aferentă de la rămânerea definitivă a hotărârii până la achitarea debitului reprezentând TVA rambursat în perioada mai 1998 - iunie 1999, iar până la concurenţa sumei de 41.228.402.198 lei reprezentând TVA rambursat în perioada martie - iunie 1999, s-a dispus obligarea inculpatului A.F., în solidar cu inculpaţii K.M.F., M.H. şi H.I., plus dobânda legală aferentă de la data rămânerii definitive a hotărârii până la achitarea debitului, cu titlu de despăgubiri către Statul român reprezentat de M.F.P. - A.N.A.F.
Pentru asigurarea recuperării acestor creanţe recunoscute în favoarea Statului român, s-a dispus menţinerea sechestrului instituit asupra bunurilor inculpaţilor K.M.F., M.H. şi H.I., ridicându-se această măsură cu privire la bunurile altor persoane juridice ori fizice neimplicate în cauză.
Curtea de Apel Bucureşti, Secţia I penală, prin decizia nr. 697/ 13.09.1995, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi de inculpaţii K.M.F. şi P.C. cu privire la încadrarea juridică a faptelor în infracţiunea de înşelăciune, a extins efectul apelului şi cu privire la inculpatul A.F. şi a desfiinţat în parte hotărârea atacată.
Rejudecând cauza, instanţa de apel a descontopit pedepsele aplicate inculpaţilor K.M.F. şi A.F. în pedepsele componente şi a înlăturat sporul de un an aplicat primului inculpat.
In baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 36 din Legea nr. 345/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen. şi în baza acestui text a dispus condamnarea inculpatului K.M.F.
In baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pentru care a fost trimis în judecată inculpatul P.C., în infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 36 din Legea nr. 345/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi a art. 13 C. pen. şi în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului.
In baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 36 din Legea nr. 345/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi 13 C. pen. şi, în baza acestui text, a dispus condamnarea inculpatului A.F.
Au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de partea civilă M.F.P. - A.N.A.F. şi de către inculpaţii Y.J., M.H. şi H.I.
Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar, primind criticile din apelul declarat de procuror, a considerat că faptele săvârşite de inculpaţii K.M.F. şi A.F. trebuiau încadrate în dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 345/2002 privind taxa pe valoarea adăugată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen., legea specială prevăzând pedepse mai blânde decât cele pentru infracţiunea de înşelăciune.
Au fost considerate nefondate criticile din apelul parchetului referitoare la individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor, reţinându-se că acestea sunt conforme cu pericolul social al faptelor, ţinând seama de împrejurările şi modalitatea în care s-au comis, precum şi de circumstanţele reale şi personale ale inculpaţilor.
Tot astfel, au fost considerate nefondate criticile din apelul inculpatului H.I., care a cerut reunirea cauzei sale cu alta, aflată la o altă instanţă ierarhic inferioară, apreciindu-se că acest lucru nu este posibil, judecata nefacându-se în acelaşi timp şi pentru toţi făptuitorii, cât şi efectuarea unei noi expertize care nu mai era necesară, aspectele cauzei fiind lămurite.
De asemenea, au fost considerate nefondate criticile din apelul inculpatului M.H. privind individualizarea pedepselor aplicate şi graţiate şi din apelul inculpatului P.C., care a susţinut că a fost greşit condamnat pentru infracţiunea prevăzută de art. 288 alin. (1) şi (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
S-a apreciat că vinovăţia acestor inculpaţi a fost corect reţinută şi că pedepsele au fost corespunzător individualizate.
In legătură cu apelul M.F.P. - A.N.A.F. s-a apreciat că prejudiciul a fost corect calculat în baza expertizei efectuate în cauză, la care partea
civilă nu a avut obiecţiuni, şi că plata accesoriilor ţine de executarea hotărârii, în cauză fiind instituit sechestru asigurator asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor.
împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, partea civilă A.N.A.F. şi inculpaţii K.M.F., M.H., Y.J., P.C. şi H.I.
Examinând hotărârea atacată în baza criticilor formulate, Curtea a constatat întemeiate recursurile declarate de parchet şi de inculpatul K.M.F. şi nefondate celelalte recursuri.
1. Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului se constată că instanţele au stabilit în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor în săvârşirea infracţiunilor pentru care au fost condamnaţi, în apel proce-dându-se justificat la schimbarea încadrării juridice pentru inculpaţii K.M.F. şi A.F., din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în cea prevăzută de art. 36 din Legea nr. 345/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen.
Probele administrate în cauză, respectiv expertizele financiar contabile, documentele originale ridicate, acte de înfiinţare şi înregistrare a unor societăti comerciale, facturi de achiziţie, facturi externe, declaraţii vamale de export, acte de transport internaţional, dovezi de plată a facturilor către furnizori, dovezi de încasare a contravalorii mărfurilor exportate şi deci ale repatrierii valutei, declaraţiile martorilor şi coinculpaţilor, au confirmat că inculpatul K.M.F. a pus în practică un sistem complex de „spălare” a unor sume mari de bani în valută şi numerar, în vederea fraudării statului.
Astfel, inculpatul a cerut mai multor cetăţeni arabi sau turci aflaţi în România, ca aceştia să înfiinţeze, în baza unor documente şi ştampile false, societăţi comerciale fictive, care au fost folosite în operaţiunile de fraudare şi spălare de bani.
Prin cele 16 firme înfiinţate inculpatul K.M.F. a derulat operaţiuni cu societatea comercială R. SRL la care era asociat, fară a se întocmi de către acele firme „fantomă" actele şi documentele prevăzute de lege, respectiv declaraţie de impozit, TVA sau bilanţuri contabile.
Inculpatul K.M.F. a achiziţionat prin acele firme mărfuri, în special sape de foraj petrolier casate. Preţul acestora a fost trecut prin contabilitatea acestor societăţi, fiind multiplicat de cca 10 ori, după care marfa era vândută la SC R. SRL, care la rândul său o exporta către mai multe firme turceşti (fictive, potrivit verificărilor erau) prin Portul Burgas, Bulgaria.
Beneficiarul acestor exporturi a efectuat plăţi către SC R. SRL, în mare majoritate în numerar, totalizând cca 39 miliarde de dolari SUA.
Aceşti bani erau depuşi la bancă direct de inculpatul K.M.F., care prezenta liste cu persoane care ar fi sosit în zilele respective din Turcia.
Probele administrate nu au confirmat că respectivele persoane ar fi adus bani din acea ţară ori că acele persoane existau realmente.
După efectuarea tranzacţiilor fictive de export prin folosirea de acte false la autorităţile vamale, inculpatul K.M.F. şi inculpatul A.F. au solicitat restituirea TVA şi, în baza documentelor false întocmite şi ca urmare a îndeplinirii defectuoase a sarcinilor de serviciu cu ocazia verificării şi avizării cererilor de rambursare a TVA de către inculpaţii M.H., inspector, şi H.I. director, ambii la Circumscripţia fiscală O., au fost restituite recurentului K.M.F., în perioada 1998-1999, sume de cca 87 miliarde de lei, ceea ce constituie o rambursare ilegală de TVA în sensul art. 32 din Legea nr. 345/2002.
Aceste sume de bani au fost apoi plătite către firmele „fantomă” care figurau ca furnizori, iar din conturile societăţilor respective s-au făcut plăţi către companii din străinătate.
Materialul probator al cauzei a mai confirmat că inculpatul P.C. a întocmit facturi şi documente false în perioada octombrie - decembrie 1998, atestând că SC R. SRL ar fi achiziţionat diverse bunuri de la 6 societăţi „fantomă”, pe baza datelor prevăzute de inculpatul K.M.F. sau de alte persoane rămase necunoscute, acele acte fiind menite să crească artificial valoarea mărfurilor.
Din probele cauzei a mai rezultat că inculpatul Y.J. a folosit ştampile false ale Notarului Public Ş.D., ale B.C.R. Sector 1, ale administraţiilor financiare ale Sectoarelor 2 şi 6 aplicate pe documentele de înfiinţare a două societăţi comerciale, respectiv SC L.I. SRL şi SC T.P.C. SRL şi a folosit documentele astfel falsificate la O.R.C. şi apoi la declararea fictivă a sediului lor şi a schimbării sediului primei societăţi.
întrucât soluţia de condamnare a inculpaţilor pentru infracţiunile menţionate este conformă cu probele de vinovăţie administrate, nu subzistă eroarea gravă de fapt ori aplicarea greşită a legii invocată de recurenţii-inculpaţi K.M.F., H.I., M.H. şi P.C.
Referitor la critica din recursul inculpatului K.M.F. în sensul că fapta de spălare de bani nu mai era prevăzută de lege şi că astfel condamnarea este greşită, nici aceasta nu poate fi primită.
Prin Legea nr. 21/1999 a fost incriminată infracţiunea de spălare de bani, enunţându-se infracţiunile din care provin sumele de bani ce fac obiectul spălării, iar în Legea nr. 656/2002 care a abrogat legea anterioară nu s-a mai limitat sfera acestor infracţiuni.
Cum legea veche este mai favorabilă, în mod justificat dispoziţiile ei au fost aplicate, în art. 23 alin. (1) din Legea nr. 21/1999 încadrându-se fapta inculpatului de schimbare sau transferul de valori, cunoscând că acestea provin din săvârşirea unor infracţiuni, în scopul ascunderii sau disimulării originii ilicite a acestora şi în scop de tăinuire sau favorizare a persoanelor implicate în aceste activităţi sau presupuse că s-ar sustrage consecinţelor juridice ale faptelor lor.
împrejurarea că legea nouă nu mai prevede infracţiunile din care provin sumele de bani ce fac obiectul spălării şi că ea se referă la tot ceea ce este rezultatul unor activităţi ilicite penale nu înseamnă că nu ar mai exista temei legal de tragere la răspundere a inculpatului pentru activitatea spălării de bani probată în cauză.
Privitor la recursul declarat de partea civilă A.N.A.F., se constată că solicitarea acesteia de acordare a obligaţiilor fiscale accesorii nu poate fi primită.
Astfel, aşa cum în mod corect s-a reţinut de către instanţe potrivit expertizei contabile efectuate, prejudiciul cauzat prin restituirea ilegală a TVA se ridică la 85.244.605.396 lei, iar inculpaţii vinovaţi de cauzarea acestei pagube au fost obligaţi la plata lui, precum şi la dobânda aferentă de la rămânerea definitivă a hotărârii şi până la achitarea debitului.
Cu prilejul constituirii ca parte civilă, A.N.A.F. a solicitat şi plata accesoriilor reprezentând majorări, dobânzi şi penalităţi de întârziere, însă respectivele accesorii nu au fost acordate de tribunal, care a reţinut, conform expertizei contabile efectuate, că ele reprezintă un prejudiciu pentru care nu s-a dovedit existenţa unui raport de cauzalitate cu faptele pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii.
De altfel, partea civilă nu a formulat obiecţiuni la acel raport de expertiză.
La rândul său, Curtea de Apel Bucureşti a respins apelul A.N.A.F. prin care se solicită aceeaşi sumă cu motivarea că plata accesoriilor ţine de executarea hotărârii, aspect ce se rezolvă pe cale separată, în cauză existând sechestru instituit asupra bunurilor inculpaţilor.
Recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de inculpatul K.M.F. au fost admise, iar decizia atacată - casată numai cu privire la omisiunea aplicării art. 35 alin. (3) C. pen., referitor la pedeapsa complementară şi la cea accesorie.
Au fost respinse ca nefondate recursurile declarate de partea civilă A.N.A.F. şi de inculpaţii M.H., Y.J., P.C. şi H.I., cu obligarea acestora la cheltuieli judiciare către stat.
