Infracţiunea de vătămare corporală din culpă. Vinovăţie. Relevanţa normelor ce reglementează circulaţia rutieră pentru constatarea culpei, ca formă de vinovăţie ce atrage răspunderea penală.
| Comentarii |
|
Potrivit prevederilor art. 48 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, conducătorul de vehicul trebuie să respecte regimul legal de viteză şi să o adapteze în funcţie de condiţiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiţii de siguranţă. Obligaţia impusă de aceste dispoziţii este una de rezultat. Prin urmare, nu este suficientă reducerea vitezei, ci, pentru respectarea acestei obligaţii, este necesară şi constatarea că circulaţia s-a desfăşurat în condiţii de siguranţă, ceea ce presupune lipsa accidentelor. Or, vinovăţia inculpatului nu este înlăturată, cât timp se constată că la baza producerii accidentului rutier se află conduita sa ilicită, datorată nerespectării normelor legale menite a determina siguranţa pe drumurile publice.
Secţia penală, Decizia nr. 1012 din 4 octombrie 2007
Prin sentința penală nr. 931 din 4 octombrie 2006, pronunțată de Judecătoria Reșița, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C.proc.pen., a fost achitat inculpatul A.M.Z., pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 alin. (2), (4) C.pen.; s-a respins acțiunea civilă formulată de partea civilă S.C., cheltuielile judiciare avansate de stat rămânând în sarcina acestuia.
Pentru a pronunța această soluție instanța a considerat că accidentul în care au fost implicate cele două autoturisme, generat de pătrunderea pe sens invers a autoturismului condus de inculpat, este rezultatul intervenției unei împrejurări care nu putea fi prevăzută de către acesta. Infracțiunea de vătămare corporală din culpă presupunea sub aspect subiectiv, că inculpatul putea și trebuia să prevadă rezultatul faptei sale.
Prin urmare instanța de fond a considerat că inculpatul nu putea să prevadă că, circulând în mod legal, din punct de vedere al vitezei admise va intra în derapaj și va pătrunde pe contrasens au autoturismul pe care-l conducea. în consecință, constatând că inculpatul nu avea impusă obligația de a circula cu o viteză situată sub 30 km/oră, instanța a considerat că acesta nu putea să prevadă că circulând în mod legal se va declanșa o stare de pericol pentru alți conducători auto, prin pătrunderea autoturismului său pe sensul invers de circulație.
Așa fiind, prima instanță, văzând că rezultatul faptei inculpatului este consecința intervenției unei împrejurări ce nu putea fi prevăzută de către acesta, fiind deci în prezența cazului fortuit - cauză care înlătură caracterul penal al faptei prin înlăturarea vinovăției, a dispus achitarea inculpatului pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 184 alin. (2) și (4) C.pen.
în ceea ce privește acțiunea civilă formulată în cauză, lipsind vinovăția ca și condiție necesară a antrenării răspunderii civile delictuale, potrivit art. 998 și urm. C.civ., instanța a respins-o.
împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Reșița și partea civilă S.C.
în apel s-au administrat noi probe, fiind luată o nouă declarație inculpatului și depunându-se o serie de înscrisuri.
Prin decizia penală nr. 89 din 11 iunie 2007, pronunțată în dosarul nr. 2394/290/2005, Tribunalul Caraș-Severin, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C.proc.pen. a admis apelurile formulate de apelanta S.C. și de apelantul Parchetul de pe lângă Judecătoria Reșița împotriva sentinței penale nr. 931 din 4 octombrie 2006 pronunțată de Judecătoria Reșița, a desființat sentința primei instanțe și, examinând cauza pe fond în baza art. 184 alin. (2), (4) C.pen., cu aplicarea art. 74,art. 76 alin. (1) lit. e) C.pen., a condamnat pe inculpatul A.M.Z. la o pedeapsă de 3.000 lei amendă penală.
împotriva deciziei penale nr. 89 din 11 iunie 2007 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin a declarat recurs inculpatul.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Starea de fapt reținută de instanța de apel este corectă, fiind rezultatul evaluării probelor administrate în cursul cercetării judecătorești și în faza de urmărire penală. în mod judicios, Tribunalul Caraș-Severin a constatat că raportul de expertiză criminalistică nr. 131 din 6 iulie 2006 întocmit de Institutul Național de Expertize Criminalistice - Laboratorul Interjudețean Timișoara, a stabilit că din punct de vedere al previzibilității producerii accidentului inculpatul putea preveni producerea acestuia dacă s-ar fi deplasat pe partea dreaptă a drumului public, fără a depăși axul acestuia, în momentul în care din sens opus se deplasa celălalt autoturism. Inculpatul a arătat că nu s-a avut în vedere faptul că raportul de expertiză a concluzionat și că nu există suficiente elemente în vederea efectuării unei analize pertinente a posibilităților de evitare a accidentului de către cei doi conducători auto, însă omite împrejurarea că, potrivit expertului, acest aspect presupune a se evidenția momentul de la care cei doi conducători auto trebuiau și puteau să ia măsurile de evitare, moment ulterior declanșării stării de pericol, pe care însă a creat-o inculpatul prin depășirea axului drumului. Nici susținerile inculpatului în sensul în care încearcă a atesta ideea că s-a aflat pe celălalt sens de mers datorită carosabilului nu pot fi reținute de instanță în condițiile în care martorii I.I. și S.O.I. relatează că se circula în coloană de aproximativ 4 autovehicule în momentul în care au fost depășiți de inculpat, iar cel de-al doilea martor a precizat că nu a fost depășit în curbă, dar în zona respectivă vizibilitatea era redusă datorită specificului drumului, astfel că inculpatul s-a aflat pe cealaltă bandă de mers datorită manevrelor sale. Chiar și în ipoteza susținută de inculpat, se constată că acesta nu a respectat dispozițiile art. 153 alin. (1) și (2) din Regulamentul de aplicare al O.U.G. nr. 195/2002, în varianta în vigoare la data comiterii faptei, care prevăd că „la întâlnirea a două vehicule care circulă din sensuri opuse, conducătorii acestora sunt obligați să circule cât mai aproape de marginea din dreapta a părții carosabile, în sensul lor de mers” și „dacă mersul înainte este obturat de un obstacol sau de prezența altor participanți la trafic, care impune trecerea pe sensul opus, conducătorul vehiculului este obligat să reducă viteza și, la nevoie, să oprească pentru a permite trecerea vehiculelor care circulă din sens opus”. Potrivit raportului de expertiză întocmit de ing. R.T. și planșelor foto de la locul accidentului curba era semnalizată cu indicatorul „curbă deosebit de periculoasă”, astfel că susținerile inculpatului privind nerespectarea obligațiilor de către administratorul drumului sunt nefondate.
Pe de altă parte, instanța de recurs a reținut și că potrivit art. 158 lit. c) din actul normativ sus menționat se instituia obligația conducătorului de vehicul să reducă viteza, dacă prevede un pericol, în curbe periculoase sau lipsite de vizibilitate, iar martorii au confirmat și vizibilitatea redusă. Inculpatul a susținut că a respectat viteza legală, precum și obligația de a reduce viteza, însă instanța constată că potrivit dispozițiilor art. 48 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 „conducătorul de vehicul trebuie să respecte regimul legal de viteză și să o adapteze în funcție de condițiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță”. Obligația impusă de dispozițiile art. 48 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 este una de rezultat, prin urmare nu este suficient a se reduce viteza, ci pentru respectarea acestora se impune și a se constata circulația în condiții de siguranță, ceea ce presupune lipsa accidentelor. Astfel fiind, motivele invocate de inculpat nu sunt de natură a înlătura vinovăția sa sub forma culpei, și implicit răspunderea penală, câtă vreme se constată că la baza producerii accidentului s-a situat conduita sa, nerespectarea unor norme legale menite a determina siguranța pe drumurile publice.
în ce privește modul de soluționare al laturii civile, Curtea a constatat că suma de 3.000 euro cu titlu de daune morale și de 5.000 lei cu titlu de daune morale au fost stabilite în mod corect de instanța de apel, reflectând prejudiciul cauzat prin fapta culpabilă a inculpatului. Astfel, se constantă că Tribunalul Caraș-Severin a înlăturat din probatoriu bonurile fiscale depuse în data de 12 septembrie 2006 de partea civilă S.C., fiind reținute numai acele probe care dovedesc cheltuieli în legătură de cauzalitate cu accidentul rutier. în acest sens, s-a reținut și că răspunderea civilă delictuală impune în speță repararea integrală a prejudiciului cauzat din culpa inculpatului, fiind admisibile ca probe declarațiile martorilor.
în ce privește daunele morale, instanța de recurs a apreciat că suma de 3.000 euro este rezonabilă și la stabilirea ei au fost avute în vedere atât suferințele părții vătămate, cât și necesitatea de a preîntâmpina o îmbogățire fără just temei. Trebuie reținut că nu orice daună se concretizează prin stări de fapt, ci se menține la nivelul trăirilor psihice. Tulburarea, prin fapta care creează suferințe de ordin psihic, dăunează climatului moral sănătos, de care are dreptul să beneficieze orice persoană, „creează o stare de neliniște, de zbucium interior, de zdruncinare a mersului calm și pașnic al vieții sufletești, deci o daună”. Evaluarea daunelor morale, chiar atunci când existența lor este evidentă, de regulă nu se poate face prin folosirea unor criterii obiective, ci doar pe baza unei aprecieri subiective, în care rolul hotărâtor îl au posibilitățile de orientare a judecătorilor în cunoașterea sufletului uman și a reacțiilor sale. De aceea, referitor la daunele morale, s-a arătat că nu se poate pune problema evaluării lor precise în bani, în adevăratul sens al cuvântului, dar această împrejurare nu îl poate împiedica, prin ea însăși, pe judecător ca, prin apreciere, să stabilească nivelul despăgubirilor, care, în circumstanțele unui caz dat, ar putea constitui o reparație suficientă. Din aceste motive, suma de 3000 euro apare ca fiind justificată față de leziunile suferite de partea vătămată (care au impus intervenție chirurgicală - osteosinteză cu placă și șuruburi, sutură - conform raportului de expertiză medico-legală nr. 2257/15.10.2004), numărul de îngrijiri medicale (70 zile de îngrijiri medicale), vârsta părții vătămate.
Față de considerentele expuse anterior, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C.proc.pen. instanța a respins ca nefondat recursul declarat de inculpatul A.M.Z. împotriva deciziei penale nr. 89 din 11 iunie 2007 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin.
(Judecător dr. Marian Bratiș)
