Ultraj. Ameninţare. Diferenţiere
| Comentarii |
|
Fapta inculpatului de a ameninţa cu un briceag trei poliţişti care se aflau în timpul programului de lucru, în misiune ordonată, erau îmbrăcaţi cu uniforme specifice şi aveau asupra lor armamentul din dotare, constituie infracţiunea de ultraj. Inculpatul a avut reprezentarea că poliţiştii sunt reprezentanţii autorităţii statului, aflaţi în exercitarea prerogativelor de serviciu, a urmărit şi a acceptat ca prin fapta sa să aducă atingere autorităţii statului.
Secţia penală, Decizia nr. 688 din 6 decembrie 2007
în speță, în rejudecare, din probele aflate la dosar, rezultă că la data de 28 iunie 2005 T.V. conducea autoturismul marca F.F. pe DN2, pe șoseaua de centură a municipiului F. și, încercându-se oprirea acestuia de către trei polițiști aflați în exercițiul funcțiunii, inculpatul și-a continuat drumul, fiind necesară urmărirea acestuia pentru a fi oprit. Când i s-a solicitat să fie testat alcoolscop, inculpatul a refuzat și a încercat să fugă amenințând pe polițiști cu un briceag ce-l avea asupra lui.
Fiind imobilizat de polițiști, T.V. a fost condus la spital, unde a refuzat să i se recolteze probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
în mod corect, prima instanță a reținut că fapta inculpatului de a amenința cu briceagul pe cei trei polițiști întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ultraj, având în vedere că nu au fost de natură să creeze o stare de temere acestora. Disproporția de forțe era vădit în favoarea polițiștilor, care erau și înarmați, situație în care atitudinea agresivă a inculpatului nu a putut să-i alarmeze.
în acest sens, s-a apreciat ca fiind semnificativă declarația dată în instanță de polițistul O.A., care a precizat că acțiunea inculpatului de a-l amenința cu briceagul nu i-a provocat vreo temere.
Referitor la cele trei infracțiuni de ultraj, instanța a schimbat încadrarea juridică în art. 239 alin. (1) C.pen. ca urmare a modificării textului prin Legea nr. 278/2006 și a menținut achitarea.
în ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 11din Legea nr. 61/1991, instanța de apel a apreciat că temeiul juridic al achitării este greșit.
Pentru existenta acestei infracțiuni este necesar ca portul cuțitului să se facă fără drept, în locuri și împrejurări în care s-ar putea primejdui viata sau integritatea corporală a persoanelor, ori s-ar putea tulbura ordinea si liniștea publică.
Nu s-a dovedit prin nici un mijloc de probă că inculpatul a purtat briceagul în locurile prevăzute de textul de lege incriminator. De altfel, briceagul inculpatului este din cele care se găsesc în comerț și faptul ca a fost folosit de inculpat în mod spontan pentru a-i amenința pe polițiști, nu poate constitui un motiv suficient pentru a retine că acesta a săvârșit infracțiunea prevăzută de art. 11din Legea nr. 61/1991, nefiind întrunită latura obiectivă a acesteia.
Față de aceste considerente, Tribunalul Vrancea a apreciat că achitarea inculpatului pentru această infracțiune trebuia să se facă potrivit art. 11 pct. 2 lit. a) C.proc.pen. și art. 10 lit. d) C.proc.pen.
în ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 79 alin. (4) din O.U.G. nr. 195/2002, instanța de fond a procedat greșit achitând pe inculpat.
S-a apreciat ca fiind indubitabil faptul că inculpatul s-a opus recoltării de probe biologice, așa cum rezultă atât din declarația polițiștilor cât si ale martorilor S.T. și I.P.
Motivarea instanței de fond în sensul că faptei îi lipsește latura subiectivă nu a fost primită de Tribunalul Vrancea. Motivul pentru care inculpatul a refuzat recoltarea probelor biologice a fost acela că a condus autoturismul sub influența băuturilor alcoolice, așa cum rezultă din declarația martorului I.P. și procesul-verbal din 18 iunie 2006 și a dorit să împiedice probarea acestui fapt.
în consecință, a fost condamnat inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 79 alin. (4) prin schimbarea încadrării juridice în art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată și reactualizată, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
Așa fiind, a fost admis apelul Parchetului și, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C.proc.pen., s-a desființat sentința în sensul celor motivate.
împotriva deciziei penale nr. 253 din 27 iunie 2007 a Tribunalului Vrancea, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea și inculpatul T.V. criticând soluția instanței de apel pentru nelegalitate și netemeinicie.
în recursul formulat Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea a arătat că cele două instanțe au considerat că fapta inculpatului de a amenința cu cuțitul pe cei trei polițiști nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ultraj, întrucât nu a creat o stare de temere acestora.
Instanța de apel a reținut, ca unic argument în susținerea soluției de achitare a inculpatului pentru infracțiunile de ultraj, declarația dată de partea vătămată O.A., care a precizat că acțiunea inculpatului de a-l amenința cu briceagul nu i-a provocat vreo temere.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea a apreciat că, în realitate, din probele administrate în cauză, rezultă că folosirea cuțitului de către inculpat la momentul în care se afla în trafic și amenințarea acestuia, în sensul că va folosi cuțitul dacă nu va fi lăsat în pace, denotă împrejurarea că inculpatul a provocat o stare de temere. în acest sens, chiar unul dintre polițiști a fost nevoit să scoată pistolul din dotare, avertizându-l pe inculpat că, dacă nu se liniștește și nu introduce briceagul în buzunar, va fi nevoit să facă uz de armă.
La fața locului a mai fost chemat un echipaj de poliție, ceea ce denotă temerea celor implicați în eveniment că nu vor putea contracara un eventual atac material al inculpatului asupra lor.
Declarația polițistului O.A. care a arătat că „acțiunea inculpatului de a amenința cu briceagul nu i-a provocat vreo temere”, trebuie coroborată cu declarațiile celorlalți polițiști și trebuie interpretată în sensul că acesta se simțea în siguranță întrucât colegul său M.M. scosese arma din dotare, moment în care inculpatul s-a speriat, fiind imobilizat și dezarmat.
De asemenea, s-a arătat că nu are relevanță activitatea pe care cele trei părți vătămate o desfășoară pentru că, în caz contrar, nu s-ar mai justifica incriminarea infracțiunii de ultraj.
Oral, în recurs, reprezentantul Ministerului Public a suplimentat motivele de recurs, cu greșita încadrare juridică a faptei inculpatului de a refuza recoltarea probelor biologice, având în vedere succesiunea în timp a legii și principiul legii penale mai favorabile, precum și cu faptul că infracțiunea prevăzută de art. 11pct.1 din Legea nr. 61/1991 republicată, se absoarbe în latura obiectivă a infracțiunii de ultraj, sens în care instanțele nu trebuiau să dispună achitarea inculpatului pentru această infracțiune, ci schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de ultraj.
în recursul formulat, inculpatul T.V. a solicitat achitarea sa în temeiul art. 10 lit. a), d) C.proc.pen. raportat la art. 11 pct. 2 lit. a) C.proc.pen. pentru infracțiunea prevăzută de art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002 arătând fie că fapta nu există, deoarece s-a sustras recoltării de probe biologice fiind suferind de diabet, fie că nu a avut intenția de a comite această faptă.
Recursul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea este fondat, deoarece, în mod greșit instanțele de fond și apel au apreciat că fapta inculpatului de a amenința cu briceagul trei lucrători de poliție, aflați în exercițiul funcțiunii, nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ultraj, prevăzută de art. 239 C.pen., deoarece polițiștii nu s-au simțit amenințați.
în primul rând, infracțiunea prevăzută de art. 239 C.pen. face parte din titlul V „Infracțiuni contra autorității” a Codului penal.
Subiectul pasiv al infracțiunii este statul, respectiv autoritatea statului de care funcționarii publici aflați în exercițiul funcțiunii trebuie să se bucure în exercitarea atribuțiilor lor de serviciu.
Persoana funcționarului public reprezintă un subiect pasiv adiacent, neavând relevanță dacă aceasta, în forul său interior s-a simțit sau nu amenințată.
Din probele administrate a rezultat că polițiștii se aflau în timpul programului de lucru, în misiune ordonată, erau îmbrăcați cu uniforme specifice, aveau asupra lor armamentul din dotare iar automobilul purta însemnele specifice poliției rutiere.
Rezultă deci că inculpatul a avut reprezentarea că polițiștii sunt reprezentanții autorității statului, aflați în exercitarea prerogativelor de serviciu, a urmărit și a acceptat ca prin fapta sa să aducă atingere autorității statului.
în al doilea rând, s-a constată că declarația polițistului O.A. că nu s-a simțit amenințat, este singulară și trebuie privită în contextul în care polițistul M.M. scosese deja pistolul din dotare (dovadă că se simțea în pericol) iar celălalt polițist, N. S. solicitase prin stația radio sosirea la fața locului a încă unui echipaj de poliție.
S-a apreciat că mod greșit, instanțele de fond și de apel au dispus achitarea inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 11pct. 1 din Legea nr. 61/1991 republicată.
Această infracțiune reprezintă o infracțiune unică, distinctă numai în măsura în care nu se absoarbe în conținutul altei infracțiuni și în cauză nu a fost săvârșită o infracțiune mai gravă.
în mod evident portul fără drept de către inculpat a unui briceag, folosit apoi la amenințarea cu moartea a lucrătorilor de poliție se absoarbe în latura obiectivă a infracțiunii de ultraj.
S-a apreciat că instanțele de fond și apel trebuiau să pună în discuția părților, în baza rolului lor activ, schimbarea încadrării juridice, conform art. 334 C.proc.pen.
în mod greșit instanța de apel a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptei inculpatului de a se opune recoltării de probe biologice din art. 79 alin. (4) din O.U.G. nr. 195/2002 în art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată.
Analizând succesiunea în timp a celor două dispoziții și având în vedere principiul legii penale mai favorabile, rezultă că limitele de pedeapsă prevăzute de art. 79 alin. (4) din O.U.G. nr. 195/2002 era mai favorabilă inculpatului.
S-a apreciat că recursul inculpatului T.V. este nefondat deoarece acesta are calitatea de conducător auto și cunoștea prevederile legii potrivit cărora persoanelor care suferă de anumite boli, cum ar fi diabetul zaharat, care nu le permit recoltarea de sânge, li se recoltează probe biologice constând în salivă și urină, în vederea stabilirii alcoolemiei și alcooluriei.
Inculpatul ar fi putut să aducă la cunoștința polițiștilor boala de care suferă, aceștia urmând să procedeze în consecință.
Din coroborarea alcoolemiei în aerul respirat, de 0,77gr.%o (efectuată cu aparatul alcool-test), cu atitudinea violentă prin care inculpatul a refuzat recoltarea probelor biologice și amenințările aduse polițiștilor, rezultă în mod indubitabil că acesta a săvârșit, cu intenție, infracțiunea de refuz al recoltării probelor biologice.
Așa fiind și văzând și prevederile art. 38515 pct. 2 lit. d) C.proc.pen., art. 38515 pct. 1 lit. b) C.proc.pen., art. 192 alin. (2), (3) C.proc.pen., Curtea de Apel Galați a admis recursul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, a casat în totalitate decizia penală nr. 253 din 27 iunie 2007 a Tribunalului Vrancea și sentința penală nr. 1513 din 22 mai 2006 a Judecătoriei Focșani.
în rejudecare, a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptelor prin actul de sesizare în infracțiunile prevăzute de art. 239 C.pen. și art. 79 alin. (4) din O.U.G. nr. 195/2002, fără reținerea infracțiunii prevăzute de art. 11pct. 1 din Legea nr. 61/1991, deoarece, așa cum s-a arătat, această infracțiune se absoarbe în conținutul infracțiunii prevăzute de art. 239 C.pen.
(Judecător Liviu Herghelegiu)
