Infracţiunea de vătămare corporală dinculpă, prevăzută de art. 184 alin. 2Şl4 C. pen.
| Comentarii |
|
Achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a şi art. 10 lit. d din Codul de Procedură penală.
Accident produs din culpa exclusivă a victimei. Nu se poate considera că inculpatul a circulat cu viteză de deplasare neadaptată condiţiilor de trafic, pentru a se reţine culpa sa, în măsura îri care drumul şi vizibilitatea erau bune, viteza autovehiculului inferioară celei admise de lege, iar lovirea victimei, care s-a angajat în traversarea străzii din dreapta lui spre stânga, în fugă, prin loc nepermis şi fără să se asigure, se datorează culpei exclusive a acesteia.
Secţia Penală, decizia nr. 730 din 20 martie 1998.
Prin sentinţa penală nr. 25 din 23 ianuarie 1996 a Judecătoriei Călăraşi inculpatul D.S. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzuta în art. 184 alin. 2 şi 4 C. pen.
Instanţa a reţinut că în ziua de 12 mai 1994, în timp ce se deplasa cu autoturismul proprietate personală pe o strada din municipiul Călăraşi, datorită unor manevre greşite şi neatenţiei în conducere, inculpatul a accidentat un copil, producându-i leziuni pentru vindecarea cărora au fost necesare 120 zile de îngrijiri medicale.
Apelul declarat de inculpat a fost respins prin decizia nr. 328 din 25 septembrie 1996 a Tribunalului Călăraşi.
Curtea de Apel Bucureşti a admis recursul inculpatului, a casat hotărârile şi, făcând aplicarea art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d C. proc. pen., a dispus achitarea acestuia cu motivarea că accidentul s-a produs din culpa exclusiva a victimei, care s-a angajat în traversarea străzii în fugă, printr-un loc nepermis şi fără sa se asigure.
împotriva acestei decizii, s-a declarat recurs în anulare, susţinându-se că accidentul s-a produs din culpa exclusivă a inculpatului la cca. 2,5 m după intersecţie, într-o zonă în care acţiona indicatorul de trecere pentru pietoni, plasat înaintea acesteia. S-a mai susţinut că, prin nerespectarea prevederilor art. 49 din Regulamentul pentru punerea în aplicare a Decretului nr. 328/1966 inculpatul a circulat, în zona de restricţie creată de acest indicator, cu viteza de 52,03 km/oră şi conducând neatent autovehicul.
Recursul în anulare nu este fondat.
Astfel, probele administrate au fost corect apreciate de instanţa de recurs, din acestea rezultând că indicatorul "trecere pietoni" este instalat înainte de intersecţie şi nu după aceasta aşa cum greşit se susţine prin recursul în anulare, iar în locul unde s-a produs accidentul (2,5 m de la bordura străzii) nu este nici un semn rutier care să impună conductorilor auto reducerea vitezei pană la limita evitării oricărui pericol.
De altfel, din examinarea raportului de expertiză reiese că inculpatului nici nu i s-a imputat încălcarea dispoziţiilor art. 49 din Regulamentul de aplicare a Decretului nr. 328/1966, ci doar faptul că a circulat cu o viteză de deplasare ce nu era adaptată condiţiilor de trafic.
Pe de altă parte, dacă se are în vedere că din actele dosarului rezultă că drumul şi vizibilitatea erau bune, că inculpatul trecuse de intersecţie şi că pe direcţia sa nu era nici un obstacol, se constată că viteza de 52,03 km/oră cu care circula, inferioară celei permise legal, putea asigura o deplasare a autovehiculului în deplină siguranţă.
Faţă de cele menţionate, este evident că evenimentul rutier s-a produs din culpa exclusivă a victimei, care s-a angajat în traversarea străzii din dreapta spre stânga, având în vedere sensul de mers al autoturismului, în fugă, prin loc nepermis şi fără să se asigure, astfel încât, apărând brusc în faţa acestuia, l-a obligat pe conducătorul auto să frâneze şi să manevreze volanul spre stânga pentru a ocoli obstacolul apărut. _
împrejurarea că inculpatul nu a virat spre dreapta şi nici nu a intuit intenţia şi traseul victimei în traversarea străzii, aşa cum i se impută prin recursul în anulare, nu pot duce la concluzia că se face vinovat de producerea accidentului cât timp acele situaţii nu constituie încălcări ale normelor legale care reglementează circulaţia pe drumurile publice.
Aşa fiind, producerea accidentului se datorează numai victimei, deoarece a încălcat dispoziţiile art. 65 lit. d din Regulamentul pentru aplicarea Decretului nr. 328/1966 care prevăd că pietonii sunt obligaţi să traverseze drumurile publice numai prin locurile unde sunt indicatoare sau marcaje pentru trecere de pietoni, iar acolo unde lipsesc, pe la colţurile străzilor, după ce s-au asigurat că nu există vreun pericol.
în atare situaţie, neputându-se reţine încălcarea de către inculpat a dispoziţiilor legale ce reglementează circulaţia pe drumurile publice, soluţia de achitare pronunţată de instanţa de recurs este corectă.
