Trafic de influenţă. Înşelăciune. Diferenţiere. Concurs de infracţiuni.
| Comentarii |
|
Pentru existenţa infracţiunii de trafic de influenţă nu este necesară nominalizarea funcţionarului asupra căruia traficantul are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă, fiind suficient ca el să se refere la pretinsa sau reală influenţă ce o are asupra funcţionarilor dintr-un serviciu în competenţa căruia intră rezolvarea solicitării beneficiarului traficului de influenţă.
Modul asemănător de operare în mai multe cazuri de trafic de influenţă este insuficient pentru a defini o intenţie unică, în condiţiile în care particularităţile legate de timpul, locul şi împrejurările în care s-au comis faptele, duc la concluzia că infracţiunea a fost consumată, în întregime în fiecare caz în parte.
Secţia Penală, decizia nr. 1040 din 23 aprilie 1998.
Prin sentinţa penală nr. 23 din 11 februarie 1997 a Tribunalului Argeş, inculpatul B.M. a fost condamnat pentru săvârşirea a cinci infracţiuni concurente de trafic de influenţă prevăzute de art. 257 C. pen., dispunându-se contopirea pedepselor.
S-a reţinut că, în perioada 1994 -1995, inculpatul a pretins şi primit diferite sume de bani, de la cinci persoane, faţă de care a afirmat că, având influenţă pe lângă funcţionarii de la filialele Piteşti, Bucureşti şi Dolj ale Registrului Auto Român, poate să-i determine să le înmatriculeze autoturisme, achiziţionate din străinătate, cu o vechime mai mare de 8 ani de la data fabricări.
Curtea de Apel Piteşti, prin decizia penală nr. 57/A din 9 mai 1997, a admis apelurile declarate de procuror şi inculpat şi, desfiinţând în parte sentinţa, a descontopit pedepsele şi a schimbat încadrarea juridică, din cinci infracţiuni de trafic de influenţă, într-o singură infracţiune de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. 2, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen.
S-a considerat că nu sunt întrunite elementele
constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, ci ale infracţiunii de înşelăciune, deoarece inculpatul nu a nominalizat funcţionarii asupra cărora are influenţă, ci a făcut doar afirmaţia cu caracter general că are cunoştinţe la Registrul Auto Român, şi nici nu a vizat prestigiul funcţionarilor de la această instituţie, ci patrimoniul persoanelor cărora le-a pretins sumele de bani. S-a apreciat, totodată, că inculpatul a acţionat în toate cele cinci cazuri pe baza aceleiaşi rezoluţii, fiind astfel întrunite condiţiile unităţii infracţionale.
împotriva acestei decizii procurorul a declarat recurs, susţinând, între altele, că atât schimbarea încadrării juridice, cât şi înlăturarea dispoziţiei art. 33 lit. a C. pen., referitoare la concursul de infracţiuni, sunt greşite.
Recursul procurorului este fondat.
Potrivit art. 257 alin. 1 C. pen., infracţiunea de trafic de influenţă constă în "primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase, ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru sine ori pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu".
Rezultă, deci, că obiectul infracţiunii de trafic de influenţă îl constituie prestigiul de care trebuie să se bucure funcţionarul în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu, legea necerând nominalizarea funcţionarului asupra căruia urmează să se exercite influenţa, după cum nu pretinde nici ca influenţa traficantului să fie reală. Esenţial pentru existenţa acestei infracţiuni este referirea la un funcţionar, chiar nenominalizat, dintr-un serviciu în competenţa căruia intră rezolvarea solicitării beneficiarului traficului de influenţă pentru că, prin asemenea acţiune, traficantul lezează prestigiul funcţionarilor din serviciul vizat de el şi de beneficiarul de trafic, indiferent dacă făptuitorul nominalizează sau nu funcţionarul, ori dacă are sau numai lasă să se creadă că are influenţă asupra acelui funcţionar.
Or, inculpatul a pretins şi primit sume importante de bani de la cinci persoane, pe care le-a făcut să creadă că are
influenţă asupra unor funcţionari de la Registrul Auto Român şi că va obţine, de la aceştia, actele necesare înmatriculării autoturismelor cumpărate de acele persoane din străinătate, astfel că faptele săvârşite de el întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 C. pen.
Pe de altă parte, aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. 2 din Codul penal este greşită, neputându-se reţine o rezoluţie infracţională unică întrucât cele cinci acte de trafic de influenţă au fost comise faţă de persoane diferite, în împrejurări deosebite şi după trecerea unor intervale de timp. Modul de operare, asemănător în toate cele cinci cazuri, este insuficient pentru a defini o intenţie unică, în condiţiile în care particularităţile legate de timpul, locul şi împrejurările în care s-au comis faptele, duc la concluzia că infracţiunea de trafic de influenţă a fost consumată în întregime, în fiecare caz în parte.
Ca urmare, recursul declarat de procuror a fost admis şi, casându-se decizia pronunţată în apel, s-a menţinut soluţia primei instanţe.
