Infracţiuni prevăzute de Decretul nr. 328/1966. Cauză ce înlătură caracterul penal al faptei. Lipsa elementelor constitutive ale infracţiunilor. Achitare. Dreptul la tăcere
| Comentarii |
|
C. pen., art. 4 r C. proc. pen., art. 70 alin. (2), art. 143 Decretul nr. 328/1966, art. 36, art. 37 alin. (3)1, art. 38 alin. (1)3)
1. Când inculpatul a fost constrâns sa acţioneze, săvârşind o faptă prevăzută de legea penală, datorită unui atac material, direct, imediat şi injust, care i-a pus în pericol grav persoana, există legitimă apărare, care înlătură caracterul penal al faptei, conform art. 44 C. pen.
2. Dacă inculpatul nu a fost depistat la volanul unui autovehicul pe care îl conducea pe drumurile publice în stare de ebrietate, ci a fost supus testului cu alcoolscopul pe baza declaraţiilor umor martori, nu se poate reţine în seama acestuia săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 37 alin. (3) din Decretul nr. 328/1996.
3. Persoana cercetată penal are dreptul la tăcere, conform art. 70 alin. (2) şi art. 143 alin. (2) C. proc. pen. Dreptul la tăcere presupune dreptul de a nu da nici o declaraţie, pe acela de a aprecia dacă răspunde la întrebările organului judiciar şi pe acela de a nu se autoincrimina. Acest drept nu poate fi interpretat ca o nerecunoaştere a faptelor şi nu poate constitui o circumstanţă agravantă judiciară.
Decizia penală nr. 595/R din 7 octombrie 2005 - M.D.
Curtea a constatat că prin decizia penală nr. 829 din 22 septembrie 2005, Curtea de Apel Braşov a admis recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov şi al inculpatului S.F.I. împotriva deciziei penale nr. 1097 din 22 decembrie 2003 a Tribunalului Braşov, pe care a casat-o şi a desfiinţat şi sentinţa penală nr. 310/2003 a Judecătoriei Făgăraş, reţinând cauza spre rejudecare, întrucât starea de fapt nu este complet lămurită şi este necesară suplimentarea declaraţiilor martorilor audiaţi şi audierea celor omişi.
Din coroborarea tuturor probelor administrate în cauză, instanţa de recurs a reţinut, cu opinie majoritară, următoarele:
în data de 4/5.09.2002, în jurul orei 22.00, inculpatul se afla ca pasager în autoturismul care îi aparţinea, autoturism parcat ulterior în faţa barului D&C din Făgăraş. Inculpatul a intrat in local unde se aflau partea vătămată L.D.V., martorii A.G., G.I., G.A. aşezaţi la o masă. în local mai erau alţi martori. La acel moment, inculpatul nu prezenta nici un semn de agresiune pe faţă sau braţ.
După ce s-a dus la bar şi a discutat cu barmaniţa, inculpatul a salutat grupul de la masă. A avut loc un schimb de cuvinte cu A.G., în sensul că ei doi trebuie să vorbească, cu precizarea că între cei doi existau conflicte anterioare. A.G. a ieşit imediat din local după inculpat şi în parcare inculpatul a fost agresat de un grup de persoane, în care se afla şi A.G., astfel că s-a refugiat în autoturism. A urcat pe locul şoferului, a blocat protierele, a fost urmat de agresori, care l-au lovit prin geamul lăsat în zona feţei şi a braţului. A folosit cheile aflate în maşină şi a demarat fară a se asigura; a lovit cu autovehiculul său partea din spate a autoturismului aparţinând părţii vătămate L.D.V. A plecat cu viteză din parcare, a ieşit în stradă şi a circulat 150-200 m. A sunat la poliţie şi a relatat situaţia şi s-a reîntors la faţa locului cu un taxi. Poliţiştii prezenţi i-au cerut să fie testat cu etiloscopul şi să se prezinte la spital pentru prelevarea probelor biologice, acesta refuzând.
Cu privire la infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având permis de conducere anulat pentru perioada de timp anterioară sosirii în bar, s-a reţinut că inculpatul, care avea permisul de conducere anulat, nu s-a aflat la volan, având în vedere că există un puternic dubiu, ce îi profită inculpatului, conform art. 66 alin. (1) C. proc. pen. A rămas incert dacă inculpatul a condus sau nu acest autoturism anterior sosirii în bar, întrucât acesta s-a apărat arătând că nu el a condus autovehiculul, ci tatăl său şi apoi numitul M.G.
Pentru perioada de timp în care este dovedit că inculpatul a condus autoturismul din parcare, cca 150-200 m, şi a părăsit locului accidentului, instanţa a reţinut existenţa unei cauze care exclude vinovăţia, respectiv legitima apărare.
în situaţia în care, atacat fiind din spate şi apoi din faţă de grupul de persoane arătat, inculpatul s-a refugiat în autoturismul său, a blocat portierele şi apoi, pentru a nu fi spart geamul portierei stânga faţă, a lăsat geamul şi a fost lovit în continuare în faţă şi ţinut de braţe, nu se mai poate imputa inculpatului faptul că nu s-a asigurat, a condus autoturismul său, a lovit un altul în parcare şi a fugit de la locul accidentului 200 m.
Ceea ce caracterizează în speţă legitima apărare este existenţa unui agresiuni, a unui atac material (realizat prin violenţă fizică), direct (îndreptat asupra inculpatului), imediat (pericolul era actual, atactul fiind în desfăşurare), injust (lipsit de orice temei legal), care a pus în pericol grav persoana inculpatului şi a creeat necesitatea unei acţiuni de apărare imediată. Inculpatul a fost constrâns să acţioneze astfel pentru a respinge atacul, săvârşind fapte prevăzute de legea penală. Apărarea sa a fost necesară pentru înlăturarea atacului şi a pericolului pe care l-au generat agresorii, acţiunea inculpatului realizându-se chiar în momentul desfăşurării acestui atac. Se ţine seama şi de starea psihică a inculpatului care, fiind atacat de acest grup a ales să fugă într-un loc apreciat pe moment a fi sigur - autoturismul său - şi apoi, pentru că şi acesta devenise nesigur, a ales să părăsească locul faptei cu autoturismul şi să circule 150-200 m, după care a parcat autovehiculul şi a circulat cu un taxi. S-a constatat că inculpatul nu a ripostat loviturilor, lipsind dovezile privind eventuale lovituri sau leziuni ale agresorilor, ci a fugit în acest fel. Fapta sa, săvârşită sub presiunea acestui atac, este proporţională cu gravitatea agresiunii suferite.
Pentru infracţiunea prevăzută de art. 36 alin. (2) din Decretul nr. 328/1966, ce a fost reţinută prin rechizitoriu în sarcina inculpatului sub forma unităţii naturale, s-a dispus achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen., întrucât există o cauză ce înlătură caracterul penal al faptei.
Aceeaşi soluţie s-a pronunţat şi cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 38 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966, întrucât părăsirea locului accidentului a fost determinată de atacul continuu al agresorilor.
Cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 37 alin. (3) din Decretul nr. 328/1966, s-a impus achitarea inculpatului, conform art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii, respectiv elementul material: conducerea autovehicului pe drumurile publice.
în speţă, inculpatul nu a fost depistat la volanul unui autovehicul pe care îl conducea pe drumurile publice de organele de poliţie, condiţie esenţială pentru a se întocmi procesul-verbal de către acest organ judiciar, în condiţiile art. 92 C. proc. pen. Inculpatul a venit la faţa locului cu un taxi, iar lucrătorii de poliţie i-au pus în vedere să fie testat cu alcoolscopul şi să fie dus la recoltarea de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei, întrucât din declaraţiile martorilor prezenţi rezulta că a condus anterior autoturismul în stare de ebrietate şi a lovit un altul în parcare, părăsind locul accidentului.
Având în vedere natura acestor infracţiuni, respectiv de pericol pentru securitatea circulaţiei rutiere, se impunea respectarea strictă a regulilor procesual penale. întocmirea procesului-verbal de constatare a infracţiunii în momentul sau imediat după comiterea ei de către organul judiciar are rolul de a proteja desfăşurarea procesului penal de intervenţia subiectivă şi posibil abuzivă a unor persoane străine de cadrul procesual. Legea procesual penală a dat organului de urmărire penală competenţa de constatare a existenţei infracţiunilor, şi nu martorilor, astfel cum s-a constatat a se fi întâmplat în speţă, dovedindu-se şi că aceştia au un interes subiectiv în cauză. Partea vătămată şi martorii au confirmat că între inculpat şi martorul A.G. existau conflicte anterioare vechi şi nesoluţionate, acest fapt fiind susţinut şi de inculpat.
Chiar dacă i s-a pus în vedere inculpatului să se supună recoltării de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei, s-a constatat că această cerere excede cadrului procesual impus de elementele constitutive şi natura infracţiunii, atât timp cât nu s-a realizat cu ocazia depistării în trafic a inculpatului. Momentul administrării acestei probe este determinant şi esenţial pentru atingerea scopului prevăzut de art. 62 C. proc. pen., respectiv lămurirea cauzei prin probe.
Dacă s-ar urma acest raţionament şi aceasta ar fi regula aplicabilă în orice situaţie de acest gen, oricărei persoane care nu conduce un autovehicul i se poate cere de către organele de cercetare penală să se recolteze probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei pentru că au primit sesizare în acest sens. Or, acesta duce la abuz de drept, sancţionat de legea procesual penală. Faptul că rămân neconstatate şi nesancţionate penal diferite fapte este o realitate, însă încălcarea normelor de drept procesual, care garantează oricărei persoane obiectivitatea organului judiciar şi respectarea drepturilor sale, are o consecinţă severă asupra scopului complex al procesului penal.
în plus, s-a constatat că persoana cercetată penal are dreptul la tăcere conform art. 70 alin. (2) şi art. 143 alin. (2) C. proc. pen., dar şi conform art. 6 parag. 3 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, norme ce au prioritate faţă de cele interne, conform art. 20 alin. (2) din Constituţie, atât atunci când are doar calitatea de făptuitor, cât şi când dobândit-o pe cea de învinuit sau inculpat. (
Norma europeană prevede că „orice acuzat are dreptul să nu fie forţat să depună mărturie contra lui însuşi sau să îşi recunoască vinovăţia”.
Dreptul la tăcere presupune dreptul de a nu da nici o declaraţie, pe acela de a aprecia dacă răspunde la întrebările organului judiciar şi pe acela de a nu se autoincrimina. Acest drept nu poate fi interpretat ca o nerecunoaştere a faptelor şi nu poate constitui o circumstanţă agravantă judiciară. In cazul în care s-ar încălca exerciţiul acestui drept, s-ar ajunge în situaţia aplicării art. 64 alin. ultim C. proc. pen., care prevede că mijlocele de probă obţinute ilegal nu pot fi folosite în procesul penal, dar şi a art. 197 C. proc. pen., care prevede sancţionarea cu nulitatea a actelor efectuate cu încălcarea drepturilor procesuale.
Notă: Soluţia a fost pronunţată cu opinie separată, în sensul admiterii recursului declarat de inculpat şi menţinerii soluţiei de condamnare pentru infracţiunea prevăzută de art. 37 alin. 3 Decretul nr. 328/1966 cu aplicarea art. 13 Cod penal, întrucât apare ca dovedită existenţa elementelor constitutive ale acestei infracţiuni.
Astfel inculpatul, după ce a revenit în locul unde condusese autoturismul, deşi nu avea carnet de conducere (fiind suspendat, şi provocase avarierea unui autoturism), a refuzat să se supună recoltării probelor biologice.
Nu se poate reţine în favoarea inculpatului că nu trebuia să se supună acestei solicitări pentru că în acel moment a coborât dintr-un autoturism condus de o altă persoană. Astfel, orice persoană ce părăseşte locul accidentului ar putea să se sustragă de la recoltare fară a răspunde penal.
Conform acestui raţionament părăsirea locului accidentului ar reprezenta o înlăturare a răspunderii pentru infracţiunea prevăzută de art.37 alin.3 Cod penal.
Pe de altă parte nu se poate susţine că în raport de scurgerea unei perioade de timp supunerea la recoltarea probelor nu mai are nici relevanţă, nu numai nedatorată. Astfel, inculpatul a revenit la un interval de timp redus, în raport de care, prin recalculare, se putea determina eventuala îmbibaţie alcoolică în momentul producerii accidentului.
Dacă s-ar considera că inculpatul ar fi putut consuma în acest răstimp băuturi alcoolice pe de o parte recalcularea ar fi semnalat această împrejurare iar pe de altă parte ar fi constituit un indiciu privind comportarea inculpatului.
în ceea ce priveşte împrejurarea că nu i s-ar fi prezentat inculpatului probe, indicii privind motivul pentru care i se solicită recoltarea probelor biologice, nu poate fi considerată cauză de înlăturare a unuia dintre elementele constitutive ale infracţiunii, având în vedere că inculpatul nu a contestat faptele referitoare la celelalte infracţiuni, ci doar a circumstanţiat modul de admitere, ca fiind în afara cadrului infracţional.
<Vezi şi alte speţe de drept penal:
