înşelăciune. Achitare pentru că fapta nu este prevăzută de legea penală. Infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994. Achitare pentru lipsa elementelor constitutive

C. pen., art. 215 alin. Legea nr. 87/1994, art. 1o

1. încheierea a două contracte succesive de vânzare-cumpă-rare privind acelaşi produs, cu două societăţi diferite, intră în sfera dreptului comercial, nefiind întrunite condiţiile de existenţă a infracţiunii de înşelăciune din art. 215 alin. (3) C. pen. Conflictul

11 Legea nr. 87/1994 a fost abrogată prin Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, care, în art. 4, stabileşte că refijzul nejustificat al unei persoane de a prezenta organelor competente, după ce a fost somată de 3 ori, documentele legale şi bunurile din patrimoniu, în scopul împiedicării verificărilor financiare, fiscale sau vamale constituie infracţiune.

privind neexecutarea obligaţiilor va fi soluţionat conform dispoziţiilor Codului civil şi ale Codului comercial.

2. Neprezentarea documentelor contabile justificative, cu ocazia controlului privind modul cum au fost îndeplinite obligaţiile fiscale, constituie contravenţia prevăzută de art. 13 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale.

Decizia penală nr. 160/Ap din 17 mai 2005, definitivă prin decizia penală nr. 6584 din 22 noiembrie 2005 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - M.D.

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, dat în dosarul penal nr. 174/P/1997, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului V.G. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 215 alin. (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), de art. 291 C. pen., de art. 12 din Legea nr. 87/1994 şi de art. 13 din Legea nr. 87/1994.

In fapt, s-a reţinut că acesta a indus în eroare, cu prilejul derulării unui contract de vânzare-cumpărare de 2800 tone de floarea-soarelui, prin revânzarea produselor către a doua parte civilă în 13.01.1997, producând un prejudiciu de 7.412.399.384 lei în dauna primei părţi civile şi a prezentat certificatul de depozit nr. 4766/19.12.1996, iniţial andosat către prima parte civilă şi cesionat ulterior către a doua parte civilă, producând un prejudiciu de 753.931.640 lei în dauna celei din urmă, care nu ar fi încheiat contractul dacă ar fi cunoscut că marfa a fost deja vândută. S-a mai reţinut că inculpatul a folosit acest certificat de depozit, ce iniţial a fost andosat către prima parte civilă, pentru a induce în eroare pe cea de-a doua parte civilă cu privire la existenţa celor 2800 tone floarea soarelui, aflate în proprietatea societăţii, cu toate că bunurile fuseseră vândute din 19.12.1996 către prima parte civilă.

De asemenea, s-a arătat că inculpatul nu a evidenţiat în documentele contabile ale societăţii, în calitate de administrator unic, în perioada mai-decembrie 1996, facturi în valoare de 5.003.336.675 lei, ceea ce a dus la nevirarea către bugetul statului a sumei de 1.347.127.639 lei, reprezentând impozit pe profit. Acesta a sustras societatea de la plata obligaţiilor fiscale, aferente anilor 1997-1998, prin ascunderea sumei impozabile, respectiv neprezentarea document-telor contabile şi financiare.

Cauza a fost înregistrată iniţia! pe rolul Tribunalului Brăila, iar ulterior, în urma strămutării ei, pe rolul Tribunalului Bacău.

Prin sentinţa penală nr. 346 din 12 octombrie 2000, pronunţată de Tribunalul Bacău, a fost condamnat inculpatul la 14 ani închisoare şi s-a aplicat o pedeapsă complementară de 10 ani interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin (2) C. pen., la 2 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 291 C. pen., la 5 ani închisoare şi 4 ani pedeapsă complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pentru infracţiunea prevăzută de art. 12 din Legea nr. 87/1994, la 4 ani închisoare şi 5 ani pedeapsă complementară de 10 ani interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pentru infracţiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 64 şi art. 71 C. pen. S-a scăzut din pedeapsă perioada reţinerii din 28.05.1997 şi a arestării preventive din 26.08-2.10.1999.

A fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente, la despăgubiri civile către cele două părţi civile. S-a menţinut sechestrul asigurător. S-a anulat certificatul de depozit falsificat.

S-a dispus înregistrarea în bilanţul contabil a 69 facturi, conform procesului-verbal încheiat de Administraţia Financiară Brăila.

Prin decizia penală nr. 176 din 19 iunie 2001 a Curţii de Apel Bacău, pronunţată în dosarul penal nr. 4620/2000, s-au admis apelurile inculpatului şi al părţii responsabile civilmente cu privire la cuantumul pedepselor principale şi complementare, la omiterea aplicării graţierii, la stabilirea pedepsei finale, la cuantumul despăgubirilor civile datorate părţii civile.

A fost redusă pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (3) şi (5) C. pen. la 10 ani închisoare şi 4 ani pedeapsă complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.

A fost redusă la un an închisoare pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 291 C. pen. şi s-a constatat graţiată această pedeapsă, atrăgându-se atenţia asupra art. 10 din Legea nr. 137/1997.

A fost redusă pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 12 din Legea nr. 87/1994 la 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsă complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.

S-au contopit pedepsele în cea mai grea dintre ele, cea de 10 ani închisoare şi de 4 ani pedeapsă complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.

A redus despăgubirile civile acordate părţii civile la 10.766.299.632 lei.

Prin decizia penală nr. 4530 din 24 octombrie 2002, Curtea Supremă de Justiţie a admis recursurile declarate de inculpatul V.G. şi de partea responsabilă civilmente, a casat hotărârea şi a trimis cauza spre rejudecare la prima instanţă.

In considerentele hotărârii s-a arătat că organele de urmărire penală şi instanţele de judecată nu au administrat toate probele necesare determinării şi evaluării exacte a existenţei faptelor, a incidenţelor penale, a vinovăţiei inculpatului, a caracterizării juridice, a prejudiciilor pricinuite şi întinderii acestora. Probaţiunea nu s-a desfăşurat riguros şi organizat, adunându-se un volum mare de informaţii probatorii, unele pertinente şi utile cauzei, altele străine demersului judiciar.

S-a impus completarea probelor administrate cu o expertiză contabilă care nu s-a făcut în cursul urmăririi penale, iar în cursul judecăţii a cuprins o arie incompletă de investigare. S-a mai impus administrarea unui supliment de expertiză, ce nu a fost acceptat, deşi era evident utilă cererea formulată în apărare. Procedeul de a înlătura o expertiză socotită, justificat, strict necesară la data admiterii ei, considerând-o fară temei şi fără motivare, vădit părtinitoare şi lipsită de relevanţă, contravine flagrant cu normele care guvernează mecanismele probaţiunii.

Cu prilejul rejudecării se vor administra şi alte probe, inclusiv testimoniale, a căror necesitate va rezulta din dezbateri. Se va aprecia cu privire la necesitatea reaudierii inculpatului, în raport de faptul că la ultimul cuvânt, în recurs, a fost de acord cu concluziile procurorului care, în legătură cu unele infracţiuni, a cerut achitarea pentru că fapta nu este de natură penală sau pentru că nu există vinovăţie.

Prin sentinţa penală nr. 165 din 29 aprilie 2004, Tribunalul Bacău a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., achitarea inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 291 C. pen. şi, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., achitarea pentru infracţiunea prevăzută de art. 12 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)

A condamnat inculpatul la 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. a) C. pen., la 5 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 13, art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. e) C. pen. Pedepsele s-au contopit în cea mai grea dintre acestea, cea de 6 ani închisoare.

S-a dedus din pedeapsă perioada reţinerii din 28.05.1997 şi a arestului preventiv din 26.08.1999 la 2.10.1999.

A fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente, prin lichidator, să plătească părţilor civile despăgubiri materiale.

A menţinut sechestrul asigurător instituit asupra bunurilor inculpatului şi părţii responsabile civilmente.

A dispus înregistrarea în bilanţul contabil a 69 facturi, conform procesului-verbal încheiat de Administraţia Financiară Brăila.

în considerentele hotărârii s-a reţinut că faţă de prima parte civilă înşelăciunea constă în inducerea în eroare la încheierea contractului, că ar fi fost proprietarul cantităţii de 2800 tone floarea-soarelui, a cărei contravaloare nu o achitase, şi prezentarea de către inculpat reprezentanţilor acestei societăţi că menţiunile înscrise în certificatul de depozit nu mai sunt valabile, întrucât a făcut plata integrală a mărfii către A.N.P.A., sucursala Ilfov.

în derularea contractului este evidentă înşelăciunea prin revânzarea produselor, deja contractate, către cea de-a doua parte civilă, întrucât a vândut aceeaşi cantitate de floarea-soarelui către prima parte civilă şi a andosat certificatul de depozit în favoarea acesteia. Nu a precizat existenţa contractului încheiat cu prima parte civilă şi a cesionat în favoarea acesteia certificatul de depozit.

S-a înlăturat ca nefondată susţinerea inculpatului potrivit căreia nu a cunoscut că prima parte civilă a făcut plata, întrucât în luna ianuarie în contul societăţii a intrat o sumă importantă de bani de la cele două societăţi, iar partea civilă îl atenţionase în repetate rânduri cu privire la efectuarea plăţii şi onorarea contractului. Abia la 4.04.1997 inculpatul a comunicat părţii civile despre stomarea facturii şi a trimis o adresă în care arată că A.N.P.A. Ilfov a reziliat contractul cu firma sa, motivat de faptul că plata nu s-a făcut la timp.

Din sumele încasate de la cele două societăţi, inculpatul a efectuat plata contravalorii de 2800 tone floarea-soarelui către A.N.P.A. şi către alţi furnizori, fără a restitui suma către partea civilă.

Cu privire la infracţiunea de uz de fals, s-a constatat că aceasta nu există, fiind o infracţiune subsecventă celei de fals în înscrisuri, care nu există, întrucât nu s-a alterat conţinutul certificatului de depozit nr. 4766/19.12.1996, nu a contrafăcut scrierea sau subscrierea acestuia.

Cu privire la infracţiunea de evaziune fiscală, ce constă în neevi-denţierea în contabilitate a veniturilor realizate, s-a reţinut ca dovedită existenţa ei şi vinovăţia inculpatului.

Cu privire la infracţiunea de evaziune fiscală, ce constă în sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale, în întregime sau în parte, prin ascunderea obiectului sau a sursei impozabile sau taxabile, s-a constatat că inculpatul a fost plecat din ţară, iar acest lucru nu a împiedicat în nici un fel verificările financiar-contabile făcute de organele de control.

împotriva hotărârii au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, inculpatul şi prima parte civilă. In cursul judecăţii, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus strămutarea cauzei la Curtea de Apel Braşov.

Examinând hotărârea atacată, probele administrate în cauză, motivele de apel invocate, dispoziţiile art. 371 C. proc. pen., s-a constatat că înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut întemeiat faptul că în cauză au rezultat din probe multiple date, care în parte sunt străine demersului judiciar, iar cele pertinente şi concludente conduc la reţinerea unei stări de fapt cu alte valenţe decât cele cuprinse în actul de sesizare a instanţei.

Astfel, partea responsabilă civilmente este o societate comercială în al cărei obiect de activitate se înscrie şi intermedierea de vânzări-cumpărări de cereale.

La data de 19.12.1996, s-a încheiat între A.N.P.A., sucursala Ilfov, ca furnizor, şi societate, ca beneficiar, contractul de livrare a 2800 tone floarea-soarelui. Termenul de livrare a produsului s-a stabilit la

15.01.1997. Preţul de livrare al acestuia a fost de 775 lei/kg plus TVA, iar valoarea totală a contractului a fost de 2.170.000.000 lei. S-a stabilit că plata produsului se face în avans, până la 27.12.1996, iar neachitarea la termenul stabilit duce la rezilierea contractului. S-a stipulat că acest contract se consideră realizat la livrarea cantităţii utile şi încheiat la data încasării contravalorii mărfii.

Cu aceeaşi ocazie, A.N.P.A. Ilfov a eliberat şi certificatul de depozit nr. 4766/19.12.1996, din care rezultă că în spaţiile Silozului Voluntari se află depozitată cantitatea de 2800 tone floarea-soarelui, separat de alte produse, astfel că poate fi identificabilă. Se mai confirmă că societatea va avea drept de proprietate asupra mărfii după achitarea integrală în termen de 5 zile bancare de la data încheierii actului de depozit. S-a menţionat să nu facă nici o livrare fără instruct-ţiuni specifice din partea proprietarului mărfii, respectiv societatea, şi să păstreze marfa în condiţii optime şi să efectueze livrările la prima cerere din partea proprietarului mărfii.

Potrivit art. 1295 C. civ., vinderea este perfectă între părţi şi proprietatea de drept strămutată la cumpărător, în privinţa vânzătorului, îndată ce părţile s-au învoit asupra lucrului şi asupra preţului, deşi lucrul încă nu se va fi predat şi preţul încă nu se va fi numărat.

Chiar dacă părţile au convenit că acest contract se consideră realizat la livrarea cantităţii utile şi încheiat la data încasării contravalorii mărfii, adăugând o condiţie rezolutorie, ele nu pot deroga de la lege. Societatea a devenit proprietarul mărfii la data încheierii convenţiei între părţi.

în mod nelegal instanţa de fond a reţinut că societatea inculpatului nu a devenit proprietar, întrucât aceasta era convenţia părţilor. Prin convenţia părţilor nu se poate deroga de la lege.

De altfel, reprezentanţii A.N.P.A., sucursala Ilfov, cunoşteau aceste dispoziţii legale şi acesta a fost motivul pentru care nu au dispus de cantitatea contractată cu societatea, întrucât nu mai aveau acest drept.

S-a mai constatat că această cantitate de floarea-soarelui contractată reprezintă un bun determinat generic, care se individualizează ulterior prin cântărire. Societatea a devenit proprietar cu ocazia cântăririi, drept pentru care s-a emis certificatul de depozit. Cantitatea de floarea-soarelui este şi bun fungibil, după însuşirile sale naturale, în sensul că se poate înlocui în executarea unei obligaţii.

Inculpatul, în calitate de reprezentant al societăţii ca vânzător, a încheiat la 19.12.1996 contractul nr. 1110/1996 cu partea civilă, în calitate de cumpărător. Din cuprinsul acestuia rezultă că obiectul contractului îl constituie cantitatea de 2800 tone seminţe de floarea-soarelui la preţul de 822 lei/kg, în care se includ taxele de prestare, taxele de depozitare pentru o lună de la data facturării - 69 lei/kg prestaţie. Modalitatea de plată s-a stabilit a fi ordinul de plată în baza certificatului de depozit şi a facturii comerciale. Termenul de execuţie s-a stabilit a fi momentul în care cumpărătorul intră în posesia mărfii, la facturare. S-a mai menţionat că modificările contractului se fac în scris, cu acordul părţilor.

Inculpatul şi-a îndeplinit obligaţia asumată şi a emis factură pentru cantitatea de floarea-soarelui menţionată, în valoare de 2.715.888.000 lei. Suma de 2.517.648.000 lei reprezintă contravaloarea efectivă a cantităţii de 2800 tone floarea-soarelui, iar suma de 198.240.000 lei reprezintă contravaloarea prestărilor de servicii.

Partea civilă a cunoscut astfel la data încheierii convenţiei între părţi că societatea nu achitase preţul produsului cumpărat iătre A.N.P.A., sucursala Ilfov, şi că urma să îl achite în 5 zile bancare, în condiţiile în care, la rândul său, partea civilă urma să plătească preţul convenit prin contract încheiat cu societatea.

Prin adresa nr. 1114/23.12.1996, partea civilă a arătat A.N.P.A., sucursala Ilfov, că B. nu a efectuat plata, întrucât societatea nu a andosat certificatul în favoarea sa.

Deoarece partea civilă a solicitat expres, inculpatul a menţionat pe certificatul de depozit nr. 4766/1996, care a primit nr. 666/24.12.1996 la societatea cumpărătoare, că l-a andosat în favoarea acesteia.

Cu adresa nr. 83/10.01.1997, motivat de faptul că nu a primit vreo sumă de bani, A.N.P.A. Ilfov a adus la cunoştinţa societăţii să plătească suma prevăzută în contractul nr. 13/19.12.1996 până la

15.01.1997, întrucât, în caz contrar, va livra marfa altui beneficiar.

După expirarea termenului convenit pentru 27.12.1996, în care partea civilă nu a făcut vreo plată şi despre care această societate cunoştea din certificatul de depozit în baza căruia s-a încheiat contractul nr. 1110/1996, inculpatul a renegociat cu A.N.PA., sucursala Ilfov, termenul scadenţei, care a fost prelungit ulterior, de comun acord între părţi, până la 15.01.1997, data livrării produsului.

în acelaşi timp, inculpatul a oferit, cu ştiinţa A.N.P.A., sucursala Ilfov, altui cumpărător produsul, respectiv celei de-a doua părţi civile. La 27.01.1997, a încheiat cu această societate un contract pentru livrarea a 1021 tone seminţe floarea-soarelui până la 17.02.1997, la preţul de 830 lei/kg plus TVA. Ulterior, s-au întocmit două acte adiţionale privind preţul şi modalitatea livrării.

La data de 12.01.1997, a emis factura nr. 567360 pentru 2800 tone floarea-soarelui, în valoare de 2.742.320.000 lei, în favoarea celei de-a doua părţi civile, cesionând în favoarea acestuia certificatul de depozit nr. 4766/19.12.1996. Factura nu a fost însă înmânată, întrucât toate exemplarele se află la carnet, fiind anulate.

La 13.01.1997, inculpatul menţionează, la cererea celei de-a doua părţi civile, pe certificatul de depozit nr. 4766/19.12.1996, că se cesionează cantitatea de 2800 tone floarea-soarelui către această societate.

Cea de-a doua parte civilă nu a putut intra în posesia mărfii negociate cu societatea din 13.01.1997, fiind condiţionată de A.N.P.A., sucursala Ilfov, de încheierea contractului nr. 15/6.02.1997.

în baza acestor documente, cea de-a doua parte civilă, prin ordinul de plată nr. 7/14.01.1997, a virat în contul societăţii suma de un miliard lei, plată parţială, ulterior virând şi restul sumei, până la valoarea mărfii de 2.091.299.025 lei.

La data de 6.02.1997, între A.N.P.A., sucursala Ilfov, furnizor, şi cea de-a doua parte civilă, beneficiar, s-a încheiat contractul de livrare nr. 15 privind cantitatea de 2800 tone floarea-soarelui la preţul de 785,743 lei/kg plus TVA. Plata produsului s-a convenit să se facă în avans, iar termenul de livrare era de 28.02.1997. însă A.N.P.A. nu putea fi proprietarul mărfii, astfel încât nu putea încheia contractul. în afara înscrisurilor ce dovedesc acest fapt, se observă că şi din declaraţiile reprezentanţilor A.N.P.A., sucursala Ilfov, audiaţi în cauză, rezultă că se cunoştea că agenţia nu mai este proprietara acestei cantităţi de produs.

Se mai observă că la 27.01.1997 A.N.P.A., sucursala Ilfov, a emis factura către societate pentru suma de 2.560.600.000 lei, deşi cunoştea că juridic nu este proprietarul mărfii. Factura este în realitate fictivă, pentru că din probe a rezultat că factura originală, purtând acest număr, priveşte pe SC B. Bucureşti şi are alt conţinut. Neîntocmirea în aceeaşi împrejurare a facturii corespunzătoare contractului încheiat la 19.12.1996 a permis tranzacţionarea mărfii în condiţiile arătate.

De aceea, la data de 7.02.1997, s-a încheiat între cea de-a doua parte civilă, comitent şi beneficiar, societate, comisionar, şi A.N.P.A, sucursala Ilfov, furnizor, contractul având ca obiect tranzacţionarea a 2800 tone floarea-soarelui la preţul de 830 lei/kg. Valoarea totală a contractului era de 2.200.080.400 lei, iar valoarea comisionului era de 123.200.000 lei. Comisionarul s-a obligat să cumpere în numele comitentului această cantitate, furnizorul s-a obligat să livreze marfa, beneficiarul să achite contravaloarea materiei prime în avans şi să achite comisionul după recepţia integrală a mărfii de către comitent.

Prin actul adiţional la contractul de livrare floarea-soarelui nr. 47/7.02.1997 s-a modificat capitolul III, în sensul că beneficiarul achită contravaloarea materiei prime furnizorului A.N.P.A., sucursala Ilfov, numai după primirea documentelor menţionate la capitolul III pct. B.3, în contul comisionarului, iar cantitatea de 1021 tone floarea-soarelui, achitată şi plătită, se va expedia până la data de

22.02.1997.

Din succesiunea faptelor rezultă că acest contract tripartit a fost impus de A.N.P.A., sucursala Ilfov, astfel cum rezultă din probele care confirmă versiunea inculpatului cu privire la această situaţie, respectiv că nu i s-a permis să dispună de produsul cumpărat.

La 13.02.1997 şi la 18.02.1997, societatea a emis facturi către beneficiar, ambele pentru câte 1000 tone floarea-soarelui, iar restul de 800 tone, cu acordul beneficiarului, a fost vândut către altă societate.

Cu banii primiţi, societatea a achitat contravaloarea mărfii către A.N.P.A. cu ordinele de plată nr. 2/15.01.1997 - 950.000.000 lei, 1/16.01.1997 - 850.000.000 lei, 3/23.01.1997 - 370.000.000 lei, 8/27.01.1997 - 390.600.000 lei. Se observă că inculpatul a susţinut că a purtat discuţii cu reprezentanţii părţii civile pentru livrarea altei cantităţi de produs sau de porumb, dar aceştia au negat existenţa vreunui acord de livrare, recunoscând existenţa propunerii. Fiind bunuri generice şi fimgibile şi societatea având activitate de prestator servicii, această susţinere a inculpatului este pertinentă.

S-a constatat că partea civilă desfăşura, la rândul ei, activitate de prestări servicii, astfel cum rezultă din contractul încheiat cu o altă societate pentru care urma să efectueze operaţiuni de cumpărare a cantităţii de 30.000 tone seminţe de floarea-soarelui, urmând să primească un comision. Din succesiunea faptelor descrise rezultă că partea civilă a încercat stabilirea unei relaţii comerciale directe între societate şi A.N.P.A. cu privire la această cantitate de produs.

Partea civilă a achitat, după expirarea termenului arătat mai sus, prima poziţie din factură - privind suma de 2.517.648.000 lei - cu ordinul de plată nr. 7 din 14.01.1997, suma de 899.160.000 lei, intrată în contul societăţii la 15.01.1997, şi cu ordinul de plată nr. 10 din 17.01.1997 suma de 1.6i8.488.000 lei, intrată în contul societăţii la 20.01.1997. Cealaltă sumă, aflată la poziţia a doua din factură, nu a fost achitată.

La 30.01.1997, prin adresa nr. 1141, societatea a solicitat A.N.P.A, sucursala Ilfov, să le emită un nou certificat de depozit pentru această cantitate, fară a primi răspuns. Din adresa nr. 1207/21.02.1997 către agenţie rezultă că nu au achitat societăţii şi restul sumei din prudenţă, întrucât nu i s-a transmis actul de cesiune a mărfii. La corespondenţa trimisă de partea civilă către A.N.P.A., sucursala Ilfov, nu s-a răspuns, considerând că nu se află în relaţii comerciale cu aceasta. Situaţia reprezintă o dovadă în plus că furnizorul iniţial cunoştea că nu mai este proprietarul mărfii la data încheierii contractului iniţial.

Reprezentanţii părţii civile au luat legătura cu A.N.P.A., sucursala Ilfov, solicitându-le să confirme în scris existenţa mărfii - adresa nr. 1263/3.04.1997. La acea dată era lipsită de obiect cererea. Prin adresa nr. 164/04.1997, societatea inculpatului a încunoştinţat partea civilă că anulează factura veche şi a înaintat factura de stomare. Partea civilă a considerat marfa plătită şi stomarea o eroare, solicitând marfa.

De altfel, din expertiza judiciară contabilă efectuată în faza urmăririi penale rezultă această situaţie expusă, în sensul că plata nu s-a efectuat în termenul stabilit şi la expirarea lui relaţia contractuală era desfiinţată de drept, conform art. 67 C. com. Concluziile acestei expertize, probă administrată în cauză, au fost înlăturate ca neconcludente, fară a se motiva aceasta de către prima instanţă.

S-a mai constatat că pe extrasele de cont nu sunt înscrise datele privind persoana care a virat în cont aceste sume. Inculpatul s-a apărat cu motivarea că nu a cunoscut de la cine provin banii în ziua încasării. S-a observat că instanţa de fond a respins apărarea ca neîntemeiată, întrucât în luna ianuarie au intrat în contul societăţii sume mari de bani, iar partea civilă l-a atenţionat repetat despre plată.

Faţă de aceste considerente, s-a constatat însă că această apărare a inculpatului nu poate fi înlăturată, întrucât din situaţia încasărilor făcute în contul societăţii rezultă că în ziua de 14.01.1997 au intrat în contul societăţii 1.000.000.000 lei şi 899.160.000 lei fără să se cunoască, din extrasele de cont, cine este plătitorul. Ulterior, inculpatul a cunoscut că prima sumă este virată de cea de-a doua parte civilă, iar cea de-a doua de prima parte civilă.

Prin adresa nr. 164/1997, societatea inculpatului a încunoştinţat partea civilă că anulează factura ce fusese achitată la 17.01.1997, înaintând şi factura de stomare. Partea civilă a considerat stornarea o eroare şi a solicitat marfa datorată, întrucât a făcut plăţi valabile.

Rezultă că între partea civilă şi societatea inculpatului s-au desfăşurat relaţii contractuale comerciale în modalitatea arătată. Acest raport de drept nu dobândeşte însă conotaţii în plan penal, ci rămâne în sfera sa iniţială. Codul civil - art. 1020, art. 1021, art. 1320 - şi cel comercial -art. 60-73 - cuprind regulile pe baza cărora se poate soluţiona acest conflict privind neexecutarea obligaţiei de predare a bunului.

în ce priveşte operaţiunea andosării, s-a constatat că, potrivit Normelor cadru nr. 6/8 martie 1994 ale BNR privind comerţul făcut de societăţile bancare şi celelalte societăţi de credit, cu cambii şi bilete la ordin, pe baza Legii nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin, modificată prin Legea nr. 83/1994, aceasta reprezintă un mod de transferare a unuia din aceste titluri altei persoane, cu toate drepturile aferente. - pct. 81. In speţa de faţă s-a folosit impropriu termenul de andosare pentru un certificat de depozit, astfel că această operaţiune este lipsită de efectele scontate.

Sunt însă aplicabile dispoziţiile Legii nr. 2175/1892, care modifică legea nr. 1642/1881, relativ la construcţiunea şi la legislaţia magazinelor de întrepozit şi docuri. Potrivit art. 3, depozitarul liberează depunătorilor recipise enunţând numele, profesiunea şi domiciliul depunătorului, precum şi natura mărfurilor şi indicaţiile proprii a stabili identitatea lor şi a le determina calitatea. Potrivit art. 4, la fiecare recipisă este anexat, sub numire de warant, un buletin de gaj, conţinând aceleaşi menţiuni ca şi recipisa.

Prin derogare de la regulile de drept comun, potrivit art. 6, simpla girare a warantului separat de recipisă, constituie un drept de gaj asupra mărfurilor în profitul cesionarului warantului; girarea recipisei transmite cesionarului proprietatea mărfurilor, cu singura obligaţiune, când warantul nu este transmis dimpreună cu recipisa, de a plăti datoria garantată prin warant. Conform art. 9, posesorul recipisei separată de warant poate şi înainte de scadenţă să obţină liberarea mărfurilor, plătind datoria garantată prin warant.

S-a constatat că cea de-a doua parte civilă nu a fost indusă în eroare cu prilejul încheierii şi derulării contractului comercial cu executare dintr-o dată şi a primit marfa contractată şi plătită. Prejudiciul pe care această societate îl invocă nu este consecinţa unei acţiuni de inducere în eroare, atât timp cât a fost de acord anterior ca parte a cantităţii să fie livrată către o altă societate.

A mai rezultat din documentele contabile că la 30.06.1997 societatea inculpatului avea de recuperat creanţe de 1.976.000.000 lei. Ulterior începerii procedurii de faliment, nu au mai fost încasate sumele datorate, întrucât creditorii, în mare parte, se aflau în stare de faliment. Blocajul financiar a condus în cea mai mare măsură la starea de insolvenţă a societăţii.

Din toate probele administrate rezultă că faptele inculpatului privind cele două societăţi comerciale sunt de natură comercială, astfel încât este necesară achitarea sa pentru infracţiunea de înşelăciune, întrucât faptele nu sunt prevăzute de legea penală.

Prin rechizitoriu s-a reţinut că infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (3) şi (5) C. pen., are două părţi vătămate. Este criticabilă această opinie, având în vedere că infracţiunea de înşelăciune este o infracţiune ce priveşte patrimoniul persoanei, iar cele două societăţi au patrimonii distincte. însă apelurile pe latură penală sunt declarate în favoarea inculpatului şi nu se referă la acest aspect, astfel că nu se poate pune în discuţie o posibilă schimbare a încadrării juridice.

Solicitarea făcută de Parchet, de a se reţine în cuprinsul încadrării juridice a infracţiunii de înşelăciune şi alin. (1) şi (2) ale art. 215

C. pen., nu se poate primi, întrucât nu este în favoarea inculpatului, agravându-i situaţia, iar apelul este declarat în favoarea acestuia.

în ce priveşte infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994, din probele administrate a rezultat că în perioada cercetată departamentul financiar-contabil era condus de o altă persoană care a exercitat funcţia de contabil şef în perioada 26.11.1996-13.02.1997 şi de director economic în perioada 14.02.1997-8.11.1998. Aceasta avea, conform fişei postului, atribuţii de întocmire a documentelor contabile, înregistrarea acestora, calcularea şi plata impozitelor şi taxelor, verificarea acestor operaţiuni, având şi personal de specialitate în subordine. Atât timp cât inculpatul a delegat în mod legal aceste atribuţii unei persoane calificate, căreia îi revenea răspunderea evidenţei contabile, nu i se poate reţine vinovăţia în săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

Neprezentarea documentelor contabile justificative de către direc torul economic cu ocazia controlului privind modul în care au fost îndeplinite obligaţiile fiscale ar putea constitui contravenţia prevăzută de art. 13 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 87/1994.

Din ansamblul probelor nu a rezultat nici măcar că inculpatul nu a înmânat facturile imputate serviciului de contabilitate.

Este necesar a se dispune achitarea inculpatului pentru această infracţiune, întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive, lipsind intenţia.

Pentru considerentele expuse, au fost admise apelurile Parchetului şi al inculpatului, potrivit art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., în limitele prevăzute de art. 371 şi art. 372 C. proc. pen., şi s-a dispus conform considerentelor expuse mai sus, constatându-se perioada în care inculpatul a fost reţinut şi arestat preventiv.

în ce priveşte latura civilă a cauzei, s-a procedat potrivit art. 346 alin. ultim C. proc. pen., în sensul că s-au lăsat nesoluţionate pretenţiile celor două părţi civile.

Apelul părţii civile SC C. SA Bucureşti a fost respins ca nefondat, potrivit art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., faţă de faptul că s-a dispus achitarea pentru infracţiunea de înşelăciune.

<

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre înşelăciune. Achitare pentru că fapta nu este prevăzută de legea penală. Infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994. Achitare pentru lipsa elementelor constitutive