Tăinuire. Lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii. Achitare. Declaraţiile inculpatului. Mijloc de probă. Condiţii de admitere
| Comentarii |
|
C. pen., art. 221
1. Atâta timp cât nu s-a putut dovedi că inculpaţii - care au fost surprinşi încercând să comercializeze facturi şi chitanţe false
- cunoşteau că acestea fuseseră anterior falsificate, nu poate fi reţinută în sarcina lor săvârşirea infracţiunii de tăinuire.
2. în cadrul procesului penal, declaraţiile inculpaţilor trebuie coroborate cu fapte şi împrejurări care rezultă din probele administrate în cauză. Or, în lipsa unor astfel de probe, aceste declaraţii nu pot fi valorificate, orice dubiu în acest caz profitând inculpaţilor.
Decizia penală nr. 290/R din 6 mai 2006 - L.P.
Prin sentinţa penală nr. 2922/2004, Judecătoria Braşov a condamnat pe inculpaţii S.C. şi I.P.I. la câte un an închisoare, iar pe inculpatul
I.P. la 10 ani închisoare pentru comiterea a câte unei infracţiuni de tăinuire, prevăzută de art. 221 C. pen.
în fapt, s-a reţinut că, în data de 5.03.2002, în jurul orelor 14.45, organele de poliţie i-au surprins pe inculpaţii S.C. şi I.P.I. pe str. Făgăraşului din Braşov în timp ce încercau să înstrăineze către persoane necunoscute formulare cu regim special, respectiv note de plată în alb, chitanţă şi facturi.
Cu ocazia depistării celor doi inculpaţi, au fost descoperite asupra lor patru albume conţinând chitanţe şi note de plată şi un dosar din plastic cu acelaşi conţinut (asupra inculpatului S.C) şi un album fotografic cu aceleaşi documente (asupra inculpatului I.P.I.). Aceste înscrisuri purtau ştampila unor societăţi comerciale din multe localităţi
In procesul-verbal de depistare sunt enumerate înscrisurile ridicate de la inculpaţi: 229 note de plată, 413 facturi fiscale cu chitanţele aferente, 22 facturi fiscale ştampilate, 27 chitanţe ştampilate.
în declaraţiile date în faza de urmărire penală, inculpaţii au arătat că vindeau înscrisurile unor persoane necunoscute, în special şoferi care treceau prin Braşov. Inculpatul S.C. a achiziţionat aceste documente de la o persoană necunoscută pentru suma de 300.000 lei, iar în ziua în care a fost depistat încerca să vândă pentru prima dată astfel de înscrisuri. Inculpatul I.P.I. a declarat că aceste documente le are de la tatăl său şi a comercializat în 4-5 rânduri astfel de înscrisuri.
Tribunalul Braşov, prin decizia penală nr. 437/2004, a admis apelul Parchetului cu privire la inculpatul S.C. şi i-a aplicat o pedeapsă rezultantă de 2 ani închisoare, făcând aplicarea art. 61 C. pen.
împotriva hotărârii penale a declarat recurs inculpatul S.C., solicitând achitarea sa, întrucât infracţiunii îi lipseşte unul din elementele constitutive, respectiv intenţia.
Prin decizia penală nr. 935 din 21 octombrie 2004, Curtea de Apel Braşov a admis recursul inculpatului S.C şi a extins efectele recursului
şi cu privire la inculpaţii I.P.I. şi I.P., desfiinţând, respectiv casând ambele hotărâri pronunţate în cauză. Cauza a fost reţinută spre rejudecare, întrucât s-au considerat necesare reaudierea inculpaţilor, a martorilor neaudiaţi de instanţele anterioare, precum şi suplimentarea probelor cu înscrisuri, în sensul depunerii la dosar a albumelor şi dosarului conţinând actele fiscale în alb descoperite asupra inculpaţilor cu ocazia depistării. în faţa instanţei de recurs au fost audiaţi martorii L.D.B, P.G., M.N., I.M., P.L., precum şi inculpaţii.
Prin adresa nr. 761027/23.02.2005, Poliţia municipiului Braşov a comunicat instanţei că albumele conţinând actele fiscale în alb descoperite asupra inculpaţilor în data de 5 martie 2002, la finalizarea urmăririi penale, au fost refuzate de conducerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov de a însoţi dosarul penal, ulterior nefiind solicitate de vreo altă instituţie, astfel că au fost tocate şi predate pentru topire ca deşeuri. Datorită timpului îndelungat de la instrumentarea dosarului penal şi în lipsa altor documente decât actele de constatare şi de urmărire penală care se află deja la dosarul cauzei, nu au putut preciza care din actele fiscale au fost găsite asupra lui I.P.I., trimiţându-se doar o xerocopie a listei de inventar a actelor fiscale în alb găsite asupra inculpaţilor şi procesul-verbal de distrugere întocmit la 19 mai 2004.
Instanţa de recurs, în cadrul rejudecării, analizând toate probele administrate în prezenta cauză, a constatat că prezumţia de nevinovăţie consacrată de lege în favoarea inculpaţilor nu a fost răsturnată, astfel că aceştia nu se fac vinovaţi de comiterea infracţiunilor reţinute în sarcina lor prin rechizitoriu.
Potrivit art. 69 C. proc. pen., declaraţiile inculpaţilor făcute în cursul urmăririi penale pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări care rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.
în cauză nu există alte probe care, coroborate cu declaraţiile inculpaţilor să ducă la concluzia că aceştia au comis, într-adevăr, faptele imputate.
Astfel, cum rezultă din dosarul cauzei, cei trei inculpaţi au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea, fiecare, a unei infracţiuni de tăinuire prevăzută de art. 221 C. pen. [cu reţinerea art. 37 lit. a) C. pen. pentru inculpatul S.C. şi art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP) pentru inculpatul I.P.I.]. S-a reţinut că aceştia au dobândit, în contra dispoziţiilor legale, formulare tipizate cu regim special (facturi fiscale şi chitanţe), falsificate anterior de autori necunoscuţi, prin ştampilare cu ştampilele unor societăţi comerciale în activitate, urmărind obţinerea pentru sine a unui folos material prin valorificarea lor ulterioară.
Prin rechizitoriul întocmit de procuror se menţionează că s-a ridicat din posesia inculpaţilor un număr de 22 facturi fiscale, necompletate şi neştampilate; 27 chitanţe în alb necompletate şi neştampilate; 413 facturi fiscale însoţite de chitanţe în alb putând ştampila mai multor agenţi comerciali. în procesul-verbal de depistare întocmit de lucrării de poliţie la 5 martie 2002, sunt enumerate aceste acte, fără a fi însă identificate cu serie şi număr.
întrucât aceste înscrisuri nu se aflau, în totalitate, la dosarul cauzei pentru a putea fi verificate şi de instanţa de judecată (existau la dosar doar câteva din actele fiscale care ar fi fost ridicate de la inculpaţi în ziua respectivă), aceasta a solicitat Poliţiei municipiului Braşov înaintarea actelor găsite asupra inculpaţilor în data de 5.03.2002. Prin adresa nr. 761027/2005, Poliţia a comunicat însă faptul că toate acele documente au fost topite.
Fără a investiga condiţiile concrete în care au fost distruse mijloacele de probă necesare soluţionării cauzei, deşi dosarul nu a fost finalizat (aspect care nu face obiectul prezentei cauze şi care nu este de competenţa acestei instanţe), s-a constatat că obiectul material al infracţiunii reţinute în sarcina inculpaţilor nu mai există şi că instanţa nu poate efectua o verificare (expertizare) a înscrisurilor posibil ridicate de la inculpaţi pentru a concluziona dacă ele sunt sau nu false.
în cauză există un raport de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit în cursul urmăririi penale cu privire la cele câteva acte fiscale aflate la dosar, care stabileşte că documentele analizate nu aparţin societăţilor înscrise în antetul lor.
Trebuie menţionat însă faptul că înscrisurile aflate la dosarul de urmărire penală şi care au făcut obiectul constatării tehnico-ştiinţifice nu apar în lista de inventar înaintată Curţii de Apel Braşov de către organul de cercetare penală, ca anexă la adresa nr. 761027/2005. Lista de inventar menţionată cuprinde, potrivit precizărilor organelor de poliţie, toate facturile fiscale, chitanţe, avizele de expediţie şi notele de plată descoperite asupra inculpaţilor cu ocazia depistării lor în data de 5 martie 2002, fiecare act fiind identificat cu serie şi număr, însă ea nu conţine nici unul din înscrisurile aflate la dosarul cauzei şi exper-tizate. Se creează astfel un puternic dubiu asupra identităţii acestor documente şi asupra faptului că ele au fost descoperite, în realitate, în posesia inculpaţilor.
De asemenea, procesul-verbal întocmit cu ocazia depistării inculpaţilor nu poate confirma faptul că actele fiscale aflate la dosar au fost ridicate în data de 5 martie 2002 de la inculpaţi. Aceasta, deoarece el nu identifică actele găsite asupra inculpaţilor cu seria şi numărul fiecăruia, astfel că nu se poate stabili dacă înscrisurile aflate la dosar au fost ridicate cu acel prilej sau la o altă dată, dacă ele au aparţinut inculpaţilor şi care dintre ei (pentru a se putea stabili contribuţia efectivă a fiecăruia).
Toate aceste aspecte conduc la imposibilitatea stabilirii identităţii obiectului material al infracţiunii de tăinuire, cu consecinţa neîntru-nirii elementelor constitutive ale infracţiunii.
Mai mult decât atât, infracţiunea prevăzută de art. 221 C. pen. presupune faptul că autorii cunoşteau împrejurarea că bunurile pe care le-au valorificat proveneau din comiterea vreunui infracţiuni, existenţa acesteia depinzând şi de intenţia inculpaţilor. Nici una din probele administrate nu dovedeşte că sunt întrunite elementele constitutive ale laturii subiective, câtă vreme, din materialul probator, nu rezultă existenţa unor acte false în posesia inculpaţilor pe care aceştia să le valorifice, precum şi împrejurarea că aceştia ar fi cunoscut că înscrisurile respective ar fi false.
în ceea ce priveşte declaraţiile inculpaţilor, s-a constatat că, pentru a putea servi la aflarea adevărului, ele trebuie coroborate cu fapte şi împrejurări care rezultă din ansamblul probelor administrate în cauză. Or, astfel de elemente nu există la dosarul cauzei, astfel că, în lipsa altor probe, aceste declaraţii nu pot fi valorificate, orice dubiu profitând inculpaţilor. Mai mult, în ce-1 priveşte pe inculpatul I.P., acesta nu a fost depistat împreună cu ceilalţi coinculpaţi în data de 5.03.2002 pe str. Făgăraşului din municipiul Braşov, fiind trimis în judecată pentru o infracţiune de tăinuire constând în aceea că, în lima octombrie 2001, a vândut mai multe facturi şi chitanţe ce purtau ştampila unor societăţi din ţară şi municipiul Braşov, cu suma de 15.000 lei pentru o bucată. In afara declaraţiei inculpatului, dată în faza urmăririi penale, organul de urmărire penală nu a identificat nici unul din aceste înscrisuri şi nu a probat că vreunul din ele ar fi fost fals.
In condiţiile în care inculpaţii nu au recunoscut în faţa instanţei de judecată săvârşirea infracţiunilor şi în lipsa oricăror probe care să demonstreze vinovăţia acestora, rezultă că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., nefiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de tăinuire, sub aspect obiectiv şi subiectiv, pentru fiecare inculpat în parte, astfel că prezumţia de nevinovăţie consacrată în favoarea lor nefiind răsturnată, s-a dispus achitarea.
<Vezi şi alte speţe de drept penal:
