Ultraj. Latură obiectivă. Element material
| Comentarii |
|
C. pen., art. 2391>
în situaţia în care partea vătămată - care are calitatea de poliţist - a nesocotit cadrul legal în care trebuia să acţioneze - în speţă reţinând abuziv pe inculpat, fără a exista probe sau indicii temeinice că a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală - nu mai este protejată de norma juridică prevăzută în art. 239 C. pen., în cazul în care inculpatul ce fusese reţinut abuziv a reacţionat violent faţă de partea vătămată.
Decizia penală 591/R din 7 septembrie 2005 - M.B.
Prin sentinţa penală nr. 2596/2004, Judecătoria Braşov, făcând aplicaţiunea prevederilor art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului V.M din infracţiunile prevăzute de art. 239, cu aplicarea art. 37 lit. a) şi art. 33 lit. a) C. pen., în cele prevăzute de art. 180 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) şi art. 180 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., ambele şi cu aplicarea art. 37 lit. a) din acelaşi cod.
în baza art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 lit. f) C. proc. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului V.M. pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 180 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., ca urmare a lipsei plângerii penale prealabile a părţii vătămate S.F.
în baza art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 lit. f) C. proc. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului V.M. pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) şi art. 37 lit. a) C. pen., ca urmare a lipsei plângerii penale prealabile a părţii vătămate M.N.
S-a constatat că inculpatul V.M este arestat preventiv în prezenta cauză din data de 17 iulie 2004 şi, în baza art. 350 alin. (2) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului, deţinut în baza
Articolul 239 C. Pen. a fost modificat prin Legea nr. 278/2006.
mandatului de arestare preventivă nr. 98/18 iulie 2004 emis de Judecătoria Braşov, dacă nu se află arestat în altă cauză.
La pronunţarea acestei soluţii s-a avut în vedere că aducerea cu forţa a inculpatului la sediul poliţiei, reţinerea buletinului său, obstruc-ţionarea acestuia de a părăsi respectiva incintă exced cadrului legal al atribuţiilor şi competenţei organelor de poliţie, inculpatului încăl-cându-i-se dreptul la libertate şi siguranţă prevăzut de art. 23 din Constituţia României. Acesta a fost dus la sediul poliţiei ca presupus contravenient, fară a fi reţinut legal pe bază de ordonanţă sau condus administrativ la acest sediu pe bază de proces-verbal, mai ales că identitatea sa a putut fi stabilită, urmând fie a i se încheia în prezenţa ori în lipsa sa un eventual proces-verbal de contravenţie, fie a fi invitat în scris, cu arătarea scopului şi a motivului invitaţiei, în situaţia în care se aprecia a deveni oportună declaraţia sa.
Or, partea vătămată S.F., agent de poliţie, l-a reţinut abuziv pe inculpat la sediul poliţiei, refuzând a-i restitui actul de identitate, context în care apare ca fiind nejustificat sprijinul venit din partea agentului M. care a sărit în apărarea colegului său, ambii fiind agresaţi de inculpat în dorinţa acestuia de a se opune acţiunii de restrângere a libertăţii sale.
Actele pe care ei le-au îndeplinit nu pot fi considerate acte ale autorităţii, motiv pentru care protecţia acordată de legiuitor prin art. 239 C. pen. nu se justifică.
Văzând natura juridică mixtă a plângerii prealabile a cărei lipsă este reglementată ca o cauză care împiedică exercitarea acţiunii penale, prima instanţă a făcut aplicarea prevederilor art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 lit. f) C. proc. pen., încetând procesul penal relativ la cele două infracţiuni.
Tribunalul Braşov, prin decizia penală nr. 256/A/2005, admiţând apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, a desfiinţat soluţia atacată sub aspectul soluţionării laturii penale, a stabilirii cheltuielilor judiciare şi, rejudecând în aceste limite, în baza art. 239 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul V.M. la o pedeapsă de un an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj (parte vătămată S.F.) şi, în baza art. 239 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj (parte vătămată M.N.).
Prin urmare, în apel s-a apreciat că acţiunile părţii vătămate S.F. nu au constituit un abuz, acesta nefacând altceva decât să-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu, iar partea vătămată M.N a acţionat potrivit dispoziţiilor art. 28 alin. (4) din Legea nr. 218/2002, imobilizarea inculpatului venind ca o consecinţă naturală a faptelor săvârşite de el.
împotriva deciziei date în apel, inculpatul a promovat recurs, solicitând casarea acesteia, menţinerea hotărârii primei instanţe, susţinând că acţiunea sa reprezintă o reacţie la o faptă îndeplinită necorespunzător de partea vătămată aflată în exerciţiul funcţiei. Curtea, raportând hotărârea recurată la întregul complex al materialului probator, a reţinut că în speţă părţile vătămate au nesocotit cadrul legal în care trebuiau să efectueze actele de serviciu, reţinându-1 abuziv pe inculpat la sediul poliţiei, unde l-au transportat cu forţa, refuzând a-i restitui buletinul, deşi nu subzistau indiciile săvârşirii de către acesta a unei infracţiuni, ci cel mult ale unei contravenţii, când urma a i se încheia un act constatator al contravenţiei comise în prezenţa sau în lipsa sa, pe baza datelor culese din actul de identitate, sau să fie invitat ulterior la sediu pentru a oferi unele lămurii, a-şi expune propriul punct de vedere.
Mai exact, dacă măsura reţinerii poate fi dispusă faţă de învinuit dacă sunt probe sau indicii temeinice că a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, în speţă nu s-a pus problema demarării urmăririi penale pentru ca recurentul să capete calitatea de învinuit, nu s-a recurs la încadrarea ipoteticei sale fapte într-un text de lege incriminator.
Mai mult, nu subzistau probe de vinovăţie relative la săvârşirea vreunei contravenţii ce să necesite o audiere imediată a celui implicat, atâta timp cât nu s-a perfectat ulterior un proces-verbal constatator, mai ales că identificarea „autorului” fusese posibilă.
Or, inculpatul a ripostat la o asemenea conduită abordată chiar de părţile vătămate, ce nu mai pot fi protejate de norma juridică prevăzută în art. 239 C. pen.
Curtea, constatând că părţile vătămate au uzat de forţă în ipoteza nesăvârşirii unor fapte care să pericliteze viaţa unor persoane sau ordinea publică, a admis recursul dedus judecăţii şi, casând decizia atacată, a menţinut ca legală şi temeinică soluţia primei instanţe axată pe neîncadrarea părţilor vătămate în cadrul legal al atribuţiilor lor de serviciu.
<Vezi şi alte speţe de drept penal:
