Înşelăciune. Elementele constitutive ale infracţiunii
| Comentarii |
|
Judecătoria IAŞI Sentinţă penală nr. 3738 din data de 05.05.2016
Prin s.p. nr. 3738/2015, instanța a dispus, în baza dispozițiilor art. 386 alin. 1 Cod de procedură penală, schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpata H.E., condamnarea inculpatei H.E. la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. 1 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 5 alin. 1 Cod penal. În baza dispozițiilor art. 71 alin. 2 Cod penal din 1969 i s-a interzis inculpatei, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal din 1969 pe durata executării pedepsei principale.
În baza dispozițiilor art. 81 alin. 1 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 5 alin. 1 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 (un) an închisoare, aplicată inculpatei, pe o durata de 3 ani, care, conform dispozițiilor art. 82 alin. (1) Cod penal din 1969, constituie termen de încercare pentru inculpată.
A învederat inculpatei dispozițiile art. 83 Cod penal din 1969, privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza dispozițiilor art. 71 alin. 5 Cod penal din 1969 pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei s-a suspendat executarea pedepsei accesorii.
A fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de părțile civile și s-a dispus menținerea sechestrul asigurator instituit asupra bunurilor imobile aflate în proprietatea inculpatei.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria I. în dosarul penal nr. … s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 244 alin. 1 Cod penal.
Instanța a reținut, în urma efectuării cercetării judecătorești faptul că, în drept, fapta inculpatei H.E. care, la data de 17.06.2009, după ora 16.00, deși fratele acesteia, B.A., decedase, iar prin aceasta mandatul pe care îl avea pentru a efectua operațiuni în conturile bancare ale acestuia și-a încetat efectele, a retras din conturile deținute de fratele său suma de 23.000 euro și 54.375 lei, fără a aduce la cunoștință băncii X faptul că titularul contului decedase, refuzând ulterior să restituie aceste sume de bani moștenitorilor lui B.A., respectiv părților civile Ș.F. și C.E.I., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 244 alin. 1 Cod penal.
Analizând latura obiectivă a infracțiunii, instanța reține că elementul material constă în acțiunea inculpatei de inducere în eroare a funcționarilor băncii X prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, respectiv a faptului că este împuternicită de fratele acesteia, B.A., să retragă sumele de bani din conturile sale, deși avea cunoștință de faptul că prin decesul lui B.A. efectele mandatului au încetat, în scopul de a obține pentru sine un folos material injust.
Urmarea imediată constă în paguba ce s-a produs în patrimoniul părților civile, reprezentată de suma de 23.000 euro și 54.735 lei, care se cuvenea moștenitorilor lui B.A..
În ceea ce privește raportul de cauzalitate, elementul material al faptei inculpatei, și anume inducerea în eroare a funcționarilor băncii X, a avut aptitudinea reală de a produce o pagubă părților civile, respectiv copiilor defunctului B.A., întrucât acestora nu le-a fost remisă nicio sumă de bani din partea inculpatei.
Sub aspectul laturii subiective, instanța a reținut că poziția subiectivă a inculpatei față de infracțiunea săvârșită și rezultatul socialmente periculos al acesteia, se caracterizează prin intenție calificată prin scop. Astfel, din ansamblul probatoriu administrat în prezenta cauză, instanța constată că inculpata și-a dat seama că desfășoară o activitate de inducere în eroare a funcționarilor băncii și că prin aceasta pricinuiește o pagubă în sarcina părților civile. Mai mult, latura subiectivă vizează și scopul obținerii unui folos material injust pentru sine, această finalitate fiind urmărită de inculpată în momentul săvârșirii infracțiunii.
În acest sens, instanța arată că nu poate fi primită apărarea inculpatei în sensul că inculpata nu știa că efectele împuternicirii încetează prin decesul fratelui său, în contextul în care nu a anunțat pe operatorii băncii cu privire la decesul lui B.A..
Pentru existența infracțiunii de înșelăciune nu este necesar ca persoana cu privire la care au fost exercitate manoperele dolosive de inducere în eroare (în speță banca X) să fie aceeași cu cea în patrimoniul căreia a fost produsă paguba.
