Inşelăciune. Emiterea unor cecuri fără acoperire. Elemente constitutive. Latura subiectivă
| Comentarii |
|
Fapta inculpatului de a emite, în numele societăţii sale, două cecuri pentru plata contravalorii unor mărfuri achiziţionate, în calitate de intermediar, de la partea vătămată, mărfuri care, ulterior, au fost revândute către un terţ, nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune sub aspectul laturii subiective, simpla acţiune de emitere a filelor cec neechivalând cu inducerea în eroare a cocontractantului cu privire la bonitatea societăţii al cărei administrator era inculpatul.
în cauză, neplata sumelor datorate părţii vătămate a fost generată de un blocaj financiar, aspect ce rezultă din actele contabile conform cărora societatea inculpatului avea de încasat de la debitorii săi (inclusiv de la terţul cumpărător) o sumă de 7 ori mai mare decât cea datorată părţii vătămate, în momentul emiterii celor două cecuri inculpatul necunoscând împrejurarea că partenerii săi de afaceri de la care urma să încaseze respectivele sume de bani erau în interdicţie bancară şi aflând acest aspect după emiterea filelor cec menţionate.
(Decizia nr. 1847 din 13 octombrie 2004 - Secţia Ipenală)
Prin Sentinţa penală nr. 212 din 8.02.2002, pronunţată de Judecătoria Buftea, s-a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală, achitarea inculpatului N.D. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. 1, 2, 3 şi 4 din Codul penal.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că între firmele SC "A." SRL şi SC "N." SRL, firmă' aparţinând inculpatului,' a fost încheiat un contract de vânzare-cumpărare, convenţie în temeiul căreia a fost livrată de către SC "A." SRL o cantitate de oţel-betori în valoare de 1.186.938.000 lei, marfă pentru achitarea căreia, la rândul său, SC "A." SRL a emis două file cec fără acoperire.
Pentru a livra această marfă, inculpatul, în calitate de intermediar, prin firma sa, a achiziţionat de la partea vătămată, SC "M." SRL, cantitatea de 216,2 tone oţel-beton, pentru care la rândul său inculpatul a emis două file cec fără acoperire. La emiterea filelor cec, inculpatul nu cunoştea faptul că partenerii săi de afaceri, de la care urma să încaseze anumite sume de bani, se aflau în interdicţie bancară, acest lucru aflându-l după emiterea filelor cec.
Prima instanţă a arătat că nu se poate reţine în sarcina inculpatului săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, faptei lipsindu-i unul din elementele constitutive ale infracţiunii, şi anume intenţia directă.
în speţă, inculpatul nu a urmărit să inducă în eroare partea vătămată cu privire la posibilităţile sale de plată, despre faptul că partenerii săi de afaceri se află în interdicţie bancară luând cunoştinţă după ce a fost încheiată tranzacţia cu partea vătămată.
împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea, pe motiv că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, existând intenţia inculpatului de a induce în eroare partea vătămată, şi inculpatul, solicitând schimbarea temeiului achitării, din art. 10 alin. 1 lit. d), în art. 10 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală.
Prin Decizia penală nr. 1778 din 12.12.2003, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală, cu majoritate, s-au respins ca nefondate apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea şi inculpatul N.D.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de apel a reţinut că simpla acţiune de emitere a filelor cec nu echivalează cu inducerea în eroare a cocontractantului cu privire la bonitatea societăţii al cărei administrator era inculpatul, iar neplata sumelor părţii civile a fost generată de un blocaj financiar.
împotriva deciziei tribunalului au declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul N.D.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a criticat hotărârea pentru nelegalitate, sub aspectul greşitei achitări pronunţate de instanţă.
în subsidiar, s-a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 84 pct. 1 din Legea nr. 59/1934.
Inculpatul a criticat hotărârea pentru nelegalitate, în sensul că este greşit temeiul achitării, cel corect fiind art. 10 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală.
Examinând hotărârile pronunţate prin prisma motivelor invocate, precum şi din oficiu, potrivit art. 3856 alin. 3 din.Codul de procedură penală, Curtea a constatat că recursurile sunt nefondate.
S-a reţinut că din probele administrate în cauză rezultă că între firmele SC "A." SRL şi SC "N." SRL, firmă ce aparţine inculpatului, a fost încheiat Contractul de vânzare nr. 10 din iulie 1999, iar în baza acestei convenţii a fost livrată către prima firmă o cantitate de oţel-beton în valoare de 1.186.938.000 lei, marfă pentru achitarea căreia SC "A." SRL, la rândul său, a emis două cecuri fără acoperire.
Pentru a livra această marfă către SC "A." SRL, inculpatul, prin firma sa, în calitate de intermediar, a achiziţionat de la partea vătămată, SC "M." SRL, cantitatea de circa 216,2 tone oţel-beton.
Pentru achitarea mărfii livrate de SC "M." SRL, inculpatul N.D. a emis două cecuri fără acoperire, fără să ştie că partenerii săi de afaceri, de la care urma să încaseze anumite sume de bani, se aflau în interdicţie bancară, acest lucru aflându-l după emiterea filelor cec menţionate.
Cu ocazia solicitării făcute de SC "M." SRL, cu privire la efectuarea plăţii stipulate în cele două file cec, Banca X a refuzat să dea curs acestei cereri, întrucât emitentul nu avea disponibil în cont, fiind în interdicţie bancară.
S-a arătat că nu se poate reţine existenţa unei induceri în eroare a părţii vătămate la încheierea contractului, simpla acţiune de emitere a filelor cec neechivalând cu inducerea în eroare a cocontractantului cu privire la bonitatea societăţii al cărei administrator era inculpatul.
Neplata sumelor datorate părţii civile a fost generată de un blocaj financiar, fapt ce rezultă cu certitudine din ansamblul actelor contabile depuse la dosar şi mai ales din balanţa analitică pentru luna septembrie 1999, din care rezultă că inculpatul avea de încasat 36.694.876.033 lei, în timp ce obligaţiile de plată ale societăţii erau de 5.366.098.976 lei.
Totalul sumelor datorate de SC "A." SRL societăţii SC "N." SRL, în aceeaşi perioadă, depăşeşte suma datorată de SC "N." SRL părţii civile SC "M." SRL, împrejurare ce rezultă din filele cec emise la datele de 21.07.1999 şi 22.07.1999.
De altfel, între părţi erau relaţii de încredere reciprocă, generate de raporturile contractuale anterioare, aspect ce rezultă din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză.
Faţă de cele arătate, s-a constatat că nu a existat o activitate de inducere în eroare a părţii vătămate la încheierea contractului, aşa cum corect a reţinut prima instanţă, soluţie menţinută şi în apel.
Prima instanţă a reţinut tot corect şi temeiul achitării ca fiind art. 10 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală, respectiv lipsa intenţiei.
în consecinţă, criticile aduse deciziei tribunalului atât de către parchet, cât şi de către inculpat au fost apreciate ca fiind neîntemeiate şi au fost înlăturate, iar, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, recursurile declarate au fost respinse ca nefondate.
