Înşelăciune în convenţii. Elemente constitutive. Inexistenţa temeiurilor de achitare. Repararea de către inculpat, a prejudiciului, în cursul judecăţii la prima instanţă. Aplicarea art. 74^1
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj, Secţia penală şi de minori, sentinţa nr. 123 din 22 noiembrie 2012
Prin rechizitoriul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj din 3 martie 2011, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului
A.S., avocat în cadrul Baroului G., pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prev.de art. 215 alin. 1,2,3 Cod penal.
Dosarul a fost înaintat spre soluţionare la Curtea de Apel Cluj întrucât inculpatul este avocat, fiind întrunite cerinţele art. 28 ind. 1 C.p.p.
În rechizitoriu se reţine că inculpatul A.S. în calitate de avocat în cadrul Baroului
G., la data de 18 aprilie 2008, s-a prezentat în calitatea mincinoasă de reprezentant al promitenţilor vânzători S.C. D. SRL Turda şi a lui S.I.L. şi a indus în eroare pe reprezentanţii părţii vătămate S.C. T. SRL Cluj-Napoca, cu ocazia încheierii unui antecontract de vânzare-cumpărare a unui teren în suprafaţă de 2000 mp, identificat în CF nr. 417 Ghiriş Sâncrai A+2 nr. top 2221/1/2/1 situat în comuna Luna jud.Cluj, în scopul încasării pe nedrept al preţului vânzării, în sumă de 40.000 euro, bani care au fost folosiţi de el, ulterior, în interes propriu, fără respectarea obligaţiei asumate de a se prezenta în 60 de zile de la achitarea sumei, în faţa notarului public, pentru perfectarea contractului autentic.
În dovedirea infracţiunii, parchetul a invocat ascultarea părţii vătămate şi a unui număr de trei martori.
Ca stare de fapt, s-a reţinut că în luna octombrie 2007, martorul C.I. a aflat că la ieşirea din mun. Câmpia Turzii spre localitatea Luna este de vânzare un teren în suprafaţă de 27 ha aparţinând familiei C. şi a comunicat această informaţie martorului S.I.L. Lucian, ştiind că acesta este interesat în achiziţionarea lui, deoarece cunoştea faptul că în curând în zona respectivă se va construi autostrada „Transilvania" şi există posibilitatea revânzării imobilului teren cu un profit substanţial, în procedura de expropriere.
Având în vedere că S.I.L. singur, nu dispunea de resurse financiare pentru a cumpăra acest teren, a luat legătura cu martorul M.L. administrator al SC D2 SRL din Turda, societate cu capital olandez şi român ce avea ca obiect de activitate principal, afaceri imobiliare. Numitul M.L. s-a arătat interesat de cumpărarea terenului respectiv şi cei doi s-au hotărât să achiziţioneze imobilul.
In perioada premergătoare încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare cu C.V. numiţii M.L. şi S.I.L. Lucian s-au întâlnit de câteva ori cu inculpatul A.S., avocat în cadrul Baroului G., care era finul numitului C.I., iar acesta a adus la cunoştinţa susnumiţilor că situaţia juridică a terenului este clară şi pot proceda la cumpărarea bunului, în cursul acestor discuţii inculpatul A.S. prezentându-se şi în calitate de reprezentant al vânzătoarei.
La data de 21.11.2007 S.I.L. şi SC D2 SRL reprezentată de M.L. au încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare cu numita C.V. reprezentată de avocat B.S.M., prin care ultima se obliga să vândă primilor imobilul înscris în CF 1138 Ghiriş Sâncrai A+l nr. topografic 22271/a/2/2 cu destinaţia de casă familială, curte şi grădină în suprafaţă de
1000 m.p. şi imobilul înscris în CF 417 Ghiriş Sâncrai A+2 nr. topografic 222/l/a/271 cu destinaţia de Arător în suprafaţă de 263.124 m.p. ambele imobile fiind situate din punct de vedere administrativ în comuna Luna, jud. Cluj.
Preţul de vânzare stabilit a fost de 4.424.232 de euro. Acest antecontract de vânzare-cumpărare a fost redactat şi atestat în privinţa datei, identităţii părţilor şi conţinutului de către inculpatul A.S., în calitate de avocat.
Astfel, inculpatul A.S. a luat cunoştinţă atât de datele de identificare ale cumpărătorilor cât şi de datele de carte funciară şi de locaţia imobilului care a constituit obiectul tranzacţiei.
La începutul anului 2008 numitul M.L. a comunicat martorului S.I.L. că doreşte să iasă din această afacere, deoarece promitenta vânzătoare nu putea prezenta actele de proprietate ale terenului ce a constituit obiectul promisiunii sinalagmatice de vânzare-cumpărare şi prin urmare nu se putea încheia un contract autentic. Martorul S.I.L. însă, a vrut să achiziţioneze terenul în continuare şi a fost de acord să preia prin cesiune drepturile şi obligaţiile SC D2 SRL Turda, din antecontractul de vânzare-cumpărare, fiind de acord să plătească acestei societăţi ca preţ al cesiunii suma de 475.000 euro, bani ce au fost plătiţi de către societate anterior numitei C.V.. Acest preţ, însă urma să fie achitat către SC D2 SRL pe măsură ce martorul S.I.L. Lucian reuşea să vândă parcele din terenul achiziţionat. Contractul de cesiune de antecontract a fost încheiat între părţile de mai sus la 15.02.2008.
Anterior acestei cesiuni, martorul S.I.L. 1-a împuternicit pe inculpatul A.S. să îl reprezinte în faţa unor eventuali cumpărători care doreau să achiziţioneze o suprafaţă de 2000 m.p. din imobilul înscris în CF 417 Ghiriş Sâncrai A+3 nr. top 222/1/3/2/1/1, din care susnumitul deţinea cota de 17/40. Potrivit acestui mandat, acordat inculpatului în data de 3.02.2008, acesta din urmă avea dreptul de a încasa preţul şi obligaţia de a vira integral suma obţinută în contul mandantului până în data de 1 ianuarie 2010.
Ajungând în posesia informaţiilor legate de terenul de mai sus, inculpatul A.S. a luat legătura cu partea vătămată F.V.C., administrator al părţii vătămate SC T. SRL, oferindu-i spre vânzare o parcelă de 2000 m.p. din terenul care a constituit obiectul antecontractului încheiat la 21.11.2007. Reprezentantul părţii vătămate F.V.C. s-a arătat interesat să cumpere o parcelă de 2000 m.p. care să fie identificată pe baza datelor de carte funciară şi să aibă un front la stradă de 25 m şi o adâncime de 80 de metri.
În data de 18.04.2008, inculpatul A.S. s-a prezentat în calitate de reprezentant ai SC D. SRL Turda şi S.I.L. Lucian şi în această calitate a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare cu SC T. SRL reprezentată de F.V.C., prin care promitea vânzarea unei suprafeţe de teren de 2000 m.p. identificat în CF 417 Ghiriş Sîncrai A+2 nr. topo 2221/1/2/1 cu destinaţie arător din suprafaţa totală de 270.924 m.p. situat din punct de vedere administrativ în com. Luna jud. Cluj dispus la şoseaua naţională cu un front la stradă de 25 m şi o adâncime de 80 m situat la marginea dinspre localitatea Câmpia Turzii.
Aşa cum a rezultat din declaraţia părţii vătămate F.C., inculpatul A.S. a susţinut că are mandat pentru a încheia acest contract, din partea SC D. SRL si a martorului S.I.L., mandat ce presupune inclusiv încasarea preţului care a fost stabilit în sumă de 40.000 de euro. Partea vătămată F.C. solicitând inculpatului să-i prezinte actul, acesta i-a comunicat că îi va arăta această împuternicire cu ocazia semnării contractului autentic de vânzare-cumpărare,fiind fixat în acest sens un termen de 60 de zile de la achitarea preţului. Partea
vătămată F.C., aşa cum rezultă din declaraţiile sale, a avut încredere în inculpatul A.S., având în vedere că îl cunoştea de 15 ani, şi ştia că este avocat.
În aceste condiţii, la data de 21.04.2008, adică la 3 zile de la încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare, partea vătămată a virat contravaloarea sumei de
40.000 de euro în contul inculpatului A.S..
In realitate, inculpatul A.S. nu a avut împuternicire din partea SC D. SRL Turda, care în realitate posedă denumirea de SC D2 SRL şi mai mult, această firmă la data încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare cu SC T. SRL oricum nu mai avea nici un drept asupra terenului vândut, deoarece la 15.02.2008, aceste drepturi au fost cesionate în favoarea lui S.I.L. Administratorul SC D2 SRL, martorul M.L., a arătat în declaraţia sa din faza de urmărire penală, că nu 1-a împuternicit niciodată în scris sau verbal pe inculpat să vândă către SC T. SRL vreo suprafaţă de teren şi cu atât mai puţin să încaseze sume de bani în numele SC D2 SRL, recunoscând în schimb că 1-a rugat pe inculpat să-i caute cumpărători.
Reprezentanţii SC D2 SRL au aflat de vânzarea efectuată de inculpatul A.S., abia la începutul anului 2010, când au fost notificaţi de reprezentanţii părţii vătămate, SC T. SRL, în vederea încheierii contractului în formă autentică.
Pe de altă parte, S.I.L. a declarat de asemenea că nu a fost anunţat de către inculpatul A.S., despre încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare şi a aflat de această împrejurare, după ce a primit în 2010 o notificare din partea SC T. SRL. Totodată martorul S.I.L. învederează că nu a primit nicio sumă de bani de la inculpat, iar în privinţa terenului achiziţionat de la C.V. a precizat că nu a avut loc o parcelare şi că terenul este deţinut pe baza unui contract de vânzare-cumpărare autentic de către el şi numitul C.I., ambii în calitate de proprietari, după ce C.I. s-a asociat cu el în cursul anului 2008 în vederea cumpărării terenului de la C.V..
In cursul urmăririi penale inculpatul a recunoscut semnarea antecontractului de vânzare-cumpărare cu SC T. SRL, respectiv încasarea sumei de 40.000 de euro, arătând că aceşti bani au fost cheltuiţi de el în interes personal, însă în apărarea sa a invocat faptul că ar fi avut acordul martorului S.I.L. de a-i păstra, deoarece la rândul lui ar fi contribuit la cumpărarea terenului de la C.V. cu suma de 100.000 de euro, prin intermediul numitului C.I..
Martorul C.I., care este naşul de cununie al inculpatului, a confirmat faptul că acesta a contribuit cu suma de 100.000 de euro la suma de 500.000 euro, cu care el a participat alături de S.I.L. Lucian la cumpărarea unui teren în suprafaţă de 23 ha de la C.V..
În declaraţiile date în faza de urmărire penală precum şi în faţa instanţei de judecată, inculpatul A.S. nu a recunoscut săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, învederând că activitatea sa constituie un litigiu civil, fiind vorba de o executare a mandatului ce i-a fost acordat de numitul S.I.L., la data de 3.02.2008, vizând înstrăinarea unui teren de 2000 mp, situat în CF nr. 417 Ghiriş Sâncrai A+3, în care martorul deţinea o cotă de 17/40.
În faţa curţii, inculpatul prin apărătorul ales, a solicitat în principal achitarea sa în temeiul art. 10 lit. a, 10 lit. b, 10 lit. c şi 10 lit. d, rap. la art. 11 pct.2 lit. a C.proc.pen., întrucât infracţiunea de înşelăciune nu există, apoi fapta nu este prevăzută de legea penală, nu a fost săvârşită de el, iar pe de altă parte acesteia îi lipsesc latura obiectivă şi subiectivă.
În cursul cercetării judecătoreşti, curtea a procedat la administrarea nemijlocită a probelor necesare, utile, concludente şi pertinente pentru soluţionarea cauzei.
S-a procedat la ascultarea părţii vătămate F.C, a inculpatului A.S., a martorilor C.I., M.L., S.I.L.
La data de 23.03.2012, inculpatul din proprie iniţiativă a depus la dosar un raport de expertiză contabilă extrajudiciară întocmit de expertul B.I., pentru a dovedi că partea vătămată nu a încercat nici un prejudiciu, astfel că nu putem fi în prezenţa infracţiunii de înşelăciune.
În faţa Curţii de Apel, inculpatul a propus în apărarea sa pe martora T.H. la termenul din 16.02.2012, cerere încuviinţată de către instanţă. Deşi citată legal din Grecia pentru termenele din 29 martie, 19 aprilie 2012, 10 mai 2012 şi 20 septembrie 2012, aceasta nu s-a prezentat în vederea audierii. În aceste condiţii, la 11.10.2012, instanţa a revenit asupra probei încuviinţate, faţă de imposibilitatea obiectivă a ascultării nemijlocite a martorei, tendinţa de tergiversare a judecării cauzei de către inculpat, fiind evidentă.
Un semn de îndoială asupra credibilităţii martorei este faptul că aceasta nu a fost invocată ca probă în apărare încă din cursul urmăririi penale, când aceste împrejurări puteau fi clarificate şi demonstrate, eventual realitatea lor, respectiv martora ar fi comis o eroare materială de dactilografiere a procurii încredinţate de martorul S. către inculpat, în sensul că din greşeală a menţionat că terenul ce era de vânzare se situa în Ghiris Sâncrai A+3, în loc de Ghiris Sâncrai A+2.
Chiar dacă martora ar fi comis o asemenea eroare materială, curtea reţine că vinovăţia îi aparţine în exclusivitate martorului S.I.L. care a semnat mandatul depus la fila 60 up, fără să îl citească, iar mai apoi inculpatului care l-a pus în executare, fără o prealabilă consultare cu cel care i l-a încredinţat.
Curtea reţine că starea de fapt stabilită prin rechizitoriu are suport probator prin coroborarea probelor testimoniale cu cele scrise, de la dosar, astfel că va fi însuşită de către instanţă.
Potrivit art. 345 alin.1 cod proc.pen., asupra învinuirii aduse inculpatului, instanţa hotărăşte prin sentinţă, pronunţând după caz, condamnarea, achitarea sau încetarea procesului penal.
Art.345 alin.2 din acelaşi cod, precizează că soluţia de condamnare a inculpatului se pronunţă numai dacă instanţa constată că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat.
Din economia acestor texte de lege, rezultă, cu claritate, că instanţa de judecată pronunţă condamnarea inculpatului numai în situaţia în care probele strânse în cursul urmăririi penale şi verificate în cursul cercetării judecătoreşti, dovedesc în mod cert, că fapta a fost săvârşită de inculpat.
Potrivit art.200 din Codul de procedură penală, „urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunilor, la identificarea făptuitorilor şi la stabilirea răspunderii acestora pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată”.
Art. 289 cod proc.pen. dispune că „judecarea cauzei se face în faţa instanţei constituită potrivit legii şi se desfăşoară în şedinţă, oral, nemijlocit şi în contradictoriu”.
Astfel, probele strânse în cursul urmăririi penale servesc numai ca temei pentru trimiterea în judecată.
Pentru a servi drept temei de condamnare, probele strânse în cursul urmăririi penale trebuie verificate în activitatea de judecată de către instanţă, în şedinţă publică, în mod nemijlocit, oral şi în contradictoriu.
Numai după verificarea efectuată, în aceste condiţii, instanţa poate reţine motivat, că exprimă adevărul, fie probele de la urmărirea penală, fie cele administrate în cursul judecăţii.
Pe de altă parte, în raport de dispoziţiile art. 62, 63 cod proc.pen., cu referire la art.1, art.200, art.289 cod proc.pen., hotărârea prin care se soluţionează cauza penală dedusă judecăţii trebuie să apară ca o concluzie, susţinută de materialul probator administrat în dosar, constituind un lanţ deductiv, fără discontinuitate.
Ori, în cauză, probele strânse în cursul urmăririi penale şi care au servit drept temei de trimitere în judecată, precum şi probele administrate în faza judecăţii, dovedesc, în mod cert, că autorul infracţiunii de înşelăciune este inculpatul şi că fapta a existat în realitate.
În cauza de faţă, inculpatului i s-a respectat dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil prin respectarea principiului „egalităţii de arme” promovat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Astfel, cu privire la acest principiu CEDO precizează că: „exigenţa egalităţii armelor, în sensul unui echilibru just între părţi, implică obligaţia de a oferi fiecărei părţi o posibilitate rezonabilă de a-şi prezenta cauza, inclusiv probele, în condiţii care, să nu o plaseze într-o situaţie de dezavantaj net în comparaţie cu adversarul său. Obligaţia de a veghea în fiecare caz la respectarea condiţiilor unui proces echitabil revine autorităţilor naţionale”.(a se vedea hotărârea nr.27 din octombrie 1993, Dombo Beheer BV v.Olanda).
Mai mult, aceeaşi curte, a statuat obligativitatea comunicării pieselor dosarului, „în măsura în care presupune un proces echitabil şi în contradictorialitate”. (hotărârea din 24 februarie 1994, Bendenoun v.Franţa).
De asemenea, „respectarea dreptului la un proces echitabil, presupune dreptul de a avea acces la toate dovezile strânse de procuror” (a se vedea hotărârea CEDO Edwards v.Marea Britanie din 16 decembrie 1992).
Prin modalitatea de a realiza cercetarea judecătorească, instanţa de fond i-a oferit inculpatului A.S., ocazia potrivită şi suficientă pentru a-şi valorifica în mod util dreptul său de apărare (Vaturi împotriva Franţei- Hotărârea din 13 aprilie 2006, Desterhem împotriva Franţei- Hotărârea din 18 mai 2004) şi a asigurat echilibrul şi egalitatea de arme care trebuie să primeze pe tot parcursul procesului penal între acuzare şi apărare.
Noţiunea de proces echitabil cere ca instanţa internă de judecată să examineze problemele esenţiale ale cauzei şi să nu se mulţumească să confirme pur şi simplu rechizitoriul, trebuind să-şi motiveze hotărârea (Cauza Helle împotriva Finlandei, Hotărârea din 19 decembrie 1997, Cauza Boldea împotriva României-Hotărârea din 15 decembrie 2007).
Curtea Europeană, arată de asemenea, că prezenţa acuzatului la şedinţa de judecată are o importanţă esenţială pentru o bună soluţionare a cauzei, în sensul că instanţa trebuie să examineze nu numai personalitatea acestuia şi starea sa de spirit la momentul comiterii infracţiunii pentru care este trimis în judecată, ci şi mobilurile activităţii sale infracţionale, iar „asemenea aprecieri au a cântări substanţial în soluţia ce urmează a fi pronunţată; caracterul echitabil al procedurii impune atât prezenţa
acuzatului cât şi a celorlalte părţi vătămate, civile sau responsabile civilmente la instanţă, alături de apărătorii lor”. (cauza CEDO Kremzow contra Austriei din 21 septembrie 1993).
În baza declaraţiilor date nemijlocit în faţa curţii de către martorii C.I., M.L. şi
S.I.L., rezultă fără dubiu, intenţia inculpatului de a induce în eroare pe reprezentantul SC T. SRL, cu scopul dobândirii pe nedrept a sumei de 40.000 de euro.
Astfel, inculpatul s-a prezentat în calitatea mincinoasă de reprezentant al SC D. SRL iar în realitate această societate nu există, iar din partea SC D2 SRL Turda, nu a avut mandat pentru a efectua tranzacţii imobiliare în numele acesteia. Mai mult decât atât, inculpatul nici nu era interesat sa cunoască situaţia juridică reală a terenului, urmărind scopul propriu infracţional, pentru că dacă ar fi avut acest interes, ar fi aflat că la data respectivă SC D2 SRL nu mai deţinea nici o cotă parte din terenul vândut de C.V., la data de 15.02.2008, fiind încheiat un contract de cesiune între cele două părţi.
Mai mult, la datele de identificare aparţinând martorului S.I.L., inculpatul a trecut numărul şi seria actului de identitate aparţinând martorului M.L.;
Pe de altă parte, mandatul acordat de S.I.L. inculpatului la data de 03.02.2008, se referea strict la vânzarea unei cote de 2000/263.124 din imobilul înscris în CF 417 Ghiriş Sâncrai A+3 nr. top 222/1M/2/1/1, cu precizarea cotei de proprietate de 17/40 parte, în timp ce inculpatul „a promis vânzarea" unui imobil în suprafaţă de 2000 mp înscris în CF 417 Ghiriş Sîncrai A+2 nr. top 2221/1/2/1 ce făcea parte dintr-un lot de 270.924 m.p. Aşa fiind, inculpatul „a înstrăinat" un imobil pentru vânzarea căruia nu avea mandat nici măcar din partea lui S.I.L.
Nu în ultimul rând, inculpatul A.S. a încasat suma de 40.000 de euro prin contul lui bancar şi a folosit banii, în interes personal, fără a anunţa pe martorii M. şi S.
Pe de altă parte, inculpatul nu s-a prezentat la notar în vederea încheierii contractului autentic în termen de 60 de zile de la încasarea sumei de 40.000 de euro.
Rezultă că în aceste condiţii, inculpatul A.S. ştia de la început că SC T. SRL pe baza antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la 18.04.2008, nu va avea posibilitatea întabulării dreptului de proprietate asupra imobilului trecut în antecontract niciodată, deoarece pe lângă faptul că el nu avea mandatul necesar de la promitenţii vânzători, nici datele de identificare ale acestora nu corespundeau realităţii şi nici terenul nu avea datele de carte funciară corecte.
Curtea reţine că prin aceste manopere inculpatul A.S. a urmărit obţinerea pentru sine a sumei de 40.000 euro de la partea vătămată.
Concluziile instanţei în privinţa comiterii infracţiunii de înşelăciune de către inculpat, rezultă din declaraţia martorului S.I.L. care învederează textual: ”eu punctual şi expres nu mi-am dat acordul pentru vinderea celor 2000 mp în favoarea părţii vătămate ... Din cuprinsul antecontractului din 18.04.2008, apărea nereal că eu şi M.L. am fi fost reprezentaţi de inculpat, lucru care în realitate, nu a fost real. Nu-mi amintesc să-l fi împuternicit pe inculpat să vândă suprafaţa de 2000 mp către partea vătămată . Precizez că inculpatul nu mi-a spus anterior de vânzarea terenului către S.C. T. SRL şi nici că a încasat banii, condiţii în care eu i-am revocat ulterior mandatul”.
Martorul C.I., în faţa curţii, precizează că: „nu l-am împuternicit pe inculpat, să vândă în numele meu suprafaţa de teren către partea vătămată, din cel achiziţionat de mine şi S., în anul 2008, de la C.V. Nu am primit de la inculpat nicio sumă de bani care să reprezinte contravaloarea vreunui teren vândut”. De asemenea, martorul M.L. în faţa
curţii, arată că :” antecontractul dintre mine şi S. ca şi promitenţi cumpărători şi C.V. ca vânzătoare, se referea la terenul de 27 ha la ieşirea din Câmpia Turzii spre Luna, şi a fost redactat şi atestat de inculpat în privinţa datei, identităţii părţilor şi conţinutului de către
A.S.. Niciodată nu l-am împuternicit pe inculpat, nici scris şi nici verbal, să vândă vreo suprafaţă de teren către partea vătămată, sau să încaseze bani de la aceasta în aprilie 2008. Acest lucru nici nu era posibil, deoarece în luna februarie 2008 S.C. D2 a cesionat părţile sociale, către S.L.”.
Inculpatul în faţa curţii a învederat că „recunosc că am avut împuternicire scrisă numai de la S.L. să-i vând o suprafaţă de teren ale cărei date de identificare şi de carte funciară nu le-am memorat pe de rost, nici nu le-am comparat cu cele din antecontractul din 21.11.2007, condiţii în care a apărut eroarea vizând terenul vândut părţii vătămate, precum şi greşeli privind datele cumpărătorului.” Tot în faţa instanţei inculpatul a revenit asupra susţinerii din faţa procurorului, că în luna decembrie 2009 ar fi achitat suma de 8000 euro în favoarea părţii vătămate S.C. T. SRL.
Partea vătămată în faţa curţii a învederat că :”inculpatul la 18.04.2008, m-a convocat la sediul firmei mele şi fără să aibă mandat din partea promitenţilor-vânzători pe care a afirmat că-i reprezintă, a întocmit un antecontract de vânzare-cumpărare cu privire la suprafaţa de teren de 2000 mp, spunând că are mandat şi pentru încasarea preţului în valoare de 40.000 euro de la vânzători, a promis că îmi va arăta mandatul la încheierea actelor în formă autentică, respectiv în 60 de zile de la plata preţului. După încasarea banilor, inculpatul nu a mai fost de găsit”.
În legătură cu apărările formulate de inculpat, curtea reţine următoarele:
Motivul invocat, constând în inexistenţa faptei, nu are corespondent în probele dosarului, acestea convergând indubitabil către confirmarea existenţei infracţiunii, în condiţiile cerute de latura obiectivă.
De altfel, pentru a putea invoca achitarea întemeiată pe art.10 lit.a C.pr.pen., inculpatul ar fi trebuit să dovedească că nu a existat o faptă în materialitatea ei şi nu neapărat penală.
Ori, în cauză, inculpatul a recunoscut că a avut mai multe întâlniri şi discuţii cu partea vătămată şi martorii C., S. şi M., astfel că achitarea solicitată, fundamentată pe acest temei de drept, este neîntemeiată, nesprijinindu-se pe argumente de natură a zdruncina încrederea curţii în justeţea probatoriilor administrate.
Aşa fiind, nu se impune achitarea inculpatului în baza art. 10 lit. a C.p.p.
În legătură cu achitarea inculpatului în baza art. 10 lit. b C.p.p., curtea reţine că nici aceasta nu este fondată întrucât aşa cum se arată constant în practica judiciară „fapta inculpatului care a vândut părţii vătămate un teren, asupra căruia nu avea titlu de proprietate, întocmind o convenţie în acest sens, şi încasând în întregime preţul, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune în convenţii prev. de art. 215 alin. 1 şi 3 Cod penal. Partea civilă nu ar fi consimţit să plătească inculpatului, preţul, dacă ar fi ştiut că la acea dată el nu era proprietarul terenului şi nu îl putea vinde”.
Pentru aplicarea art. 215 alin. 3 Cod penal se cere ca la încheierea convenţiei, sau pe parcursul executării, inculpatul să fi întreprins acţiuni de inducere în eroare prin amăgire sau întrebuinţare de mijloace frauduloase şi numai în acest fel, să fi determinat partea potrivnică să încheie sau să execute convenţia. Simpla neexecutare a unei obligaţii luate în cadrul unei convenţii civile, nu are caracter penal, chiar dacă inculpatul s-a
angajat că va executa obligaţia, până la o anumită dată, ştiind că nu îşi va putea respecta angajamentul, dar nu a uzat de mijloace amăgitoare pentru a convinge partea adversă, că va executa convenţia în termen. Câtă vreme însă inculpatul, conform probelor de la dosar s-a folosit de mijloace frauduloase - afirmând că este reprezentantul de drept al promitenţilor vânzători, că are mandat din partea acestora pentru înstrăinarea terenului-pentru a convinge cealaltă parte că îşi va respecta obligaţia, fapta constituie infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 215 alin. 1,2,3 Cod penal. Trecerea din domeniul civil în cel penal are loc numai atunci când inculpatul s-a folosit de mijloace mincinoase, pentru a convinge cocontractantul, că îşi va respecta obligaţiile corelative, condiţie îndeplinită în speţa de faţă.
Pentru motivele ce preced, este exclusă achitarea inculpatului în baza art. 10 lit. a,b,c,d, C.proc.pen.
La data de 24.01.2012, s-a depus de către partea vătămată un script din care rezultă că inculpatul a achitat în întregime suma de 42.000 euro, reprezentând contravaloarea pagubei încercate ca urmare a infracţiunii de înşelăciune învederând că nu mai are nicio pretenţie de natură civilă faţă de inculpat. Curtea reţine că infracţiunea de înşelăciune este una de rezultat, care se consumă în momentul procedurii pagubei, astfel că nu a luat în considerare în statuarea vinovăţiei inculpatului proba extrajudiciară ataşată dosarului de către expertul B. Partea vătămată a înregistrat prejudiciul în ziua virării sumei de bani, respectiv 40.000 euro în contul inculpatului la data de 21.04.2008, acesta fiind momentul consumării infracţiunii.
Dispoziţiile art. 74 ind. 1 Cod penal -reducerea pedepsei sau aplicarea unei sancţiuni administrative în cazul anumitor infracţiuni - au fost introduse prin art. 20 pct. 2 din Legea nr. 202/2010, dar declarate neconstituţionale prin decizia nr. 573 din 3 mai 2011 a Curţii Constituţionale publicată în M.Of. nr. 363 din 25 mai 2011. Dispoziţiile legale enunţate sunt aplicabile în cauză, întrucât constituie o lege penală mai favorabilă, prevăzându-se că în cazul comiterii infracţiunii de înşelăciune, prin care s-a pricinuit o pagubă, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la soluţionarea cauzei în primă instanţă, inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate.
La alin. 2 al art. 74 ind. 1 C.pen., se prevede că în situaţia în care prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se poate aplica pedeapsa cu amenda. Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii, este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se aplică o sancţiune administrativă, care se înregistrează în cazierul judiciar.
Prin urmare, în raport cu sancţiunile penale ce sunt prevăzute, disp. art. 74 ind. 1 Cod penal constituie o lege penală mai favorabilă.
Aşa fiind, inculpatul va beneficia de dispoziţiile legale mai favorabile, pentru că a acoperit integral prejudiciul cauzat părţii civile, în sumă de 42.000 euro, aşa cum rezultă din scriptul depus la 24.01.2012 în faţa curţii.
Pe cale de consecinţă, în baza art. 215 alin. 1,2,3 Cod penal pentru infracţiunea de înşelăciune în convenţii cu aplicarea art. 13 Cod penal, art. 74 ind. 1 alin. 2 Cod penal şi art. 91 alin. 1 lit. c Cod penal, va aplica inculpatului A.S., amenda administrativă în cuantum de 1.000 lei care va fi înregistrată în cazierul judiciar.
Se va constata recuperat prejudiciul cauzat părţii civile S.C. T. SRL Cluj.
Se va stabili onorariu parţial în sumă de 50 lei, pentru apărătorul din oficiu din cadrul Baroului Cluj, sumă ce se va achita din FMJ.
În baza art. 191 C. proc.pen., va obliga inculpatul să achite statului 1000 lei cheltuieli judiciare în faza de urmărire penală şi fond. (Judecător Delia Purice)
