Trafic de minori. Deosebire faţă de infracţiunea de proxenetism având drept parte vătămată o persoană minoră. Obiect juridic.

Jurisprudenţă şi speţe de drept penal

Apărarea dreptului la libertatea de voinţă şi acţiune a persoanei, în cazul infracţiunii de trafic de persoane şi apărarea bunelor moravuri în relaţiile de convieţuire socială şi de asigurare licită a mijloacelor de existenţă, în cazul infracţiunii de proxenetism

Curtea de Apel Cluj, Secţia penală şi de minori, decizia nr. 215/A din 6 decembrie 2012

Tribunalul Cluj prin sentinţa penală nr.360 din 20.09.2012 a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de trafic de minori prev. de art. 13 alin. 1, 2 şi 3 din Legea nr. 678/2001 în infracţiunea de proxenetism prev. de art. 329 alin. 3 din Codul penal, formulată de apărătorul inculpatului.

În baza art. 13 alin. 1, 2 şi 3 rap. la art. 12 alin. 2 lit. a din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. 2 din Codul penal, art. 320¹ din Codul de procedură penală a condamnat pe inculpatul E.F.C., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori la pedeapsa de 8 ani închisoare cu executare în regim de detenţie şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a şi b din Codul penal.

În baza art. 71 din Codul penal a privat pe inculpat, începând cu data rămânerii definitive a sentinţei şi până la executarea pedepsei, de dreptul prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a din Codul penal.

În baza art. 66 din Codul penal executarea pedepsei complementare va începe după executarea pedepsei principale.

In baza art. 88 din Codul penal s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestului preventiv începând cu data de 10.05.2012, la zi.

In baza art. 350 din Codul de procedură penală s-a menţinut măsura arestului preventiv luată faţă de inculpat prin încheierea penală nr. 55/C/11.05.2012 a Tribunalului

Cluj.

In baza art. 14 şi urm., art. 346 din Codul de procedură penală rap. la art. 998 din Codul civil vechi şi art. 253 din Codul civil în vigoare a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea părţii civile P.S.S., suma de 30.000 lei cu titlu de daune morale.

In baza art. 189 din Codul de procedură penală s-a stabilit în favoarea Baroului Cluj suma de 400 lei reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu ce se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

In baza art. 191 alin. 1 din Codul de procedură penală a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 2000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, sumă ce include şi onorariul apărătorului din oficiu.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele: .

In cursul anului 2010 inculpatul E.F.C. a racolat-o pe minora P.S.S., în vârstă de 15 ani, la acea dată elevă la o scoală specială. Deşi era căsătorit, inculpatul i-a propus minorei să devină concubina lui promiţându-i că va divorţa şi ulterior se va căsători cu ea. Cu ocazia audierii inculpatul a arătat că la momentul iniţierii relaţiei cu partea vătămată cunoştea că aceasta are vârsta de 16 ani. După o perioadă de prietenie, persoana vătămată P.S.S. s-a ataşat emoţional de inculpat, acceptând ca relaţia să se transforme într-una de concubinaj. Cei doi s-au mutat împreună la mătuşa inculpatului în comuna Bonţida. Imediat după ce s-a mutat cu partea vătămată P.S.S., inculpatul E.F.C. zis R. i-a cerut acesteia să abandoneze cursurile şcolii spunându-i că nu are nevoie de şcoală pentru a-şi face un viitor şi condiţionând menţinerea relaţiei de acest lucru. De asemenea, inculpatul a rupt-o pe partea vătămată de familia ei, nu i-a permis să-şi viziteze rudele decât însoţită de el, şi atunci când vroia să discute la telefon cu mama sau fraţii ei, o obliga pe partea vătămată să comute telefonul pe difuzor pentru a o verifica ce le spune rudelor. Iniţial, inculpatul a muncit cu ziua, obţinând însă venituri insuficiente. In aceste împrejurări, inculpatul a obligat-o pe minora P.S.S. să se prostitueze în folosul lui. Profitând de ataşamentul emoţional al părţii vătămate inculpatul i-a cerut acesteia să se prostitueze ca dovadă a iubirii pe care o poartă ameninţând-o că în caz contrar o va părăsi. Acesta i-a relatat că şi sora lui P.S. se prostituează şi câştigă mulţi bani din această activitate sume cuprinse între 100 şi 300 de lei pe zi. Partea vătămată arată că din iubire pentru inculpat a acceptat să se prostitueze în folosul lui. Aceasta a fost însoţită de inculpat în zona „B." unde se prostitua şi P.S. fiind supravegheată de concubinul ei. Din declaraţiile părţii vătămate a rezultat că P.S. i-a explicat cum să procedeze pentru a atrage clienţi iar inculpatul i-a indicat suma pe care să o solicite de la aceştia pentru un raport sexual, respectiv 60 - 70 de lei putând să coboare până la 30 de lei. Din verificările efectuate de către organele de poliţie au fost identificate procesele verbale de aplicare a sancţiunii contravenţionale rezultând că partea vătămată a început să se prostitueze în data de

24.04.2011.

Timp de câteva zile, partea civilă şi martora B.V. au fost scoase la prostituţie în acelaşi loc de către inculpatul E. şi un alt inculpat, însă după aplicarea mai multor sancţiuni contravenţionale faţă de P.S.S., inculpatul E.F.C. a hotărât să o mute în zona S. din cartierul Grigorescu tot pentru a practica prostituţia. Inculpatul o însoţea pe partea vătămată până în apropierea locului unde o plasa pentru prostituţie, după care o supraveghea din tufişurile din apropiere luându-i banii după fiecare client pe care îl avea. În aceeaşi perioadă, împreună cu cei doi, s-a deplasat şi numita P.S., sora inculpatului, pentru a practica prostituţia în zona S. In scurt timp, alte tinere care practicau prostituţia în zonă au intrat în conflict cu P.S. cerându-i să se mute în altă parte, motiv pentru care nici inculpatul E.F.C. nu a mai dus-o pe partea vătămată în zona respectivă ci i-a cerut să meargă la Dej împreună cu o altă tânără pe care a cunoscut-o în timp ce erau găzduiţi de mătuşa inculpatului în comuna Bonţida. Pe perioada verii anului 2011, partea vătămată P.S.S., la cererea inculpatului E.F.C., s-a prostituat la intrarea în municipiul Dej, aducându-i acestuia toţi banii obţinuţi din această activitate.

Din toamna anului 2011, inculpatul E.F.C. a revenit la Cluj-Napoca împreună cu partea vătămată, locuind în chirie într-o garsonieră de pe str. B., iar ulterior pe str. N. în acelaşi imobil unde şi mama inculpatului locuia în chirie cu concubinul ei. Inculpatul E.F.C. a scos-o pe partea vătămată P.S.S. în zona „B." pentru a se prostitua, astfel că din nou cele două tinere au efectuat această activitate împreună sub directa supraveghere a celor doi inculpaţi. Aceştia au început să coopereze mai precis inculpatul E.F.C. i-a solicitat celuilalt inculpat să o supravegheze şi pe partea vătămată atunci când el pleca pentru diferite intervale de timp, cerere acceptată şi dusă la îndeplinire de către acesta.

Din declaraţiile părţii vătămate a rezultat că în mod repetat celălalt inculpat a supravegheat-o în zona unde ea se prostitua. Aceste declaraţii au fost confirmate de interceptările convorbirilor telefonice purtate de către inculpaţi. La data de 18.04.2012, într-o convorbire cu celălalt inculpat, inculpatul E.F.C. şi-a exprimat temerea că partea vătămată va fugi de la el. Celălalt inculpat i-a propus inculpatului E.F.C. să meargă să o ia pe partea vătămată din zona „B.", să o ducă acasă la inculpatul E.F.C., iar dimineaţa să o scoată împreună pe Calea Turzii. Inculpatul E.F.C. i-a cerut coinculpatului să meargă repede după partea vătămată întrucât îi este frică să nu fugă. Într-o altă convorbire tot din data de 18.04.2012, cei doi inculpaţi au discutat să le scoată pe partea vătămată P.S.S. şi martora B.V. pe Calea Turzii pentru practicarea prostituţiei însă celălalt inculpat i-a precizat inculpatului E. că a bătut-o pe martora B.V. care din această cauză „nu poate ieşi aşa între oameni", precizând că a lovit-o cu biciul şi cu picioarele în ochi. În data de

18.04.2012, la ora 21:47 inculpatul E.F.C. i-a spus din nou coinculpatului că partea vătămată vrea să fugă de la el, acesta liniştindu-1 că va merge imediat după ea astfel că nu va apuca să fugă. In aceeaşi seară la orele 22:01 celălalt inculpat s-a deplasat în zona „B." împreună cu martora B.V. de unde a avut mai multe convorbiri cu inculpatul E.F.C. aflat la domiciliu. Din convorbiri a rezultat că celălalt inculpat s-a ascuns în apropierea locului unde se afla partea vătămată supraveghind comportamentul acesteia şi comunicându-i inculpatului E.F.C. cele observate, fără ca partea vătămată să îl vadă. Ulterior, coinculpatul îi comunică inculpatului E. că şi-a găsit un loc de unde poate să o vadă pe partea vătămată şi chiar să ajungă în spatele ei pentru a o auzi ce vorbeşte aceasta . In aceeaşi seară cei doi, pentru a verifica dacă într-adevăr partea vătămată vrea să fugă de la inculpat, i-au cerut martorei B.V. să lase telefonul deschis să se apropiere de partea vătămată şi să-i propună acesteia să fugă împreună la Baia Mare, propunere refuzată de

partea vătămată. Aceste convorbiri sunt relevante cu privire la modul în care cei doi inculpaţi au cooperat pentru supravegherea părţii vătămate în scopul exploatării de către inculpatul E.F.C.. La data de 19.04.2012, inculpatul E.F.C. a sunat-o pe partea vătămată spunându-i că inculpatul D.C.M. a văzut-o stând de vorbă cu cineva şi i-a cerut explicaţii cu privire la acest lucru.

În plus, inculpatul E.F.C. i-a impus părţii vătămate P.S.S. să îl sune şi să îşi lase telefonul deschis încă din momentul când maşinile conduse de clienţi opreau în parcarea unde tânăra se prostitua, pentru a auzi suma de bani negociată de aceasta şi intervalul de timp pe care urma să-1 petreacă cu clientul. Inculpatul cronometra fiecare minut pe care partea vătămată îl petrecea cu bărbaţii pe care îi racola. Partea vătămată a arătat că inculpatul i-a solicitat să pretindă suma de 10 lei pentru un minut petrecut în compania clientului respectiv. Când numărul de minute depăşea multiplul sumei de 10 lei pe care îl încasase partea vătămată în prealabil, inculpatul intervenea, devenind violent verbal cu partea vătămată chiar şi cu clienţii discutând în mod direct şi cu ei, o ameninţa pe partea vătămată cu bătaia, iar seara la domiciliu îi aplica corecţii fizice. Când clientul oferea un preţ mai mic decât cel solicitat de minoră, aceasta îl întreba pe inculpatul E.F.C. dacă să accepte această ofertă. De cele mai multe ori inculpatul era de acord cu ofertele clienţilor, şi o trimitea pe minoră să întreţină relaţii sexuale cu aceştia chiar şi când suma de bani era derizorie, 10-20 de lei. De asemenea, inculpatul o trimitea pe minoră să întreţină relaţii sexuale cu clienţii chiar şi fără prezervativ punându-i astfel în pericol sănătatea Din interceptările convorbirilor telefonice rezultă că şi atunci când persoana vătămată se simţea rău inculpatul o obliga prin ameninţări să mai rămână la stradă pentru a face bani.

Pe parcursul zilei partea vătămată trebuia să-i ceară voie inculpatului să ia pauzele necesare pentru nevoile fiziologice, să îi permită să-şi cumpere un suc sau un sandwich. În permanenţă inculpatul calcula câţi bani a câştigat partea vătămată de dimineaţă până la momentul discuţiei, iar în zilele când sumele încasate erau mai mici întrucât partea vătămată nu găsea clienţi, devenea ameninţător. Au fost zile în care partea vătămată a stat la stradă de dimineaţa până seara chiar şi pe timpul iernii la temperaturi sub minus 20 de grade cu ninsori puternice, arătând ca un om de zăpadă, având o ţinută necorespunzătoare temperaturii, potrivit descrierii martorilor. In acest timp inculpatul stătea la căldură la bar sau acasă, însă îi reproşa părţii vătămate că nu depune suficiente eforturi pentru a încasa bani.

De regulă, minora îşi începea activitatea în jurul orelor 08,00 dimineaţa şi rămânea în stradă până se întuneca. Uneori inculpatul îi permitea minorei să facă o pauză la prânz în timpul căreia îi cerea să cumpere alimente, să gătească, sa facă curat în casă, după care o trimitea din nou la stradă. În timpul în care minora se afla în locul practicării prostituţiei inculpatul îi pretindea să aibă o atitudine activă, să se plimbe, să se adreseze ea clienţilor şi să nu aştepte ca aceştia să-i solicite serviciile sexuale. În repetate rânduri, acesta o admonesta şi chiar o ameninţa atunci când minora se aşeza pentru câteva minute pentru a se odihni.

În cursul lunii decembrie 2011, inculpatul E.F.C. a intrat în conflict cu angajaţii unor baruri din zonă, care i-au interzis să mai frecventeze localurile respective astfel că nu a mai însoţit-o personal pe partea vătămată P.S.S. în zona „B." însă şi-a exercitat controlul asupra ei prin intermediul telefoanelor. Chiar şi atunci când nu avea clienţi inculpatul îi cererea să îl apeleze la anumite ore iar dacă partea vătămată întârzia chiar şi cu un minut - două să-1 sune, îi telefona şi o ameninţa. De asemenea, în repetate rânduri

inculpatul i-a cerut fratelui său, coinculpatul, să o supravegheze şi să îi spună ce face tânăra. Datorită faptului că persoana vătămată a asistat la scene în care coinculpatul i-a aplicat corecţii fizice concubinei sale B.V. zisă V. părţii vătămate îi era teamă de acesta. Inculpatul E.F.C. o teroriza pe partea vătămată că dacă nu face ceea ce el îi cere, îl va trimite pe fratele lui să o bată. Din convorbirile telefonice interceptate în cauză a rezultat că inculpatul E.F.C. a ameninţat-o pe persoana vătămată P.S.S. că îl va trimite pe fratele lui să o bată, din cauză că era nemulţumit de sumele de bani obţinute sau de faptul că P.S.S. se aşeza pentru a se odihni şi nu se plimba pentru a atrage atenţia clienţilor. In cursul lunii februarie 2012, inculpatul E.F.C. a luat legătura cu C.M.M. cercetată în altă cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de minori şi a discutat cu aceasta să o ducă pe partea vătămată P.S.S. în străinătate pentru practicarea prostituţiei. Numita

C.M.M. era în căutarea unor tinere pe care împreună cu concubinul ei R.S. cercetat alături de ea, să le transporte în străinătate pentru prostituţie. Numiţii C.M.M. şi R.S. i-au promis inculpatului E.F.C. că o vor duce pe partea vătămată cu ei, urmând să fie însoţiţi de inculpat care să se ocupe de exploatarea acesteia. Având în vedere că partea vătămată era minoră inculpatul E.F.C. i-a cerut acesteia să o abordeze pe mama ei martora P.C. pentru a-i solicita împuternicirea notarială necesară la frontieră, prin care l-ar fi autorizat pe inculpat să o însoţească pe minoră în străinătate, întrucât martora P.C. a refuzat categoric să semneze o astfel de împuternicire, planul privind transportarea acesteia în străinătate a fost amânat până în luna mai când partea vătămată urma să împlinească vârsta de 18 ani. Inainte ca partea vătămată să împlinească 18 ani, inculpatul a discutat din nou cu C.M.M. cerându-i să o însoţească pe partea vătămată pe Calea Turzii în speranţa că acolo aceasta va încasa mai mulţi bani din practicarea prostituţiei.

In timp ce inculpatul o exploata sexual pe persoana vătămată P.S.S., pentru a o controla, a încercat să o determine să rupă legăturile cu familia ei, permiţându-i să-şi vizite mama doar atunci când o însoţea şi el. Inculpatul a încercat să ascundă de familia minorei faptul că el este cel care o obligă să se prostitueze spunând tuturor rudelor în prezenţa acesteia că minora este cea care vrea să iasă la stradă şi el nu are cum să o împiedice chiar că a bătut-o ca să o facă să renunţe la prostituţie, dar cu toate acestea minora ar fi continuat să iasă la stradă. Din convorbirile telefonice înregistrate, precum şi din declaraţiile părţii vătămate P.S.S. rezultă însă că violenţele şi ameninţările erau exercitate de către inculpat pentru a o obliga pe minoră să încaseze cât mai mulţi bani. De asemenea, potrivit declaraţiilor martorilor P.C., P.A., atunci când P.S.S. îi suna, inculpatul era prezent, iar telefonul era pus pe difuzor. In cursul lunii martie 2012, inculpatul a relatat mamei minorei că ar fi bătut-o ca aceasta să nu mai iasă la stradă şi că de la momentul bătăii aceasta ar fi renunţat a se mai prostitua, însoţindu-l peste zi la diverse lucrări de construcţii unde el ar fi angajat. In fapt inculpatul nu a lucrat nicăieri, potrivit observaţiilor directe făcute de organele de politie şi a interceptărilor telefonice, a rezultat că acesta fie stătea acasă, fie o supraveghea pe minoră la stradă, iar minora s-a prostituat în continuare, în fiecare zi sub supravegherea acestuia.

De mai multe ori pe parcursul perioadei cât au fost interceptate convorbirile celor doi, persoana vătămată i-a spus inculpatului că s-a săturat să mai iasă la stradă şi că vrea să renunţe, de asemenea, că la un moment dat partea vătămată a fugit de la inculpat însă acesta a găsit-o şi a adus-o înapoi. In convorbirea din 19.04.2012, ora 17,00,26, persoana vătămată în timp ce se afla la prostituţie, i-a spus inculpatului că de abia aşteaptă să se lase odată, că s-a săturat să se prostitueze, inculpatul răspunzându-i „de abia acum începi,

mă auzi?". În cursul lunii aprilie 2012, într-o discuţie cu fratele său şi cu B.V., inculpatul E.F.C. şi-a exprimat temerea că partea vătămată P.S.S. va încerca din nou să fugă şi le-a spus celor doi că „îi va înmuia oasele" .

În data de 23 aprilie 2012, ora 14,57,19, persoana vătămată şi-a contactat mama, martora P.C., căreia i-a spus că nu mai vrea să rămână la inculpat, vrea să se întoarcă acasă, că inculpatul este cel care a trimis-o să se prostitueze şi a ameninţat-o ca să nu plece de la el.

În data de 23 aprilie 2012, partea vătămată P.S.S. a fost depistată de către jandarmi în timp ce practica prostituţia în zona „B." şi a fost internată în Adăpostul de zi şi de noapte pentru copiii străzii A. din Cluj-Napoca, sub autoritatea D.G.A.S.P.C. Cluj. Inculpatul E.F.C. a făcut demersuri încercând să o scoată pe partea vătămată din centru pentru a-şi relua autoritatea asupra ei. Iniţial, acesta a apelat la martora P.C. rugând-o să o externeze pe fiica ei, sau măcar să o scoată la o plimbare însă martora a refuzat considerând că este spre binele minorei să nu ajungă din nou la inculpat. În această situaţie, inculpatul s-a deplasat la centru şi s-a dat drept fratele părţii vătămate însă identitatea acestuia a fost verificată de personalul de la centru. La data de 26 aprilie 2012, inculpatul a apelat la C.M.M. împreună cu care a plănuit să organizeze „evadarea" părţii vătămate din centru urmând ca numita C.M.M. să îşi ofere serviciile sexuale paznicului care va fi de serviciu, timp în care inculpatul să o ajute pe partea vătămată să sară gardul. Şi acest plan a fost zădărnicit de personalul din centru.

În cauză s-a dispus efectuarea unui raport psihologic, privind pe partea vătămată P.S.S., de către specialişti din cadrul D.G.A.S.P.C. Cluj. Potrivit raportului, partea vătămată P.S.S. este o persoană vulnerabilă având o necesitate excesivă de a fi tutelată ceea ce a condus la un comportament submisiv şi aderent şi la frică de separare. Acest tip de comportament a fost observat şi de specialiştii din sistemul şcolar care au evaluat-o pe partea vătămată anterior relaţiei pe care aceasta a avut-o cu inculpatul. Pe acest fond, relaţia părţii vătămate cu inculpatul a fost una exclusiv de dependenţă apreciindu-se că acţiunile exercitate de acesta nu ar fi avut acelaşi rezultat în lipsa unui fond de vulnerabilitate personală pe care P.S.S. îl avea. In cadrul relaţiei, aceasta nu lua nici decizii simple fără vreo confirmare din partea inculpatului. Nu participa la deciziile care priveau cuplul, astfel că inculpatul a reuşit să îi construiască un stil de viaţă guvernat de el, i-a impus cu cine să discute, să renunţe la educaţia formală, să se prostitueze, exploatând teama părţii vătămate de a nu pierde suportul lui prin ameninţarea acesteia că o va părăsi. Pentru a păstra relaţia, partea vătămată a acceptat practicarea prostituţiei, a tolerat maltratarea fizică, verbală şi sexuală. Inculpatul a folosit mai multe strategii de dominanţă pentru a o determina pe partea vătămată să rămână în relaţia de cuplu şi să se prostitueze. La început, inculpatul a investit în relaţia romantică, creându-i părţii vătămate expectanţe pozitive faţă de viaţa de cuplu, exploatând nevoia acesteia de siguranţă şi confort emoţional. Prostituţia a fost privită de partea vătămată ca o situaţie tranzitorie, o necesitate de moment, inculpatul fiind cel care a condiţionat-o „dacă mă iubeşti, faci asta". De asemenea inculpatul a utilizat forţa fizică obişnuind să o lovească cu un cablu, cu pumni şi picioare, să o ameninţe cu utilizarea forţei fizice asupra ei şi a familiei sale, cele mai mici acte de răzvrătire fiind astfel sancţionate. Gelozia extremă şi cu consecinţe negative asupra părţii vătămate, era motivată ca un gest de afecţiune. Mediul în care cei doi îşi consumau relaţia era promiscuu, prostituţia şi agresivitatea erau comportamente uzuale acceptate. O altă tehnică folosită de inculpat a fost îndepărtarea

părţii vătămate de familia ei, asigurându-se astfel că nici un factor perturbator extern nu va interveni. De asemenea, inculpatul a utilizat manipularea emoţională ameninţând-o pe partea vătămată că o va părăsi, şi-a înscenat plecarea de acasă, spunându-i că pleacă la fosta iubită pentru că va avea mai mulţi bani. Pe timpul şederii în adăpost a părţii vătămate, inculpatul a folosit o altă strategie spunând că ar avea grave probleme de sănătate cu inima, şi că poate supravieţui doar asistat de un aparat, problemă confirmată de mama acestuia. Cu ocazia unei vizite la adăpost, inculpatul i-a arătat părţii vătămate „un aparat” care din descriere parte a fi o ventuză lipită în zona pieptului pe care a dezlipit-o şi i-a dat-o în mână pasându-i responsabilitatea pentru viaţa lui. Potrivit raportului, controlul asupra părţii vătămate era exercitat cu ajutorul coinculpatului care o supraveghea în lipsa acestuia şi îi comunica observaţiile sale asupra comportamentului părţii vătămate. De asemenea inculpatul E.F.C. o umilea pe partea vătămată prin faptul că o obliga să îi descrie în detaliu modul în care întreţinea relaţii sexuale cu clienţii, să decidă asupra virilităţii clienţilor în raport cu el, adresându-i şi apelative jignitoare („curvă"). Partea vătămată a simţit ca pe o umilinţă şi faptul că inculpatul i-a tăiat părul pentru că a plecat la mama ei încercând să scape de el.

Într-adevăr din probele administrate a rezultat că în iarna anului 2012 partea vătămată s-a deplasat la domiciliul mamei ei nemaidorind să practice prostituţia însă inculpatul E.F.C. a plecat imediat după ea şi în aceeaşi zi a adus-o înapoi.

Raportul arată că pe parcursul întregii relaţii cu inculpatul atitudinea părţii vătămate a fost una extrem de obedientă şi complicată la regulile impuse de acesta, dar că acesteia îi era teamă de ceea ce putea să i se întâmple în situaţii de nesupunere.

Pe fondul experienţei victimă-abuzator au apărut consecinţe la nivel emoţional, comportamental şi fiziologic, care se traduc prin neîncredere în persoanele străine, hipersensibilitate în context de proximitate fizică cu o altă persoană, mai accentuată în prezenţa persoanelor de gen masculin, manifestată prin retragere fizică şi senzaţii intense de disconfort faţă de comportamente afectogene care presupun atingerea (de ex. îmbrăţişări din partea rudelor). Specialiştii au arătat că partea vătămată evită în mod conştient şi intenţionat să se gândească la situaţiile negative din relaţiile cu inculpatul fiind accentuate aspectele pozitive ale relaţiei, culpabilizându-se pentru situaţia lui actuală.

S-a recomandat continuarea şedinţelor de consiliere psihologică.

Inculpatul a exercitat acţiuni de influenţare a persoanei vătămate atât direct cât şi prin intermediul mamei sale, numita E.I..

Inculpatul E.F.C. a contactat-o pe partea vătămată P.S.S. în timp ce aceasta se afla în centru şi i-a cerut să nu vorbească cu poliţia despre el, sa îşi şteargă toate apelurile şi mesajele de pe telefon, să nu vorbească cu mama ei, folosind expresia „atâta timp cât eşti cu mine nu îţi permit să mai vorbeşti cu ea".(convorbirile din 24.04.2012 ora 12:51:20, şi

26.04.2012 ora 16,50,30).

După luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpat, numita E.I., l-a vizitat la arestul I.P.J. Cluj. Ulterior, aceasta a contactat-o pe martora P.C. cerându-i să discute cu fiica ei pentru ca aceasta să-şi retragă declaraţiile pe care le-au dat în faţa organului de urmărire penală. Aceste împrejurări au fost confirmate de declaraţiile inculpaţilor de la terminarea urmăririi penale respectiv prezentarea materialului de urmărire penală. Numitele E.I. şi P.S. au refuzat să dea declaraţii invocând legătura de rudenie pe care o au cu inculpatul.

Faptele descrise mai sus au fost probate prin : proces-verbal de sesizare din oficiu; declaraţiile părţii vătămate P.S.S.; raport de evaluare psihologică a părţii vătămate; declaraţia martorei B.V.; procese verbale de investigaţii; declaraţiile martorilor; recunoaşteri după planşe fotografice; copia proceselor verbale de contravenţie privind pe partea vătămată; proces-verbal de constatare; copia dosarului de orientare şcolară şi profesională a părţii vătămate; proces-verbal de conducere la faţa locului; proces-verbal de citire a telefonului; copia proceselor verbale de contravenţie privind pe martora B.V.; adresa I.T.M. Cluj din care rezultă că inculpatul nu a fost angajat în perioada comiterii faptelor; proces-verbal de citire a agendelor şi memoriei aparatelor telefonice; analiza listingului convorbirilor purtate de la posturile telefonice utilizate de către inculpatul E.F.C. şi partea vătămată P.S.S. în perioada ianuarie - aprilie 2012; declaraţiile inculpaţilor; procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice.

- în cauză nu au fost aplicate măsuri asigurătorii întrucât nu au fost identificate bunuri aparţinând inculpaţilor

In drept, fapta inculpatului E.F.C. care în baza unei rezoluţii infracţionale unice în cursul anului 2010 a racolat-o pe partea vătămată P.S.S. şi în perioada aprilie 2011 -aprilie 2012 a găzduind-o în scopul exploatării obligând-o prin abuz de autoritate, violenţă şi ameninţare la practicarea prostituţiei în beneficiul lui, supraveghind-o mpreună cu fratele său, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de minori, prev. şi ped. de art.13 alin 1 şi 2 şi al. 3 rap. la art. 12 alin. 2 lit. a din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 al.2 C.pen.

Apărătoarea inculpatului a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de trafic de minori în infracţiunea de proxenetism prev. de art. 329 alin. 3 C.pen raportat la faptul că prin Decizia ICCJ nr. 16/2007 s-a stabilit că diferenţierea dintre infracţiunea de trafic de persoane şi cea de proxenetism se face pe baza obiectului juridic al infracţiunii, precum şi pe baza vicierii consimţământului persoanei vătămate în cazul infracţiunii de trafic de persoane. Ori, în cazul în speţă inculpatul nu a indus în eroare partea vătămată. Aceasta a fost îndemnată de către o altă persoană, R., să reia practicarea prostituţiei, nu de către inculpat. Acesta o supraveghea pe partea vătămată doar din cauză că ei îi era frică de clienţi, iar inculpatul o proteja din tufişuri. Acesta avea şi alte surse de venit, respectiv făcea curăţenie la diverse persoane şi primea suma de 100 lei, din banii obţinuţi el plătind chiria. Partea vătămată nu a sesizat organele de poliţie, îl iubea pe inculpat, dacă voia să plece, putea să o facă.

S-a considerat, aşa cum s-a arătat mai sus, că inculpatul a săvârşit infracţiunea de trafic de minori pentru următoarele motive:

Distincţia dintre infracţiunea de trafic de persoane sau minori şi infracţiunea de proxenetism având parte vătămată minoră, este dată de obiectul juridic generic al infracţiunilor, respectiv valoarea socială protejată de legiuitor în cazul celor două infracţiuni, adică apărarea dreptului la libertatea de voinţă şi acţiune a persoanei în cazul infracţiunii de trafic de persoane şi apărarea bunelor moravuri în relaţiile de convieţuire socială şi de asigurare licită a mijloacelor de existenţă, din motivarea Deciziei nr. 16/2007 a ICCJ, pronunţată în recurs în interesul legii reieşind că esenţa o reprezintă constrângerea. Adică dacă persoana este constrânsă prin modalităţile prevăzute de art. 13 din Legea nr. 678/2001 în scopul exploatării, prin exploatare înţelegându-se şi practicarea prostituţiei, atunci suntem în prezenţa infracţiunii de trafic de persoane, în caz contrar fiind vorba de proxenetism.

În cazul în speţă, inculpatul a început o relaţie romantică cu partea vătămată, aceasta îndrăgostindu-se de el, inculpatul fiind mai în vârstă, căsătorit anterior şi cu 3 copii, a avut o cu totul altă experienţă de viaţă şi şi-a dat seama în foarte scurt timp că ea este labilă emoţional, vulnerabilă şi din păcate cu un intelect la limită. Astfel, el i-a cerut acesteia să se prostitueze ca dovadă a iubirii pe care o poartă ameninţând-o că în caz contrar o va părăsi. Modul în care a pus problema este tipic şantajului sentimental, ori şantajul nu este altceva decât o constrângere. Din raportul psihologic reiese că partea vătămată a fost manipulată în diverse moduri de către inculpat, inclusiv prin abuz de autoritate, ori abuzul de autoritate este una dintre modalităţile alternative de comitere a infracţiunii de trafic de minori prev. de art. 13 alin. 2 din Legea nr. 678/2001, deci ea a avut consimţământul viciat.

Trecând peste constrângerea morală şi abuzul de autoritate şi admiţând pentru un moment că partea vătămată nu a fost recrutată de inculpat ca să practice prostituţia, din tot dosarul de urmărire penală rezultă că, după ce a luat hotărârea ca partea vătămată să se prostitueze, inculpatul a obligat-o pe partea vătămată să se prostitueze în folosul său, că ia luat toţi banii câştigaţi, că nu a lăsat-o să se odihnească nici un moment, că a ameninţat-o, terorizat-o, umilit-o, bătut-o şi şantajat-o emoţional în toate formele în care s-a priceput el, invocând iubirea pe care i-o poartă pentru a o face dependentă în condiţiile în care ştia că ea este vulnerabilă, având doar 16 ani la momentul când a cunoscut-o. Ori aceste modalităţi de manipulare, precum şi celelalte arătate în rechizitoriu (interzicerea frecventării cursurilor, interzicerea de luare a legăturii cu părinţii sub orice formă sau doar supravegheată, ameninţarea cu bătaia de către fratele său pe care partea vătămată l-a văzut „în acţiune”) nu au legătură cu infracţiunea de proxenetism. Partea vătămată nu a avut posibilitatea de a alege între a practica sau nu prostituţia, iar atunci când a plecat la mama ei, cu prima ocazie a fost adusă înapoi cu forţa, iar a doua oară inculpatul a încercat în toate formele (s-a dat drept fratele ei, a încercat să mituiască paznicul prin favoruri sexuale oferite de martora C., a încercat să o determine pe mama părţii vătămate să o scoată din centrul unde a fost internată) să obţină din noul controlul asupra unicei lui surse de bani. Din dosarul cauzei nu a rezultat că inculpatul avea alte surse pentru procurarea mijloacelor de trai, simplele lui afirmaţii (făcute în declaraţii sau părţii vătămate), nedovedite prin probe, neputând fi luate în considerare.

În concluzie, fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane şi nu de proxenetism.

Aşa fiind, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa închisorii pentru comiterea infracţiunii de trafic de minori prev. de art. 13 alin. 1, 2 şi 3 din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. În temeiul art. 72 C.pen la individualizarea pedepsei instanţa va ţine cont de dispoziţiile părţii generale a Codului penal, de limitele speciale de pedeapsă prevăzute de textul de încriminare - de la 10 la 20 de ani închisoare şi interzicerea unor drepturi, reduse conform art. 320¹ C.pr.pen. - de la 6 ani şi 8 luni închisoare la 13 ani şi 4 luni închisoare, de modul în care s-a comis infracţiunea, respectiv asupra unei minore labile, vulnerabile şi limitate intelectual, de agresivitatea inculpatului, de şantajul emoţional şi sentimental la care a supus-o, de faptul că adus-o pe minoră la stadiul de a i se părea normal să fie agresată şi obligată la prostituţie într-o aşa zisă relaţie de cuplu, de concluziile raportului psihologic, dar şi de lipsa de antecedente penale. Aceasta din urmă nu este însă suficientă de una singură pentru a fi reţinută ca şi circumstanţă atenuantă în condiţiile în care sinceritatea inculpatului a fost valorificată cu

ocazia aplicării procedurii simplificate, aceeaşi împrejurare neputând fi reţinută drept cauză a reducerii pedepsei de două ori. Faptul că inculpatul nu are antecedente penale nu înseamnă automat că a avut o conduită bună înainte de săvârşirea infracţiunii. Conduita bună se probează în general prin existenţa unui loc de muncă unde persoana este apreciată, prin existenţa unei familii la întreţinerea căreia contribuie în orice mod, prin faptul că este cunoscut de către vecini, prieteni, colegi de muncă, etc. ca o persoană cu un comportament civilizat în societate. Ori, inculpatul nu are un loc de muncă, şi-a părăsit familia şi pe cei 3 copii minori, la întreţinerea cărora nu a participat decât prin sumele obţinute de partea vătămată din prostituţie, deci nu prin eforturi proprii, iar caracterizări pozitive nu au fost depuse la dosarul cauzei în circumstanţiere.

Faţă de modul inuman în care s-a purtat cu partea vătămată, însăşi apărătoarea părţii vătămate subliniind faptul că partea vătămată i-a povestit la ce fel de violenţe a fost supusă, trăgând concluzia că partea vătămată nu îşi dă seama ce i se întâmplă, precum şi faţă de declaraţiile de martori din care reiese că partea vătămată era mereu foarte agitată, plânsă şi speriată în timp ce se prostitua în zona B., trecând în mod frecvent strada (asta pentru a-l asculta pe inculpat care o certa că nu se plimbă suficient pentru a atrage atenţia asupra sa) şi ţinând telefonul deschis în permanenţă, chiar şi în timp ce întreţinea relaţii sexuale, pentru a putea fi controlată, control care reiese şi din numărul de apeluri telefonice pierdute de partea vătămată cu o ocazie şi de ameninţarea inculpatului când în sfârşit partea vătămată i-a răspuns, instanţa constată că nu poate aplica circumstanţe atenuante judiciare reale sau personale inculpatului. Este adevărat că declaraţia părţii vătămate nu este suficient de relevantă în ce priveşte tratamentul degradant şi teroarea psihică la care a fost supusă, dar aceste aspecte reies din declaraţiile martorilor, precum şi din declaraţia numitului D.C.M., frate cu E.F.C. şi inculpat faţă de care s-a disjuns cauza care a declarat că nici măcar el nu suporta faptul că inculpatul o trimitea pe P.S.S. la prostituţie flămândă, că o ţinea dezbrăcată de dimineaţa până seara în ploaie şi pe zăpadă să-i facă bani pe care el îi consuma pe jocuri de noroc.

Împrejurarea că partea vătămată a început să se prostitueze de la vârsta de 13 ani nu are nicio relevanţă. De altfel, a reieşit din declaraţia ei la ce fel de tratamente a fost supusă şi atunci, precum şi faptul că i-a povestit inculpatului ce a păţit. Dacă inculpatul ar fi iubit-o nu ar fi adus-o în aceeaşi situaţie degradantă, din contră, ar fi protejat-o şi i-ar fi oferit sprijinul său pentru a o salva de la o viaţă de sclavie, ceea ce nu a făcut.

În concluzie, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 8 ani închisoare cu executare în regim de detenţie şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a şi b din Codul penal. Precizează că dacă inculpatul ar fi fost primul care să o oblige pe partea vătămată la prostituţie, pedeapsa aplicată ar fi fost şi mai mare.

În baza art. 71 din Codul penal a fost privat inculpatul, începând cu data rămânerii definitive a sentinţei şi până la executarea pedepsei, de dreptul prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a din Codul penal.

În baza art. 66 din Codul penal executarea pedepsei complementare va începe după executarea pedepsei principale.

În baza art. 88 din Codul penal s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestului preventiv începând cu data de 10.05.2012, la zi.

În baza art. 350 din Codul de procedură penală s-a menţinut măsura arestului preventiv luată faţă de inculpat prin încheierea penală nr. 55/C/11.05.2012 a Tribunalului Cluj.

In baza art. 14 şi urm., art. 346 din Codul de procedură penală rap. la art. 998 din Codul civil vechi şi art. 253 din Codul civil, art. 5 şi art. 103 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Noului cod civil în vigoare a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea părţii civile P.S.S. suma de 30.000 lei cu titlu de daune morale. Considerăm că suma solicitată este rezonabilă având în vedere tratamentul la care a fost supusă, faptul că are extrem de puţine şanse de a practica altă activitate pentru a-şi obţine banii necesari traiului, precum şi traumele suferite.

In baza art. 19 din Legea nr. 678/2001 rap. la art. 118 lit. b din Codul penal s-a confiscat de la inculpat telefonul marca Nokia model 7360 seria IMEI 356441/01/230088/1 şi cartela SIM Orange Prepaid seria 1203090021186P05G12 bunuri pe care inculpatul le-a folosit la săvârşirea infracţiunii. Din dosarul de urmărire penală nu reiese suma pe care partea vătămată ar fi realizat-o prin prostituţie, nici aceasta nu a pretins daune materiale, iar inculpatul nu are bunuri care să poată fi confiscate potrivit art. 118² C.pen.

Impotriva sentinţei instanţei de fond a declarat apel inculpatul E.F.C. solicitând admiterea acestuia, desfiinţarea soluţiei şi judecând dosarul, în principal a se dispune schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de trafic de minori prev. de art. 13 alin. 1,2,3 din Legea nr. 678/2001 cu art. 41,42 Cod penal, în aceea de proxenetism prev. de art. 329 alin.3 Cod penal. Apărătorul inculpatului învederează că nu a existat o viciere a consimţământului părţii vătămate, nu au fost exercitate violenţe asupra acesteia, victima practicând prostituţia benevol, fără vreo constrângere din partea apelantului.

In subsidiar, apreciază că se impune reţinerea în favoarea apelantului a circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 Cod penal cu consecinţa reducerii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.

Curtea examinând recursul declarat prin prisma motivului invocat, ajunge la următoarele constatări:

Potrivit probelor administrate în faza de urmărire penală, respectiv din declaraţiile părţii vătămate P.S.S., declaraţiile martorei B.V., ale martorilor B.C.E., S.C., din conţinutul proceselor-verbale de contravenţie ale victimei P.S., din conţinutul raportului de evaluare psihologică a aceleiaşi părţi vătămate, declaraţiile coinculpatului

D.C.M., din conţinutul proceselor-verbale de investigaţii, a adresei ITM din care reiese că apelantul nu a fost angajat în muncă în perioada activităţii infracţionale, din analiza leastingului convorbirilor purtate de la posturile telefonice utilizate de către inculpatul E. şi partea vătămată P.S. în perioada ianuarie-aprilie 2012, şi din conţinutul proceselor-verbale de redare a convorbirilor telefonice, rezultă fără echivoc că inculpatul apelant în baza unei rezoluţii infracţionale unice, în cursul anului 2010 a racolat-o pe partea vătămată minoră P.S.S. şi în perioada aprilie 2011-aprilie 2012 a găzduit-o, în scopul exploatării, obligând-o prin abuz de autoritate, violenţă şi ameninţare la practicarea prostituţiei în beneficiul lui, supraveghind-o împreună cu fratele său, ceea ce constituie infracţiunea de trafic de minori prev. de art.13 alin.1, alin.2, alin.3 din Legea nr.678/2001 cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen.

Din probele administrate în faţa procurorului rezultă fără dubiu că minora îşi începea activitatea de prostituţie la orele 8.00 dimineaţa, rămânând pe stradă până se întuneca. Apelantul i-a impus victimei minore să îl sune şi să îşi lase telefonul deschis, încă din momentul în care clienţii opreau autovehiculele în parcarea unde aceasta se prostitua, pentru a auzi suma de bani negociată şi intervalul de timp pe care urma să îl

petreacă cu acei bărbaţi. În declaraţiile sale, victima a arătat că inculpatul i-a solicitat să ceară 10 lei pentru un minut petrecut în compania fiecărui client. Când numărul de minute depăşea multiplul sumei de 10 lei pe care îl încasase victima în prealabil, apelantul E. intervenea, devenea violent verbal cu victima chiar şi cu clienţii, ameninţând-o cu bătaia, iar seara îi aplica corecţii fizice. Potrivit aceleiaşi declaraţii ale victimei minore, rezultă fără dubiu că inculpatul o trimitea cu forţa să întreţină relaţii intime cu clienţii chiar şi fără prezervativ, punându-i în pericol sănătatea. Victima trebuia să îi ceară voie inculpatului să ia pauzele necesare pentru nevoile fiziologice sau chiar să mănânce. Inculpatul calcula sumele de bani pe care trebuia să le încaseze partea vătămată, de dimineaţa şi până seara, iar când acestea erau mai mici decât cele estimate de către apelant, avea un comportament ameninţător şi violent faţă de victimă.

Probele testimoniale relevă împrejurarea că în repetate rânduri inculpatul E. i-a cerut fratelui său să o supravegheze pe victimă şi să îi comunice îndeletnicirile acesteia. Aşa cum declară partea vătămată P.S. „datorită faptului că a asistat la, scene în care inculpatul D.C. i-a aplicat corecţii fizice concubinei sale B.V., victimei îi era teamă de acesta”. În aceste condiţii, inculpatul E. o teroriza şi o ameninţa pe victimă „în sensul că dacă nu va face ceea ce el îi cere, îl va trimite pe fratele lui să o bată”. Din convorbirile telefonice interceptate, în speţă, rezultă că apelantul o ameninţa pe partea vătămată P.S., fiind nemulţumit de cuantumul sumelor de bani obţinute de aceasta din practicarea prostituţiei, precum şi de împrejurarea că uneori aceasta se odihnea, datorită vârstei pe care o avea. Mai mult, în luna februarie 2012 inculpatul E. a luat legătura cu numita C.M. în sensul transportării părţii vătămate P.S., în străinătate, pentru practicarea prostituţiei. Având în vedere că partea vătămată era minoră, era necesar consimţământul mamei acesteia pentru deplasarea înafara României, aspect cu care P.C. nu a fost de acord.

Nu în ultimul rând, probele dosarului învederează că în timp ce inculpatul o exploata sexual pe partea vătămată, pentru a o controla, a determinat-o să întrerupă legăturile cu familia ei, permiţându-i să-şi viziteze mama, doar atunci când o însoţea şi el. Aşa cum arată partea vătămată, în repetate rânduri a suportat violenţe fizice din partea inculpatului, pentru a încasa mai mulţi bani.

În speţă a fost efectuat un raport psihologic, privind pe partea vătămată P.S.S., de către specialişti din cadrul D.G.A.S.P.C. Cluj. Conform acestuia, „partea vătămată P.S.S. este o persoană vulnerabilă având o necesitate excesivă de a fi tutelată ceea ce a condus la un comportament submisiv şi aderent şi la frică de separare. Acest tip de comportament a fost observat şi de specialiştii din sistemul şcolar care au evaluat-o pe partea vătămată anterior relaţiei pe care a avut-o cu inculpatul. Pe acest fond, relaţia părţii vătămate cu inculpatul a fost una exclusiv de dependenţă apreciindu-se că acţiunile exercitate de acesta nu ar fi avut acelaşi rezultat în lipsa unui fond de vulnerabilitate personală pe care P.S.S. îl avea. In cadrul relaţiei, ea nu lua nici decizii simple fără vreo confirmare din partea inculpatului. Nu participa la deciziile care priveau cuplul, astfel că inculpatul a reuşit să îi construiască un stil de viaţă guvernat de el, i-a impus cu cine să discute, să renunţe la educaţia formală, să se prostitueze, exploatând teama părţii vătămate de a nu pierde suportul lui prin ameninţarea acesteia că o va părăsi. Pentru a păstra relaţia, partea vătămată a acceptat practicarea prostituţiei, a tolerat maltratarea fizică, verbală şi sexuală. Inculpatul a folosit mai multe strategii de dominanţă pentru a o determina pe victimă să rămână în relaţia de cuplu şi să se prostitueze . La început, inculpatul a investit în relaţia romantică, creându-i părţii vătămate expectanţe pozitive faţă de viaţa de cuplu,

exploatând nevoia acesteia de siguranţă şi confort emoţional. Prostituţia a fost privită de partea vătămată ca o situaţie tranzitorie, o necesitate de moment, inculpatul fiind cel care a condiţionat-o „dacă mă iubeşti, faci asta". De asemenea inculpatul a utilizat forţa fizică obişnuind să o lovească cu un cablu, cu pumni şi picioare, să o ameninţe cu utilizarea forţei fizice asupra ei şi a familiei sale, cele mai mici acte de răzvrătire fiind astfel sancţionate. Gelozia extremă şi cu consecinţe negative asupra părţii vătămate, era motivată ca un gest de afecţiune. Mediul în care cei doi îşi consumau relaţia era promiscuu, prostituţia şi agresivitatea erau comportamente uzuale acceptate. O altă tehnică folosită de inculpat a fost îndepărtarea părţii vătămate de familia ei, asigurându-se astfel că nici un factor perturbator extern nu va interveni. De asemenea, inculpatul a utilizat manipularea emoţională ameninţând-o pe partea vătămată că o va părăsi, şi-a înscenat plecarea de acasă, spunându-i că pleacă la fosta iubită pentru că va avea mai mulţi bani. Pe timpul şederii în adăpost a părţii vătămate, inculpatul a folosit o altă strategie spunând că ar avea grave probleme de sănătate cu inima, şi că poate supravieţui doar asistat de un aparat, problemă confirmată de mama acestuia. Cu ocazia unei vizite la adăpost, inculpatul i-a arătat victimei „un aparat” care din descriere pare a fi fost o ventuză lipită în zona pieptului pe care a dezlipit-o şi i-a pus-o în mână, pasându-i responsabilitatea pentru viaţa lui. Potrivit raportului, controlul asupra părţii vătămate era exercitat cu ajutorul coinculpatului care o supraveghea, în lipsa acestuia şi îi comunica observaţiile sale asupra comportamentului părţii vătămate. De asemenea inculpatul

E.F.C. o umilea pe partea vătămată prin faptul că o obliga să îi descrie în detaliu modul în care întreţinea relaţii sexuale cu clienţii, să decidă asupra virilităţii clienţilor în raport cu el, adresându-i şi apelative jignitoare. Partea vătămată a simţit ca pe o umilinţă şi faptul că inculpatul i-a tăiat părul pentru că a plecat la mama ei încercând să scape de el”. Victima, nemaidorind să practice prostituţia, în iarna anului 2012 s-a deplasat la locuinţa mamei sale, însă inculpatul a urmărit-o la acea locaţie şi a adus-o cu forţa înapoi.

Curtea reţine că distincţia dintre infracţiunea de trafic de minori şi infracţiunea de proxenetism, având drept parte vătămată o persoană minoră, este dată de obiectul juridic generic al infracţiunilor, respectiv valoarea socială protejată de legiuitor în cazul celor două infracţiuni, adică apărarea dreptului la libertatea de voinţă şi acţiune a persoanei, în cazul infracţiunii de trafic de persoane şi apărarea bunelor moravuri în relaţiile de convieţuire socială şi de asigurare licită a mijloacelor de existenţă, în cazul proxenetismului, din motivarea deciziei nr. 16/2007 a ÎCCJ, pronunţată în recurs în interesul legii, reieşind că esenţa o reprezintă tocmai constrângerea victimei. Astfel dacă persoana este constrânsă prin modalităţile prevăzute de art. 13 din Legea nr. 678/2001 în scopul exploatării, prin exploatare înţelegându-se şi practicarea prostituţiei, atunci suntem în prezenţa infracţiunii de trafic de persoane, în caz contrar, fiind vorba de proxenetism.

În cazul în speţă, inculpatul a început o relaţie de iubire cu partea vătămată, aceasta îndrăgostindu-se de el, apelantul fiind mai în vârstă, căsătorit şi având 3 copii în întreţinere, şi dându-şi seama, că victima datorită minoratului, este labilă emoţional i-a cerut să se prostitueze, drept dovadă a afecţiunii pe care i-o poartă, ameninţând-o că în caz contrar o va părăsi.

Din raportul psihologic reiese că partea vătămată a fost manipulată de către inculpat, inclusiv prin abuz de autoritate, ori acesta reprezintă una dintre modalităţile alternative de comitere a infracţiunii de trafic de minori prev. de art. 13 alin. 2 din Legea nr. 678/2001.

Curtea reţine că dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 678/2001 referitoare la traficul cu minori au caracter special faţă de prevederile art. 329 alin. 3 Cod penal, astfel încât aplicarea lor se impune cu prioritate, specialul primând în faţa generalului.

Aşa fiind, primul motiv de apel nu va putea fi primit de către curte.

Examinând modul în care instanţa de fond a analizat critica privind individualizarea pedepsei principale aplicată apelantului E.F.C., constată că a respectat toate regulile ce caracterizează stabilirea pedepsei, atât în ceea ce priveşte cuantumul, cât şi modalitatea de executare, în sensul unei evaluări concrete a criteriilor statuate de legiuitor în dispoziţiile art.72 din Codul penal, evidenţiind gravitatea faptei comise, prin prisma circumstanţelor reale efective, dar şi a circumstanţelor personale ale inculpatului, nu numai a celor legate de comportamentul procesual, cât şi a celor care vizează strict persoana acestuia, aprecierea, fiind făcută fără o preeminenţă a vreunuia din criteriile arătate, precum şi consecinţele pedepsei şi a modalităţii de executare privative de libertate, prin prisma funcţiilor unei asemenea sancţiuni.

Curtea, în baza propriei analize, faţă de critica formulată în sensul reducerii cuantumului pedepsei consideră că nu se impune a se da curs celor susţinute, deoarece nu s-ar putea da eficienţă într-un mod prioritar circumstanţelor personale, în raport cu celelalte, faţă de regula examinării plurale a criteriilor ce caracterizează individualizarea judiciară a pedepselor.

Curtea consideră că pedeapsa principală de 8 ani închisoare, cu executare prin privare de libertate, reprezintă o sancţiune proporţională, atât cu gravitatea efectivă a faptei comise de apelant, concretizată prin modul în care acesta a acţionat, prin aceea că în baza unei rezoluţii infracţionale unice, în cursul anului 2010, a racolat-o pe partea vătămată P.S.S. şi în perioada aprilie 2011 - aprilie 2012 a găzduit-o în scopul exploatării, obligând-o prin abuz de autoritate, violenţă şi ameninţare la practicarea prostituţiei în beneficiul lui, supraveghind-o împreună cu fratele său şi ea reliefează periculozitatea excesivă a modului de operare al inculpatului, cât şi profilul socio-moral şi de personalitate a acestuia, a cărui atitudine în societate şi procesuală în cauză, este negativă. Corespunde realităţii că inculpatul s-a prevalat de dispoziţiile art. 320 ind. 1 C.p.p., dar faţă de pericolul social sporit al infracţiunii, de perioada îndelungată de timp în care s-a derulat activitatea infracţională, de împrejurarea că victima era minoră, de consecinţele grave de ordin psihic resimţite de partea vătămată, curtea apreciază că nu se justifică reţinerea în favoarea acestuia a circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 Cod penal.

Faţă de modul concret de săvârşire a faptei, cuantumul pedepsei principale de 8 ani închisoare, asigură realizarea concretă a scopurilor pedepsei, iar executarea sa, prin privare de libertate, va da posibilitate inculpatului, ca prin programele educaţionale desfăşurate şi în mediu închis, cu valorificarea aptitudinilor acestuia, să conducă, chiar şi prin restrângerea libertăţii presupusă de o asemenea modalitate de executare, la conştientizarea consecinţelor faptei sale, în vederea unei reinserţii sociale reale a acestuia.

Cuantumul sancţiunii nu se impune a fi redus faţă de gravitatea faptei comise, consecinţele acesteia, rezonanţa în comunitate şi a reacţiei pe care societatea prin organele judiciare trebuie să o aibă, faţă de săvârşirea unor asemenea infracţiuni, aşa încât se va respinge ca nefondat apelul declarat de inculpat, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b C.p.p.

În baza art.350 C.proc.pen.se va menţine starea de arest a inculpatului.

În conformitate cu disp.art.160^b Cod proc.pen. dacă instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă impun în continuare privarea de libertate a inculpatului sau că există temeiuri noi care justifică această măsură, dispune menţinerea acesteia. Cum, în cauză, temeiul arestării îl constituie dispoziţiile art. 148 alin.1 lit.f cod proc.pen. şi acesta nu a dispărut, iar în cursul judecăţii în primă instanţă s-a stabilit vinovăţia inculpatului urmează a se constata că se impune necesitatea menţinerii în continuare a măsurii arestării preventive.

Întrucât infracţiunea presupus a fi săvârşită denotă un deosebit grad de pericol social, inculpatul fiind, de altfel, condamnat la 8 ani închisoare de către instanţa de fond, se impune menţinerea stării de arest, persistând motivele ce au stat la baza luării acestei măsuri.

Constatând că sunt întrunite atât cerinţele legislaţiei interne, cât şi prevederile art. 5 pct.1 lit. a şi c din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, Curtea va menţine starea de arest a inculpatului deţinut în Penitenciarul Gherla, întrucât hotărârea provizorie de condamnare justifică privarea de libertate în scopul garantării executării pedepsei aplicate potrivit art. 5 paragraf 1 din CEDO (cauza Tommasi vs.Franţa).

Chiar dacă hotărârea de condamnare a inculpatului pronunţată pe fond de Tribunalul Cluj nu are caracter definitiv, fiind apelată de către inculpat, ea este totuşi de natură să justifice continuarea privării de libertate a acestuia, în condiţiile art. 5 paragraf 1 lit. a din CEDO, astfel cum a fost interpretat de aceeaşi instanţă în cauza Wemhoff contra Germaniei.

Cu privire la menţinerea măsurii arestării preventive, în cauză s-a constatat că subzistă temeiurile prevăzute de art. 148 lit. f Cod procedură penală, respectiv sunt indicii temeinice de a se crede că inculpatul ar fi comis fapte pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi, de asemenea, sunt probe că lăsarea în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

În acelaşi timp nu se poate ignora împrejurarea că în speţă, s-a pronunţat deja o condamnare de către tribunal pentru faptele deduse judecăţii.

Pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social, dar acestea prezintă puncte de interferenţă, astfel că, în practica judiciară s-a conturat un punct de vedere majoritar, în sensul că pericolul concret pentru ordinea publică se apreciază atât în raport cu datele referitoare la faptă, adică natura şi gravitatea infracţiunii comise, cât şi cu rezonanţa socială negativă produsă în comunitate ca urmare a săvârşirii acesteia, datele referitoare la persoana inculpatului, antecedentele penale ale sale. Numai criteriul referitor la pericolul social concret sau generic al infracţiunii săvârşite de inculpat nu poate constitui temei pentru luarea sau menţinerea măsurii arestării preventive. O parte a doctrinei naţionale a susţinut că pentru infracţiuni deosebit de grave, cum sunt şi infracţiunile de trafic de minori, probele referitoare la existenţa acestor infracţiuni şi identificarea făptuitorului constituie tot atâtea probe cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică, întrucât prin natura lor au o rezonanţă şi implicaţii negative asupra siguranţei colective.

Prin urmare, există anumite tipuri de infracţiuni care, prin natura lor, conduc la ideea unui pericol concret pentru ordinea publică, fie prin amploarea socială a

fenomenului infracţional pe care îl presupun şi îl dezvoltă, fie prin impactul asupra întregii colectivităţi, şi care justifică luarea măsurii arestării preventive.

Art.5 paragraf 1 lit. c din Convenţie şi implicit practica CEDO au dezvoltat noţiunea autonomă de „motive plauzibile” (cauza Fox, Campbell şi Hartley contra Regatului Unit, hotărârea din 30 august 1990). Această noţiune depinde de circumstanţele particulare ale fiecărui caz. Faptele pe care se bazează aceste motive plauzibile trebuie să fie nu doar autentice, ci şi să convingă un observator independent că acea persoană este posibil să fi comis acea infracţiune, motive puse în evidenţă de circumstanţele particulare ale speţei de faţă.

Din piesele dosarului rezultă fără putinţă de tăgadă că menţinerea măsurii arestării preventive s-a făcut atât cu respectarea procedurii prevăzute de legea procesual penală, prin raportare şi la dispoziţiile constituţionale cât şi la cele din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În baza art. 88 Cod penal, se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestului preventiv, începând cu data de 10 mai 2012 şi până în prezent.

Se va stabili în favoarea Baroului Cluj suma de 200 lei onorariu pentru apărător din oficiu ce se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei, , conform art. 189 C.p.p.

Va obliga pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 600 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorariu avocaţial. (Judecător Delia Purice)

Arestare preventivă. Cauză aflată în apel, după casare cu trimitere spre rejudecare. Analiza motivelor care pot justifica menţinerea aresării preventive. Depăşirea termenului rezonabil. Înlocuirea arestării preventive cu măsura obligării la a nu părăsi ţara

Curtea de Apel Cluj, Secţia penală şi de minori, încheiere penală din 13 decembrie 2012

Prin sentinţa penală nr.17 din 20.01.2012 a Tribunalului Cluj au fost condamnaţi inculpaţii:

O.T., la pedepsele de:

- 5 (cinci) ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a şi b C.pen., pe o perioadă pentru săvârşirea infracţiunii de iniţiere sau constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 7 al. 1 şi 3 din Legea nr. 39/2003 cu art. 37 lit. a C.pen.,de 4 ani începând cu data terminării executării pedepsei,

- 5 (cinci) ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a şi b C.pen., pe o perioadă de 4 ani începând cu data terminării executării pedepsei, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane prev. de art. 12 al. 1, al. 2 lit. a din Legea nr. 678/2001 cu art. 41 al. 2 C.pen. şi art. 37 lit. a C.pen. şi

- 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a şi b C.pen. pe o perioadă de 4 ani începând cu data terminării executării pedepsei, pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism, prev. de art. 329 al. 1, al. 2 teza I C.pen. cu art. 41 al. 2 C.pen. şi art. 37 lit. a C.pen.

S-a constatat că inculpatul a comis prezentele infracţiuni în condiţiile recidivei postcondamnatorii prev. de art. 37 lit. a C.pen. faţă de pedeapsa de 3 ani închisoare cu

suspendare condiţionată, ce i-a fost aplicată prin sentinţa penală nr. 360/23.04.2009 a Judecătoriei Cluj-Napoca, definitivă prin neapelare la data de 22.06.2009.

In baza art. 33 lit. a, 34 lit. b şi 35 C.pen. s-a constatat că infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului sunt concurente şi s-a dispus contopirea pedepselor aplicate pentru acestea, inculpatul executând pedeapsa cea mai grea, aceea de:

- 5 (cinci) ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a şi b C.pen., pe o perioadă de 4 ani începând cu data terminării executării pedepsei.

In baza art. 83 C.pen. s-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 360/23.04.2009 a Judecătoriei Cluj-Napoca, definitivă prin neapelare la data de 22.06.2009 şi s-a dispus executarea în întregime a acestei pedepse alături de cea aplicată prin prezenta hotărâre, inculpatul executând în final pedeapsa de:

- 8 (opt) ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a şi b C.pen., pe o perioadă de 4 ani începând cu data terminării executării pedepsei.

M.V.G. la pedepsele de:

- 5 (cinci) ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a şi b

C.pen., pe o perioadă de 4 ani începând cu data terminării executării pedepsei, pentru

săvârşirea infracţiunii de iniţiere sau constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 7 al. 1 şi 3 din Legea nr. 39/2003 cu art. 37 lit. b C.pen.,

- 5 (cinci) ani şi 6 (şase) luni închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64

lit. a şi b C.pen., pe o perioadă de 4 ani începând cu data terminării executării pedepsei,

pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane prev. de art. 12 al. 1, al. 2 lit. a din Legea nr. 678/2001 cu art. 41 al. 2 C.pen. şi art. 37 lit. b C.pen., şi

-3 (trei) ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a şi b C.pen., pe o perioadă de 4 ani începând cu data terminării executării pedepsei, pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism, prev. de art. 329 al. 1, al. 2 teza I C.pen. cu art. 41 al. 2 C.pen. şi art. 37 lit. b C.pen.

S-a constatat că inculpatul a comis prezentele infracţiuni în condiţiile recidivei postexecutorii prev. de art. 37 lit. b C.pen. faţă de pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare cu executare în regim de detenţie, ce i-a fost aplicată prin sentinţa penală nr. 546/28.09.2000 a Tribunalului Cluj, definitivă prin decizia penală nr. 490/31.03.2003 a Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

5 (cinci) ani şi 6 (şase) luni închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a şi b C.pen., pe o perioadă de 4 ani începând cu data terminării executării pedepsei.

P.N._la pedepsele de:

- 4 (patru) ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a şi b

C.pen., pe o perioadă de 3 ani începând cu data terminării executării pedepsei, pentru

săvârşirea infracţiunii de iniţiere sau constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 7 al. 1 şi 3 din Legea nr. 39/2003 cu art. 74 lit. a şi 76 lit. b C.pen.,

- 4 (patru) ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a şi b

C.pen., pe o perioadă de 3 ani începând cu data terminării executării pedepsei, pentru

săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane prev. de art. 12 al. 1, al. 2 lit. a din Legea nr. 678/2001 cu art. 41 al. 2 C.pen. şi art. 74 lit. a şi 76 lit. b C.pen.

- 2 (doi) închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a şi b C.pen., pe o perioadă de 3 ani începând cu data terminării executării pedepsei, pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism, prev. de art. 329 al. 1, al. 2 teza I C.pen. cu art. 41 al. 2 C.pen. şi art. 74 lit. a şi 76 lit. c C.pen.

În baza art. 33 lit. a, 34 lit. b şi 35 C.pen. s-a constatat că infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului sunt concurente şi s-a dispus contopirea pedepselor aplicate pentru acestea, inculpatul executând pedeapsa cea mai grea, aceea de:

- 4 (patru) ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a şi b C.pen. pe o perioadă de 3 ani începând cu data terminării executării pedepsei.

A.C.F.. la pedepsele de:

- 4 (patru) ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a şi b C.pen., pe o perioadă de 3 ani începând cu data terminării executării pedepsei, pentru săvârşirea infracţiunii de iniţiere sau constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 7 al. 1 şi 3 din Legea nr. 39/2003 cu art. 74 lit. a şi 76 lit. b C.pen.,

- 4 (patru) ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a şi b C.pen. pe o perioadă de 3 ani începând cu data terminării executării pedepsei, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane prev. de art. 12 al. 1, al. 2 lit. a din Legea nr. 678/2001 cu art. 41 al. 2 C.pen. şi art. 74 lit. a şi 76 lit. b C.pen. şi

- 3 (trei) ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a şi b C.pen., pe o perioadă de 3 ani începând cu data terminării executării pedepsei, pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism, prev. de art. 329 al. 1, al. 2 teza I cu art. 41 al. 2 C.pen. cu art. 74 lit. a şi 76 lit. c C.pen.,

S-a constatat că prin sentinţa penală nr.99/04.02.2011 a Judecătoriei Cluj-Napoca definitivă prin decizia penală nr.948/R/08.06.2011 a Curţii de Apel Cluj inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 5 ani pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de împiedicare în orice mod a funcţionării normale a unui sistem informatic în scopul de a obţine un beneficiu material pentru sine sau pentru altul prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 49 din Legea nr.161/2003 cu art. 41 al.2 C.pen., comisă în perioada aprilie-mai 2009.

În baza art. 85 C.pen. s-a dispus anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr.99/04.02.2011 a Judecătoriei Cluj-Napoca, definitivă prin decizia penală nr.948/R/08.06.2011 a Curţii de Apel Cluj.

În baza art. 33 lit. a, 34 lit. b, 35 şi 36 al. 1 C.pen. s-a constatat că infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului în prezentul dosar sunt concurente între ele şi cu infracţiunea pentru care acesta a fost condamnat prin sentinţa penală nr.99/04.02.2011 a Judecătoriei Cluj-Napoca definitivă prin decizia penală nr.948/R/08.06.2011 a Curţii de Apel Cluj şi s-a dispus contopirea pedepselor aplicate pentru acestea, inculpatul executând pedeapsa cea mai grea, aceea de:

- 4 (patru) ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a şi b C.pen. pe o perioadă de 3 ani începând cu data terminării executării pedepsei .

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:

În esenţă, prin hotărârea de condamnare instanţa de fond a reţinut că inculpatul

O.T., din luna iunie 2010, a constituit împreună cu inculpaţii M.V.G., P.N., A.C.F.., S.P.D. şi alte persoane, un grup infracţional condus de inculpatul B.R.D., cu scopul exploatării activităţii de prostituţie a numitelor H.C.I., H.C., A.A.C., K.R.P., M.C.A., V.L.A..

Acelaşi inculpat, în perioada iunie 2010 - mai 2011, a racolat-o, transportat-o şi găzduit-o pe martora H.C.I. în Olanda, în scopul exploatării prin prostituţie, supunând-o unor ameninţări şi violenţe pentru a determina creşterea sumelor obţinute de la aceasta din activitatea de prostituţie. De asemenea a supraveghat-o pe partea vătămată A.A.C., a ameninţat-o pentru a o determina să se întoarcă la inculpatul B.R.D. în scopul exploatării prin obligarea la practicarea prostituţiei. Tribunalul a mai reţinut că acelaşi inculpat, în perioada martie 2010 - mai 2011, le-a recrutat pe H.C.I. şi H.C. în vederea practicării prostituţiei, a înlesnit practicarea de către acestea a prostituţiei şi a beneficiat de foloase materiale de pe urma activităţii lor;

M.V.G. din luna iunie 2010, a constituit împreună cu inculpaţii O.T., P.N., A.C.F.., S.P.D. şi alte persoane, un grup infracţional condus de inculpatul B.R.D., cu scopul exploatării activităţii de prostituţie a numitelor H.C.I., H.C., A.A.C., K.R.P., M.C.A., V.L.A.. De asemenea, împreună cu inculpaţii P.N. şi B.R.D., în perioada iunie -august 2010, a transportat-o pe partea vătămată A.A.C. în Olanda, în scopul exploatării prin prostituţie, împreună cu ceilalţi membri ai grupului infracţional, a supravegheat-o pe aceasta pe durata practicării acestei activităţi, împreună cu aceştia a căutat-o atunci când victima a fugit şi a ameninţat-o pentru a o determina să se întoarcă la inculpatul B.R.D. în scopul exploatării prin obligarea la practicarea prostituţiei.

În perioada iunie 2010 - mai 2011, le-a recrutat pe numitele N.E.K., F.A., F.C., în scopul practicării prostituţiei în beneficiul lui, le-a transportat pe numitele H.C.I., H.C., V.L.A., M.C.A. în Olanda, le-a supravegheat pe acestea din urmă, precum şi pe K.R.P. şi A.A.C., pe durata practicării prostituţiei şi a beneficiat de foloase materiale de pe urma activităţii lor;

P.N., în luna iunie 2010, a constituit împreună cu inculpaţii M.V.G., O.T.,

A.C.F.., S.P.D. şi alte persoane, un grup infracţional condus de inculpatul B.R.D., cu scopul exploatării activităţii de prostituţie a numitelor H.C.I., H.C., A.A.C., K.R.P., M.C.A., V.L.A..

Împreună cu inculpaţii M.V.G. şi B.R.D., în perioada iunie -august 2010, a transportat-o pe partea vătămată A.A.C. în Olanda, în scopul exploatării prin prostituţie, împreună cu ceilalţi membri ai grupului infracţional, a supravegheat-o pe aceasta pe durata practicării acestei activităţi, împreună cu aceştia a căutat-o atunci când partea vătămată a fugit şi a ameninţat-o pentru a o determina să se întoarcă la inculpatul B.R.D. în scopul exploatării prin obligarea la practicarea prostituţiei.

În cursul lunii iunie 2010 a preluat-o pe H.C. de la inculpatul O.T., în scopul obţinerii de beneficii din activitatea acesteia de prostituţie; împreună cu inculpatul M.V.G. le-a transportat pe numitele H.C.I. şi H.C. în Olanda, împreună cu ceilalţi inculpaţi în perioada iunie - octombrie 2010, le-a supravegheat pe H.C.I., H.C., V.L.A., M.C.A., K.R.P. şi A.A.C. pe durata cât acestea practicau prostituţia, în perioada iunie 2010 - mai 2011, a beneficiat de sume de bani şi foloase materiale din activitatea de prostituţie desfăşurată de H.C. şi în cursul lunii aprilie 2011 împreună cu inculpatul

M.V.G. le-a recrutat pe F.A., F.C. şi N.E.K., în vederea transportării lor în Olanda pentru practicarea prostituţiei;

A.C.F. în luna iunie 2010 a constituit împreună cu inculpaţii O.T., M.V.G., P.N., S.P.D. şi alte persoane, un grup infracţional condus de inculpatul B.R.D., cu scopul exploatării activităţii de prostituţie a numitelor H.C.I., H.C., A.A.C., K.R.P., M.C.A., V.L.A._v

In cursul lunii iunie 2010, prin inducerea în eroare, prin oferirea unui loc de muncă ca dansatoare, a racolat-o şi transportat-o pe V.L.A. în scopul exploatării prin practicarea prostituţiei; împreună cu ceilalţi inculpaţi, în perioada iunie -august 2010 le-a supravegheat pe partea vătămată A.A.C. şi pe V.L.A. pe durata practicării prostituţiei.

In luna iunie 2010 a recrutat-o pe M.C.A., a transportat-o în Olanda şi a beneficiat de foloase materiale de pe urma activităţii de prostituţie a acesteia, desfăşurată in perioada iunie 2010 - martie 2011; în perioada iunie - octombrie 2010, împreună cu ceilalţi inculpaţi a sprijinit activitatea de prostituţie desfăşurată de H.C.I., H.C., K.R.P., V.L.A., A.A.C. şi în perioada decembrie 2010 - ianuarie 2011 a beneficiat de foloase materiale din activitatea de prostituţie desfăşurată de C.N..

Potrivit dispoziţiilor art. 160^b cod proc.pen., în cursul judecăţii, instanţa verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea şi temeinicia arestării preventive.

In şedinţa publică din 13 decembrie 2012 inculpaţii O.T. şi P.N. au solicitat liberarea provizorie sub control judiciar în baza art. 160 ind. 2 C.pr.pen.

Curtea examinând din oficiu legalitatea şi temeinicia arestării preventive, cât şi solicitarea DIICOT-Serviciul Teritorial Cluj de a se menţine această măsură, precum şi cererea inculpaţilor de înlocuire cu cea a obligării de a nu părăsi ţara vizată de art.145/1 C.proc.pen., ajunge la următoarele constatări:

Verificând actele şi lucrările dosarului se constată că inculpaţii O.T., M.V.G., P.N., A.C.F.., au fost trimişi în judecată în stare de arest preventiv, prin rechizitoriul DIICOT -Serviciul Teritorial Cluj din 1.08.2011, după cum urmează:

• O.T. pentru săvârşirea infracţiunii de iniţiere sau

constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 7 al. 1 şi 3 din Legea nr. 39/2003 cu art. 37 lit. a C.pen.; pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane prev. de art. 12 al. 1, al. 2 lit. a din Legea nr. 678/2001 cu art. 41 al. 2 C.pen. şi art. 37 lit. a C.pen.; pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism, prev. de art. 329 al. 1, al. 2 teza I C.pen. cu art. 41 al. 2 C.pen. şi art. 37 lit. a C.pen.

• M.V.G. pentru săvârşirea infracţiunii de iniţiere sau constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 7 al. 1 şi 3 din Legea nr. 39/2003 cu art. 37 lit. b C.pen.; pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane prev. de art. 12 al. 1, al. 2 lit. a din Legea nr. 678/2001 cu art. 41 al. 2 C.pen. şi art. 37 lit. b C.pen.; pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism, prev. de art. 329 al. 1, al. 2 teza I C.pen. cu art. 41 al. 2 C.pen. şi art. 37 lit. b C.pen.

• P.N._pentru săvârşirea infracţiunii de iniţiere sau constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 7 al. 1 şi 3 din Legea nr. 39/2003 cu art. 74 lit. a şi 76 lit. b C.pen.; pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane prev. de art. 12 al. 1, al. 2 lit. a din Legea nr. 678/2001 cu art. 41 al. 2 C.pen. şi art. 74 lit. a şi 76 lit. b C.pen.; pentru săvârşirea

infracţiunii de proxenetism, prev. de art. 329 al. 1, al. 2 teza I C.pen. cu art. 41 al. 2 C.pen. şi art. 74 lit. a şi 76 lit. c C.pen.

• A.C.F.. pentru săvârşirea infracţiunii de

iniţiere sau constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 7 al. 1 şi 3 din Legea nr. 39/2003 cu art. 74 lit. a şi 76 lit. b C.pen.; pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane prev. de art. 12 al. 1, al. 2 lit. a din Legea nr. 678/2001 cu art. 41 al. 2 C.pen. şi art. 74 lit. a şi 76 lit. b C.pen.; pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism, prev. de art. 329 al. 1, al. 2 teza I cu art. 41 al. 2 C.pen. cu art. 74 lit. a şi 76 lit. c C.pen.

Din scriptele depuse rezultă că faţă de inculpatul O.T. prin încheierea penală nr. 53 din 18 mai 2011 a Tribunalului Cluj, s-a luat măsura arestării preventive pe 29 de zile, măsura fiind ulterior prelungită; faţă de inculpaţii M.V.G. şi P.N. prin încheierea penală nr. 56 din 18 mai 2011 a Tribunalului Cluj, s-a luat măsura arestării preventive pe 29 de zile, măsura fiind ulterior prelungită; faţă de inculpatul A.C.F.. prin încheierea penală nr. 60 din 31 mai 2011 a Tribunalului Cluj, s-a luat măsura arestării preventive pe 29 de zile, măsura fiind ulterior prelungită.

Curtea reţine că rechizitoriul DIICOT-Serviciul Teritorial Cluj a fost finalizat la 1 august 2011, a urmat sesizarea Tribunalului Cluj, judecata în primă instanţă a fost finalizată prin sentinţa penală nr. 17 din 20.01.2012, a urmat sesizarea Curţii de Apel cu soluţionarea căilor de atac promovate de către DIICOT-Serviciul Teritorial Cluj şi inculpaţii O.T., M.V., P.N., A.C., S.P., C.I., H.C..

Prin decizia penală nr. 64 din 24 martie 2012, Curtea de Apel Cluj a admis apelurile declarate de DIICOT-SERVICIUL TERITORIAL CLUJ si inculpaţii M.V.G., P.N., A.C., O.T., S.P.D. si H.C. împotriva sentinţei penale nr. 17 din 20 ianuarie 2012 pronunţată de Tribunalului Cluj, pe care a desfiinţat-o în totalitate si a trimis cauza spre rejudecare instanţei de fond, respectiv Tribunalului Cluj, pentru a fi soluţionat dosarul în şedinţă publică, şi a se respecta dreptul la un proces echitabil, conform art.6 din CEDO.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia penală nr.2313 din 28 iunie 2012, a admis recursul DIICOT şi a dispus ca instanţa de apel să continue soluţionarea căilor de atac promovate de inculpaţi şi parchet împotriva hotărârii Tribunalului Cluj.

Curtea de Apel Cluj, ţinând cont de efectul devolutiv al apelurilor şi având în vedere necesitatea administrării de probatorii, solicitate de către apelanţi în şedinţa publică din 20 septembrie 2012, a încuviinţat o parte din probele scrise şi testimoniale cerute.

Curtea reţine că prin încheierile din 8 martie şi 1 noiembrie 2012 curtea a respins ca nefondate cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpatul P.N..

Potrivit încheierilor penale ataşate dosarului, rezultă că instanţa de apel, de la data sesizării acesteia cu judecarea căilor de atac, a menţinut conform art. 160^b rap. la art. 300 ind.2 C.p.p. starea de arest a inculpaţilor O., P., M. şi A.

După cum rezultă din examinarea normelor interne - procesual penale şi constituţionale, interpretate prin coroborare şi prin prisma dispoziţiilor art.5 din Convenţia Europeană privind Protecţia Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, dreptul la libertate este un drept inalienabil, la care nu se poate renunţa, iar garanţiile ce îl însoţesc privesc toate persoanele, având în vedere rolul primordial al acestuia într-o societate democratică.

Faţă de principiul expus, rezultă cu necesitate că normele legale ce prevăd cazurile în care se poate realiza o abatere de la principiul că nicio persoană nu poate fi privată de libertatea sa, au caracter derogatoriu, iar cazurile pe care le reglementează nu pot fi interpretate decât restrictiv. Aceasta, deoarece regula în materie o constituie starea de libertate, iar orice restrângere sau atingere, în orice mod şi de orice intensitate a substanţei dreptului imprimă acestuia un caracter relativ.

Aşa fiind, cazurile în care legea naţională şi normele europene acceptă ca fiind licită privarea de libertate sunt reglementate prin norme imperative şi exprese, enumerările folosite de legiuitor fiind limitative şi exhaustive.

Astfel, în jurisprudenţa sa, CEDO a dezvoltat patru motive fundamentale pentru a justifica arestarea preventivă a unui acuzat suspectat că ar fi comis o infracţiune: pericolul ca acuzatul să fugă (Stogmuller împotriva Austriei - Hot.din 10 nov.1969; riscul ca acuzatul, odată repus în libertate, să împiedice administrarea justiţiei (Wemhoff împotriva Germaniei, Hot.din 27 iunie 1968); să comită noi infracţiuni (Matzenetter împotriva Austriei Hot.din 10 nov.1969); sau să tulbure ordinea publică (Letellier împotriva Franţei, Hot.din 26 iunie 1991 şi Hendriks împotriva Olandei, Hot.din 5 iulie 2007).

Pericolul de împiedicare a bunei desfăşurări a procedurii penale nu poate fi invocat în mod abstract de autorităţi, ci trebuie să se bazeze pe probe faptice (Becciev împotriva Moldovei din 4 oct.2005). La fel este şi cazul tulburării ordinii publice: dacă un astfel de motiv poate intra în discuţie din perspectiva art.5 în aceste circumstanţe excepţionale şi în măsura în care dreptul intern recunoaşte această noţiune, el nu poate fi considerat ca relevant şi suficient decât dacă se întemeiază pe fapte de natură să demonstreze că punerea în libertate a deţinutului ar tulbura într-adevăr ordinea publică (Letellier citată anterior paragr.51).

Pe de altă parte, CEDO a statuat că, potrivit art.5 paragraf 3, autorităţile trebuie să ia în considerare măsuri alternative arestării preventive, în măsura în care acuzatul le oferă garanţii în ceea ce priveşte prezentarea sa la proces.

Plecând de la jurisprudenţa CEDO, instanţele interne au definit de-a lungul timpului criterii şi elemente care trebuie avute în vedere în analiza existenţei „pericolului pentru ordinea publică”, printre care reacţia publică declanşată din cauza faptelor comise, starea de nesiguranţă ce ar putea fi generată prin lăsarea sau punerea în libertate a acuzatului, precum şi profilul personal al acestuia.

Totodată, instanţele naţionale au mai stabilit că pericolul pentru ordinea publică la care se face referire nu este prezumat, ci trebuie dovedit, în special dacă este vorba de riscul ca inculpatul să comită o nouă infracţiune sau de reacţia publică declanşată de faptele comise. Rezonanţa în opinia publică, o anumită stare de nesiguranţă generată de faptele comise sau aspectele referitoare la persoana acuzatului au fost evidenţiate ca elemente constitutive ale pericolului pentru ordinea publică, noţiune care nu trebuie confundată cu cea de „pericol social al faptelor” comise.

Doar înţelegând în maniera descrisă semnificaţia libertăţii şi a privării de libertate se poate realiza în concret şi în mod efectiv scopul esenţial al reglementării dreptului la libertate, cel al protejării individului împotriva arbitrariului autorităţii.

Din analiza normelor procesuale interne în vigoare rezultă, potrivit art.136

C.pr.pen., că în cauzele privitoare la infracţiuni pedepsite cu detenţie pe viaţă sau cu închisoare, pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal ori pentru a se

împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărire penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei, se poate lua faţă de acesta una din următoarele măsuri preventive: reţinerea, obligarea de a nu părăsi localitatea, obligarea de a nu părăsi ţara sau arestarea preventivă.

Cu privire la această din urmă măsură preventivă, se reţine că luarea măsurii arestării inculpatului presupune îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art.143 C.pr.pen. -respectiv să existe probe sau indicii temeinice că a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală şi impune, totodată, existenţa vreunuia dintre cazurile prevăzute la art. 148 alin.1 lit.a-f C.proc.pen. rap.la art.148 alin.2 C.proc.pen.

Se va reţine, în esenţă, că probele administrate conduc la presupunerea rezonabilă că inculpaţii ar putea fi autorii infracţiunilor imputate prin rechizitoriul parchetului, şi pentru care au fost condamnaţi în primă instanţă, hotărâre apelată însă, fiind în curs de judecată, la instanţa de control judiciar.

Aşa fiind, rezultă existenţa de indicii şi probe apte a determina presupunerea verosimilă de comitere de către inculpaţi a faptelor pentru care s-a solicitat arestarea, fiind, totodată îndeplinită şi condiţia prevăzută de art.148 lit.f teza I C.proc.pen.relativă la cuantumul pedepsei prevăzută de lege.

Analizând îndeplinirea celei de a doua condiţii prevăzută de art.148 lit.f

C.proc.pen. - care trebuie realizată cumulativ cu cea privind cuantumul sancţiunii privative de libertate, se constată că în cauza dedusă judecăţii, nu există probe că lăsarea în libertate - a inculpaţilor ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.

Comiterea de infracţiuni, chiar de o gravitate deosebită - reflectată de exemplu prin natura şi cuantumul sancţiunii, nu constituie, prin ea însăşi temei pentru privarea de libertate a inculpaţilor în forma detenţiei preventive.

De asemenea, tendinţa de nerespectare a ordinii de drept caracterizează orice persoană care comite o faptă din sfera ilicitului penal în calitate de autor, instigator sau complice.

Existenţa pericolului concret pentru ordinea publică se impune a se stabili în funcţie de art.148 lit.f C.proc.pen., dar şi de elemente ce ţin de persoana inculpaţilor, astfel după cum acestea sunt prevăzute de art.136 alin.8 C.proc.pen.

In cauză, nu există probe certe în sensul că inculpaţii O.T., M.V.G., P.N. şi

A.C.F.. reprezintă, în stare de libertate, un pericol concret pentru ordinea publică. Corespunde realităţii că la termenul de judecată din 20.09.2012, reprezentantul DIICOT a depus la dosar două scripte emanând de la inculpatul R.R.R., arestat şi el în Penitenciarul Gherla, având dosar în curs de judecată pe rolul Tribunalului Cluj, fiind liderul grupului din care făceau parte şi apelanţii din speţa de faţă, (conform susţinerilor parchetului), în care arată că a fost ameninţat de cei 4 inculpaţi, însă afirmaţiile - în situaţia în care ar fi veridice, fiind auzite de mai multe persoane, atât dintre deţinuţi cât şi dintre cadrele penitenciarului - nu sunt probate cu nimic, iar mai mult, acesta refuză să formuleze plângeri penale împotriva vinovaţilor. In acest context, susţinerea inculpatului R.R.R. nefiind probată cu nimic, trebuie privită cu circumspecţie.

Buna desfăşurare a procesului penal nu presupune privarea inculpaţilor de libertate, cu atât mai mult cu cât nu există probe în sensul că s-au sustras de la urmărirea penală sau au încercat să zădărnicească aflarea adevărului.

Actele dosarului nu relevă dovezi din care să reiasă că inculpaţii ar împiedica, liberi fiind, cercetarea judecătorească şi au învederat că nu există riscul ca ei să nu se

prezinte în instanţă, Curtea analizând posibilitatea de a adopta una dintre măsurile alternative prevăzute în art. 136 C.proc.pen., în raport cu garanţiile reale oferite de inculpaţi în legătură cu prezenţa lor la cauză.

În opinia Curţii, în condiţiile înlocuirii măsurii arestării preventive cu cea a obligării de a nu părăsi ţara pentru inculpaţii O., P., A. şi M., riscul ca aceştia să nu se prezinte la proces este infim, deoarece este obligatoriu să li se impună restricţii, a căror nerespectare atrage revocarea măsurii neprivative de libertate şi arestarea din nou a acestora.

Pe de altă parte, şi circumstanţele personale ale inculpaţilor (vârsta, statutul social, lipsa sau existenţa antecedentelor penale), coroborate cu susţinerea morală şi materială din partea familiei, pledează pentru existenţa unui risc minim de a se sustrage procesului penal. Astfel, inculpatul O.T. este în vârstă de 26 de ani, nu a recunoscut nici o infracţiune din cele imputate prin rechizitoriul Parchetului, trăieşte în concubinaj, relaţii din care a rezultat un copil minor, de care se preocupă, inclusiv din penitenciar luând legătura telefonic frecvent aşa cum se arată în referatul de evaluare, anterior arestării a lucrat în domeniul construcţiilor atât în ţară cât şi în străinătate, este recidivist, dar infracţiunea pentru care a fost condamnat în anul 2009 este una de furt şi aşa cum rezultă din cele susţinute de Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Cluj, aceasta a fost săvârşită sub influenţa coinculpaţilor din acel dosar. Mai mult, în şedinţa publică din

13.12.2012 curtea a audiat nemijlocit pe părţile vătămate K.R.C. şi V.L.A., care nu confirmă învinuirile aduse prin rechizitoriul parchetului, inculpatului O.

Toate aceste circumstanţe personale precum şi cele reale referitoare la infracţiunile presupus a fi comise nu justifică menţinerea arestării preventive.

În privinţa inculpatului M.V.G. se reţine că este în vârstă de 32 de ani, nu a recunoscut infracţiunile imputate nici în faza de urmărire penală şi nici în faţa instanţei, este domiciliat în Cluj, a lucrat în Italia şi Portugalia în domeniul forestier, iar în România s-a ocupat de agricultură. Ultimul loc de muncă înaintea arestării a fost un bar din care realiza un venit de 1.200 lei lunar. Este căsătorit din luna aprilie 2012, fără a avea copii minori în întreţinere. Inculpatul este recidivist, având în antecedente infracţiuni comise prin violenţă, iar aşa cum se arată în referatul de evaluare, „vecinătatea în care domiciliază este una problematică, incluzând persoane aflate în conflict cu legea penală”.

Referitor la inculpatul P.N., curtea reţine că este un element tânăr, domiciliat în Cluj, în vârstă 31 de ani, fără ocupaţie, este căsătorit şi are un copil minor în întreţinere, fără antecedente penale. Aşa cum rezultă din concluziile referatului de evaluare, inculpatul are resurse interne, abilităţi lucrative, dorinţa de schimbare, iar sprijinul familiei va fi un element îndestulător pentru adoptarea şi menţinerea unui comportament pozitiv, din partea inculpatului.

În privinţa inculpatului A.C.F.. se reţine că este în vârstă de 32 ani, nu posedă antecedente penale, este fără ocupaţie, a avut o atitudine parţial sinceră în faţa procurorului şi a instanţei, este divorţat şi nu are în întreţinere copii minori.

Instanţa de control judiciar a încuviinţat la cererea inculpaţilor, ca în speţă să fie administrate pe latură penală, probe scrise şi testimoniale necesare pentru relevarea adevărului obiectiv în cauză.

Curtea de Apel, va analiza garanţiile oferite de CEDO împotriva privării arbitrare de libertate a inculpaţilor, de către autorităţi, prin prisma menţinerii temeiurilor de arestare vizate de art.148 lit.f C.proc.pen., în prezenta speţă.

Referitor la tulburarea ordinii publice, prin prisma cauzelor Dinler contra Turciei din 31 mai 2005, Dumont-Maliverg contra Franţei din 31 mai 2005, CEDO recunoaşte că prin gravitatea lor particulară şi prin reacţia publicului la săvârşirea lor, anumite infracţiuni pot să provoace o tulburare socială de natură a justifica o detenţie provizorie, cel puţin pentru anume timp. Acest factor nu este pertinent şi suficient decât dacă se bazează pe fapte de natură să demonstreze că eliberarea deţinutului ar tulbura liniştea publică. În plus, detenţia nu rămâne legitimă decât dacă ordinea publică continuă să fie efectiv ameninţată; menţinerea în detenţie preventivă nu poate fi dispusă numai în anticiparea unei pedepse privative de libertate. Aşadar, conform jurisprudenţei Curţii, riscul de tulburare a ordinii publice nu trebuie să fie apreciat în mod abstract, motivarea instanţei cu privire la prelungire trebuind să se refere la toate temeiurile ce impun detenţia provizorie.

Curtea apreciază că trecerea unui interval de timp de 1 an şi 7 luni de la arestarea preventivă a inculpaţilor, pronunţarea unei hotărâri de condamnare în primă instanţă, care a fost însă apelată, în prezent administrându-se probe pentru relevarea adevărului obiectiv în cauză, a diminuat forţa de convingere a justificării detenţiei preventive numai pe baza unor asemenea consideraţii, câtă vreme probaţiunea testimonială în acuzare şi apărare şi audierea tuturor părţilor vătămate nu este finalizată.

Pe de altă parte, gravitatea infracţiunii - existenţa unei bănuieli puternice de participare la săvârşirea unor infracţiuni grave, deşi constituie un factor pertinent, nu legitimează singură o lungă detenţie provizorie (cauza Naus c.Poloniei din 16 sept.2008).

Pericolul ca acuzaţii să se sustragă de la procesul penal.

Un asemenea pericol nu se poate aprecia numai pe baza gravităţii pedepsei pe care o riscă persoana respectivă (cauza Kalay c.Turciei-22 sept.2005; Kankowski c.Poloniei - 4 oct.2005; Karagoz c.Turciei - 20 oct.2005; Muller c.Franţei - 17 martie 1997). Alte circumstanţe, cum ar fi caracterul celui interesat, moralitatea, domiciliul, profesia, resursele, legăturile familiale, legăturile de orice natură cu ţara în care sunt urmăriţi, pot să confirme existenţa pericolului de sustragere de la proces, sau să-l facă să pară atât de redus încât să nu justifice detenţia provizorie. De asemenea, ar putea fi avut în vedere faptul că, înaintea arestării cel în cauză se sustrăsese urmăririi penale şi arestării (cauza Kozik c.Poloniei - 18 iulie 2006). Probele dosarului, aşa cum s-a arătat deja învederează că inculpaţii P.N. şi A.C.F.. nu posedă cazier, inculpaţii Oltean şi Mocan sunt însă recidivişti, dar nu există date certe, sigure, aceştia liberi fiind, s-ar sustrage judecăţii şi executării pedepselor, în caz de menţinere a condamnării.

Pericolul de influenţare a procesului .

CEDO acceptă în unele cauze faptul că autorităţile apreciază că trebuie să păstreze un suspect în detenţie, cel puţin la începutul anchetei, pentru a-l împiedica să o perturbe, în special dacă este vorba despre o cauză complexă care necesită cercetări delicate şi multiple. După o perioadă, imperativele anchetei nu mai sunt suficiente, chiar într-o asemenea cauză, pentru a justifica detenţia: în mod normal, pericolele respective diminuează cu timpul, pe măsură ce sunt efectuate investigaţiile necesare, sunt luate depoziţiile persoanelor implicate şi realizate toate verificările cerute de circumstanţele dosarului. (cauza W.c.Elveţiei - 25 ianuarie 1993).

Riscul presiunilor asupra martorilor sau al obstrucţionării anchetei în alte moduri nelegale nu justifică întreaga perioadă de detenţie. (cauza Krawczak c.Poloniei - 4 oct.2005). Aşa cum s-a mai învederat, în prezent cercetarea judecătorească în primul ciclu procesual a fost finalizată, martorii acuzării au fost ascultaţi doar în parte, la fel şi părţile vătămate, motiv pentru care curtea a şi încuviinţat datorită caracterului devolutiv al apelurilor, completarea probaţiunii, însă inculpaţilor li s-a impus interdicţia luării legăturii cu martorii şi părţile vătămate din prezentul dosar.

Negarea culpabilităţii de către reclamanţi

Orice acuzat are dreptul la tăcere şi de a contesta faptele care îi sunt reproşate şi nu se poate fundamenta menţinerea în detenţie numai pe faptul că inculpatul neagă orice vinovăţie sau refuză să răspundă întrebărilor care îi sunt puse, acesta fiind prezumat nevinovat de-a lungul procesului (cauza Gerard Bernard c.Franţei - 26 sept.2006). Autorităţile judecătoreşti nu ar putea să susţină că, negând faptele, inculpaţii ar fi impus practic menţinerea lor în detenţie (Dumont-Maliverg c.Franţei - 31 mai 2005). După cum se cunoaşte, inculpaţii din prezenta cauză, în mod constant şi-au afirmat nevinovăţia, astfel că prima instanţă respectându-le dreptul la apărare, a încuviinţat o parte din probele solicitate de aceştia pentru aflarea adevărului obiectiv. Curtea, în apel, a aprobat suplimentarea probaţiunii testimoniale solicitate de inculpaţi, tocmai raportat la poziţia acestora de negare a faptelor imputate.

Pericolul de repetare al faptelor

Gravitatea unei inculpări poate să conducă autorităţile judiciare să plaseze şi să lase suspectul în detenţie provizorie pentru a împiedica tentativele de a comite noi infracţiuni. Mai este nevoie, în plus, faţă de alte condiţii, ca circumstanţele cauzei şi mai ales antecedentele şi personalitatea celui acuzat să facă plauzibil pericolul şi adecvată măsura (cauza Clooth c.Belgiei - 12 nov.1991). Actele dosarului nu reliefează un asemenea pericol, inculpaţii Pop şi Arieşan nefiind cunoscuţi cu antecedente penale, spre deosebire de inculpaţii Oltean şi Mocan. CEDO învederează că în ceea ce priveşte teama de recidivă, referirea la antecedente nu poate fi suficientă pentru a justifica refuzul de punere în libertate. (cauza Richet c.Franţei - 13.02.2001).

Referitor la susţinerea Parchetului în sensul că faptele despre care se presupune că inculpaţii le-au săvârşit, coroborate cu lăsarea acestora în libertate ar potenţa starea de neîncredere a opiniei publice cu privire la modul în care organele statului aplică legea şi protejează ordinea socială, Curtea reţine că sentimentele de securitate şi încredere a societăţii în justiţie presupun aplicarea de către organele judecătoreşti cu promptitudine şi fermitate a dispoziţiilor legale. Aceasta implică inclusiv individualizarea măsurilor preventive ce se impun a fi dispuse cu privire la persoanele despre care există presupunerea rezonabilă că au comis infracţiuni, astfel încât ele să asigure atât un climat de calm, de securitate şi echilibru în societate cât şi încrederea acesteia în reacţia autorităţilor, dar fără a se încălca dreptul la libertatea individului. Totodată, DIICOT a învederat că faptele inculpaţilor sunt de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică, fiind comise de către un grup infracţional organizat, care a avut ca scop traficarea unor persoane de sex feminin în vederea practicării prostiţuţiei, pentru ca aceştia să-şi asigure veniturile materiale zilnice.

Pe de altă parte, practica instanţei europene a reţinut în acest sens că privarea de libertate a unei persoane este o măsură atât de gravă încât ea nu se justifică decât atunci

când alte măsuri, mai puţin severe, sunt considerate insuficiente pentru salvgardarea unui interes personal sau public ce ar impune detenţia (cauza Witold Litwa c.Poloniei).

În raport de dispoziţiile art.136 C.proc.pen., se constată că în cauză scopul măsurilor preventive poate fi atins şi fără privarea de libertate a inculpaţilor, respectiv prin înlocuirea măsurii arestării cu aceea a obligării de a nu părăsi ţara, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art.145 raportat la art.145 alin.1 indice 1 şi 2 C.proc.pen. şi rap.la art.145 alin.2² C.proc.pen.şi art.143 alin.1 C.proc.pen., existând probe şi indicii temeinice privind comiterea de către inculpaţi a infracţiunilor pentru care sunt cercetaţi.

Se apreciază că restricţiile pe care inculpaţii vor fi obligaţi să le respecte sunt apte a asigura normala desfăşurare a procesului penal, încălcarea acestora cu rea credinţă dând posibilitatea luării măsurii arestării preventive.

Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale prevede, în art.5 par.3 că „orice persoană arestată sau deţinută, în condiţiile prev.de art.1 lit.c din prezentul articol, trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător sau a altui magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuţiilor judiciare şi are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanţii care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere”.

Termenul rezonabil prevăzut de norma mai sus menţionată se calculează de la data la care persoana acuzată este reţinută sau arestată şi se sfârşeşte la momentul pronunţării unei hotărâri de condamnare în primă instanţă, chiar nedefinitivă.

Durata rezonabilă a detenţiei conform art.5 par.3 se apreciază în concret, instanţele naţionale având obligaţia să prezinte argumentele prelungirii măsurii prin raportare la probe şi, întrucât persistenţa motivelor plauzibile cu privire la săvârşirea unei infracţiuni după trecerea unei anumite perioade de timp nu mai este suficientă în motivarea măsurii, acestea trebuie să evidenţieze existenţa, fie a pericolului de fugă, fie a riscului săvârşirii unor noi infracţiuni, fie protejarea ordinii publice sau să prezinte modul în care a fost instrumentată cauza de către autorităţi, prin sublinierea complexităţii.(restituiri, perioade de stagnare ale anchetei)

La art.6 par.1 din Convenţia Europeană se stipulează că „orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa”.

Termenul rezonabil în cazul acestei din urmă prevederi are ca moment de început „formularea unei acuzaţii în materie penală”, a cărei semnificaţie a fost stabilită pe calea jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, în cauza Eckle contra R.F.G., hotărârea din 15 iulie 1982, în paragraful 73 şi anume „notificarea oficială provenită de la o autoritate competentă a învinuirii de a fi săvârşit o faptă penală, ceea ce corespunde ideii de consecinţe importante cu privire la situaţia persoanei suspectate”, iar ca moment final, tot pe cale jurisprudenţială s-a stabilit că termenul se raportează la pronunţarea unei hotărâri definitive de condamnare sau de achitare, respectiv încetare a procesului penal.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Allenet de Ribemont contra Franţei din 10 februarie 1995 în paragraful 47 a stabilit că durata rezonabilă a procedurii se apreciază în fiecare cauză în parte, în funcţie de circumstanţele sale, după următoarele criterii: complexitatea cauzei în fapt şi în drept, comportamentul părţilor, comportamentul

autorităţilor şi importanţa pentru cel interesat a obiectului procedurii. De asemenea, în jurisprudenţa instanţei de contencios european s-a stabilit că perioada detenţiei în timpul procedurilor în apel sau în casaţie, nu poate fi examinată prin prisma art.5 par.3, ci potrivit art.6 par.1, care are în vedere durata unui proces, în ansamblul său.

Dispoziţiile art.21 alin.3 din Constituţia României, precum şi art.10 din Legea 304/2004 prevăd că toate persoanele au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.

În codul de procedură penală nu există nicio dispoziţie cu privire la dreptul persoanei la un proces penal desfăşurat într-un termen rezonabil, spre deosebire de materia arestării preventive, unde este reglementată instituţia termenului rezonabil al arestării.

Astfel, în ceea ce priveşte măsura arestării preventive a învinuitului sau a inculpatului, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul judecăţii, în primă instanţă, în apel sau în recurs, codul de procedură penală, cu modificările succesive începând cu anul 2003, reglementează prin dispoziţii concrete, previzibile şi accesibile luarea, revocarea, înlocuirea, încetarea măsurii arestării preventive, conţinând numeroase garanţii procesuale, printre care şi cele referitoare la durata măsurii cu distincţiile specifice fazelor procesuale.

În lipsa unei reglementări exprese a legiuitorului referitoare la sancţiunea privind încălcarea duratei rezonabile a arestării preventive, fiind însă îndeplinită cerinţa prevăzută în art.143 C.pr.pen., respectiv existenţa probelor sau indiciilor temeinice că învinuitul sau inculpatul a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, nu s-ar putea reţine inexistenţa vreunui temei care să justifice menţinerea măsurii preventive, în scopul dispunerii revocării măsurii, ci numai că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării s-au schimbat, ceea ce ar atrage aplicabilitatea disp.art.139 alin.1 C.pr.pen. privind înlocuirea măsurii arestării cu măsura obligării de a nu părăsi ţara.

În contextul concret al prezentei cauze, Curtea va dispune în temeiul art.139 alin.1

C.pr.pen. înlocuirea măsurii arestării preventive luată faţă de inculpaţii O.T., M.V., P.N. şi A.C.F. cu măsura obligării de a nu părăsi ţara, prev.de art.145¹ C.pr.pen., făcând o aplicare şi a disp.art.145 alin.1¹ şi alin 1² C.proc.pen., privind obligaţiile impuse în mod efectiv acestora, precum şi art.145 alin.1² C.pr.pen., examinând şi condiţiile prevăzute în art.148 alin.1 lit.f C.pr.pen.

Astfel, Curtea a efectuat, din oficiu, un examen riguros asupra măsurii arestării preventive dispusă în cauză faţă de inculpaţi sub aspectul legalităţii şi temeiniciei acesteia, ţinând cont de stadiul procesual în care se află - judecată în apel - evaluarea întemeindu-se pe dispoziţiile codului de procedură penală, referitoare la luarea măsurii arestării preventive şi anume a condiţiilor art.148 alin.1 lit.f, care au fost analizate de la momentul iniţial al măsurii, respectiv 17 mai 2011 şi până la 13 decembrie 2012, când s-a pronunţat în sensul înlocuirii sale, respingând cererea de menţinere solicitată de DIICOT - Serviciul Teritorial Cluj.

Aşa fiind, Curtea a considerat ca fiind justificată iniţial măsura arestării preventive a inculpaţilor pentru buna desfăşurare a procesului penal, în raport cu infracţiunile deduse judecăţii, perioada în care a fost evidenţiată presupusa activitate infracţională respectiv iunie 2010-mai 2011, modalităţile de comitere a acesteia, pedepsele stabilite de lege pentru aceste infracţiuni, măsură a cărei finalitate s-a estompat, însă, prin trecerea timpului, de la momentul dispunerii sale scurgându-se un interval de 1

an şi 7 luni, până la înlocuirea dispusă de judecător - 13 decembrie 2012, ceea ce atenuează pericolul pentru ordinea publică, în cazul lăsării lori în libertate.

Curtea a efectuat o analiză sub aspectul examenului de legalitate şi temeinicie asupra măsurii arestării inculpaţilor, prin prisma dispoziţiilor Codului de procedură penală şi a considerat că se impune înlocuirea acesteia cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara, stabilind că faptele pretins a fi comise în perioada iunie 2010-mai 2011 şi deduse judecăţii, în raport cu probele administrate, se circumstanţiază cerinţei prevăzute în art.143 C.pr.pen. şi a conferit, în mod legal, încălcării termenului rezonabil al măsurii arestării, accepţiunea schimbării temeiului prevăzut în art.148 alin.1 lit.f din acelaşi cod şi anume a condiţiei privind pericolul pentru ordinea publică, ceea ce a atras incidenţa art.139 alin.1 C.pr.pen. şi înlocuirea arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi ţara, prev.în art.145¹ C.pr.pen.

Curtea a procedat la o analiză efectivă, în contextul cauzei, asupra măsurii arestării preventive a inculpaţilor, prin prisma criteriilor stabilite de jurisprudenţa instanţei de contencios european referitoare la termenul rezonabil prevăzut în art.6 par.1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Curtea învederează că „potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Europene a Drepturilor Omului (cauza Slezevicius contra Lituaniei şi Tudorache contra României), caracterul rezonabil al procedurilor în materie penală se apreciază în funcţie de complexitatea cauzei, atitudinea inculpatului şi comportamentul autorităţilor”.

Raportând criteriile mai sus-menţionate la contextul concret al cauzei, se constată că procesul vizează opt inculpaţi, două părţi vătămate şi 85 de martori, situaţie ce nu justifica întinderea procesului penal pe o perioadă de aproximativ 1 an şi 7 luni, cu păstrarea inculpaţilor în stare de arest preventiv, nefiind depăşită încă faza administrării probelor, Tribunalul Cluj ascultând doar 12 martori; faţă de cel de-al doilea criteriu referitor la atitudinea inculpaţilor, Curtea reţine că nu se poate aprecia în nici un caz că aceasta a stat la baza prelungirii excesive a procedurii, deoarece inculpaţii şi-au exercitat dreptul la apărare, pentru a proba lipsa de temeinicie a susţinerilor Parchetului; iar faţă de al treilea criteriu, privind comportamentul Curţii, apreciază că de la înregistrarea dosarului, magistraţii au depus diligenţe pentru soluţionarea corectă a cauzei şi pentru aflarea adevărului, neparalizând încercările inculpaţilor de a-şi exercita dreptul la apărare.

Având în vedere că de la data săvârşirii infracţiunilor: iunie 2010-mai 2011 şi până la data de 13.12.2012, a trecut o perioadă de timp nerezonabilă, referitoare la arestul preventiv de 1 an şi 7 luni de zile, în condiţiile nefinalizării apelurilor, urmată de exercitarea unor posibile căi de atac (recurs), ceea ce ar putea duce la soluţionarea definitivă a dosarului, cu mare întârziere şi cu depăşirea unui termen rezonabil, impune înlocuirea arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara.

Legislaţia CEDO învederează că în cazul infracţiunilor fără violenţă (cauza Owsik c/a Poloniei din 6 oct.2007; Dzyruk c/a Poloniei din 4 iulie 2006; Malik c/a Poloniei din 4 aprilie 2006; Kozik c/a Poloniei din 18 iulie 2006;) se justifică în primele stadii ale cercetării arestarea preventivă, ulterior aceasta nemaifiind oportună. In acest context, “menţinerea în arest preventiv 1 an şi 7 luni a celor patru inculpaţi, poate fi considerată incompatibilă în sine, cu art.5 al Convenţiei (Toshev c/a Bulgariei din 10 august 2006)”, aşa cum se arată în decizia citată şi (Leontiuc c/a României din 4.12.2012). Instanţa reţine că inculpatul S.P.D., deşi este recidivist, a fost cercetat de către DIICOT, în stare de libertate, în prezentul dosar.

Mai mult, la 3 aprilie 2012 în cauza Riccardi c/a României s-a constatat de către CEDO încălcarea de către Statul Român a art.5 paragr.3 şi art.6 paragr.1 referitor la durata nerezonabilă a arestului (petentul fusese arestat din octombrie 2001 până în luna august 2004 pentru deturnare de fonduri, falsificare de documente şi fraudă fiscală) şi prelungirea arestării fără suficientă motivare a acestei măsuri, în final concluzionându-se cu privire la încălcarea dreptului petiţionarului la un proces echitabil şi rezonabil. În acelaşi sens s-a pronunţat CEDO şi în cauza Cenoiu c/a României din 4 octombrie 2010.

Astfel, a fost apreciată în verificarea condiţiilor prevăzute în art.160/b rap.la art.300/2 C.pr.pen. cu referire la art.350 C.pr.pen. încălcarea termenului rezonabil al măsurii arestării preventive prin prisma art.6 par.1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care a condus la schimbarea temeiului legal avut în vedere iniţial la luarea măsurii arestării, respectiv cea de-a doua condiţie a art.148 alin.1 lit.f C.pr.pen., privind pericolul pentru ordinea publică, în cazul lăsării în libertate a inculpaţilor, ceea ce a atras ca temei aplicabilitatea art.139 alin.1 C.pr.pen., în sensul înlocuirii măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara.

Faţă de cele expuse mai sus, Curtea va respinge cererea privind menţinerea arestării preventive a inculpaţilor O.T., P.N., M.V.G., A.C.F.., solicitată de DIICOT -Serviciul Teritorial Cluj, conform art.300/2 rap.la art.160 lit.b C.proc.pen. şi pusă în discuţie din oficiu de către instanţă.

Va admite cererea inculpaţilor O.T., P.N., M.V.G., A.C.F.. şi în temeiul art. 139 Cod procedură penală, rap.la art. 145¹ Cod procedură penală, va dispune înlocuirea

măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara.

^ 1 12

În baza art.145 rap.la art.145 alin.1 şi alin.1 C.proc.pen., va dispune ca inculpaţii să respecte următoarele obligaţii:

a) să se prezinte la organele de urmărire penală şi la instanţa de judecată ori de câte ori sunt chemaţi;

b) să se prezinte la Poliţia Municipiului Cluj-Napoca conform programului de supraveghere întocmit de aceasta, ori de câte ori sunt chemaţi;

c) să nu-şi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei de judecată;

d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme;

e) să nu se apropie de persoanele vătămate, membrii familiei acestora, martori şi să nu comunice cu acestea direct sau indirect;

f) să nu se afle în locuinţa persoanelor vătămate;

g) să nu desfăşoare activităţi în exercitarea cărora au săvârşit faptele.

Se va atrage atenţia inculpaţilor în caz de încălcare cu rea credinţă a măsurii aplicate sau a obligaţiilor stabilite, măsura obligării de a nu părăsi ţara, va fi înlocuită cu măsura arestării preventive.

Se va dispune punerea de îndată în libertate a inculpaţilor de sub puterea mandatelor de arestare preventivă, dacă nu sunt arestaţi în alte cauze.

Se va constata că cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpaţii P.N. şi O.T., au rămas fără obiect.

În temeiul art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia. (Judecător Delia Purice)

Trafic de minori. Deosebire faţă de infracţiunea de proxenetism având drept parte vătămată o persoană minoră. Obiect juridic.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Trafic de minori. Deosebire faţă de infracţiunea de proxenetism având drept parte vătămată o persoană minoră. Obiect juridic.