LIBERARE CONDIŢIONATĂ. SUCCESIUNE DE LEGI. APLICAREA LEGII PENALE MAI FAVORABILE.
| Comentarii |
|
La examinarea unei cereri sau propuneri de liberare condiţionată, cu referire la executarea fracţiei prevăzute de art. 59-60 Cod penal, instanţele trebuie să aibă în vedere, în cazul aplicării dispoziţiilor art. 13 Cod penal, la stabilirea pedepsei, care lege a fost aplicată de instanţă ca fiind mai favorabilă sub acest aspect, raportat la data săvârşirii faptei şi data intervenirii unei legi noi.
Astfel, dacă instanţa fondului a ales legea veche ca mai favorabilă sub aspectul limitelor de pedeapsă prevăzute pentru faptele deduse judecăţii, tot legea veche este aplicabilă şi la calculul fracţiei din pedeapsă necesar liberării condiţionate, chiar dacă, sub acest aspect, legea veche este defavorabilă condamnatului.
Dacă, însă, la aplicarea tratamentului penal pentru faptele deduse judecăţii, instanţa a ales legea nouă ca fiind mai favorabilă cu privire la limitele de pedeapsă, tot legea nouă se are în vedere şi la liberarea condiţionată.
în cazurile de succesiune în timp a legii penale, instanţele trebuie să acorde o atenţie deosebită, în examinarea cererilor sau propunerilor de liberare condiţionată, proceselor-verbale întocmite de comisiile de la locurile de deţinere.
Prin sentinţa penală nr. 53/11.01.1999, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a respins propunerea de liberare condiţionată din pedeapsa de 5 ani închisoare, cu motivarea că timpul executat nu este suficient pentru reeducarea condamnatului.
Tribunalul Bucureşti - secţia a ll-a penală, prin decizia penală nr. 173A din 4.02.1999, a admis apelul condamnatului, a desfiinţat sentinţa şi, în fond, a admis propunerea de liberare condiţionată, reţinând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 59 Cod penal.
împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, criticând-o sub două aspecte, pe care le-a încadrat în motivele de casare prevăzute de art. 3859 pct. 9 şi, respectiv, 171 Cod procedură penală: pe de o parte, greşita acordare a liberării condiţionate, fără a se ţine seama de persoana condamnatului, de pedepsele pronunţate şi de infracţiunile comise; pe de altă parte, greşita reţinere de către instanţa de apel că persoana condamnată trebuia să execute 112 din pedeapsă pentru a fi propozabil pentru liberarea condiţionată, atâta timp cât sentinţele de condamnare au fost pronunţate după apariţia Legii nr. 140/1996 privind modificarea Codului penal.
Prin urmare, susţine parchetul, condamnatul trebuia să execute 2/3 din pedeapsă.
Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca nefondat, recursul parchetului, pentru următoarele considerente:
Primul motiv nu este fondat, întrucât, în raport de dispoziţiile art. 59 Cod penal, natura faptelor şi împrejurările comiterii acestora nu pot fi avute în vedere la examinarea unei cereri de liberare condiţionată, ci au fost evaluate la individualizarea pedepsei, iar în ce priveşte persoana condamnatului, parchetul nu a menţionat la ce anume se referă.
Se reţine, însă că, potrivit procesului-verbal al comisiei de propuneri, condamnatul nu este cunoscut cu antecedente penale, pe timpul detenţiei a avut un comportament pozitiv, nefiind pedepsit, a fost recompensat de mai multe ori, şi a respectat Regulamentul de ordine interioară.
în ce priveşte cel de-al doilea motiv de recurs, Curtea l-a considerat nefondat, întrucât - chiar dacă instanţa de apel a reţinut fracţia de 1/2 din pedeapsă ca fiind de natură să-l pună pe condamnat în situaţia de a fi propozabil - acesta a executat mai mult de 2/3, cât a susţinut parchetul că era necesar.
în susţinerea argumentului privind executarea fracţiei de 2/3 a fost invocat procesul-verbal al comisiei din 24.12.1998, dată până la care, din cele 1.218 zile, cât reprezentau 2/3 din pedeapsă, condamntul executase 1.319 zile (inclusiv cele câştigate prin muncă).
(Secţia l-a penală, decizia penală nr. 485/1999)
NOTA: Chiar dacă, atât decizia instanţei de apel, cât şi cea pronunţată în recurs reprezintă soluţii legale şi temeinice în cauză, considerentele Curţii cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs sunt greşite, cu neobservarea că susţinerea parchetului privind fracţia din pedeapsă era contrară legii. Astfel, data pronunţării sentinţei de condamnare nu este relevantă sub aspectul legii aplicabile liberării condiţionate.
în speţă, sentinţa a fost pronunţată în anul 1998, deci ulterior modificării Codului penal, intervenită în noiembrie 1996.
Procesul-verbal al comisiei de propuneri, din 24.12.1998, atestă că, la data respectivă, din pedeapsa de 5 ani închisoare condamnatul executase 1.319 zile (deci, peste 3 ani şi 7 luni).
Se poate deduce, astfel, că, deşi sentinţa a fost pronunţată în anul 1998, fapta dedusă judecăţii fusese comisă anterior modificării Codului penal, pedeapsa fiind aplicată conform legii mai favorabile. Din moment ce instanţa de apel a reţinut fracţia legală ca fiind cea de 1/2 se poate deduce că legea veche a fost aplicată la stabilirea pedepsei, legea respectivă fiind aplicabilă şi liberării condiţionate, conform art. 13 Cod penal (legea veche fiind, întâmplător, mai favorabilă, şi sub acest aspect, în cazul de faţă). (Judecator Despina Mihai)
