Lipsire de libertate în mod ilegal. Ordinul ilegal al superiorului. Privare de libertate nejustificată, dat fiind caracterul vădit ilegal al ordinului
| Comentarii |
|
C. pen., art. 189 alin. (2)
Un ordin lipsit de condiţia legalităţii nu poate justifica exonerarea de răspundere penală a celui care-l execută. A admite că sunt apărate de răspundere persoanele culpabile din punct de vedere penal, sub pretextul că s-a acţionat din ordinul superiorului, ar însemna să se justifice comiterea pe această cale a oricăror infracţiuni şi să se paralizeze înfăptuirea justiţiei.
Inculpatul, primind ordin ilegal şi ordonând, la rândul său, executarea acestuia, s-a implicat în cunoştinţă de cauză într-o activitate potrivnică legii, având reprezentarea că reţinerea neie-gală şi anchetarea unor persoane sunt făcute cu încălcarea dispoziţiilor legale.
C.S.J., s. mil, dec. nr. 29 din 14 iulie 1997, in B.J. 1997, p. 320
Prin sentinţa nr. 88/1995 a Tribunalului Militar Teritorial, inculpatul col. rez. P.M. a fost achitat pentru patru infracţiuni de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzute în art. 189 alin. (2) C. pen. Soluţia a fost menţinută prin decizia nr. 14/1996 a Curţii Militare de Apel.
Instanţele au reţinut că, în perioada noiembrie-decembrie 1989, inculpatul se afla la conducerea Direcţiei cercetări penale (Direcţia a V-a din fostul Departament al securităţii statului). în această calitate, a ordonat unor ofiţeri din subordine să înceapă ancheta împotriva a patru persoane care au răspândit manifeste în perioada 23 noiembrie-20 decembrie 1989. Instanţa de apel a reţinut că, în momentul comiterii faptelor, inculpatul, din cauza condiţiilor impuse de regimul totalitar, a acţionat sub imperiul unei puternice temeri pentru sine şi familia sa, orice insubordonare presupunând reacţii grave pentru ei din partea organelor superioare.
împotriva deciziei a declarat recurs procurorul, cu motivarea că inculpatul este vinovat de comiterea infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată. Recursul a fost considerat fondat.
Din probele administrate în cauză a rezultat că introducerea în arest a celor patru persoane şi anchetarea lor s-a făcut la ordinul inculpatului. Ordinul de a nu pune în libertate pe cei reţinuţi, primit de inculpat de la adjunctul fostului ministru de interne, era vădit contrar legii şi fiind nelegal nu trebuia executat de către acesta. Un astfel de ordin, lipsit de condiţia legalităţii, nu poate justifica exonerarea de răspundere penală a celui care-1 execută. Această concluzie se impune şi pentru motivul că prin lege nu sunt prevăzute consecinţe juridice pentru neaducerea la îndeplinire a unei asemenea dispoziţii.
Inculpatul, primind ordinul ilegal şi ordonând, la rândul său, executarea acestuia, s-a implicat în cunoştinţă de cauză într-o activitate potrivnică legii şi a avut reprezentarea că reţinerea nelegală şi anchetarea celor patru minori sunt făcute cu încălcarea dispoziţiilor legale. A admite că sunt apărate de răspundere persoanele culpabile din punct de vedere penal, sub pretextul că s-a acţionat din ordin superior, ar însemna să se justifice comiterea pe această cale a oricăror infracţiuni şi a paraliza înfăptuirea justiţiei.
In consecinţă, recursul a fost admis şi s-a dispus condamnarea inculpatului.
