Lovire sau alte violenţe. Amânarea aplicării pedepsei. Achitare ca urmare a aplicării principiului in dubio pro reo.

Judecătoria IAŞI Sentinţă penală nr. 2459 din data de 05.05.2016

Prin sentința penală nr. 2459/10.07.2015, instanța a dispus:

" I) În baza art. 396 alin. 1 și alin.4 Cod procedură penală raportat la art. 83 Cod penal stabilește pedeapsa de 4(patru) luni închisoare în sarcina inculpatului D., fără antecedente penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de "lovire sau alte violențe"; prev. și ped. de art.193 alin.2 Cod penal cu aplicarea disp.art. 75 alin.2 lit.b Cod penal coroborat cu disp.art. 76 alin.1 Cod penal.

În baza art. 83 alin. 1 Cod penal dispune amânarea aplicării pedepsei închisorii de 4(patru) luni închisoare stabilită inculpatului D. prin prezenta sentință penală pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit în condițiile art. 84 Cod penal(...).

II) În baza disp.art. 396 alin.5 Cod procedură penală raportat la art. 16 lit.c Cod procedură penală dispune achitarea inculpatului C., fără antecedente penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de "lovire sau alte violențe"; prev. și ped. de art.193 alin.2 Cod penal(…)";.

Pentru a dispune astfel, instanța a constatat, în esență, următoarele:

La data de 29.03.2014, în jurul orei 2215, pe fondul unor discuții în contradictoriu legate de situația unei moșteniri, inculpatul D. i-a aplicat persoanei vătămate D.C. mai multe lovituri cu pumnii și picioarele în zona feței și a corpului, cauzându-i leziuni fizice ce au necesitat pentru vindecare un număr de 21-23 de zile de îngrijiri medicale.

La individualizarea pedepsei ce urmează a fi stabilită inculpatului, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 Cod penal, respectiv împrejurările și modul de comitere a faptei ce a format obiectul cercetării judecătorești în prezenta cauză penală (sub acest aspect, instanța va avea în vedere împrejurarea că persoana vătămată și inculpatul D. au exercitat acte de violență reciproce), precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, împrejurarea că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

Inculpatul se află la primul conflict cu legea penală, este o persoană cu educație, integrată social, cu posibilități ridicate de conștientizare a gravității faptei comise și a consecințelor negative ale implicării sale într-o activitate infracțională, aspecte esențiale pentru formarea unei atitudini responsabile pe viitor față de valorile sociale protejate de legea penală.

În ceea ce privește necesitatea aplicării pedepsei, instanța a constatat că în cauză sunt îndeplinite condițiile art. 83 Cod penal, pedeapsa stabilită fiind mai mică de 2 ani închisoare, inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii, acesta și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, iar în raport de persoana inculpatului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.

De asemenea, maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită de către inculpat este de 5 ani închisoare, valoare inferioară celei de 7 ani închisoare prevăzute de art. 83 alin.2 Cod penal, iar inculpatul nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată și nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților.

Față de situația de fapt reținută și anterior expusă, constând că leziunile fizice menționate în certificatul medico - legal nr. 6171/04.04.2014 emis de către Institutul de Medicină Legală Iași nu au fost cauzate persoanei vătămate D.C. printr-o agresiune exercitată asupra sa de către inculpatul C. la data de 29.03.2014, în baza disp.art. 396 alin.5 Cod procedură penală raportat la art. 16 lit.c Cod procedură penală instanța a dispus achitarea acestuia. Potrivit art. 52 Cod procedură penală, care consacră prezumția de nevinovăție, orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă. În cazul în care probele referitoare la vinovăție nu sunt certe, sigure, complete, ci există îndoială cu privire la vinovăția inculpatului, se aplică regula in dubio pro reo, potrivit căreia orice îndoială operează în favoarea inculpatului, iar pe baza acesteia, soluția ce se impune este achitarea acestuia de către instanța de judecată. Probele administrate în ambele faze procesuale creează dubii cu privire la vinovăția inculpatului C., dubii ce sunt în favoarea acestuia, vinovăția neputând fi stabilită pe bază de presupuneri, care nu au valoarea probantă și nu pot înlătura prezumția de nevinovăție consacrată de art. 4 Cod procedură penală, art.23 din Constituția României și art.6 paragraf 2 din CEDO.

Înfăptuirea justiției cere ca hotărârea ce urmează a fi pronunțată să nu se întemeieze pe probabilitate, ci pe certitudinea dobândită pe bază de probe sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă în ceea ce privește fapta dedusă judecății. Chiar dacă în cauza de față s-au administrat probe în sprijinul învinuirii și nu au fost identificate alte probe la a căror administrare să se procedeze, persistă îndoiala în ce privește vinovăția inculpatului C., situație în care soluția ce se impune a fi dispusă este de achitare a acestuia.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Lovire sau alte violenţe. Amânarea aplicării pedepsei. Achitare ca urmare a aplicării principiului in dubio pro reo.