LOVITURI CAUZATOARE DE MOARTE. OMOR. DISTINCŢIE. LATURA SUBIECTIVĂ.
| Comentarii |
|
Pentru statuarea vinovăţiei în forma intenţiei sau prater-intenţiei cu care acţionează făptuitorul, se au în vedere între altele, obiectul vulnerant folosit, zona spre care au fost îndreptate şi exercitate actele de violenţă, intensitatea acestora, precum şi gravitatea leziunilor cauzate.
Prin sentinţa penală nr. 67 din 12.02.1999 a Tribunalului Bucureşti - secţia a ll-a penală a fost condamnat inculpatul P.V., pentru săvârşirea infracţiunii de lovituri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 Cod penal, cu aplicarea art. 13 Cod penal, la o pedeapsă de 3 ani închisoare.
S-a reţinut, ca situaţie de fapt, că inculpatul P.V., într-una din nopţile lunii mai 1995, deplasat la domiciliul victimei C.B., i-a aplicat acesteia numeroase lovituri cu pumnii şi picioarele, iar, ulterior, cu o scândură, până când aceasta şi-a pierdut cunoştinţa. Ulterior, la data de 27.05.1995, victima a fost internată în Spitalul Judeţean Vaslui, cu grave leziuni traumatice, iar la data de 25.06.1995 a decedat.
împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, criticând-o ca nelegală, arătând că, în speţă, s-a stabilit o încadrare juridică greşită, fapta inculpatului întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de omor şi nu cele ale infracţiunii de lovituri cauzatoare de moarte. Critica invocată este fondată.
Infracţiunea de lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte se caracterizează prin intenţie, în ceea ce priveşte loviturile aplicate şi, prin culpă, în ceea ce priveşte rezultatul produs - moartea victimei, în timp ce infracţiunea de omor se caracterizează exclusiv prin vinovăţie în forma intenţiei (directă sau indirectă).
La stabilirea intenţiei cu care a acţionat agentul infractor se au în vedere drept criterii referenţiale obiectul vulnerant folosit, zona vitală spre care au fost exercitate actele de violenţă, intensitatea acestora, precum şi gravitatea leziunilor traumatice cauzate.
în speţă, nu se poate reţine culpa inculpatului, ca formă a vinovăţiei, ci intenţia sa directă.
într-adevăr, din materialul probator administrat, a rezultat că inculpatul a aplicat victimei numeroase lovituri ce au vizat zone vitale (cap, torace, abdomen), cu o intensitate deosebită, din moment ce au avut ca efect decesul victimei.
(Secţia a ll-a penală, decizia penală nr. 175/1999)
NOTA: într-o altă opinie se poate susţine că soluţia Curţii este incorectă, întrucât, între momentul săvârşirii infracţiunii şi momentul decesului victimei s-a scurs o durată de timp suficient de însemnată (peste 1 lună), iar, în coroborare cu aceasta, raportul de expertiză medico-legală de necropsie a statuat că moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat unor complicaţii septice apărute pe fondul unui politraumatism.
Prin urmare, se relevă că insuficienţa sau defectuozitatea manoperelor şi terapiilor medicale administrate au avut un rol decisiv şi esenţial în decesul intervenit şi nu multiplele lovituri aplicate de inculpat. (Judecator Iulian Dragomir - Sectia a II-a penala)
