LIPSIREA DE LIBERTATE ÎN MOD ILEGAL.
| Comentarii |
|
Imobilizarea victimei şi urcarea sa cu forţa într-o maşină întruneşte, prin conţinutul său concret, elementele constitutive ale infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal.
Prin sentinţa penală nr. 540/1998, Tribunalul Bucureşti - secţia l-a penală a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. 2 lit. a şi e Cod penal, cu aplicarea art. 75 lit. c Cod penal, în infracţiunea prevăzută de art. 180 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 75 lit. c, text în baza căruia l-a condamnat pe inculpatul C.D. la 500.000 lei amendă penală. S-a constatat pedeapsa graţiată integral, în baza art. 1 lit. b din Legea nr. 137/1997.
în acelaşi mod s-a schimbat încadrarea juridică şi a fost condamnat şi inculpatul C.C.
Alţi doi inculpaţi au fost achitaţi, în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. a Cod procedură penală, pentru infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. 2 lit. a şi e Cod penal, cu aplicarea art. 75 lit. c Cod penal.
Toţi inculpaţii au mai fost achitaţi, în baza art. 11 pct. 2 lit. a, raportat la art. 10 lit. b1 Cod procedură penală, pentru infracţiunea prevăzută de art. 189 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 75 lit. c Cod penal şi, respectiv, art. 99 Cod penal.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut următoarea situaţie de fapt:
în ziua de 24.04.1997 inculpatul C.D. a avut o altercaţie cu partea vătămată S.I., în incinta unui local, unde a consumat băuturi alcoolice. Incidentul a fost provocat de partea vătămată, care, fără nici un motiv, l-a îmbrâncit pe inculpat.
Ulterior, inculpatul C.D., împreună cu inculpatul C.C. au părăsit localul, deplasându-se cu un autoturism spre ieşirea din localitate. Pe drum, au văzut-o pe partea vătămată, oprind maşina în dreptul acesteia. Din maşină a coborât mai întâi inculpatul C.D., care s-a apropiat de victimă şi a început s-o lovească, urmat de celălalt inculpat, C.C., care şi el a aplicat lovituri victimei. împreună, cei doi inculpaţi au urcat victima în autoturism, pentru a o duce la poliţie, întrucât, mai devreme, aceasta îl îmbrâncise, în local, pe inculpatul C.D.
în autoturism se mai aflau alte două persoane, care nu au avut nici o contribuţie la lovirea şi imobilizarea victimei, dar una a condus autoturismul, iar cealaltă a stat pe bancheta din spate, păzind-o. Pe parcursul drumului spre sediul Poliţiei, inculpatul C.D. a continuat să-i aplice victimei mai multe lovituri, aceasta i-a cerut să-l lase în pace şi să nu-l ducă la poliţie. După aproximativ 10 minute, inculpatul C.D. i-a spus şoferului să întoarcă maşina şi să lase victima la locul de unde a ridicat-o.
Fată de declaraţiile oscilante ale victimei, care iniţial s-a plâns că a fost bătut de toţi inculpaţii, care l-au deposedat de bani şi acte, apoi a revenit, arătând că numai doi inculpaţi l-au lovit, fără însă să-i sustragă ceva, tribunalul a reţinut vinovăţia inculpaţilor C.D. şi C.C. numai pentru infracţiunea de lovire, prevăzută de art. 180 alin. 2, achitându-i pe ceilalţi doi inculpaţi, atât pentru tâlhărie, cât şi pentru infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal.
S-a motivat că inculpaţii au avut reprezentarea că acţiunea lor este nelegală, dar, în raport de conţinutul concret al faptelor, împrejurările comiterii lor, scopul urmărit şi timpul foarte scurt de sechestrare a victimei, fapta de lipsire de libertate în mod ilegal nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
împotriva acestei sentinţe a declarat apel parchetul, invocând greşita schimbare a încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 180 alin. 2 şi greşita achitare a inculpaţilor pentru infracţiunea prevăzută de art. 189 alin. 2 Cod penal.
Curtea de Apel a admis apelul, a desfiinţat în parte sentinţa atacată şi, rejudecând, i-a condamnat pe toţi inculpaţii atât pentru infracţiunea de tâlhărie, cât şi pentru cea de lipsire de libertate în mod ilegal.
Din declaraţiile constante în cursul urmăririi penale ale părţii vătămate, care a susţinut că toţi inculpaţii l-au deposedat prin violenţă de suma de 320.000 lei şi de actul de identitate, coroborate cu relatările făcute de trei martori oculari, Curtea a reţinut vinovăţia tuturor inculpaţilor pentru infracţiunile menţionate în actul de inculpare. Revenirea, în instanţă, asupra primelor declaraţii, de către partea vătămată şi unul dintre martori, nu este justificată şi nu este conformă cu realitatea. S-a considerat că tribunalul a apreciat greşit probele, în privinţa infracţiunii de tâlhărie şi că a apreciat greşit lipsa de pericol social al unei infracţiuni, în ceea ce priveşte imobilizarea victimei timp de 10 minute şi transportarea ei cu autoturismul, împotriva voinţei ei. (Judecator inspector Georgeta Onica )
(Secţia l-a penală, decizia penală nr. 576/1999)
