Luare de mită. Subiect activ. Calitatea defuncţionar
Comentarii |
|
Nu poate fi subiect activ al infracţiunii de luare de mită, neavând calitatea de funcţionar în sensul prevederilor art. 254 Cod penal, angajatul care primeşte foloase materiale pentru a nu-şi îndeplini obligaţia generală de a asigura paza împotriva sustragerilor de la locul de muncă, prevăzută în contractul de muncă prin care fusese angajat în funcţia de electrician.
Secţia Penală, decizia nr. 1266 din 13 mai 1998.
Prin sentinţa penală nr. 85 din 2 octombrie 1997 a Tribunalului Sibiu au fost condamnaţi: inculpaţii P.N. şi A.G.D. pentru complicitate la infracţiunea de furt calificat prevăzută în art. 26 raportat la art. 208 şi 209 lit. a şi i din Codul penal, iar inculpatul F.V. pentru infracţiunea de furt calificat prevăzută în art. 208 şi 209 lit. a şi i, cu aplicarea art. 37 lit. a din Codul penal, precum şi pentru infracţiunea de luare de mită prevăzută în art. 254 alin. 1, cu aplicarea art. 37 lit. a din Codul penal.
Instanţa a reţinut că, în ziua de 4 mai 1997, inculpatul F.G., electrician la S.C. "AVIAS" SA Sibiu - Ferma Mârşa, având atribuţii de pază conform contractului de muncă, a întâlnit în apropierea fermei pe coinculpaţii P.N. şi A.G.D., care i-au solicitat să le procure o cantitate mare de pui din fermă.
Inculpatul F.G. a fost de acord, spunându-le celorlalţi
doi inculpaţi că îi va costa 2.000 lei bucata. Tratând preţul, au convenit, până la urmă, ca inculpatul F.V. să le vândă 200 pui cu suma totală de 350.000 lei. Cu aceeaşi ocazie, inculpatul F.V. a cerut şi primit un avans de 100.000 lei, diferenţa urmând să-i fie dată în dimineaţa zilei următoare, după livrarea puilor.
Potrivit înţelegerii, în dimineaţa de 5 mai 1997, inculpaţii s-au deplasat cu căruţa la Ferma de pui din Mârşa, unde s-au întâlnit cu inculpatul F.V., lângă gardul unităţii. Apoi, inculpatul F.V. a dat peste gard un număr de 200 pui, după care a primit de la ceilalţi inculpaţi, restul de 250.000 lei.
Curtea de Apel Alba lulia, secţia penală, prin decizia penală nr. 142 din 2 decembrie 1997, a respins apelul declarat de inculpatul B.V.
împotriva acestei decizii a declarat recurs acelaşi inculpat, susţinând că în mod greşit a fost condamnat şi pentru infracţiunea de luare de mită.
Recursul este fondat.
Reţinând că inculpatul F.V, a săvârşit şi infracţiunea de luare de mită pe lângă aceea de furt calificat în dauna părţii civile S.C."AVIAS" SA Sibiu - Ferma Mârşa, instanţele au avut în vedere că, acest inculpat a avut şi atribuţii de pază a unităţii pe care le-a încălcat prin înţelegerea sa cu ceilalţi inculpaţi de a sustrage 200 pui din fermă şi de a-i da pentru ei suma de 350.000 lei.
. Din examinarea contractului individual de muncă nr. 1346/1996 încheiat de inculpatul F.V. cu S.C. "AVIAS" SA Sibiu, se constată că acesta a fost angajat în funcţia de electrician, având locul de muncă la Ferma nr. 4 Mârşa.
Pe lângă drepturile şi obligaţiile specifice de electrician, s-au mai prevăzut la pct. 13 din contract, obligaţiile cu caracter general de "a asigura paza contra sustragerilor de orice fel de la locul de muncă" şi de "a nu sustrage păsări, furaje, alte produse sau bunuri".
Aceste ultime prevederi din contractul de muncă nu pot fi considerate, însă decât clauze conţinând obligaţii generale de protecţie a patrimoniului societăţii comerciale şi de preîntâmpinare a oricărei sustrageri.
Obligaţiile derivând din aceste clauze nu se pot substitui obligaţiilor specifice funcţiei de electrician pe care a fost încadrat inculpatul F.V., în urma angajării sale, pentru a fi considerat paznic şi a dobândi astfel calitatea de funcţionar în sensul legii penale, cerută pentru a putea deveni subiect al infracţiunii de luare de mită.
în conformitate cu dispoziţiile art. 147 alin. 2 din Cod penal, prin funcţionar se înţelege persoana care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost investită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei persoane juridice, precum şi orice salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei asemenea persoane juridice.
Pe de altă parte, potrivit art. 254 alin. 1 din Codul penal constituie infracţiunea de luare de mită fapta funcţionarului care, direct sau indirect, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri.
Or, în cauză, îndatoririle de serviciu ale inculpatului F.V., la unitatea păgubită, nu erau specifice funcţiei de paznic, ci aceleia de electrician.
împrejurarea că S.C."AVIAS" SA Sibiu a comunicat că, în cadrul sarcinilor de serviciu, prin contractul colectiv de muncă s-a stabilit că întregul personal are atribuţii de pază, nu este de natură a schimba conţinutul obligaţiilor derivând din contractul individual de muncă al inculpatului, care a fost încheiat pentru funcţia de electrician, încât el nu poate fi considerat investit în funcţia de paznic al acelei societăţi.
De aceea, comunicarea respectivă nu poate fi interpretată decât ca o precizare a celor prevăzute în contractul individual de muncă, la pct. 13, în legătură cu obligaţia generală a oricărui salariat de protejare a patrimoniului unităţii.
în consecinţă, fapta inculpatului F.V. de a sustrage de la locul de muncă 200 pui, cu ajutorul coinculpaţilor P.N. şi
A.G.D. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 raportat la art. 209 lit. a şi i din Codul penal.
Referitor la suma de 350.000 lei primită de la cei doi complici, aceasta constituie câştigul ilicit dobândit de inculpat, pe care el a urmărit să-l obţină prin săvârşirea furtului, încât nu poate fi considerată ca obiect al infracţiunii de luare de mită.
Aşa fiind, se constată că faptele inculpatului F.V. au primit o greşită încadrare juridică, ceea ce constituie cazul de casare prevăzut la art. 3859 pct. 17 din Codul de procedură penală.
în consecinţă, urmează să fie schimbată încadrarea juridică a faptelor acestui inculpat, din infracţiunile de furt calificat şi de luare de mită, într-o singură infracţiune de furt calificat prevăzută de art. 208 raportat la art. 209 lit. a şi i, cu aplicarea art. 37 lit. a din Codul penal.