Furt calificat. Forma continuată a infracţiunii. Obiectul material - impulsurile telefonice
| Comentarii |
|
C. pen., art. 208 alin. (2), art. 209 alin. (1) lit. e)
Efectuarea unei convorbiri telefonice de la un telefon public cu plată prin utilizarea unei cartele telefonice falsificate reprezintă folosirea nelegitimă a serviciului de comunicaţii electronice, care constă în transportul semnalelor prin firele reţelei publice de telefonie.
Prejudiciul este determinat de costul unui serviciu însuşit ilegal, şi nu de vreun consum de energie.
Decizia penală nr. 575/R din 3 octombrie 2005 - M.D.
Prin sentinţa penală nr. 2127 din 16 septembrie 2004, Judecătoria Braşov a achitat, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. b)
C. proc. pen., pe inculpatul P.A. pentru infracţiunea prevăzută de art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. e) C. pen. şi a dispus, în baza art. 118 lit. e) C. pen., confiscarea a două cartele telefonice aflate la Camera de Corpuri Delicte a Judecătoriei Braşov.
In fapt, s-a reţinut că, prin rechizitoriu, s-a imputat inculpatului că, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a efectuat, cu cartele telefonice Romtelecom falsificate, mai multe convorbiri telefonice de la diferite posturi publice, cauzând un prejudiciu total de 31.276.400 lei.
Instanţa a apreciat că inculpatul a recunoscut doar folosirea a două cartele telefonice şi a negat folosirea a alte două cartele telefonice falsify-cate, iar din desfăşurătorul convorbirilor telefonice nu s-a putut stabili cu certitudine decât faptul că în acea perioadă au fost apelate de pe cartele falsificate numere comune cu cele recunoscute a fi apelate de inculpat.
S-a mai reţinut că expertiza tehnică judiciară efectuată arată că semnalul electromagnetic emis şi recepţionat pe fir, pe baza vibraţiilor acustice emanate de vocile corespondenţilor, nu poate fi considerat energie cu valoare economică. Efectuarea unei convorbiri telefonice prin utilizarea unei cartele telefonice false reprezintă folosirea nelegitimă a serviciului telefonic, şi nu a reţelei de telefonie.
S-a apreciat că decizia nr. 1947/2003 a Curţii Supreme de Justiţie nu are decât o valoare orientativă pentru practica judiciară, întrucât în considerentele ei nu se motivează afirmaţiile făcute şi nu sunt evidenţiate mijloacele de probă care au stat la baza acestor concluzii.
Prin decizia penală nr. 170 din 21 martie 2005, Tribunalul Braşov a respins ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov şi partea civilă Romtelecom SA, Direcţia de Telecomunicaţii Braşov.
împotriva hotărârii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, care a criticat-o, în temeiul art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., solicitând condamnarea inculpatului pentru infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată. în cauză a declarat recurs şi partea civilă Romtelecom SA, Regiunea Braşov, solicitând să se constate că în urma achitării inculpatului a fost lăsată nesoluţionată acţiunea civilă şi a cerut soluţionarea acestei laturi a procesului penal.
Examinând hotărârea atacată, probele administrate până în prezent în cauză, motivul de recurs invocat, dispoziţiile art. 3 856 C. proc. pen., s-a constatat că inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni de flirt calificat prevăzută de art. 208 alin. (2) şi art. 209 alin. (1) lit. e) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), reţinându-se în fapt că, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, în perioada noiembrie 2001-15 mai 2002 a efectuat convorbiri telefonice de la posturi publice prin folosirea a patru cartele telefonice Romtelecom falsificate şi a cauzat un prejudiciu de 31.276.400 lei.
Din administrarea şi coroborarea probelor s-a constatat că la data de 15.05.2002 inculpatul a fost surprins în flagrant folosind aceste cartele telefonice, iar în urma percheziţiei corporale s-au identificat asupra sa cele două cartele falsificate.
Din datele cauzei rezultă că prima cartelă telefonică a fost folosită în perioada 1.11.2001-11.05.2002 şi s-a cauzat un prejudiciu Romtelecom de 7.177.100 lei. A doua cartelă telefonică a fost folosită în perioada 11.04.2002-15.05.2002, cauzându-se un prejudiciu de 1.855.300 lei.
Inculpatul a recunoscut folosirea celor două cartele telefonice, dar a negat că a folosit alte două cartele telefonice în perioada 5.12.2001-8.05.2002, când s-a creat un prejudiciu de 20.331.900 lei, şi în perioada 22.03.2002-11.05.2002, când s-a creat un prejudiciu de 1.912.100 lei.
Faţă de hotărârile pronunţate de instanţele de fond, s-a constatat necesară admiterea recursurilor formulate în cauză, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. Sunt incidente dispoziţiile art. 334 C. proc. pen. privind încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului. Fiecare din cele patru cartele telefonice folosite în perioadele amintite şi energia consumată prin folosirea lor constituie elementul material al câte unei infracţiuni prevăzute de art. 208 alin. (2) şi art. 209 alin. (1) lit. e), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cu reţinerea concursului real de infracţiuni.
Pentru faptele privind cartelele telefonice a căror folosire a fost contestată de inculpat, s-a constat că există un puternic dubiu că faptele au fost săvârşite de acesta, astfel încât beneficiază de dispoziţiile art. 52 şi art. 66 alin. (1) C. proc. pen. S-a stabilit cu certitudine că cele două cartele telefonice falsificate au fost folosite în perioadele arătate, că unul din posturile telefonice de la care s-a apelat se află în incinta S. Braşov, că la momentul apelului inculpatul se afla şi el în aceeaşi incintă, astfel cum rezultă din factura aferentă, însă nu s-a stabilit cu certitudine că inculpatul este persoana care a folosit aceste cartele la acel moment. Chiar dacă inculpatul a achitat părţii civile în cursul procesului întreaga sumă constituind prejudiciu declarat, această manifestare de voinţă nu reprezintă o recunoaştere a vinovăţiei sale penale. Pentru aceste două infracţiuni s-au aplicat dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.
In ce priveşte celelalte două fapte privind celelalte două cartelele telefonice, s-a constatat că instanţele de fond au apreciat nefondat că nu există o faptă penală, întrucât s-a folosit nelegitim doar serviciul telefonic, ceea ce nu este sancţionat de legea penală.
Aprecierea este nefondată. Expertiza tehnică judiciară a ajuns la concluzia că efectuarea unei convorbiri telefonice de la un telefon public cu plată prin utilizarea unei cartele telefonice falsificate reprezintă folosirea nelegitimă a serviciului de comunicaţii electronice, care constă în transportul semnalelor prin firele reţelei publice de telefonie. Semnalul electromagnetic emis şi recepţionat prin fir, pe baza vibraţiilor acustice emanate de vocile corespondenţilor, nu poate fi considerat „energie care are valoare economică”. Efectuarea convorbirii telefonice utilizând o cartelă telefonică falsă reprezintă folosirea nelegitimă a serviciului telefonic, şi nu a reţelei telefonice. Prejudiciul este determinat de costul unui serviciu însuşit ilegal, şi nu de vreun consum de energie.
Dacă s-ar fi analizat întreaga expunere a expertizei, s-ar fi constatat încă de la fondul cauzei că aceste concluzii nu sunt fondate. Expertul se referă la dispoziţiile O.G. nr. 34/2002 privind accesul la reţelele de comunicaţii electronice şi la infrastructura asociată, precum şi interconectarea acestora, corespunzător cărora serviciul de comunicaţii electronice este un serviciu contra cost şi care constă în întregime în transportul semnalelor prin reţelele de comunicaţii electronice, iar utilizatorul este orice persoană fizică sau juridică ce utilizează sau solicită un serviciu de comunicaţii electronice destinat publicului. Se referă şi la dispoziţiile Legii nr. 304/2003 privind serviciul universal şi drepturile utilizatorilor cu privire la reţelele şi serviciile de comunicaţii electronice, precum şi la H.G. nr. 88/2003 privind echipamentele radio şi echipamentele terminale de telecomunicaţii şi recunoaşterea mutuală a conformităţii acestora.
Instanţa de recurs a constatat că taxarea prin folosirea impulsurilor periodice utilizează energia electrică pentru transportul semnalului de la apelant la apelat. Semnalul vocal, în cursul efectuării unei convorbiri telefonice, se transformă în semnal electric. Pentru transportul acestui semnal de la sursă la destinaţie se realizează o contorizare conform legii, în funcţie de durata ocupării acestor resurse.
Serviciul telefonic nu poate fi folosit decât prin utilizarea suportului tehnic corespunzător, deci a reţelei telefonice. Folosirea ei duce la consumuri energetice, astfel încât elementul material al infracţiunii prevăzute de art. 208 alin. (2) C. pen. se regăseşte în speţă.
Costul serviciilor oferite de Romtelecom reprezintă costul resurselor folosite pentru transmiterea la sursă a semnalului electromagnetic. Serviciul telefonic folosit ilegal implică consumuri energetice neachitate.
Precizarea celor două instanţe, potrivită cărora decizia de speţă a Curţii Supreme de Justiţie are o valoare orientativă, nu este fondată, întrucât, deşi este o decizie de speţă, această instanţă stabileşte cu valoare de drept că sustragerea de impulsuri electromagnetice purtătoare de informaţii sub forma propagării sunetelor, semnale ce sunt contorizate, reprezintă o sustragere de energie cu valoare economică.
S-au constatat întrunite elementele constitutive ale câte unei infracţiuni de furt calificat prevăzute de art. 208 alin. (2) şi art. 209 alin. (1) lit. e) C. pen. (două fapte) şi s-a dispus condamnarea inculpatului pentru aceste infracţiuni.
