Minor. Măsura educativă prevăzută de art. 104 din Codul penal. Condamnare
| Comentarii |
|
Potrivit art. 104 din Codul penal, măsura educativă a internării minorului într-un centru de reeducare constă în aşezarea minorului, pe o perioadă determinată, într-un asemenea centru, în vederea realizării a două obiective: reeducarea morală, pe de o parte, şi posibilitatea de a dobândi învăţătura necesară şi o pregătire profesională, potrivit cu aptitudinile sale, pe de altă parte.
în raport de împrejurarea în care se comite o faptă de tâlhărie (smulgerea unei poşete de pe umărul părţii vătămate) în public şi cu un pericol social sporit, ca şi de persoana inculpatului (neşcolarizat, fugit de acasă, trăind pe străzi, cunoscut cu antecedente penale), se impune aplicarea unei pedepse privative de libertate, şi nu măsura educativă prevăzută de art. 104 din Codul penal.
(Decizia nr. 356 din 19 iunie 2003 - Secţia a ll-a penală)
Prin Sentinţa penală nr. 1165 din 29 noiembrie 2002, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a ll-a penală, în baza art. 10 din Codul penal, raportat la art. 104 şi 106 din Codul penal, s-a dispus internarea într-un centru de reeducare a inculpatului minor M.C.V. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 211 alin. 2 lit. e) din Codul penal, cu aplicarea art. 99 şi următoarele din Codul penal şi art. 13 din Codul penal.
Au fost puse în vedere inculpatului minor dispoziţiile art. 107 din Codul penal, privind condiţiile revocării internării minorului.
în temeiul art. 88 din Codul penal, s-a computat perioada reţinerii şi arestării preventive, începând cu data de 20.03.2002 la zi.
în baza art. 490 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală, a fost executată de îndată măsura luată. S-a trimis o copie de pe hotărârea administraţiei locului de deţinere care a luat măsuri de internare a minorului.
S-a constatat că partea vătămată C.A.L. nu a formulat pretenţii civile în cauză, prejudiciul fiind integral recuperat, prin restituire.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, emis la data de 13.06.2002, în Dosarul nr. 1990/P/2002, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului minor, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzute şi pedepsite de art. 211 alin. 2 lit. e) din Codul penal, cu aplicarea art. 99 şi următoarele din Codul penal şi art. 13 din Codul penal.
în fapt, s-a reţinut că, la data de 20.03.2002, în jurul orelor 15,15, lucrătorii de poliţie din cadrul Secţiei 8, aflaţi în serviciul de patrulare pe şoseaua M.B., au observat cum un tânăr s-a apropiat în fugă de o doamnă, care umbla în portbagajul unui autoturism, şi, printr-un gest brusc, i-a smuls geanta pe care aceasta o purta pe umăr, după care a luat-o la fugă în direcţia B.
Tânărul respectiv a reuşit să se îndepărteze doar circa 20 m de locul respectiv, deoarece lucrătorii de poliţie au procedat la imobilizarea lui cu operativitate, asupra sa găsindu-se geanta sustrasă prin violenţă în care se găseau actele de identitate ale părţii vătămate, un telefon mobil şi un portofel care conţinea suma de 200.000 lei, bunuri care au fost restituite părţii vătămate.
împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul.
Apelul parchetului este fondat, iar cel al inculpatului nefondat. Potrivit art. 104 din Codul penal, măsura educativă a internării într-un centru de reeducare constă în aşezarea minorului, pe o durată nedeterminată, într-un asemenea centru, în vederea realizării a două obiective: pe de o parte, reeducarea sa morală, şi, pe de altă parte, asigurarea posibilităţii de a dobândi învăţătura necesară şi o pregătire profesională potrivit cu aptitudinile sale.
Atunci când este confruntată cu problema luării unei măsuri educative, instanţa trebuie să fie călăuzită de imperativul alegerii acelei măsuri, care, în cazul concret, apare ca fiind cea mai potrivită cu cerinţele reeducării morale.
Aşadar, instanţa va dispune internarea minorului într-un centru de reeducare numai dacă, pe baza probelor şi circumstanţelor cauzei, îşi va fi format convingerea că tocmai această măsură va contribui în situaţia dată, în modul cel mai eficient, la reeducarea minorului.
în raport de gradul de pericol social sporit al faptei săvârşite de inculpat, de împrejurările în care a fost comisă, în public şi prin smulgerea de pe umăr a genţii părţii vătămate, de persoana inculpatului, care este neşcolarizat, a fugit în repetate rânduri de acasă, trăind pe străzi, a debutat în activitatea infracţională de la vârsta de 8 ani, iar în cursul anilor 1999 - 2000 a fost cercetat pentru mai multe infracţiuni de furt calificat se impunea aplicarea unei pedepse privative de libertate, şi nu luarea unei măsuri educative.
De altfel, din raportul de expertiză medico-legală a rezultat că inculpatul M.C. prezintă dezinteres faţă de viitorul şcolar şi profesional, în condiţiile lipsei de supraveghere parentale.
Cu toate că inculpatul este la vârsta adolescenţei, prin întreaga sa atitudine prezintă un total dezinteres faţă de muncă, faţă de pregătirea sa şi faţă de valorile sociale şi are un comportament antisocial, înclinat spre comiterea de fapte cu caracter penal.
Ca urmare, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti împotriva Sentinţei penale nr. 1165 din 29 noiembrie 2002, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a ll-a penală.
S-a desfiinţat în parte sentinţa apelată şi, rejudecând, s-a înlăturat aplicarea art. 101, 104 şi 107 din Codul penal şi art. 490 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală, a fost condamnat inculpatul M.C.V. la 2 ani şi 6 luni închisoare, în baza art. 211 alin. 2 lit. e) din Codul penal, cu aplicarea art. 99 din Codul penal şi art. 13 din Codul penal, s-au aplicat prevederile art. 71 şi 64 din Codul penal, s-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei şi s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul M.C.V. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.
