Pedepse. Contopire. Infracţiuni concurente
| Comentarii |
|
Potrivit art. 36 alin. 1 din Codul penal, dacă infractorul condamnat definitiv este judecat ulterior pentru o infracţiune concurentă, se aplică dispoziţiile art. 34 şi 35 din Codul penal.
în cursul judecăţii, dacă instanţa constată că inculpatul a mai fost condamnat anterior pentru o infracţiune concurentă, are obligaţia de a proceda la contopirea pedepselor, dispoziţiile legale invocate având caracter imperativ.
(Decizia nr. 461 din 17 martie 2003 - Secţia a Il-a penală)
Prin Sentinţa penală nr. 1219 din 13.07.2001, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, în baza art. 26 raportat la art. 208 alin. 1 - art. 209 alin. 1 lit. a), e) şi i) şi alin. 2 lit. c) din Codul penal cu aplicarea art. 99 şi următoarele din Codul penal, l-a condamnat pe inculpatul D.D.I. la pedeapsa închisorii de 1 an şi 6 luni pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
în temeiul art. 36 alin. 1 din Decretul nr. 328/1966, republicat, cu aplicarea art. 99 şi următoarele din Codul penal a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa închisorii de 3 luni pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere.
în baza art. 33 lit. a) coroborat cu art. 34 alin. 1 lit. b) din Codul penal, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 1 an şi 6 luni închisoare.
în baza art. 208 alin. 1 coroborat cu art. 209 alin. 1 lit. a), e) şi i) şi alin. 2 lit. c) din Codul penal cu aplicarea art. 75 alin. 1 lit. c) din Codul penal, a fost condamnat inculpatul N.T. la pedeapsa închisorii de 4 ani pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că la 1.02.2000 inculpatul D.D.I., fără a poseda permis de conducere, a plecat cu autoturismul Dacia, aparţinând mamei sale, pentru a se plimba, fiind însoţit de învinuitul R.C.A. şi de inculpatul N.T.
în deplasarea efectuată, au oprit maşina în dreptul autoutilitarei aparţinând părţii civile SC "S." SRL, ce aproviziona firma.
în urma unei înţelegeri prealabile, inculpatul N.T. a coborât din maşină şi a pătruns prin efracţie în autoutilitară, de unde a sustras o geacă în care se aflau acte.
împotriva acestei sentinţe penale au formulat apel ambii inculpaţi, criticând-o sub aspectul greşitei compuneri a instanţei, greşitei individualizări a pedepsei şi greşitei soluţionări a laturii civile a cauzei.
Examinând sentinţa atacată sub aspectul criticilor formulate, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală, prin Decizia penală nr. 1629/A din 24.10.2001, a admis apelurile declarate de inculpaţi, a desfiinţat în parte sentinţa penală atacată şi în fond a înlăturat obligarea în solidar a celor doi inculpaţi, iar a inculpatului • D.D.I. în solidar cu părţile responsabile civilmente, la despăgubiri civile către partea civilă SC "S." SRL, precum şi obligarea inculpatului D.D.I. în solidar cu părţile responsabile civilmente la plata cheltuielilor judiciare către stat.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale.
Decizia penală a fost recurată de inculpaţi, iar Curtea a admis apelurile, a casat decizia penală şi a trimis cauza spre rejudecare, întrucât instanţa de apel nu s-a pronunţat cu privire la toate motivele invocate, respectiv greşita compunere a instanţei şi neaplicarea regulilor privitoare la concursul de infracţiuni (pentru inculpatul N.T.).
Rejudecând cauza, prin Decizia penală nr. 63 din 20.01.2003, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală a admis apelurile inculpaţilor, a desfiinţat în parte sentinţa penală apelată şi, rejudecând în fond, a înlăturat obligarea acestora în solidar, iar a inculpatului D.D.I. în solidar şi cu părţile responsabile civilmente la plata despăgubirilor civile către SC "S." SRL, precum şi obligarea inculpatului D.D.I. în solidar cu părţile responsabile civilmente la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale.
Instanţa de apel a reţinut, referitor la motivul de apel vizând neaplicarea regulilor privitoare la concursul de infracţiuni invocat de apelantul inculpat N.T., ce rezidă în nededucerea de instanţa de fond a pedepsei executate pentru infracţiunea concurentă, că aceasta a procedat în mod corect, întrucât la acel moment nu depusese copie legalizată de pe Sentinţa penală nr. 825/1999 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti în Dosarul nr. 13359/1998, purtând menţiunea definitivă pentru sentinţa penală.
Contopirea pedepselor se poate realiza, în conformitate cu dispoziţiile legale în materie, pe calea unei cereri separate, având acest obiect, fără ca inculpatul să fie vătămat din acest punct de vedere în drepturile sale procesuale.
împotriva acestor hotărâri, în termen legal, a formulat recurs inculpatul N.T., criticându-le pentru nelegalitate şi netemeinicie sub aspectul greşitei aplicări a dispoziţiilor legale referitoare la concursul de infracţiuni.
Inculpatul a arătat că, deşi a solicitat instanţei de fond să dispună contopirea pedepsei aplicate în cauză cu pedeapsa ce i-a fost aplicată prin Sentinţa penală nr. 825/1999 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, cererea i-a fost respinsă, invocându-se motive de ordin procedural, care vin în contradicţie cu principiul rolului activ de care judecătorul trebuie să dea dovadă în cursul procesului penal.
Hotărârile pronunţate în cauză au fost examinate prin prisma cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859 alin. 1 pct. 171 din Codul de procedură penală, referitoare la greşita aplicare a legii, respectiv dispoziţiile legale care reglementează concursul de infracţiuni.
în cauză, recurentul inculpat a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 208 alin. 1 - art. 209 alin. 1 lit. a), e) şi i) şi altn. 2 lit. c) din Codul penal cu aplicarea art. 75 alin. 1 lit. c) din Codul penal, reţinându-se în fapt, în esenţă, că la data de 1.02.2000, în urma unei înţelegeri prealabile, recurentut, în timp ce inculpatul minor D.D.I. asigura paza, a pătruns, prin efracţie, într-o autoutilitară, de unde a sustras o haină în care se aflau acte de stare civilă.
Inculpatul, în faţa instanţei de fond, a solicitat ca în cauză să se aplice regulile privitoare la concursul de infracţiuni, motivat de faptul că infracţiunea din prezenta cauză este concurentă cu cea pentru care a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 825/1999 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.
Prima instanţă a arătat că realizarea contopirii se poate efectua ulterior, pe calea unei cereri separate, fără ca inculpatul să fie vătămat în drepturile sale procesuale, faţă de împrejurarea că, deşi a formulat cererea, nu a depus la dosar şi o copie legalizată a hotărârii anterioare de condamnare (soluţie menţinută şi de către instanţa de apel).
Curtea a constatat că hotărârile pronunţate în cauză sunt nelegale în raport de dispoziţiile art. 36 alin. 1 din Codul penal, instanţele nepronunţându-se cu privire la cererea de contopire a unor pedepse pentru infracţiuni concurente.
Potrivit dispoziţiilor art. 36 alin. 1 din Codul penal, dacă infractorul condamnat definitiv este judecat ulterior pentru o infracţiune concurentă, se aplică dispoziţiile art. 34 şi 35 din Codul penal.
Din interpretarea acestui text de lege rezultă că acesta conţine o normă imperativă, obligatorie pentru instanţele de judecată.
în speţă, instanţa de fond avea în dosarul cauzei suficiente acte din care rezultă data la care a rămas definitivă Sentinţa penală nr. 825/1999 (care de altfel fusese pronunţată de aceeaşi instanţă de fond), precum şi existenţa concursului de infracţiuni.
în dosarul instanţei de fond se găsesc fişe de cazier ale inculpatului din care rezultă că Sentinţa penală nr. 825/1999 a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 159 din 3.02.2000 a Curţii de Apel Bucureşti.
Motivarea primei instanţe, conform căreia nu s-ar încălca drepturile procesuale ale inculpatului, nu poate fi primită, având în vedere că pentru aplicarea şi individualizarea corectă a pedepsei era obligatorie aplicarea regulilor privind concursul de infracţiuni, potrivit art. 36 alin. 1 din Codul penal.
De altfel, în raport de faptul că unul din scopurile procesului penal este acela de a se constata la timp şi în totalitatea lor faptele care constituie infracţiuni (art. 1 din Codul de procedură penală) şi că instanţa de judecată este obligată să aibă rol activ în desfăşurarea procesului penal (art. 4 din Codul de procedură penală), Curtea a constatat că hotărârile pronunţate în cauză sunt nelegale, fiind încălcate dispoziţiile care reglementează concursul de infracţiuni.
în consecinţă, conform art. 38515 pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală, constatând că fondul cauzei nu a fost soluţionat în întregime (aplicarea dispoziţiilor legale referitoare la concursul de infracţiuni având consecinţe cu privire la individualizarea pedepsei), în condiţiile în care inculpatul formulase o cerere în vederea contopirii pedepselor pentru fapte concurente, făcând şi dovada existenţei acestei împrejurări, a admis recursul declarat, a casat în parte ambele hotărâri numai în ceea ce priveşte latura penală a cauzei referitoare la inculpatul N.T. şi a trimis cauza spre rejudecare la prima instanţă.
