Pedepse. Contopire. Infracţiuni concurente
| Comentarii |
|
Dacă, după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare, se constată că petentul mai suferise şi o altă condamnare definitivă pentru o infracţiune concurentă, însă cu privire la pedeapsa aplicată pentru această din urmă infracţiune sunt incidente dispoziţiile legii de graţiere, nu pot fi aplicate prevederile art. 449 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală raportat la art. 36 alin. 2 din Codul penal şi art. 33, 34 din Codul penal, întrucât operaţiunea juridică a contopirii nu poate avea ca obiect decât pedepsele executabile, nu şi cele pentru care s-a aplicat beneficiul graţierii.
(Decizia nr. 1877 din 8 septembrie 2003 - Secţia Ipenală)
Prin Sentinţa penală nr. 460 din 11 martie 2003, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis cererea de contopire formulată de petentul C.P.
A descontopit pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 2138 din 24 octombrie 2001 a aceleiaşi instanţe în pedepsele componente de: 1 an închisoare pentru art. 221 alin. 1 din Codul penal, cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a) din Codul penal, 1 an închisoare pentru art. 290 alin. 1 din Codul penal, cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a) din Codul penal şi 1 an închisoare pentru art. 291 din Codul penal, cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a) din Codul penal.
în baza art. 83 din Codul penal, a dispus revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 1222 din 18 mai 1995 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, pe care a cumulat-o cu fiecare din pedepsele aplicate prin Sentinţa penală nr. 2138/2001 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, condamnatul având de executat trei pedepse de câte 2 ani închisoare.
în temeiul art. 36 alin. 2 raportat la art. 34 alin. 1 lit. b) din Codul penal, a contopit cele trei pedepse cu pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 807 din 4 iunie 2001 a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, rezultând o pedeapsă de 2 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 6 luni, în final condamnatul C.P. având de executat o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că faptele pentru care petentul a fost condamnat prin sentinţele penale nr. 807/2001 a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti şi nr. 2138/2001 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti au fost săvârşite în 1997 şi 2000, înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna dintre acestea, fiind deci concurente.
împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti şi condamnatul.
Parchetul a criticat sentinţa pentru greşita contopire a pedepselor, întrucât pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 807/2001 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti a fost graţiată.
Condamnatul a criticat sentinţa pentru greşita aplicare a sporului de 6 luni închisoare, nejustificat faţă de circumstanţele sale personale.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a ll-a penală, prin Decizia penală nr. 924/A din 27 iunie 2003, a admis apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, a desfiinţat sentinţa şi, rejudecând, a respins cererea de contopire ca rămasă fără obiect. Totodată, a respins ca nefondat apelul condamnatului şi l-a obligat pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.
în considerentele deciziei, instanţa de apel a reţinut că, potrivit art. 134 din Codul penal, intervenise reabilitarea pentru condamnat cu privire la pedeapsa de
1 an închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 1222/1995 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, astfel încât încadrarea corectă reţinută prin Sentinţa penală nr. 807/2001 a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti era aceea prevăzută de art. 221 alin. 1 din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal, în această situaţie graţierea pedepsei dispuse prin Sentinţa penală nr. 807/2001 fiind corectă, pedeapsa nemaifiind susceptibilă de executare, iar cererea de contopire fiind fără obiect.
în termen legal, împotriva acestei decizii a declarat recurs condamnatul, criticând-o pentru nelegalitate sub aspectul greşitei respingeri a cererii de contopire a pedepselor.
Curtea, examinând recursul declarat potrivit dispoziţiilor art. 3856 din Codul de procedură penală, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. 1 pct. 171 din Codul de procedură penală, a constatat că acesta nu este fondat.
Corect a reţinut instanţa de apel reabilitarea condamnatului, conform art. 134 din Codul penal, cu privire la pedeapsa de 1 an închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, aplicată prin Sentinţa penală nr. 1222/1995 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
Potrivit art. 86 din Codul penal, dacă condamnatul nu mai săvârşeşte din nou o infracţiune în termenul de încercare şi nici nu s-a pronunţat revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei, conform art. 83 şi art. 84 din Codul penal, acesta este reabilitat de drept.
Or, prin Sentinţa penală nr. 807/2001 a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, s-a aplicat condamnatului o pedeapsă pentru infracţiunea prevăzută de art. 221 alin. 1 din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal, fără a se reţine starea de recidivă postcondamnatorie, având în vedere reabilitarea de drept care a intervenit conform art. 134 din Codul penal.
Potrivit art. 4 din Legea nr. 543/2002, de prevederile legii de graţiere nu beneficiază cei condamnaţi pentru infracţiuni săvârşite în stare de recidivă şi cei care sunt recidivişti prin condamnări anterioare.
Cum pentru condamnarea aplicată prin Sentinţa penală nr. 807/2001 nu se reţinuse starea de recidivă (care nici nu există în realitate), iar pedeapsa aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 221 alin. 1 din Codul penal nu este exceptată de la graţiere, condamnatului i se aplică beneficiul graţierii cu privire la pedeapsa stabilită prin această sentinţă.
Totodată, cum în contopire sunt cuprinse doar pedepsele executabile, nu şi cele pentru care s-a aplicat beneficiul graţierii, operaţiunea juridică a contopirii unor astfel de pedepse nu are obiect, astfel cum a reţinut în mod corect şi tribunalul cu privire la cererea condamnatului.
Aşa fiind, Curtea a apreciat că decizia pronunţată de Tribunalul Bucureşti este legală şi temeinică, motiv pentru care, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, a respins ca nefondat recursul declarat de condamnat.
