Măsuri de siguranţă. Luarea, în mod provizoriu, a măsurii internării medicale. Nerespectarea obligaţiei de a asculta persoana cercetată. Consecinţe
| Comentarii |
|
Potrivit art. 162 alin. 11 din Codul de procedură penală, instanţa dispune luarea provizorie a măsurilor de siguranţă prevăzute de art. 113 şi 114 din Codul penal numai după ascultarea învinuitului ori inculpatului şi în prezenţa apărătorului şi a procurorului.
Confirmând măsura luată, în baza avizului comisiei medicale competente, însă fără ascultarea persoanei învinuite, instanţa de fond a încălcat garanţiile instituite de dispoziţia legală sus-menţionată, pronunţând o hotărâre nelegală, ce este supusă casării.
(Decizia nr. 1698 din 13 septembrie 2004 - Secţia a Il-a penală)
Prin Sentinţa penală nr. 898 din 13.08.2004 a Tribunalului Bucureşti - Secţia a ll-a penală, a fost admisă cererea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi confirmată măsura internării provizorii a numitei N.I., aflată în Spitalul de Psihiatrie a comunei Bălăceanca, judeţul Ilfov.
S-a dispus internarea acesteia într-un institut de specialitate până la însănătoşire.
Prin ordonanţa din 6.02.2004 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitei N.l. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 183 din Codul penal, întrucât a intervenit o cauză care înlătură caracterul penal al faptei.
Conform art. 162 şi 433 din Codul de procedură penală, s-a dispus internarea provizorie a învinuitei la Spitalul de Psihiatrie Bălăceanca şi, potrivit art. 162 alin. 2 din Codul de procedură penală, a fost sesizat Tribunalul Bucureşti pentru confirmarea măsurii medicale, sesizare ce a fost făcută la 17.02.2004, cu prim termen la 4.03.2004.
Prin ordonanţa amintită s-a reţinut că, la data de 9.10.2003, învinuita, internată în salonul nr. 3, secţia a ll-a din cadrul Spitalului de Psihiatrie Bălăceanca, i-a aplicat lovituri repetate cu pumnii şi picioarele la nivelul capului unei alte paciente, aceasta decedând la 12.10.2003, ca urmare a leziunilor suferite.
învinuita a rămas internată sub strictă supraveghere medicală la aceeaşi unitate sanitară.
Din actele depuse la dosarul cauzei reiese că învinuita s-a aflat internată la spitalul de psihiatrie sus-menţionat începând cu data de 21.08.2003, cu diagnosticul de "oligofrenie gradul II cu grave tulburări de comportament".
De asemenea, au fost audiaţi mai mulţi martori (personal medical, pacienţi) care au relevat faptul că învinuita, deşi aflată sub tratament medical, avea un comportament agresiv în raport cu ceilalţi pacienţi şi personalul medical.
Având în vedere actele medicale şi declaraţiile de la dosar, prin ordonanţa din 20.10.2003 s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice, concluziile Raportului nr. A1/10890/2003 fiind în sensul că învinuita are discernământul abolit în raport cu fapta pentru care este cercetată, comisia recomandând aplicarea măsurii de siguranţă cu caracter medical prevăzut de art. 114 din Codul penal.
Acest raport de expertiză a fost avizat de Comisia de Avizare şi Control de pe lângă IML.
Având în vedere că învinuita se află într-o stare care prezintă pericol pentru societate, tribunalul a admis cererea parchetului, sens în care a confirmat măsura internării provizorii a învinuitei şi, potrivit art. 114 din Codul penal, a dispus internarea medicală într-un institut medical de specialitate până la însănătoşire.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate sub aspectul garanţiilor ce trebuiau respectate în raport de dispoziţiile art. 162 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală privind ascultarea învinuitului în prezenţa apărătorului şi a procurorului, ca şi avizul comisiei medicale de internare a bolnavilor mintal.
Recursul este fondat.
Potrivit art. 162 alin. 11 din Codul de procedură penală introdus prin Legea nr. 281/2003, instanţa dispune luarea măsurilor de siguranţă prevăzute de alin. 1 numai după ascultarea învinuitului sau inculpatului în prezenţa apărătorului şi a procurorului.
La primul termen de judecată, 4.03.2004, instanţa de fond a apreciat necesară audierea făptuitoarei N.l. şi a amânat cauza pentru ca să fie citată în acest scop.
Pe parcursul soluţionării cauzei s-a stăruit doar asupra ataşării avizului Comisiei superioare a IML şi, odată depus la dosar, la 27.05.2004, instanţa s-a pronunţat pe fond, confirmând măsura internării provizorii a numitei N.l. într-un institut de specialitate până la însănătoşire.
în această situaţie, au fost încălcate dispoziţiile legale privind ascultarea învinuitului sau inculpatului, obligatorie în noua redactare a Codului de procedură penală, împrejurare ce nu poate fi îndreptată decât prin admiterea recursului, casarea hotărârii pronunţate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
NOTĂ:
Speţa prezentată necesită unele comentarii.
Plecând de la caracterul lor preventiv, măsurile de siguranţă pot fi dispuse faţă de persoana care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, chiar dacă acesteia nu i se aplică şi o pedeapsă (cu excepţia măsurii prevăzute de art. 116 din Codul penal).
Mai mult decât atât, măsurile de siguranţă cu caracter medical, prevăzute de art. 113 şi 114 din Codul penal, pot fi dispuse chiar pe parcursul procesului penal, până la finalizarea acestuia prin hotărârea dată asupra fondului cauzei.
într-o asemenea ipoteză, luarea acestor măsuri de siguranţă se face în doi timpi: mai întâi în mod provizoriu, iar apoi, după obţinerea avizului comisiei medicale, până la însănătoşire, prin confirmarea măsurii provizorii.
Modificările aduse Codului de procedură penală prin Legea nr. 281/2003 au vizat şi dispoziţiile art. 162 care reglementează luarea măsurilor de siguranţă cu caracter medical, pe parcursul procesului penal.
Aceste modificări au avut în vedere două aspecte: pe de o parte, luarea provizorie a măsurilor este de competenţa exclusivă a instanţei (nu şi a procurorului), iar pe de altă parte aceste măsuri nu se pot dispune în mod provizoriu decât după audierea persoanei în cauză. S-au instituit astfel două garanţii necesare, ţinând seama că este vorba despre măsuri care aduc atingere, într-o formă sau alta, libertăţii persoanei.
Conform Legii nr. 281/2003, începând cu data de 1.01.2004, luarea provizorie a măsurilor de siguranţă cu caracter medical, în cursul urmăririi penale, se dispune numai de instanţă, după ascultarea persoanei în cauză.
Revenind la situaţia din speţă, din datele oferite ar rezulta că prin aceeaşi ordonanţă prin care parchetul a dispus scoaterea de sub urmărire penală s-a luat şi măsura internării provizorii a învinuitei, sesizându-se instanţa doar pentru confirmarea acesteia.
Or, câtă vreme ordonanţa este din data de 6.02.2004, aşadar după intrarea în vigoare a modificărilor aduse art. 162 din Codul de procedură penală, parchetul nu mai era competent să dispună nici măcar în mod provizoriu luarea acestei măsuri, ci trebuia să sesizeze în acest scop instanţa de judecată, care urma să procedeze conform noilor dispoziţii ale art. 162: să audieze învinuita, să dispună luarea în mod provizoriu a măsurii internării medicale, să solicite avizul comisiei medicale şi, în funcţie de acesta, să confirme sau nu măsura luată.
în consecinţă, criticile îndreptate împotriva hotărârii primei instanţe trebuiau să vizeze tocmai aceste aspecte de nelegalitate, iar instanţa de recurs trebuia să analizeze recursul din această perspectivă, lucru care nu s-a întâmplat. Este adevărat că soluţia de trimitere spre rejudecare este corectă, însă prin decizia de casare nu s-a delimitat clar cadrul judecăţii, respectiv faptul că suntem în realitate în procedura de luare a măsurii, iar nu de confirmare a acesteia, neputându-se confirma o măsură luată nelegal. Apoi, audierea persoanei cercetate, obligatorie potrivit legii, are loc înainte de luarea provizorie, iar nu după aceea, în procedura de confirmare.
De aceea, deşi corectă ca formă, soluţia Curţii este criticabilă sub aspectul motivării şi al fixării limitelor rejudecării.
