Neconcordanţă între considerente şi dispozitiv cu privire la fapta ce face obiectul judecăţii. Nerezolvarea fondului cauzei. Casare cu trimitere spre rejudecare

C. proc. pen., art. 3859 pct. 9, art. 38515 pct. 2 lit. c)

Când între considerente şi dispozitiv sau între părţi ale considerentelor există neconcordanţe, astfel încât nu poate fi identificat obiectul judecăţii, respectiv starea de fapt avută în vedere la soluţionarea fondului cauzei, instanţa de control judiciar va casa hotărârea şi va trimite cauza spre rejudecare.

Decizia penală nr. 141/R/MF din 23 septembrie 2005 - E.B.

Prin încheierea de şedinţă din data de 20 septembrie 2005 pronunţată în dosarul penal nr. 149/2005, Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov, în baza art. 3001 alin. (1) şi (3) C. proc. pen., a constatat legală şi temeinică şi a menţinut arestarea preventivă a inculpaţilor

D.D. şi G.B.N.

Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut că, în raport de pericolul social abstract al infracţiunii de tâlhărie care aduce atingere atât relaţiilor sociale privind patrimoniul persoanei, cât şi celor cu privire la integritatea fizică a acesteia, dar mai ales pericolul social concret determinat de modalitatea de săvârşire a faptei - de două persoane împreună, pe timp de noapte, asupra unei persoane în vârstă de 79 de ani de sex feminin, prin folosirea violenţei fizice, în locuinţa acesteia situată într-o comunitate mică - şi având în vedere şi rezonanţa socială pe care o au astfel de fapte în conştiinţa cetăţenilor, lăsarea în libertate a inculpaţilor prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpaţii, solicitând să fie judecaţi în continuare în stare de libertate, având în vedere că cercetarea penală a fost finalizată, fiind întocmit rechizitoriul, şi nu există probe că ar săvârşi şi alte fapte penale şi nu prezintă pericol pentru ordinea publică.

Verificând încheierea atacată pe baza actelor şi lucrărilor de la dosarul cauzei, Curtea a constatat că între considerentele hotărârii şi dispozitivul acesteia, precum şi între fragmente din cuprinsul considerentelor hotărârii există neconcordanţe, motiv pentru care a apreciat că prima instanţă nu a soluţionat fondul cauzei.

Astfel, deşi în preambulul expunerii se arată că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov din data de 19 septembrie 2005 s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpaţilor A.I., pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) Ut. c), alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., D.D., pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. c), alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen., şi G.B.N., pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. c), alin. (1) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen., reţinându-se că în data de 18 august 2005 cei trei inculpaţi au exercitat acte de ameninţare şi violenţe asupra părţii vătămate S.I., în loc public, pentru a-şi asigura scăparea şi în vederea păstrării bunurilor sustrase anterior de la partea vătămată, ulterior, prima instanţă, analizând pericolul social abstract al infracţiunii de tâlhărie dedusă judecăţii, descrie o altă modalitate de săvârşire a faptei, respectiv „de două persoane împreună, pe timp de noapte, asupra unei persoane în vârstă de 79 de ani de sex feminin, prin folosirea violenţei fizice, în locuinţa acesteia situată într-o comunitate mică”.

Pe cale de consecinţă, instanţa de recurs nu a putut identifica obiectul judecăţii primei instanţe, respectiv starea de fapt avută în vedere pentru soluţionarea fondului cauzei, aşa încât, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., a admis recursurile declarate de inculpat, a casat hotărârea atacată şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului pentru Minori şi Familie Braşov.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Neconcordanţă între considerente şi dispozitiv cu privire la fapta ce face obiectul judecăţii. Nerezolvarea fondului cauzei. Casare cu trimitere spre rejudecare