Neconcordanţe între expunerea şi dispozitivul hotărârii. Apel. Desfiinţarea sentinţei cu trimiterea cauzei spre rejudecare
| Comentarii |
|
C. proc. pen., art. 197 alin. (1) şi (4), art. 379 pct. 1 lit. b)
Existenţa neconcordanţelor între expunerea şi dispozitivul hotărârii - în sensul că în expunere este descrisă fapta ce constituie infracţiunea de ultraj ce corespunde dispoziţiilor art. 239 alin. (1), (2), (3) şi (4) C. pen., dar este indicat doar alin. (1) al art. 239 C. pen., iar în dispozitiv sunt indicate alin. (1) şi (4) din art. 239 C. pen. - atrage nulitatea actului procesual întocmit, respectiv a sentinţei, această situaţie echivalând cu o nerezolvare a fondului cauzei, în raport şi de actul de sesizare a instanţei, care indică drept încadrare juridică a faptei toate aliniatele art. 239 C. pen., de la (1) la (4).
Decizia penală nr. 20/AP/MF din 24 iunie 2005 - ES.
Curtea de Apel Braşov a fost sesizată cu soluţionarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna şi inculpaţii N.C.C., J.L.L. şi N.V., împotriva sentinţei penale nr. 16 din 10 martie 2005 a Tribunalului Covasna. Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna a solicitat desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât instanţa a nesocotit dispoziţiile art. 334 C. proc. pen. cu privire la infracţiunea de ultraj. Inculpaţii au solicitat achitarea pentru infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată.
Examinând sentinţa atacată în raport de actele şi lucrările dosarului, cât şi prin prisma motivelor de apel invocate, Curtea a reţinut că prima instanţă i-a condamnat pe cei trei inculpaţi pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj prevăzută de art. 239 alin. (1) şi (4) C. pen., fără a proceda în prealabil la schimbarea încadrării juridice a faptei. Ulterior, printr-o încheiere din şedinţa camerei de consiliu din data de 5 aprilie 2005, instanţa a dispus îndreptarea sentinţei, în sensul ca în dispozitiv în alin. (3) pct. 3, la inculpatul I.L.L. din rândul 19 să fie trecut în mod corect „prevăzută de art. 239 alin. (1) şi (4) C. pen.” în loc de „prevăzută de art. 239 alin. (1) şi (3) C. pen.”, trecut eronat.
în expunerea hotărârii, instanţa arată că fapta inculpaţilor N.C.C., N.M. şi J.L.L. de a injuria, ameninţa, lovi şi brusca pe subofiţerul de poliţie A.I., aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu în noaptea de 24/25 decembrie 2003, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de ultraj, prevăzută de art. 239 alin. (1) C. pen.
Se observă astfel o neconcordanţă între dispozitivul şi expunerea hotărârii cu privire la încadrarea juridică dată faptei descrise mai sus.
Inculpaţii au fost trimişi în judecată pentru o infracţiune de ultraj având un anumit conţinut în ceea ce priveşte latura obiectivă, iar condamnarea acestora s-a dispus pentru o infracţiune de ultraj cu un alt conţinut în privinţa laturii obiective.
Or, pentru schimbarea încadrării juridice date faptei prin actul de sesizare, instanţa este obligată să pună în discuţie noua încadrare şi să atragă atenţia inculpatului că are dreptul să ceară lăsarea cauzei la urmă sau, eventual, amânarea judecăţii pentru a-şi pregăti apărarea (art. 334 C. proc. pen.).
Nerespectarea acestor dispoziţii atrage nulitatea actului procesual întocmit cu nesocotirea acestor dispoziţii legale, potrivit art. 197 alin. (1) şi (4) C. proc. pen.
De asemenea, existenţa neconcordanţelor între expunerea şi dispozitivul hotărârii, în sensul că în expunere este descrisă fapta ce constituie infracţiunea de ultraj ce corespunde dispoziţiilor art. 239 alin. (1), (2), (3) şi (4) C. pen., dar este indicat doar alin. (1) al art. 239 C. pen., iar în dispozitiv sunt indicate alin. (1) şi (4) din art. 239 C. pen., atrage nulitatea actului procesual întocmit, respectiv a sentinţei, această situaţie echivalând cu o nerezolvare a fondului cauzei, în raport şi de actul de sesizare a instanţei, care indică drept încadrare juridică a faptei toate aliniatele art. 239 C. pen., de la (1) la (4).
<Vezi şi alte speţe de drept penal:
