Schimbarea încadrării juridice. Nepronunţarea cu privire la anumite aspecte ale actului de sesizare. Rejudecare. Limite. Evoluţia în timp a legii penale privind infracţiunea prevăzută de art. 200 C. pen.
| Comentarii |
|
C. proc. pen., art. 334, art. 3859 pct. 10 C. pen., art. 200
1. Când inculpatul este trimis în judecată pentru săvârşirea mai multor infracţiuni, iar instanţa nu se pronunţă cu privire la unele dintre acestea, cauza va fi trimisă spre rejudecare.
2. Articolul 200 C. pen. a fost abrogat prin O.U.G. nr. 89/2001, dar faptele prevăzute de alin. (2)-(4) au fost incriminate ca variante ale infracţiunii de viol sau ale infracţiunii de act sexual cu un minor.
Decizia penală nr. 6/Ap/MF din 12 aprilie 2005, definitivă prin decizia penală nr. 6913 din 8 decembrie 2005 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - M.D.
Prin rechizitorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaş, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C.M. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 200 alin. (2), cu aplicare art. 41 alin. (2) şi art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen., reţinându-se în fapt că, în perioada februarie-martie 2000, inculpatul a întreţinut, în repetate rânduri, raporturi sexuale anale cu partea vătămată S.L. (11 ani), în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, de fiecare dată legând partea vătămată de mâini şi de picioare.
Curtea Supremă de Justiţie a strămutat judecarea cauzei de la Judecătoria Mediaş la Judecătoria Făgăraş. Prin sentinţa penală nr. 212/2001, Judecătoria Făgăraş a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen. în cea prevăzută de art. 200 alin. (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) A condamnat inculpatul la 3 ani închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
Prin decizia penală nr. 540 din 17 septembrie 2001, Tribunalul Braşov a admis apelurile declarate în cauză de Parchet şi inculpat, a desfiinţat sentinţa penală şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Prin sentinţa penală nr. 387 din 6 septembrie 2002, Judecătoria Făgăraş a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 200 alin. (2) şi (3) C. pen. în cea prevăzută de art. 197 alin. (3) C. pen. şi a declinat competenţa de soluţionarea a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov.
Prin sentinţa penală nr. 422 din 15 octombrie 2005, Tribunalul Braşov a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen. în cea prevăzută de art. 201 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) în temeiul art. 11 pct. 1 lit. a), raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului C.M. pentru această infracţiune. în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a achitat inculpatul pentru infracţiunea prevăzută de art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen. S-a constatat că inculpatul a fost arestat preventiv în perioada 19.04.2000-14.02.2001. S-a respins acţiunea formulată de partea civilă S.L., prin reprezentant legal.
în fapt, s-a reţinut că nu inculpatul este cel care a întreţinut act sexual anal cu partea vătămată, în luna martie 2000, întrucât leziunile anale prezentate de acesta la examinarea medico-legală erau mai vechi de 30 de zile. De asemenea, nu a rezultat că inculpatul ar fi legat-o pe partea vătămată.
împotriva hotărârii a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, criticând-o pentru greşita schimbare a încadrării juridice, greşita achitare a inculpatului pentru cele două infracţiuni şi greşita constatare a perioadei arestului preventiv.
în cauză a declarat apel şi inculpatul, care a solicitat să i se acorde daune morale, onorariul de avocat şi cheltuielile efectuate cu purtarea procesului.
Prin decizia penală nr. 99 din 29 martie 2004, Curtea de Apel Braşov a admis apelul Parchetului şi a desfiinţat sentinţa atacată. A schimbat încadrarea juridică din infracţiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., în cea de relaţii sexuale între persoane de acelaşi sex, prevăzută de art. 200 alin. (2) şi (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi (3) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) L-a condamnat pe inculpat la 5 ani închisoare şi a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c), d) şi e) C. pen., pe o durată de 5 ani după terminarea executării pedepsei principale.
S-a constatat graţiată în întregime pedeapsa principală, în baza art. 1 din Legea nr. 543/2000, şi s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 7 din aceeaşi lege.
A fost admisă în parte acţiunea formulată de partea civilă S.L. şi a obligat inculpatul să-i plătească suma de 200.000 lei daune morale, fiind respinse restul pretenţiilor.
A fost respins ca inadmisibil apelul declarat de inculpat.
Prin O.U.G. nr. 89/2001 s-a abrogat art. 200 C. pen. Prin aceasta au fost dezincriminate însă numai faptele prevăzute la alin. (1) şi (5) ale acestui articol. Faptele prevăzute în alin. (2)-(4) au fost încriminate ca variante ale infracţiunii de viol prevăzute de art. 197 C. pen. sau ale infracţiunii de săvârşire a unui act sexual cu un minor, prevăzute de art. 189 C. pen.
Prin decizia nr. 303 din 8 decembrie 2001, Curtea Constituţională a declarat neconstituţional alin. (1) al art. II din O.U.G. nr. 89/2001, potrivit căruia faptele prevăzute în art. 200 alin. (2)-(4) C. pen. aflate în curs de urmărire sau de judecată, dacă sunt prevăzute în alte texte în Codul penal sau din legi speciale, li se aplică aceste texte.
In aceste condiţii, pentru faptele de relaţii sexuale între persoane de acelaşi sex, prevăzute de art. 200 alin. (2)-(4) C. pen. sunt incidente dispoziţiile art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) privind aplicarea legii penale mai favorabile.
Faţă de majorarea limitelor speciale de pedeapsă, este evident mai favorabilă inculpatului incriminarea din art. 200 alin. (2) şi (3) C. pen., astfel încât legea penală extraactivează.
împotriva hotărârii a declarat recurs Pachetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, care a arătat că instanţa de apel a omis să se pronunţe asupra infracţiunii prevăzute de art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen. şi că pedeapsa aplicată nu corespunde criteriilor generale de individualizare.
în cauză a declarat recurs şi inculpatul, invocând nulitatea absolută a actelor de urmărire penală efectuate de procuror după întocmirea referatului de terminare a urmăririi penale de către organele de poliţie, a rechizitoriului care trebuia confirmat de prim-procurorul parchetului. A mai arătat că nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii şi că în mod greşit instanţa de apel nu a dispus achitarea sa pentru infracţiunea prevăzută de art. 189 C. pen.
Prin decizia penală nr. 6245 din 19 noiembrie 2004, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursurile Parchetului şi al inculpatului şi a casat decizia atacată numai cu privire la omisiunea pronunţării de către instanţa de apel asupra infracţiunii prevăzute de art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen. A trimis cauza Curţii de Apel Braşov, pentru rejudecarea apelului sub acest aspect.
în considerentele hotărârii s-a arătat că urmărirea penală a fost efectuată corespunzător de către procuror şi nu s-au identificat motive de nulitate absolută a actelor întocmite.
Instanţa de apel a stabilit în mod temeinic vinovăţia inculpatului faţă de săvârşirea infracţiunii menţionate, astfel cum rezultă neîndoielnic din coroborarea probelor.
S-a constat nefondată cererea Parchetului de majorare a pedepsei, întrucât durata de 5 ani închisoare a acesteia corespunde interesului pentru reeducarea inculpatului şi pentru realizarea scopului prevăzut de art. 52 alin. (1) C. pen.
Cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen., s-a constat că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra ei. Inculpatul a fost trimis în judecată şi pentru această infracţiune. Judecătoria Făgăraş, prin sentinţa penală nr. 21/2001, a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen. înu cea prevăzută de art. 200 alin. (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) Din decizia penală nr. 540/2001 a Tribunalului Braşov rezultă că sentinţa a fost desfiinţată şi s-a dispus rejudecarea cauzei. întrucât nu s-a arătat că se menţin anumite dispoziţii ale hotărârii atacate sau că s-a dispus desfiinţarea numai cu privire la aspectul penal al cauzei, desfiinţarea este totală, chiar dacă în considerente se face referire numai la anumite împrejurări. De altfel, Judecătoria Făgăraş, prin sentinţa penală nr. 387/2002, a apreciat că numai fapta inculpatului încadrată în dispoziţiile art. 200 alin. (2) şi (3) C. pen. ar constitui infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen. De altfel, Tribunalul Braşov a pronunţat soluţii cu privire la ambele infracţiuni reţinute în sarcina inculpatului.
Reexaminând cauza trimisă spre rejudecare cu respectarea dispoziţiilor art. 38519 şi art. 385 C. proc. pen., s-au constatat următoarele:
In motivele sale de apel prezentate în faţa instanţei sesizate cu rejudecarea cauzei, inculpatul a arătat că nu este vinovat de săvârşirea faptei. Apărătorul său a arătat că Tribunalul Braşov nu putea soluţiona această cauză în primă instanţă, întrucât nu era competent. Sentinţa penală nr. 387 din 6 septembrie 2002 s-a pronunţat după intrarea în vigoare a Deciziei nr. 303 din 6 septembrie 2002 a Curţii Constituţionale. Judecătoria nu putea să schimbe încadrarea juridică a faptei, întrucât nu avea text legal şi trebuia să soluţioneze cauza în fond. Ca urmare, şi sentinţa penală nr. 422/2003 a Tribunalului Braşov este nulă absolut. A solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare în fond la Judecătoria Făgăraş.
Cu privire la aceste aspecte de drept procesual, instanţa de apel a constatat neîntemeiate susţinerile făcute de inculpat. Prin decizia nr. 303/2001 a Curţii Constituţionale, a fost declarat ca neconstituţional alin. (1) al art. II din O.U.G. nr. 89/2001, potrivit căruia faptele prevăzute în art. 200 alin. (2)-(4) C. pen., aflate în curs de urmărire sau judecată, dacă sunt prevăzute în alte texte din Codul penal sau din legi speciale, li se aplică aceste texte.
Solicitarea inculpatului, de a fi trimisă cauza pentru soluţionare în fond la Judecătoria Făgăraş, nu este întemeiată, întrucât, în funcţie de obiectul judecăţii şi încadrării juridice a faptelor, era competentă să soluţioneze cauza.
De altfel, această susţinere a fost efectuată şi în faţa instanţei de apel care a pronunţat decizia nr. 99/2004, fiind înlăturată ca nefondată.
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaş, inculpatul a fost trimis în judecată pentru infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen., întrucât inculpatul a legat partea vătămată minoră de mâini şi de picioare cu o sfoară pentru a realiza infracţiunea de relaţii sexuale între persoane de acelaşi sex.
Din probele administrate în cauză, respectiv declaraţiile părţii vătămate care se coroborează cu declaraţiile martorului ocular, rezultă că, cu ocazia întreţinerii acestor relaţii sexuale, minorul a fost legat de inculpat cu sfoară de mâini şi de picioare pentru a-i uşura realizarea faptei.
întrucât hotărârea instanţei de recurs se află sub autoritatea lucrului judecat, cu ocazia rejudecării nu se mai poate rediscuta şi pune în discuţie absorbirea acestei acţiuni a inculpatului în cea prevăzută de art. 200 alin. (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
în ceea ce priveşte latura obiectivă a infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, s-a constatat că durata acestei acţiuni a inculpatului este egală cu cea a acţiunii urmărite şi realizate de acesta, respectiv a întreţinerii de relaţii sexuale cu minorul.
în speţă, acţiunea inculpatului prin care a întreţinut cu partea vătămată minoră astfel de relaţii sexuale absoarbe şi lipsirea de libertate, întrucât aceasta a fost necesară realizării acestei acţiuni. Nu este dovedită în cauză împrejurarea că această lipsire a depăşit durata celeilalte acţiuni.
Ca urmare, s-a admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., şi s-a schimbat temeiul achitării inculpatului C.M. din cel prevăzut de art. 10 lit. a) în cel prevăzut de art. 10 lit. d) C. proc. pen..
Pentru această infracţiune s-au reţinut dispoziţiile art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), întrucât limitele speciale ale pedepselor prevăzute pentru aceasta s-au majorat prin Legea nr. 169/2002.
<Vezi şi alte speţe de drept penal:
