Jurisprudenţă şi speţe de drept penal

Hotărâri judecătoreşti culese din jurisprudenţa secţiilor penale ale instanţelor din România. Speţe de drept penal rezumate sau integrale.

Găsiţi rapid o speţă de penal

Introduceţi termenii căutaţi şi apăsaţi "Căutare".

Secţiunea este împărţită în volume (căutarea se face în toate):

Vedeţi în lisa de mai jos toată practica judiciară penală disponibilă.

Articol
Întreruperea executării pedepsei pe motive familiale. Condiţii.Pentru întreruperea executării pedepsei în temeiul art. 453 lit. c C. proc. pen., este necesar ca familia condamnatului să se afle într-o situaţie specială , din care cauză executarea pedep
Recurs peste termen. Admitere. Casarea hotărârii pronunţate în apel şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe. Efectul suspensiv de executare a hotărârii nedefinitive (Codul de procedură penală, ar.370, art.385 ind.5 şi art.415 alin.1) Proce
Casare cu trimitere. Cazurile de casare prevăzute de articolul 385/9 pct. 9 şi 10 din Codul de procedură penală. Procedură civilă şi penală (căi de atac, competenţe etc.)
INFRACŢIUNEA DE NERESPECTARE A HOTĂRÂRII JUDECĂTOREŞTI. SUBIECT ACTIV AL INFRACŢIUNII Infracţiuni
ÎNCHEIERE DE ŞEDINŢĂ. LIPSA SEMNĂTURII PREŞEDINTELUI COMPLETULUI. CONSECINŢE Procedură civilă şi penală (căi de atac, competenţe etc.)
Înlocuirea măsurii preventive cu o altă măsură preventivă, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii
Organele abilitate să se pronunţe cu privire la prelungirea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara în timpul urmăririi penale
Concurs între cauza de reducere a pedepsei prevăzută de art. 3201C.proc.pen. şi circumstanţele atenuante generale. Ordinea de aplicare
Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare
Omisiunea prezentării materialului de urmărire penală. Consecinţe
Hotărâre pronunţată în procedura prevăzută de art. 278/1 C.proc.pen. Contestaţie la executare. Condiţii.
Modificări de pedepse. Instanţa competentă
Incidenţa Legii nr. 543/2002 privind graţierea unor pedepse
Contestaţie la executare pentru redozarea pedepsei. Inadmisibilitate
Individualizarea judiciară a pedepsei şi a modalităţii de executare a pedepsei

Infracţiunile prevăzute de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 şi art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003
art. 208 - 209 alin. 1 lit.a,e,g,i Cod penal. Jurisprudență Furt
Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Jurisprudență Dare de mită
COMPETENŢA TERITORIALĂ  - recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine  (Legea nr.  302/2004).
Conducerea autovehiculului sub influienta bauturilor alcoolice
Circumstantele agravante generale exced textului incriminator si cele speciale determina incadrarea juridica a faptei
Dreptul la un proces echitabil. Motivarea necorespunzătoare a unei hotărâri judecătoreşti. Casarea sentinţei cu trimitere spre rejudecare la aceeaşi instanţă..
. Verificarea arestării preventive la primirea dosarului. Invocarea excepţiei de neconstituţionalitate. Suspendarea judecăţii şi trimiterea dosarului la Curtea Constituţională.
Suspendarea executarii pedepsei accesorii. Aplicarea legii penale mai favorabile.
Durata arestării preventive raportat la termenul rezonabil prev. De art. 5 paragraf 3 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului.
Contestaţie în anulare - inadmisibilitate.
Renuntarea la recurs. Retragerea recursului. Diferentieri.
VĂTĂMARE CORPORALĂ DIN CULPĂ - ART.184 CP
Măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara. Durata acestei măsuri în timpul cercetării judecătoreşti.
Falsificare de monedă. Elemente constitutive.
Plângere contravenţională. Termen
OBLIGAŢII Daune materiale şi morale pentru erori judiciare. Răspunderea directă a Statului. Inaplicabilitatea art.998 - 999 Cod civil
Vatamare corporala, art. 181 alin. 1 Cod penal
Contestaţie în anulare. Motivul prevăzut de art.386 lit.E c.Pr.Pen.
Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul avand in sange o alcoolemie peste limita legală.
Art.278" Cod procedura penala.INcalcarea drepturilor procesuale elementare
Minori. Act sexual cu un minor(art. 198 C.P)
CERERE DE REVIZUIRE ÎNTEMEIATĂ PE DISPOZIŢIILE ART. 322 pct. 4 COD PROCEDURĂ CIVILĂ. CONDIŢII PENTRU A FI INCIDENT ACEST MOTIV AL CĂII EXTRAORDINARE DE ATAC
Înlocuire sancţiune contraveţională cu amenda în avertisment
Verificarea legalităţii sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Excluderea probelor nelegal administrate. Audierea avocatului în calitate de martor.
Distrugere.Minor.Măsură educativă neprivativă de libertate
Propunere liberare conditionata Liberare condiţionată
Plangere impotriva rezolutiei procurorului Cereri
Întreruperea executării pedepsei.txt Cereri
Furt calificat. Invocarea lipsei nedreptei însuşiri in contextul unor neînţelegeri anterioare intre făptuitor si victima. Aplicarea principiului ,,in caz de dubiu, se va obliga numai la ceea este mai puţin împovărător”, in soluţionarea acţiunii civile Pro
Infractiuni privind circulatia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002) art. 86 alin. 1 Infracţiuni
Posibilitatea emiterii a doua mandate de arestare preventiva fata de acelasi inculpat, in aceeasi cauza, in baza unor temeiuri diferite, in situatia in care primul nu a fost pus in executare din cauza sustragerii inculpatului raportat si la decizia Curtii
Înşelăciune. Conţinutului constitutiv al infracţiuni sub aspectul laturii obiective InfracţiuniProprietate privată
Infracţiuni prevăzute în legi şi decrete Infracţiuni prevăzute în legi şi decrete
Prelungirea arestării preventive. Data de la care se dispune această măsură. Procedură civilă şi penală (căi de atac, competenţe etc.)

Start 124 126 Final
Pagina 124 din 386