Jurisprudenţă şi speţe de drept penal

Hotărâri judecătoreşti culese din jurisprudenţa secţiilor penale ale instanţelor din România. Speţe de drept penal rezumate sau integrale.

Găsiţi rapid o speţă de penal

Introduceţi termenii căutaţi şi apăsaţi "Căutare".

Secţiunea este împărţită în volume (căutarea se face în toate):

Vedeţi în lisa de mai jos toată practica judiciară penală disponibilă.

Articol
Recurs declarat de inculpat cu motivarea referitoare la individualizarea greşită a pedepsei.
Recurs. Motive invocate numai pe latura civilă.
Apel. Nepronunţare asupra motivelor formulate de inculpat. Consecinţe
Aplicarea unei sancţiuni administrative în baza dispoziţiilor prevăzute de Legea nr. 241/2005
Participatie infractionala. Pluralitate. Infractiuni de violenta. Constituire grup infractional compus din infractori minori si infractori majori. Apreciere gravitate fapta., Grad de pericol social. Regim sanctionator
Reducerea daunelor morale şi materiale proporţional cu culpa concurentă a victimei la comiterea infracţiunii
Plângere contravenţională. Nemotivarea recursului.
CAZURILE IN CARE SE POATE FACE RECURS
APEL PESTE TERMEN. TERMENUL LIMITĂ PÂNĂ LA CARE SE POATE DECLARA ÎN CAZUL SUSPENDĂRII CONDIŢIONATE A EXECUTĂRII PEDPSEI
Plangere contraventionala. Nulitatea procesului verbal de contraventie.
Contravenţie. Proces verbal de constatare a contravenţiei. Consecinţele nesemnării acestuia de un martor. Condiţiile aplicării dispoziţiilor art. 16 alin. 7 din O. G. Nr. 2/
ART.220 CP. MODALITATEA DE SESIZARE A INSTANTEI ANTERIOR INTRARII ÎN VIGOARE A LEGII 247/2005.
Plângere împotriva soluţiei procurorului de neîncepere a urmăririi penale. Admisibilitate. Condamnarea inculpaţilor în primă instanţă şi menţinerea în apel. Casarea hotărârilor în recurs şi trimiterea
Întreruperea executării pedepsei. Data de la care hotărârea judecătorească produce efecte juridice.
Plîngere prealabilă. Tardivitate

Circumstante atenuante - coborarea pedepsei sub minimul legal
Infr. Prev. De art. 87 alin. 1 al OUG nr. 195/2002
Infracţiune de vătămare corporal din culpă prev. De art.184 al.2,4 Cod penal.
Infracţiunile prev. De art. 85 şi art. 86 din O.U.G nr. 195/2002, art. 189 alin 1, art. 211 C.Pen.
Conditiile liberarii provizorii sub control judiciar
Infractiuni art. 215, 288, 291 C.p
SOLUŢII RELEVANTE ÎN MATERIE PENALĂ - IANUARIE 2010
Recurs declarat de partea vătămată împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de arestare preventivă a inculpaţilor. Inadmisibilitate.
Nelegalitatea deciziei prin greşita aplicare a dispoziţiilor art. 85 Cod penal privind anularea suspendării pentru infracţiuni săvârşite anterior.
Tentativă la infracţiunea de omor
PENAL.FUrt in dauna patrimoniului.ABuz de incredere
Penal - furtul calificat (art. 209 C.p.)
Nepronunţarea instanţei de fond asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate în dispoyitivul încheierii.
Infractiunea prev. Art.215 alin 1,2,3Cpen cu aplic. Art. 41 alin. 2 Cpen
Cerere de preluare a judecăţii în cadrul procedurilor instituite prin Legea nr.302/2004
Infracţiunea de lovire sau alte violenţe prevăzută de art.180 al.2 Cod penal.
Art. 87 alin 1 din OUG 195/2002, invocarea de catre aparatorul inculpatului a starii de necesitate, aplicarea prevederilor art 18 ind 1 cod penal
Infirmarea din oficiu a unei soluţii de netrimitere în judecată, iar nu ca urmare a plângerii părţii vătămate, cu consecinţa redeschiderii urmăririi penale, atrage respingerea
Încălcarea dispoziţiilor legale prev. De art. 47 alin. 1 din Codul de procedură penală. Greşita soluţionare pe fond a unei cereri, întemeiată pe dispoziţiile art.
ANULARE PROCES-VERBAL DE CONTRAVENŢIE
Legea nr. 10/2001. Imobil confiscat prin hotarâre penala pronuntata în baza Legii nr. 284/1947. Caracterul abuziv al masurii. Consecinte.
Plângere contravenţională. Competenţa teritorială.
Caile extraordinare de atac. Contestatia în anulare. Cazuri.
Recunoaşterea şi executarea hotărârii judecătoreşti
Reabilitare. Jurisprudență Infracţiuni
Acord recunoastere vinovatie art. 483 CPP. Jurisprudență Infracţiuni prevăzute în legi şi decrete
Respingerea cererii de revocare sau înlocuire a măsurii arestării preventive. Inadmisibilitatea recursului. Raportarea dispoziţiilor legale naţionale la prevederile Convenţiei europene a drepturilor omului
Amânări repetate ale executării pedepsei. Competenţa de a efectua expertiza medico-legală
împrejurări speciale care ar avea consecinţe grave pentru familia condamnatului. Verificări efectuate de instantă în virtutea rolului său activ
Extrădare
Cerere de reabilitare
CONTESTAŢIE ÎMPOTRIVA ÎNCHEIERII JUDECĂTORULUI DE CAMERĂ PRELIMINARĂ PRIN CARE S-A MENŢINUT MĂSURA ARESTĂRII PREVENTIVE
Omor calificat şi deosebit de grav. Jurisprudență Omor
Infracţiunea de grup infracţional organizat. Infracțiunea prev. de art. 8 al. 1 din Lg. nr. 39/2003 in referire la art. 323 C.pen. Distincţie
Furt. Jurisprudență Furt

Start 73 75 Final
Pagina 73 din 386