Prelungirea duratei măsurii arestării preventive. Recurs. Soluţionarea recursului după expirarea duratei măsurii dispuse anterior. Consecinţe
| Comentarii |
|
Soluţionarea recursului declarat împotriva încheierii de prelungire a duratei măsurii arestării preventive după expirarea duratei arestării dispuse anterior nu duce la încetarea de drept a măsurii privative de libertate, deoarece, pe de o parte, prevederile procesual penale sunt de strictă interpretare şi nu pot fi aplicate prin asemănare sau extindere. Motivele încetării de drept a măsurilor preventive sunt expres şi limitative prevăzute de art. 140 C.proc.pen., iar între acestea nu se regăseşte şi încălcarea termenului prevăzut de art. 159 alin. (8) teza finală C.proc.pen. Pe de altă parte, depăşirea acestui termen nu este sancţionat nici cu nulitatea absolută, nefiind cuprins în dispoziţiile exprese şi de strictă interpretare ale art. 197 alin. (2) C.proc.pen. Rezultă aşadar că sancţiunea rămâne cea a nulităţii relative, prevăzute de art. 197 alin. (1) C.proc.pen.
Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, Încheierea nr. 469 din 25 iulie 2011
Prin încheierea penală nr. 178/20.07.2011, judecătorul delegat de la Tribunalul Harghita a admis propunerea procurorului și a dispus prelungirea duratei măsurii arestării preventive a inculpatului L.R. pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 25 iulie 2011, până la data de 23 august 2011.
în motivarea acestei dispoziții, se arată în esență că temeiurile arestării preventive (atât cele de fapt, cât și cel de drept prevăzut de art. 148 lit. f) C.proc.pen. sunt îndeplinite, iar buna administrare pe mai departe a procesului penal impune privarea în continuare de libertate a acuzatului.
împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul L.R.
în motivarea căii de atac, este contestată temeinicia încheierii recurate, precum și legalitatea detenției preventive a inculpatului.
Sub aspectul legalității, recurentul invocă dispozițiile art. 159 alin. (8) teza finală C.proc.pen. și cele statuate de înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, recurs în interesul legii, prin decizia nr. XXV/02.06.2008 și solicită să se constate încetată de drept măsura privativă de libertate cu consecința punerii de îndată în libertate a acuzatului, în condițiile în care arestarea inițială a expirat la data de 24 iulie 2011, iar recursul împotriva încheierii de prelungire a duratei arestării preventive se judecă abia în 25 iulie 2011.
Este contestată temeinicia încheierii judecătorului delegat, din perspectiva absenței pericolului pe care inculpatul l-ar prezenta pentru colectivitate dacă ar fi cercetat în libertate. în acest sens, face referire la comportamentul lui ireproșabil în societate anterior faptei care a declanșat procedurile în prezenta cauză, precum și la atitudinea sinceră adoptată în fața autorităților judiciare. Mai precizează că procesul penal poate avea loc în bune condiții și dacă față de el se va institui o măsură restrictivă de libertate, nefiind necesară prelungirea detenției preventive.
Analizând recursul declarat prin prisma materialului aflat la dosarul nr. 1862/96/2011 al Tribunalului Harghita, a motivelor invocate și a concluziilor recurentului și ale reprezentantului Ministerului Public, precum și din oficiu, în limitele efectelor devolutiv și neagravării situației în propria cale de atac, se rețin următoarele:
Dispoziția judecătorului delegat de la Tribunalul Harghita de prelungire a duratei măsurii arestării preventive a inculpatului L.R., precum și reținerea temeiurilor prevăzute de art. 143 și art. 148 lit. f) C.proc.pen. sunt juste și au fost emise cu respectarea strictă a legalității, astfel încât, în lipsa vreunui motiv de anulare a încheierii atacate, pe care să-l reținem din oficiu, recursul promovat de inculpat este nefondat, atrăgând respingerea lui, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C.proc.pen.
Asupra susținerilor inculpatului cu prilejul adresării în a doua instanță, nu le vom primi pentru următoarele considerente:
a) în primul rând, este adevărat că arestarea preventivă a fost dispusă inițial prin încheierea penală nr. 161/26.06.2011 a judecătorului delegat de la Tribunalul Harghita pentru perioada 26.06.2011-24.07.2011, iar recursul împotriva încheierii de prelungire a duratei arestării preventive s-a judecat în 25 iulie 2011, însă problema nesoluționării recursului declarat în temeiul art. 159 alin. (8) C.proc.pen. trebuie tratată diferit, în funcție de natura încheierii atacate.
Dacă prin încheierea recurată s-a dispus prelungirea duratei măsurii arestării preventive, cum este cazul în speță, este cert că recursul trebuie rezolvat înaintea expirării perioadei arestării anterioare, decizia nr. 25/02.06.2008 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii (publicată în M.Of. nr. 372/03.06.2009) neaducând vreo noutate în acest sens, din moment ce dispozițiile art. 159 alin. (8) teza finală C.proc.pen. sunt lipsite de orice echivoc.
Cu toate acestea, omisiunea soluționării căii de atac înăuntrul acestui termen atrage cel mult o nulitate relativă. Inculpatul nu a invocat și nu a demonstrat vreo vătămare a intereselor sale procesuale din cauza rezolvării recursului abia în 25 iulie 2011, dimpotrivă întârzierea a fost cauzată chiar de propria-i conduită, avocatul acestuia depunând recursul prin scrisoare recomandată, așa încât corespondența a ajuns la dosar doar în 25 iulie 2011.
în niciun caz, această omisiune nu duce la încetarea de drept a măsurii privative de libertate, o asemenea consecință nefiind prevăzută de lege și nici sugerată de instanța supremă cu ocazia soluționării recursului în interesul legii amintit. De altfel, este firesc să fie exclusă o astfel de urmare, care nu poate să încurajeze comportamente abuzive ale inculpaților care vor transmite cererile de recurs în așa fel încât să ajungă la dosar cu întârzierea scontată. Mai mult, oricum inculpatul va rămâne în detenție preventivă, întrucât, potrivit art. 159 alin. (9) C.proc.pen., recursul declarat împotriva unei încheieri de prelungire a stării de arest preventiv nu suspendă executarea, punerea lui în libertate putând interveni numai în urma unei decizii a instanței de control prin care a fost analizat în substanță recursul, constatându-se caracterul fondat al acestuia, ceea ce nu este cazul în speță.
în schimb, în situația în care prin încheierea atacată a fost respinsă propunerea procurorului de prelungire a duratei măsurii arestării preventive, nesoluționarea recursului până la momentul expirării vechii arestării duce într-adevăr la încetarea de drept a arestării preventive la acest moment, deoarece nu mai există în ființă nicio dispoziție valabilă a autorității judiciare competente în baza căreia inculpatul să mai fie ținut în detenție preventivă. Această ipoteză nu se circumscrie însă datelor prezentei pricini.
Argumentele detaliate mai sus determină, prin urmare, o reconsiderare a practicii anterioare a acestei instanțe.
b) în al doilea rând, în acord cu judecătorul de la tribunal, subliniem că probele instrumentate până în acest moment procesual confirmă bănuiala legitimă după care inculpatul a participat la săvârșirea infracțiunilor de omor calificat și nerespectare a regimului armelor și munițiilor care formează obiectul urmăririi penale.
Totodată, motivul arestării preventive consacrat de art. 148 lit. f) C.proc.pen. este, la rândul lui, incident la speță. Astfel, pedeapsa prevăzută de lege pentru cele două infracțiuni este închisoare mai mare de 4 ani. în continuare, subliniem mai întâi că, în ipoteza suspectării unui acuzat de comiterea unor infracțiuni de violență, reținerea dispozițiilor acestui text legal, ca temei de drept al privării de libertate cu caracter preventiv pe parcursul procesului penal, este argumentată de protejarea interesului colectiv împotriva unor comportamente deosebit de agresive și periculoase, care ar pune în primejdie imediată valorile morale și sociale ale comunității. în speță, probele strânse de organele de urmărire penală afirmă un pericol public accentuat al inculpatului, în această fază a procesului penal actual și cert, concretizat în împrejurările comiterii infracțiunilor și modul de acțiune: procurarea, deținerea și utilizarea fără drept a unei arme letale, plănuirea și pregătirea amănunțită a acțiunii violente îndreptate împotriva victimei, deplasarea la locuința de vacanță a acestuia și, în absența oricărui act de provocare din partea subiectului pasiv, utilizarea armei de foc împotriva acestuia care, singur fiind, nu a avut nicio posibilitate obiectivă să se apere. Aceste aspecte conturează un pericolul ridicat pe care îl prezintă inculpatul pentru colectivitate, pericol care justifică necesitatea derulării în continuare a procesului penal cu el în arest preventiv, nicio altă măsură restrictivă de libertate nefiind oportună în acest moment.
