Schimbarea încadrării juridice. Furt, participaţie improprie la furt, furt de arbori. Fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual. Elemente distinctive.
| Comentarii |
|
Schimbarea încadrării juridice de către instanţa de recurs din fals material în înscrisuri oficiale, în fals intelectual, după casarea în parte a hotărârii atacate şi rejudecarea cauzei în al doilea grad, nu contravine prevederilor art. 334 C.proc.pen. şi nici contradictorialităţii procedurilor, din moment ce inculpatul a invocat în motivele de recurs greşita încadrare juridică a faptei, iar procurorul a depus concluzii de respingere asupra alegaţiilor inculpatului, prin urmare inclusiv asupra celor vizând încadrarea faptei în infracţiunea de fals intelectual. Fapta inculpatului de a determina şi de a-l ajuta cu intenţie pe martor să ia pe nedrept lemnele depozitate la capătul drumului forestier, martorul săvârşind fapta fără vinovăţie, întruneşte elementele constitutive ale participaţiei improprii la infracţiunea de furt, prevăzută de art. 31 alin. (2) C.pen. cu referire la art. 208 alin. (1) C.pen. Fapta nu se circumscrie autoratului la infracţiunea de furt, din moment ce inculpatul nu a efectuat direct nicio manoperă de luare a bunurilor mobile, respectiv de deposedare şi de împosedare, specifică laturii obiective a infracţiunii de furt. Fapta inculpatului - funcţionar public, de a întocmi, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, avizul primar de însoţire pentru transportul de material lemnos, indicând cu prilejul întocmirii înscrisului date contrare realităţii cu privire la cantitatea materialului lemnos şi locaţia acestuia, îndeplineşte conţinutul infracţiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. şi nu al infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288 alin. (1) şi (2) C.pen., întrucât nici un moment nu s-a pus problema că inculpatul ar fi contrafăcut scrierea ori subscrierea unui înscris oficial deja redactat.
Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, Decizia nr. 454 din 4 iulie 2011
Prin sentința penală nr. 54/02.03.2011, Judecătoria Odorheiu Secuiesc:
- în baza art. 334 C.proc.pen., a respins cererea inculpatului P.D. privind schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de furt prevăzută de art. 208 alin. (1) C.pen. în infracțiunea silvică prevăzută de art. 110 C.silvic.
- în baza art. 208 alin. (1) C.pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), c) C.pen., art. 76 lit. d) C.pen., l-a condamnat pe inculpatul P.D. la pedeapsa de 4 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de furt.
- în baza art. 288 alin. (1)-(2) C.pen. cu aplicarea art. 74 lit. a), c) C.pen., art. 76 lit. e) C.pen., l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 3 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale.
- în baza art. 291 C.pen. cu aplicarea art. 74 lit. a), c) C.pen., art. 76 lit. e) C.pen., l-a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de o lună închisoare, pentru comiterea infracțiunii de uz de fals.
- în baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C.pen., a contopit pedepsele stabilite și a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 4 luni închisoare.
- în baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei.
- în baza art. 82 C.pen.,a fixat termen de încercare de 2 ani și 4 luni.
- a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării dispozițiilor art. 83 C.pen.
- a constatat că partea vătămată K.A. nu se constituie ca parte civilă în cauză.
- l-a obligat pe inculpate să suporte cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză, în cuantum de 1.000 lei.
Pentru pronunțarea acestei hotărâri, prima instanță a reținut că în cazul infracțiunii de furt prevăzută de art. 110 C.silvic, obiectul infracțiunii îl constituie arborii doborâți sau rupți de fenomenele naturale ori de arborii tăiați sau scoși din rădăcină din păduri.
în cazul infracțiunii de furt, prevăzută de art. 208 alin. (1) C.pen., obiectul infracțiunii îl constituie un bun aflat în posesia sau detenția unei persoane.
în cauza de față, lemnele de foc care au fost sustrase, erau gata curățate și depozitate și totodată trecuseră în proprietatea unei alte persoane, partea vătămată K.A., care le-a cumpărat, plătind o anumită sumă de bani. Faptul că lemnele respective au o valoare economică, rezultă din împrejurarea că inculpatul i-a achitat părții vătămate suma de bani cu care s-a constituit ca parte civilă în cauză, recunoscând practic calitatea acestuia de proprietar, posesor sau detentor al lemnelor. în penal contrar celor susținute de inculpat, dovada actelor juridice, pe cale de consecință a intrării în proprietate a părții vătămate a lemnelor, nu se face ca în civil prin încheierea unui contract de vânzare-cumpărare în formă scrisă.
Din depozițiile martorilor ascultați de instanță în dosarul nr. 131/2010 rezultă că a existat o înțelegere între V.J. și K.D., în sensul ca V.D. să curețe locurile de exploatare și să adune lemnele astfel provenite, lângă drum, iar în schimbul lucrărilor de curățare să beneficieze de cantitatea de lemne adunate, cu posibilitatea vânzării acestor lemne. Având nevoie de bani, V.J. a și vândut această cantitate de lemne pentru partea vătămată K.A., care a devenit proprietarul acestei cantități de lemne.
Din actele dosarului rezultă că inculpatul a dispus de lemnele respective fără drept, în condițiile în care acestea nu proveneau din exploatările forestiere unde el era administrator.
Inculpatul în calitate de pădurar își desfășura activitatea conform fișei postului. Aceasta presupune cunoașterea cu exactitate și a limitelor de competență în ceea ce privește hotarele teritoriului ce îl are în gestiune, inclusiv speciile de arbori de pe acele terenuri și activitățile ce se desfășoară acolo.
Prin urmare, inculpatul cunoștea că stiva de lemne respectivă nu provine de pe terenul din zona sa de activitate, și dispunea de aceste lemne, fără drept, în contul unor munci prestate, eliberând și aviz primar de însoțire a materialului lemnos, ceea ce dovedește intenția lui de a o sustrage.
Luarea bunului mobil fără consimțământ se efectuează în mod concret fie prin ridicarea bunului, deplasarea acestuia, sau chiar prin lăsarea sa în locul în care se găsește, dar în așa fel încât bunul să iasă din sfera de stăpânire a posesorului sau a detentorului și să intre în sfera de stăpânire a făptuitorului.
Pentru considerentele de mai sus, instanța a ajuns la concluzia că inculpatul se face vinovat pentru săvârșirea infracțiunii de furt prevăzută de art. 208 alin. (1) C.pen., astfel nu se impune schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de furt prevăzută de art. 208 alin. (1) C.pen. în infracțiunea silvică prevăzută de art. 110 C.silvic.
Cu privire la întocmirea documentului de însoțire, respectiv săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 288 alin. (1) și (2) C.pen., chiar inculpatul a declarat în cursul urmăririi penale că știa de existența materialului lemnos depozitat, dar care nu a fost adunat la solicitarea lui, iar avizul de însoțire l-a eliberat pentru a justifica transportul de către numitul B., act ce face referire la altă cantitate, deși știa că este vorba despre o cantitate mult mai mare, trecând de asemenea, la loc de încărcare, altă locație decât cea reală.
Orice apărare a inculpatului, că nu știa că se va transporta mai mult decât cantitatea înscrisă, este neîntemeiată și neverosimilă.
Astfel, inculpatul a confecționat un înscris fictiv în calitatea sa de funcționar, în exercițiul atribuțiilor de serviciu.
Prin predarea actului fals către numitul B.S. inculpatul a săvârșit și infracțiunea de uz de fals.
Față de considerentele de mai sus, instanța a stabilit că inculpatul se face vinovat de săvârșirea, în condițiile art. 33 lit. a) C.pen. a infracțiunilor prevăzute de art. 208 alin. (1) C.pen., art. 288 alin. (1) și (2) C.pen. și art. 291 C.pen.
La individualizarea judiciară a pedepselor stabilite pentru fiecare faptă în parte, instanța a ținut seama de dispozițiile art. 72 și 52 C.pen., totodată a avut în vedere și circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C.pen., în consecință inculpatul a fost condamnat, cu aplicarea art. 76 lit. d) C.pen., la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru infracțiunea de furt și cu aplicarea prevederilor art. 76 lit. e) C.pen., la pedeapsa de 3 luni pentru fals material în înscrisuri oficiale și la pedeapsa de 1 lună pentru uzul de fals.
în baza art. 34 lit. b) C.pen., inculpatul va executa o singură pedeapsă, aceea mai grea de 4 luni închisoare.
Ca modalitate de executare, prima instanță a constatat îndeplinite condițiile art. 81 C. pen., astfel, a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani 4 luni și se va atrage atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 C.pen.
în ceea ce privește latura civilă, a constatat că, încă în cursul urmăririi penale, inculpatul a predat cu titlu de despăgubire, suma de 900 lei către numitul K.A., persoană care a cumpărat de la numitul V.J. materialul lemnos. în aceste condiții partea vătămată nu a mai formulat pretenții civile în fața instanței de judecată, neconstituindu-se parte civilă.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul P.D.
în motivarea căii de atac promovate, recurentul contestă legalitatea și temeinicia hotărârii Judecătoriei Odorheiu Secuiesc, sub următoarele aspecte: în primul rând, consideră greșită încadrarea juridică dată faptei de furt pentru săvârșirea căreia inculpatul a fost trimis în judecată, susținând că activității materiale care i se impută acestuia îi corespunde o altă formulă juridică, și anume cea prevăzută de art. 110 C.silvic privitoare la furtul de arbori.
în al doilea rând, inculpatul susține că nu este vinovat de săvârșirea infracțiunilor de furt, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals pentru comiterea cărora instanța de prim grad a dispus condamnarea la o pedeapsă rezultantă de 4 luni închisoare. Subliniază că, din probatoriul administrat în cauză, nu rezultă că s-ar fi atins de materialul lemnos indicat în rechizitoriu, acesta a fost strâns și luat de o altă persoană. în plus, el a întocmit acte legale pentru materialul lemnos și totuși i s-e reține că a săvârșit infracțiunea de fals material, în condițiile în care nu a contrafăcut nici scrierea și nici semnătura, nu a alterat în vreun mod, prevăzut de textul de incriminare, conținutul actului. Cel mult putea fi vorba de fals intelectual, dar în niciun caz de fals material. S-a mai reținut în sarcina sa că a săvârșit infracțiunea de uz de fals în momentul în care, ca pădurar, a predat actul persoanei care a transportat materialul lemnos, abandonat în pădure, arată că acest fapt nu întrunește elementele infracțiunii de uz de fals. în concluzie, prin întreaga sa activitate, a acționat cu bună-credință și în urma acestui comportament nu a obținut niciun beneficiu material, dar, dacă va rămâne cu condamnarea, își va pierde locul de muncă.
Analizând recursul pendinte, prin prisma materialului dosarului nr. 3579/268/2010 al Judecătoriei Odorheiu Secuiesc, a motivelor invocate, a concluziilor recurentului și ale reprezentantului Ministerului Public, precum și din oficiu, în limitele efectelor devolutiv și neagravării situației în propria cale de atac, se rețin următoarele:
Starea de fapt, așa cum a fost prezentată în partea expozitivă a sentinței penale nr. 54/02.03.2011 a Judecătoriei Odorheiu Secuiesc este conformă probatoriului administrat în cauză și nu comportă nicio adăugare ori corectură din partea instanței de recurs, fiind integral însușită de către aceasta.
Cu toate acestea, pentru chestiuni de drept, recursul promovat în cauză de inculpatul P.D. împotriva hotărârii Judecătoriei Odorheiu Secuiesc este fondat, iar aspectele pe care le vom expune în continuare determină incidența motivului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 17 și: în temeiul art. 385 15 pct. 2 lit. d) C.proc.pen., admiterea căii de atac, cu consecințele casării în parte a sentinței penale recurate și rejudecării în recurs a pricinii, în următoarele limite:
a) în drept, fapta inculpatului P.D. de a determina și de a-l ajuta cu intenție pe martorul B.S. să ia pe nedrept lemnele depozitate la capătul drumului forestier din apropierea satului Laz Firtănuș, la locul numit H.L., martorul săvârșind fapta fără vinovăție, întrunește elementele constitutive ale participației improprii la infracțiunea de furt, prevăzută de art. 31 alin. (2) C.pen. cu referire la art. 208 alin. (1) C.pen.
Fapta nu se circumscrie autoratului la infracțiunea de furt, din moment ce inculpatul nu a efectuat direct nicio manoperă de luare a bunurilor mobile, respectiv de deposedare și de împosedare, specifică laturii obiective a infracțiunii de furt.
Activitatea de determinare constă în promisiunea pe care inculpatul a făcut-o martorului de a-i preda materialul lemnos la care am făcut referire în schimbul transportului de humă pe care martorul l-a efectuat în interesul Ocolului silvic, cu arătarea expresă a stivei de lemne. Ajutorul acordat martorului constă în întocmirea în fals a avizului primar de însoțire pentru transport de material lemnos.
Fapta aceluiași inculpat -funcționar public, de a întocmi, în exercițiul atribuțiilor de serviciu, avizul primar de însoțire pentru transportul de material lemnos, indicând cu prilejul întocmirii înscrisului date contrare realității cu privire la cantitatea materialului lemnos și locația acestuia, îndeplinește conținutul infracțiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. și nu ale infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288 alin. (1) și (2) C.pen., întrucât nici un moment nu s-a pus problema în cauză că inculpatul ar fi contrafăcut scrierea ori subscrierea unui înscris oficial deja redactat.
în lumina acestor considerente, prin prezenta decizie, în urma admiterii recursului promovat de inculpat și rejudecării pricinii în recurs, vom dispune schimbarea încadrării juridice după cum urmează:
- din infracțiunea de furt prevăzută de art. 208 alin. (1) C.pen., reținută în sarcina inculpatului P.D., în participație improprie la infracțiunea de furt, prevăzută de art. 31 alin. (2) C.pen., cu referire la art. 208 alin. (1) C.pen.
- din infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288 alin. (1) și (2) C.pen., în infracțiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen.
Procedeul ales de instanța de recurs referitor la schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale, în infracțiunea de fals intelectual nu contravine prevederilor art. 334 C.proc.pen. și nici contradictorialității procedurilor, din moment ce inculpatul a invocat în motivele de recurs greșita încadrare juridică a acestei fapte, iar procurorul a depus concluzii de respingere asupra alegațiilor inculpatului, prin urmare inclusiv asupra celor vizând încadrarea faptei în infracțiunea de fals intelectual.
Constatând că faptele există, că au fost comise de către inculpatul P.D. cu intenție directă cerută atât de participația improprie, cât și de falsul intelectual, pornind de la criteriile de individualizare judiciară a pedepsei prescrise de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), așa cum au fost dezvoltate de prima instanță, vom stabili pedeapsa de 4 luni închisoare pentru săvârșirea participației improprii la infracțiunea de furt și 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, reținând în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C.pen., privind comportamentul ireproșabil al inculpatului în societate anterior faptelor și prezentarea lui la chemările autorităților judiciare. Prezentarea unei alte variante asupra stării de fapt decât cea reținută de către instanță nu-l prejudiciază sub nicio formă pe inculpat, reprezentând modalitatea în care el a înțeles să-și exercite drepturile apărării.
în temeiul art. 34 lit. b) raportat la art. 33 lit. a) C.pen., vom contopi pedepsele de 4 luni închisoare și 3 luni închisoare stabilite prin prezenta decizie, cu pedeapsa de o lună închisoare stabilită prin sentința Judecătoriei Odorheiu Secuiesc pentru comiterea infracțiunii de uz de fals, prevăzută de art. 291 C.pen., aplicând inculpatului pedeapsa cea mai grea de 4 luni închisoare, considerată proporțională și suficientă să răspundă în concret și în mod eficient nevoilor reeducării și prevenției generale.
însușindu-ne integral considerentele primei instanțe vizând motivele pentru care scopurile pedepsei pot fi atinse și fără executarea integrală a acesteia, vom menține dispozițiile sentinței penale vizând suspendarea condiționată a executării sancțiunii aplicate, termenul de încercare fixat și atenționarea inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C.pen., relative la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul săvârșirii înăuntrul termenului de încercare a unei noi infracțiuni, revocarea fiind facultativă dacă noua infracțiune este comisă din culpă.
b) Cât privește celelalte motive de recurs alegate de inculpat, nu le vom primi, pentru următoarele considerente:
în primul rând, așa cm sublinia și Judecătoria Odorheiu Secuiesc, obiectul material al infracțiunii de furt de arbori prevăzute de art. 110 C.silvic îl constituie arborii doborâți sau rupți de fenomenele naturale ori arborii tăiați sau scoși din rădăcină din păduri. Obiectul material al infracțiunii de furt, prevăzută de art. 208 C.pen. este dat de bunul mobil aflat în posesia sau detenția altuia.
în prezenta cauză, materialul lemnos luat de martorul B.S., la determinarea și cu ajutorul inculpatului, se afla în posesia părții vătămate K.A., care l-a cumpărat, plătind o sumă de bani considerabilă. Pentru dovedirea posesiei la care face referire art. 208 C.pen., nu este nevoie de încheierea unui act scris de vânzare-cumpărare, dovada convenției putând fi făcută cu orice mijloc de probă, inclusiv cu martori. Or, martorii K.D., V.G. și V.J. confirmă că materialul lemnos în litigiu a fost vândut părții vătămate de către ultimul martor, după ce acesta îl strânsese, cu încuviințarea primului, de pe parcelele 171/K, 171B și 171/M aflate în administrarea Ocolului Silvic Privat Odorheiu Secuiesc.
Chiar dacă inculpatul nu cunoștea despre existența înțelegerilor intervenite între K.D. și V.G. și nici despre convenția dintre acesta din urmă și partea vătămată, el putea și trebuia să știe că materialul lemnos nu aparține Ocolului Silvic de Stat Homorod, prin urmare că nu are nici posesia, nici detenția asupra lemnelor, aceste elemente aparținând altor persoane, fără să prezinte relevanță, pentru existența infracțiunii de furt, dacă subiectul activ cunoaște sau nu identitatea posesorului ori detentorului.
Calitatea de pădurar și experiența inculpatului, atribuțiile care i-au fost încredințate potrivit fișei postului, existența unor limite de hotar certe între cele două Ocoale Silvice se opun susținerilor inculpatului după care el a avut convingerea că materialul lemnos s-a aflat pe domeniul Ocolului Silvic de Stat Homorod și nu pe domeniul Ocolului Silvic Privat Odorheiu Secuiesc.
Cum precizam sub punctul a) întocmirea de către inculpat -angajat al Ocolului Silvic de Stat Homorod, a avizului primar de însoțire pentru materialul lemnos, atestând date contrare realității asupra cantității și locului, întrunește elementele infracțiunii de fals intelectual, iar utilizarea acestui înscris prin predarea lui către martorul B., în vederea transportării și care a transportat de altfel materialul lemnos constituie elementele infracțiunii de uz de fals, această instanță neidentificând vreun impediment de fapt sau de drept care să excludă îndeplinirea cumulativă a conținutului constitutiv al celor două infracțiuni.
c) Un alt viciu se mai desprinde din hotărârea primei instanțe: așa cum rezultă din prezentarea stării de fapt, infracțiunea de furt a fost săvârșită în prezența a două cauze de calificare: participarea a două sau mai multe persoane împreună și în loc public. Cu toate acestea, pe durata procedurilor anterioare judecății și în fața judecătoriei cu ocazia primei judecăți, nu s-a discutat asupra schimbării încadrării juridice prin reținerea și a art. 209 alin. (1) lit. a) și e) C.pen. Cum procurorul sau partea vătămată nu a atacat sentința penală nr. 139/22.06.2010 a Judecătoriei Odorheiu Secuiesc, principiul neagravării situației în propria cale de atac a împiedecat atât pe prima instanță în rejudecare, cât și pe instanța de recurs să corecteze această neregulă de drept.
