Probe. Sarcina administrării probelor
| Comentarii |
|
Potrivit art. 65 din Codul de procedură penală, sarcina administrării probelor în procesul penal revine organului de urmărire penală şi instanţei de judecată şi, consecutiv, art. 66 din Codul de procedură penală instituie drepturile inculpatului de a proba lipsa de temeinicie a probelor, el beneficiind pe tot parcursul procesului penal de prezumţia de nevinovăţie.
Inculpatul nefiind depistat de organele de poliţie conducând motoreta pe drumurile publice, declaraţia unei singure persoane, partea vătămată în cauză, ca urmare a formulării unei plângeri penale prealabile pentru infracţiunea de violare de domiciliu, în sensul că doar a auzit pornind motoreta, fără însă a fi văzut dacă inculpatul a condus această motoretă pe drumul public de nici un martor, nu sunt probe de natură a face dovada certă că inculpatul a condus motoreta pe drumurile publice.
(Decizia nr. 2619 din 2 decembrie 2003 - Secţia a Il-a penală)
Prin Sentinţa penală nr. 2662 din 16.12.2002, Judecătoria Giurgiu, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, a achitat pe inculpatul T.S. pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat şi conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prevăzute de art. 35 alin. 1 şi art. 36 alin. 1 din Decretul nr. 328/1966, republicat.
în baza art. 192 alin. 2 din Codul penal, cu aplicarea art. 14 alin. 2 din Codul penal şi art. 74 - 76 din Codul penal, instanţa a condamnat pe acelaşi inculpat la 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu.
în baza art. 81 şi 82 din Codul penal a fost suspendată condiţionat executarea pedepsei aplicate inculpatului pe o durată de 2 ani şi 3 luni, termen de încercare, atrăgându-i-se atenţia asupra dispoziţiilor art. 83 din Codul penal.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că, la data de 21.02.2003, orele 12,30, inculpatul s-a deplasat pe motoreta marca "Mobra" şi, intenţionând să vândă o cantitate de peşte părţii vătămate R.F., a sărit gardul proprietăţii acesteia după care a pătruns în locuinţă, având o altercaţie pe fondul unor datorii reciproce mai vechi.
Partea vătămată a început să strige după ajutor, ieşind din curtea casei. Inculpatul a sărit gardul şi a plecat. După 30 de minute s-a reîntors în locuinţa părţii vătămate sub pretextul că şi-a uitat punga cu peşte în curtea acesteia. A sărit din nou gardul şi s-a apropiat de fereastra locuinţei, având în mână o lanternă.
în urma verificărilor efectuate s-a constatat că motoreta marca "Mobra" nu este înmatriculată, iar inculpatul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule.
Au fost audiaţi în cauză 7 martori.
S-a reţinut că inculpatul este angajat ca piscicultor la SC "P." SRL, fapt cunoscut de toţi locuitorii din zonă, cărora inculpatul le mai vindea peşte.
Partea vătămată R.F. a cumpărat şi ea peşte de la inculpat, după declaraţia sa aceasta plătind peştele cumpărat chiar cu un kilogram în plus.
Conform declaraţiei inculpatului, partea vătămată avea să-i dea suma de 75.000 lei pentru peştele adus.
Din declaraţiile martorilor rezultă că, în luna februarie 2002, inculpatul urma să-i ducă peşte, la solicitarea acesteia, părţii vătămate.
Martorul B.F. a precizat că a văzut când, în luna februarie, fiind la via inculpatului, a trecut pe drum partea vătămată cu o altă persoană, s-a oprit la gard şi i-a zis lui T.S. să-i aducă peşte, acesta răspunzând că îi va aduce cât va pretinde.
Martorul F.l. a declarat că "văzând sacoşa, l-am întrebat dacă are peşte de vânzare şi acesta mi-a răspuns că are nişte peşte şi îi duce numitei R.F., întrucât i-a promis acesteia să-i aducă şi că are obligaţie faţă de ea".
Strigând la poarta părţii vătămate, inculpatul nu a fost auzit şi, întrucât casa era luminată, a sărit gardul şi a intrat în casă.
Instanţa de fond a reţinut ca dovedit faptul că inculpatul a pătruns în domiciliul părţii vătămate fără drept, pe întuneric. Chiar dacă voia să-i aducă părţii vătămate peştele promis, întrucât aceasta nu a auzit când a fost strigată la poartă, trebuia să rezolve această obligaţie a doua zi dimineaţă.
Referitor la infracţiunea la regimul circulaţiei s-a reţinut că nici o persoană audiată nu a precizat că inculpatul circulă cu motoreta pe drum public, ci o foloseşte pe câmp, când merge la iaz.
Motoreta nu este înmatriculată, însă pentru a exista infracţiunea prevăzută de art. 35 alin. 1 din Decretul nr. 328/1966, republicat, trebuie ca aceasta să fie pusă în circulaţie pe drumurile publice.
Cât timp nu s-a dovedit că inculpatul conduce motoreta pe drumurile publice, nu se poate reţine săvârşirea acestei infracţiuni.
împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Giurgiu, pe motivul greşitei achitări a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 36 alin. 1 şi art. 35 alin. 1 din Decretul nr. 328/1966, republicat, şi, de asemenea, greşita individualizare a pedepsei.
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport cu apelul declarat, tribunalul l-a constatat nefondat.
Astfel, cu privire la infracţiunile prevăzute de art. 36 alin. 1 şi art. 35 alin. 1 din Decretul nr. 328/1966, republicat, reţinute în sarcina inculpatului, s-a constatat că acesta nu a fost depistat de poliţie conducând motoreta pe drumurile publice, iar declaraţiile date de partea vătămată, în sensul că doar a auzit pornind motoreta, fără însă a fi văzut dacă inculpatul a condus această motoretă şi dacă a mers pe drumul public cu ea, nu sunt de natură a face dovada certă că inculpatul a condus motoreta pe drumurile publice.
Nici unul dintre martorii audiaţi atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faţa instanţei de fond nu au precizat că l-au văzut pe inculpat conducând motoreta pe drumurile publice.
Mai mult, inculpatul a precizat că a condus motoreta numai pe izlaz.
în acest sens, nici una dintre probele administrate nu face dovada vinovăţiei inculpatului în comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, iar de vreme ce motoreta nu a fost pusă în circulaţie pe drumurile publice, faptul că nu este înmatriculată în circulaţie nu constituie infracţiune.
Cu privire la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 192 alin. 2 din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal, şi în raport de situaţia de fapt concretă, de împrejurarea că inculpatul a intrat în curtea părţii vătămate pentru a-i duce peştele solicitat, precum şi în raport de persoana inculpatului, care este la prima abatere de la legea penală şi a recunoscut fapta comisă, cuantumul stabilit de instanţă, respectiv 3 luni închisoare, corespunde cerinţelor legale prevăzute de art. 52 şi art. 72 din Codul penal.
Pentru aceste considerente, prin Decizia penală nr. 330 din 4.06.2003, pronunţată în Dosarul nr. 1287/2003, Tribunalul Giurgiu a respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătorie.
împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs, în termen, Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu, criticându-le sub aspectul greşitei achitări a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunilor la regimul circulaţiei, respectiv conducerea pe drumurile publice a unei motorete neînmatriculate şi fără a poseda permis de conducere, în condiţiile în care din ansamblul probator de la dosar a rezultat vinovăţia lui.
Examinând hotărârile atacate sub aspectul criticilor formulate, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. 1 pct. 171 din Codul de procedură penală, cât şi din oficiu, Curtea a constatat că recursul este nefondat, urmând a fi respins.
Potrivit art. 65 din Codul de procedură penală, sarcina administrării probelor în procesul penal revine organului de urmărire penală şi instanţei de judecată şi, consecutiv, art. 66 din Codul de procedură penală instituie dreptul inculpatului de a proba lipsa de temeinicie a probelor, el beneficiind pe tot parcursul procesului penal de prezumţia de nevinovăţie.
Atât din referatul de urmărire penală, cât şi din declaraţiile iniţiale ale părţii vătămate R.F. şi martorei N.M. coroborate cu depoziţiile celorlalţi martori nu a rezultat că inculpatul a condus pe drumurile publice motoreta, cu toţii declarând concordant că el s-a aflat lângă autovehicul.
Or, toate aceste declaraţii au valoarea unor probe luate în faza iniţială a procesului penal, când martorii au perceput personal faptele, ele nu s-au estompat prin trecerea timpului, nu se contrazic şi sunt reflectate ca atare de organul de cercetare penală în referatul de terminare a urmăririi penale.
Prin urmare, în mod corect, instanţele au reţinut că nu s-a făcut dovada vinovăţiei inculpatului în comiterea infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis corespunzător şi cu atât mai puţin fără ca acesta să fie înmatriculat.
Art. 35 alin. 1 din Decretul nr. 328/1966, republicat, incriminează punerea în circulaţie pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, or, aşa cum s-a reţinut, simpla lui deţinere de către inculpat nu constituie infracţiune şi nu poate atrage răspunderea penală.
Prin urmare, hotărârile pronunţate în cauză sunt legale şi temeinice, iar recursul este nefondat şi, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, a fost respins cu această menţiune.
