Probe. Declaraţii ale învinuitului sau ale inculpatului. Forţa probantă
| Comentarii |
|
Instanţa nu poate evalua preferenţial declaraţia dată de inculpat în cursul judecăţii, prin care şi-a modificat poziţia procesuală avută la urmărirea penală, deoarece legiuitorul a conferit obligaţia judecătorului de a cântări şi corobora ansamblul materialului probator pentru aflarea adevărului în cauza respectivă.
(Decizia nr. 1286 din 26 iulie 2004 - Secţia I penală)
Prin Sentinţa penală nr. 1162 din 19.09.2003, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, s-a dispus, în baza art. 208 alin. 1 — 209 alin. 1 lit. e), g) din Codul penal, cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a) din Codul penal, condamnarea inculpatului V.Ş. la o pedeapsă de 3 ani închisoare.
în baza art. 864 din Codul penal raportat la art. 865 din Codul penal, s-a revocat beneficiul suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 467/2003 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, şi a fost cumulată această pedeapsă cu cea aplicată prin prezenta sentinţă, inculpatul având de executat o pedeapsă de 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 71, 64 din Codul penal.
în baza art. 88 din Codul penal, s-au dedus reţinerea şi arestarea preventivă de la 12.01.2002 la 17.01.2002, de la 11.09.2002 la 12.09.2002 şi de la 28.11.2002 la 29.11.2002.
S-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză, prejudiciul fiind recuperat integral.
în baza art. 191 din Codul de procedură penală, inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că în noaptea de 27.11.2002 spre 28.11.2002 inculpatul a sustras capacul ornament de la roata dreaptă faţă a autoturismului aparţinând părţii vătămate B.S.
împotriva acestei sentinţe penale a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie sub aspectul greşitei aplicări a dispoziţiilor art. 864 şi art. 865, privind revocarea suspendării executării pedepsei şi a neaplicării dispoziţiilor Legii nr. 543/2002 privmd graţierea unor pedepse.
împotriva aceleiaşi sentinţe a declarat apel şi inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând achitarea, întrucât nu se face vinovat de săvârşirea faptei pentru care a fost condamnat.
Prin Decizia penală nr. 395/2003, s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti şi de inculpatul V.Ş. împotriva Sentinţei penale nr. 1162 din 19.09.2003, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti în Dosarul nr. 2936/2003.
S-a desfiinţat în parte sentinţa apelată şi, în fond, rejudecând: în baza art. 865 din Codul penal raportat la art. 85 din Codul penal, s-a anulat suspendarea pedepsei sub supraveghere, de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 467/2003 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, definitivă prin neapelare la 8.04.2003, pe care a descontopit-o în pedepsele componente de 1 an şi 6 luni închisoare (două pedepse).
în baza art. 1 din Legea nr. 543/2002, a constatat graţiate cele două pedepse de 1 an şi 6 luni închisoare şi a înlăturat sporul de 6 luni. A dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani aplicată prin Sentinţa penală nr. 1162 din 19.09.2003 şi i s-au pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 543/2002.
S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 şi 64 din Codul penal.
S-a dedus reţinerea de la 28.11.2002.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
Cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunţa această decizie, tribunalul a reţinut următoarele:
Instanţa de fond a apreciat în mod corect materialul probator administrat în cauză, în raport de care a rezultat cu certitudine vinovăţia inculpatului în săvârşirea faptei deduse judecăţii.
De asemenea, instanţa de fond a reţinut în mod corect din fişa de cazier a inculpatului că prin Sentinţa penală nr. 1119 din 22.10.2002, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, definitivă prin neapelare la data de 4.11.2002, inculpatul a fost condamnat la 1 an şi 6 luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 4 ani, pentru săvârşirea unei infracţiuni de furt calificat la 12.01.2002.
Prin Sentinţa penală nr. 467 din 27.03.2002, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, definitivă prin neapelare la 8.04.2003, inculpatul a fost condamnat la 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea la 10.09.2002 a unei infracţiuni de furt calificat, constatându-se că această faptă este concurentă cu fapta de furt pentru care inculpatul a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 1119/2002, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, motiv pentru care prin aceeaşi sentinţă s-a dispus anularea suspendării acestei pedepse şi i s-a aplicat inculpatului pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, sporită cu 6 luni.
Fapta dedusă judecăţii în prezenta cauză este concurentă cu fapta pentru care inculpatul a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 467/2003, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, şi săvârşită în stare de recidivă postcondamnatorie în raport de condamnarea la pedeapsa închisorii aplicată prin Sentinţa penală nr. 1119/2002, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti.
în contextul analizat mai sus, dispoziţia primei instanţe de a dispune suspendarea executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 467/2003, este nelegală.
Instanţa de fond ar fi trebuit să constate că fapta dedusă judecăţii este concurentă cu fapta pentru care inculpatul a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 467/2003 şi, dând eficienţă dispoziţiilor art. 865 din Codul penal, să anuleze suspendarea pedepselor sub supraveghere.
Constatând că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 543/2002, pedepsele de 1 an şi 6 luni închisoare aplicate pentru faptele săvârşite la data de 11.01.2002- 12.01.2002 şi respectiv 10.09.2002-11.09.2002 trebuiau a fi graţiate şi trebuia înlăturat sporul de 6 luni, aplicat nelegal.
împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul V.Ş., criticând-o pe motive de nelegalitate, cu privire la greşita condamnare, şi netemeinicie, referitor la cuantumul pedepsei aplicate, apreciată prea aspră în raport de fapta comisă.
în drept, s-a invocat drept caz de casare art. 385® alin. 1 pct. 15 şi 171 din Codul de procedură penală.
Analizând hotărârea recurată, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, a respins recursul pentru considerentele ce urmează.
în ceea ce priveşte greşita condamnare a inculpatului, critica recurentului s-a bazat pe faptul că capacul, reţinut a fi furat, a fost găsit de inculpat lângă o maşină, iar declaraţiile date în sensul că a smuls capacul roţii autoturismului Ford au fost date de teamă.
în mod corect, atât instanţa de fond, cât şi cea de apel au înlăturat declaraţia inculpatului în faza de cercetare judecătorească, apreciind-o ca fiind vădit nesinceră. Astfel, în declaraţia olografă, inculpatul a arătat că a sustras capacul fără un motiv anume. Declaraţia inculpatului se coroborează cu declaraţia martorului Ş.F., în care acesta arată că inculpatul a recunoscut, în faţa organelor de poliţie, că a smuls capacul de la roata autoturismului părţii vătămate, precum şi cu declaraţia martorului V.I., în care acesta arată că l-a văzut pe inculpat aplecându-se şi luând capacul de la roata autoturismului părţii vătămate, determinând pornirea alarmei.
în mod corect instanţele au apreciat vinovăţia inculpatului ca fiind dovedită. Nu există un temei legal pentru a se crea o ordine de preferinţă între declaraţiile succesive ale inculpatului, instanţa fiind îndreptăţită să reţină doar declaraţiile care se coroborează cu celelalte probe şi pe care le consideră că exprimă adevărul.
Retractarea de către inculpat a unor declaraţii nu conduce automat la înlăturarea lor din ansamblul probelor supuse aprecierii instanţei.
Neexistând nici un temei legal pentru a se crea o ordine de preferinţă între declaraţiile succesive ale inculpatului şi ale martorilor, instanţa poate să considere, atunci când acestea sunt contradictorii, că numai una dintre ele exprimă adevărul, având obligaţia de a le înlătura motivat pe celelalte.
Deoarece probele nu au o valoare dinainte stabilită în raport cu faza procesuală în care au fost administrate, aprecierea lor se face de către organele judiciare, potrivit convingerii formate în urma examinării probelor administrate în cauză.
Rezerva manifestată de legiuitor în ceea ce priveşte declaraţiile inculpatului este justificată din punct de vedere psihologic, prin poziţia procesuală a acestuia, precum şi în ceea ce priveşte declaraţiile martorilor, faţă de care se manifestă aceeaşi rezervă.
Referitor la cuantumul pedepsei aplicate, Curtea a apreciat că acesta corespunde funcţiei educative şi de exemplaritate.
Instanţa a stabilit o pedeapsă egală cu minimul special prevăzut de lege, în condiţiile în care, anterior, inculpatul a mai fost condamnat (Sentinţa penală nr. 1119/2002 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti; Sentinţa penală nr. 1351/2003, pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti) la pedepse cu suspendare condiţionată sau sub supraveghere a executării şi totuşi a perseverat în săvârşirea infracţiunilor.
în cauză nu s-au putut reţine circumstanţe atenuante judiciare pentru a se coborî pedeapsa sub minimul prevăzut de lege.
în ceea ce priveşte circumstanţele atenuante judiciare, art. 74 cuprinde împrejurări de fapt care raportate la cauza penală (fapta şi persoana inculpatului) pot dobândi prin aprecierea instanţei valenţe atenuante.
Recunoaşterea unor date şi împrejurări ale realităţii ca circumstanţe atenuante nu este posibilă decât dacă circumstanţele avute în vedere de instanţă reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau îl caracterizează de o asemenea manieră pe inculpat încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunea săvârşită în concret satisface imperativul justei individualizări a pedepsei.
în cauza dedusă judecăţii, Curtea a apreciat că nu există date sau împrejurări ale realităţii de natură a impune o pedeapsă sub minimul prevăzut de lege, astfel că recursul inculpatului a fost respins ca nefondat.
