Probe. Apreciere. Revenirea martorilor asupra declaraţiilor date în faza de urmărire penală
| Comentarii |
|
Aprecierea fiecărei probe se face de instanţa de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.
împrejurarea că, în faţa primei instanţe de judecată, martorii au revenit în parte asupra declaraţiilor date în faza de urmărire penală nu influenţează situaţia de fapt stabilită în condiţii de regularitate procesuală, anterioare sesizării instanţei.
(Decizia nr. 547 din 26 martie 2003 - Secţia Ipenală)
Prin Sentinţa penală nr. 2893 din 2.12.2002, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, în baza art. 329 alin. 1 din Codul penal, l-a condamnat pe inculpatul R.M. la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism.
S-a menţinut starea de arest a inculpatului.
S-a făcut aplicarea art. 71, 64 din Codul penal.
S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive a acestuia de la 1.03.2002 la zi.
în baza art. 53 din Codul penal, s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a), b) din Codul penal pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei.
în baza art. 329 alin. 1 din Codul penal, cu aplicarea art. 13 din Codul penal, a fost condamnat inculpatul D.C. la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism, în regim de detenţie.
S-a menţinut starea de arest a inculpatului.
S-a făcut aplicarea art. 71, 64 din Codul penal.
S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive a acestuia de la 1.03.2002 la zi.
în baza art. 26 din Codul penal raportat la art. 329 alin. 1 din Codul penal, cu aplicarea art. 33 din Codul penal, a fost condamnat inculpatul S.l. la 3 ani închisoare pentru complicitate la infracţiunea de proxenetism, în regim de detenţie.
S-a dispus arestarea inculpatului în vederea executării pedepsei.
S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii preventive a acestuia de la 1.03.2002.
în baza art. 53 din Codul penal, au fost interzise inculpaţilor D.C. şi S.l. drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a), b) din Codul penal, pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei.
în baza art. 118 lit. b) din Codul penal, s-a dispus confiscarea specială de la inculpatul D.C. a sumei de 70 de USD, bani obţinuţi ca urmare a săvârşirii infracţiunii.
A fost obligat fiecare inculpat la plata către stat a sumei de câte 1.000.000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare, iar inculpatul S.l. la plata sumei de 350.000 onorariu apărător din oficiu, avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
La data de 2 februarie 2002, martorele P.N.G. şi T.A.B. au plecat împreună pentru a se plimba în Parcul Tineretului. în jurul orei 17,30, sus-numitele l-au întâlnit în mod întâmplător pe inculpatul D.C. Acesta din urmă era însotit de numiţii l.l. şi S.F.
Inculpatul D.C. a propus numitelor P.N.G. şi T.A.B. să se deplaseze împreună la o garsonieră pentru a consuma droguri. Cele două au fost de acord, însoţindu-l pe inculpat la garsoniera menţionată anterior. Aici, inculpatul D.C. i-a cerut numitei T.A.B. să reia relaţia de concubinaj. Cei doi s-au deplasat împreună la o spălătorie situată în apropiere, unde au întreţinut relaţii sexuale normale.
Ulterior, în aceeaşi seară, în timp ce numita T.A.B. a rămas în locuinţa numitului I.P., inculpatul D.C. a hotărât să "o vândă" pe P.N.G. proxenetului R.I., în vederea practicării prostituţiei.
în acest sens, inculpatul s-a deplasat însoţit de numiţii I.I., S.F. şi P.N.G. la locuinţa inculpatului R.M.
Aici, inculpatul D.C. I-a contactat pe inculpatul R.M., cunoscut ca proxenet, în vederea racolării numitei P.N.G. pentru practicarea prostituţiei. Inculpatul R.M. a fost de acord să "o cumpere" pe sus-numita pentru suma de 100 USD, plătind inculpatului D.C. pe loc suma de 70 USD, restul de 30 USD urmând să fie plătit ulterior.
Din materialul cauzei rezultă că suma de 70 USD a fost obţinută de inculpatul R.M. de la fratele său R.A., fără ca acesta să cunoască circumstanţele racolării în vederea practicării prostituţiei.
în perioada 2 februarie - 8 februarie 2002, numita P.N.G. a întreţinut relaţii sexuale orale şi normale cu diferiţi bărbaţi în locuinţa inculpatului R.M., fiind constrânsă în acest sens.
"Clienţii" erau racolaţi din diferite locuri publice de către inculpatul R.M. şi transportaţi la locuinţa acestuia de către inculpatul S.I., care cunoştea întreaga activitate infracţională desfăşurată în cauză. Sumele de bani obţinute erau primite de către inculpatul R.M.
Instanţa a mai reţinut că între declaraţiile inculpaţilor şi martorilor, date la urmărirea penală, şi declaraţiile date de aceleaşi persoane în faţa instanţei de judecată există contradicţii pe care martorii şi inculpaţii le-au explicat prin atitudinea brutală pe care organele de poliţie au avut-o, forţându-i să scrie şi să semneze depoziţii care nu corespund adevărului, dar de care sunt îndreptăţiţi să se plângă; inculpaţii şi martorii au precizat că nu pot face dovada acestor susţineri, împotriva hotărârii au declarat apel inculpaţii R.M. şi D.C. Apelantul inculpat R.M. a criticat sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând achitarea acestuia în ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 329 alin. 1 din Codul penal, motivat de faptul că acesta nu a participat la săvârşirea acestei fapte. în subsidiar, inculpatul apelant a solicitat ca faţă de circumstanţele personale ale acestuia să se dispună reducerea cuantumului pedepsei aplicate.
Criticile apelantului inculpat D.C. vizează nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii, instanţa de fond făcând o greşită aplicare a probelor administrate în cauză; apelantul a solicitat achitarea în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală.
în subsidiar, s-a solicitat reindividualizarea pedepsei aplicate, în sensul reducerii cuantumului acesteia.
Analizând sentinţa apelată prin prisma criticii formulate şi în raport de dispoziţiile legale incidente în cauză, tribunalul a constatat următoarele:
La data de 2.02.2002, martorele P.N.G. şi T.A.B. s-au întâlnit în mod întâmplător cu inculpatul D.C. şi martorii l.l. şi S.F.
în seara aceleiaşi zile, inculpatul, însoţit de I.I., S.F. şi P.N.G., s-a deplasat la locuinţa inculpatului R.M. şi, în schimbul sumei de 100 USD, inculpatul R.M. a convenit cu inculpatul D.C. să o cumpere pe P.N.G., urmând ca aceasta să se ocupe cu practicarea prostituţiei.
Această împrejurare rezultă din declaraţiile martorilor P.N.G., S.F., R.A. şi
C.M., declaraţii date de aceştia în cursul urmăririi penale.
Astfel, martora P.N.G. a declarat: "Am fost răpită sub ameninţare de D.C., S.F. şi l.l. şi am fost transportată la locuinţa fraţilor R. unde am fost vândută lui R.A. în schimbul sumei de 100 USD."
Martora a mai arătat că inculpatul D.C. i-a spus că urmează s-o vândă, motivat de faptul că are nevoie de bani, promiţându-i totodată că îi va procura droguri.
Martora a declarat că împotriva voinţei ei a fost nevoită să practice prostituţia, fiind sechestrată la familia R. în perioada 2.02.2002 - 8.02.2002.
Deşi ulterior, în cursul cercetării judecătoreşti, martora a revenit asupra declaraţiilor date în cursul urmăririi penale, arătând că motivul pentru care a făcut asemenea afirmaţii îl constituie dorinţa acesteia de a se răzbuna, această susţinere este infirmată de declaraţia martorului R.C. Astfel, acesta a arătat că la data de 8.02.2002, în jurul orei 15,00, la domiciliul său a mers P.N.G., aceasta fiind foarte speriată şi îmbrăcată sumar, solicitându-i sprijinul pentru a lua legătura cu mama martorei, declarându-i că a fost răpită de aproximativ o săptămână şi vândută unui proxenet.
Martora S.F. a declarat: "De la inculpatul D.C. am auzit că mergem să o vindem pe P.N.G., deoarece ea şi-a manifestat dorinţa în acest sens. Inculpatul
D.C. i-a spus lui P.N.G. că atunci când va fi întrebată de cel căruia îi va fi vândută să răspundă că este de la ţară, că nu o caută poliţia şi nici măcar părinţii şi că vrea să fie vândută. Cei doi inculpaţi au stabilit preţul de 100 USD, iar inculpatul R.M. nu i-a dat decât 70 USD, urmând ca restul să fie achitat peste 3 zile."
Aceeaşi împrejurare este redată şi de martorul C.M., care a relatat faptul că, la începutul lunii februarie 2002, l-a văzut pe inculpatul R.M. discutând cu un tânăr, acesta din urmă (inculpatul D.C.) oferindu-i o fată în schimbul sumei de 100 USD.
în locuinţa inculpatului R.M. martora P.N.G. a fost constrânsă să se prostitueze, împrejurare care rezultă din depoziţiile martorilor T.M., G.V., P.N.G., precum şi declaraţiile inculpatului R.M., date în cursul urmăririi penale.
Susţinerile inculpatului D.C., în sensul că suma de dolari primită de la celălalt inculpat reprezintă contravaloarea unui împrumut nerestituit, nu este confirmată de nici un mijloc de probă, fiind înlăturată, în mod corect, de prima instanţă.
Deşi martorii şi inculpaţii audiaţi în cursul cercetării judecătoreşti au revenit asupra declaraţiilor date în cursul urmăririi penale, poziţia procesuală a acestora nu este argumentată temeinic, susţinerile acestora în sensul că la momentul audierii realizate de organele de urmărire penală s-au exercitat presiuni asupra lor nefiind dovedite, câtă vreme nici unul dintre martori sau inculpaţi nu au formulat plângere împotriva modului în care s-au administrat probele în această fază procesuală.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a Il-a penală, prin Decizia penală nr. 113/A din 29.01.2003, pronunţată în Dosarul nr. 207/2003, a respins ca nefondate apelurile inculpaţilor D.C. şi R.M. împotriva sentinţei date de instanţa de fond şi i-a obligat pe apelanţii inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, inculpaţii D.C. şi R.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
în esenţă, inculpaţii au susţinut că nu sunt vinovaţi pentru săvârşirea infracţiunii deduse judecăţii, fără a fi indicat, de către aceştia, cazul de casare. Recursurile sunt nefondate.
Formal, temeiurile invocate se încadrează în prevederile art. 385® alin. 1 pct. 171 şi pct. 18 din Codul de procedură penală, însă criticile nu pot fi primite, pentru următoarele considerente:
Pe baza materialului probator administrat în cauză s-a stabilit corect situaţia de fapt şi încadrarea juridică, reţinându-se vinovăţia inculpaţilor la săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 329 alin. 1 din Codul penal.
împrejurarea că, în faţa primei instanţe de judecată, inculpaţii şi martorii au revenit asupra declaraţiilor date în faza de urmărire penală nu influenţează situaţia de fapt stabilită în condiţii de regularitate procedurală anterior sesizării instanţei. Atitudinea oscilantă a martorilor poate fi explicată prin existenţa unor relaţii de rudenie ori a altei legături apropiate cu inculpaţii, încercând să se inducă în eroare organele judiciare, cu intenţia clară de a înlătura tragerea la răspundere penală a inculpaţilor. Totodată, nu s-au produs dovezi cu privire la pretinsa atitudine abuzivă a anchetatorilor, de natură să influenţeze probatoriul.
Aşa fiind, în mod corect au fost înlăturate declaraţiile din ansamblul probator al cauzei, ca nesincere.
Interpretarea probelor a condus la concluzia justă de săvârşire cu vinovăţie a infracţiunii, nefiind comisă vreo eroare gravă de fapt, în sensul art. 3859 alin. 1 pct. 18 din Codul de procedură penală. De asemenea, în cauză nu sunt incidente nici prevederile art. 3859 alin. 1 pct. 171 din Codul de procedură penală sau alte cazuri de casare pe care Curtea să le poate lua în considerare din oficiu.
Cum hotărârea criticată s-a constatat a fi legală şi temeinică sub toate aspectele, Curtea a respins ca nefondate recursurile declarate de inculpaţi.
