RECIDIVĂ POSTEXECUTORIE. NERESPECTAREA HOTĂRÂRILOR JUDECĂTOREŞTI. SCHIMBAREA ÎNCADRĂRII JURIDICE. GREŞITA INDIVIDUALIZARE A PEDEPSEI. RECURS. CAZURILE DE CASARE PREVĂZUTE DE ART. 3859 PCT. 14 sl 17 COD PROCEDURĂ PENALĂ.
| Comentarii |
|
Prevederile art. 37 lit. b Cod penal nu pot fi reţinute în cazul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 271 alin. 4 Cod penal, nefiind îndeplinită una din condiţiile legale referitoare la cuantumul pedepsei prevăzute de legiuitor pentru al doilea termen al recidivei, faţă de limitele de pedeapsă ale infracţiunii menţionate.
Schimbarea încadrării juridice a faptei în recurs se poate examina prin prisma prevederilor art. 3859 pct. 17 Cod procedură penală, iar greşita individualizare a pedepsei aplicate prin cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 Cod procedură penală.
Prin sentinţa penală nr. 268/16.02.1999, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a fost condamnat inculpatul P.M. la două pedepse de câte 3 ani închisoare fiecare pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 208-209 lit. a şi g Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, art. 192 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, şi la o pedeapsă de 3 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 271 al. 4 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, urmând ca, în conformitate cu art. 33 lit. a şi art. 34 lit. b Cod penal, inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi 64 Cod penal.
A fost dedusă prevenţia inculpatului de la 04.07.1998 la zi; s-a constatat prejudiciul acoperit şi inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Prima instantă a retinut, în fapt, pe baza probelor administrate, că în ziua de 03.07.1998, în jurul orelor 2330, inculpatul P.M. a pătruns în imobilul nr. 51,
de pe str. Harghita din Bucureşti, de unde a sustras două perechi de saboţi din piele şi o pereche de papuci de plajă, faptă ce întruneşte, în drept, elementele constitutive ale infracţiunilor de violare de domiciliu şi furt calificat.
Totodată, s-a reţinut că, prin sentinţa penală nr. 532/04.06.1992, inculpatului i s-a interzis, în baza art. 116 Cod penal prezenţa în municipiul Bucureşti, pe o perioadă de 5 ani, dispoziţie nerespectată de inculpat, astfel încât, în drept, fapta sa întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti, prevăzută de art. 271 alin. 4 Cod penal.
Prejudiciul cauzat prin săvârşirea infracţiunii a fost acoperit prin restituirea bunurilor sustrase.
Sentinţa pronunţată a fost apelată de inculpatul P.M., criticând-o pentru netemeinicie, recunoscând că pedeapsa aplicată a fost destul de blândă, dar a solicitat coborârea acesteia sub minimul special prevăzut de lege, datorită faptului că are o situaţie familială foarte grea.
Tribunalul Bucureşti - secţia a ll-a penală, prin decizia penală nr. 553/09.04.1999, în baza art. 379 pct. 1 lit. b Cod procedură penală a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul P.M. împotriva sentinţei penale nr. 268/16.02.1998, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, fiind obligat apelantul-inculpat la plata cheltuielilor judiciare statului.
în considerentele deciziei, instanta de apel a reţinut că, sub aspectul individualizării pedepsei de către instanţa de fond, aceasta a dat dovadă de suficientă înţelegere faţă de situaţia personală a inculpatului, iar coborârea pedepsei sub minimul special de 3 ani, prevăzut de lege, nu poate fi admisă, ţinând cont că, în speţă, există o stare de agravare a pedepsei, respectiv recidiva postexecutorie.
împotriva deciziei menţionate a declarat recurs inculpatul, care a susţinut, oral, că nu s-a făcut o justă individualizare a pedepsei, în raport de natura şi valoarea bunurilor sustrase şi de faptul că prejudiciul a fost acoperit prin restituirea bunurilor sustrase.
Curtea, examinând critica formulată de inculpat, în raport de dispoziţiile art. 3859 pct. 14 Cod procedură penală şi, totodată, conform art. 3859 alin. 3 Cod procedură penală, luând în considerare, din oficiu, cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 Cod procedură penală, a considerat recursul inculpatului ca fiind fondat.
Astfel, în conformitate cu art. 37 lit. b Cod penal, există recidivă postexecutorie, atunci când, după executarea unei pedepse cu închisoare mai mare de 6 luni, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după împlinirea termenului de prescripiţie a executării unei asemenea pedepse, cel condamnat săvârşeşte din nou o infracţiune, cu intenţie, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 1 an.
în speţă, însă, printre alte infracţiuni, recurentul inculpat a comis şi infracţiunea prevăzută de art. 271 alin. 4 Cod penal, prin aceea că nu a respectat
interdicţia impusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, de a nu se afla în municipiul Bucureşti, pe timp de 5 ani, infracţiune sancţionată de legiuitor cu o pedeapsă de la o lună la 3 luni sau, alternativ, cu amendă.
Or, în raport de dispoziţiile art. 37 lit. b Cod penal, sus citate, instanţa nu putea reţine recidiva postexecutorie, în ce priveşte această infracţiune, atâta timp cât, pedeapsa maximă prevăzută de art. 271 alin. 4 Cod penal este de 3 luni închisoare, iar condiţia impusă de text pentru cel de al doilea termen al recidivei era existenţa unei pedepse prevăzută de legiuitor mai mare de 1 an.
Pentru aceste considerente, hotărârile pronunţate în cauză sunt nelegale prin reţinerea şi menţinerea dispoziţiilor art. 37 lit. b Cod penal în ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 271 alin. 4 Cod penal, motiv pentru care, prin admiterea recursului declarat de inculpat, casarea parţială, conform art. 38515 pct. 2 lit. d Cod procedură penală, şi rejudecarea cauzei, prin aplicarea art. 334 Cod procedură penală, au fost înlăturate dispoziţiile art. 37 lit. b, în ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 271 alin. 4 Cod penal.
Este adevărat că inculpatul este recidivist, dar, în raport de natura şi valoarea bunurilor sustrase, respectiv 2 perechi de saboţi şi o pereche de şlapi, pedeapsa de 3 ani închisoare nu este proporţională pericolului social al faptei comise şi, prin aceasta, nu poate realiza nici cerinţele prevăzute de art. 52 Cod penal.
Cum însă pedeapsa de 3 ani este la limita minimă legală, pentru coborârea acestui cuantum sub limita minimă legală, în scopul stabilirii unei pedepse proporţionale pericolului social al faptei şi făptuitorului, s-au constatat circumstanţe judiciare atenuante personale, conform art. 74 Cod penal, aşa încât, potrivit art. 76 Cod penal, drept efect al acestora s-a impus coborârea pedepselor sub limita minimă legală, pentru ca dublul scop al pedepsei să fie realizat, respectiv 2 ani închisoare pentru art. 208-209 lit. a şi g Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, 1 an închisoare pentru art. 192 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, 15 zile închisoare pentru art. 271 alin. 4 Cod penal şi, în baza art. 33 lit. a şi 34 lit. b Cod penal, prin contopirea pedepselor, inculpatul urmează să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare, în condiţiile art. 71 şi 64 Cod penal.
S-a computat detenţia preventivă a inculpatului de la 04.07.1998 la zi, menţinându-se celelalte dispoziţii ale hotărârilor, onorariul avocatului din oficiu plătindu-se din fondul Ministerului Justiţiei. (Judecator Rodica-Aida Popa)
(Secţia a ll-a penală, decizia penală nr. 6815/1999)
