SUSPENDAREA CONDIŢIONATĂ A EXECUTĂRII PEDEPSEI. REVOCARE. CONTOPIREA PEDEPSELOR. RECURS.
| Comentarii |
|
Revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei, fiind dispusă prin sentinţa de condamnare care a intrat în puterea lucrului judecat, ea nu poate fi înlăturată în cadrul soluţionării cererii de contopire pentru fapte concurente, formulată de condamnat.
împotriva sentinţei prin care s-a admis cererea condamnatului M.V. şi s-a dispus contopirea unor pedepse pentru infracţiuni concurente şi a deciziei prin care apelul i-a fost respins, acesta a declarat recurs.
El critică hotărârile sub aspectul aplicării greşite a dispoziţiilor art. 83 Cod penal, privind pedeapsa de 10 luni închisoare, care a fost suspendată condiţionat.
Curtea a respins recursul condamnatului, ca nefondat, constatând că hotărârile sunt legale si temeinice, iar motivul invocat de recurent nu se încadrează în niciunul din cazurile de casare prevăzute de art. 3859 Cod procedură penală.
Prin hotărârea primei instanţe, s-a menţinut revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 10 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 635/1996 a Judecătoriei Buftea, măsură care a fost dispusă prin sentinţa penală nr. 1.339/1997 a Judecătoriei Buftea, dispoziţie care intrase în puterea lucrului judecat şi care nu putea fi înlăturată prin sentinţa prin care s-a dispus contopirea pedepselor, pentru fapte concurente.
(Secţia a ll-a penală, decizia penală nr. 1.110/1999) NOTA: Soluţia Curţii este corectă, dar motivarea acesteia este deficitară. Condamnatul, criticând hotărârile sub aspectul greşitei aplicări a art. 83 Cod penal, critica sa vizează, în mod evident, greşita aplicare a legii, reglementată de cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 teza II Cod procedură penală, în aceste condiţii, constatarea Curţii că nu se încadrează în nici unul din cazurile de casare critica condamnatului, este greşită, în realitate, ea, principial, se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 Cod procedură penală, dar, analizată în raport de acesta, este nefondată, pentru considerentele temeinice expuse de instanţă. De aceea, considerăm că, deşi finalitatea este aceeaşi - respingerea recursului, ca nefondat - trebuie făcută distincţia corespunzătoare între criticile care nu se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 3859 Cod procedură penală, şi acele critici care, deşi pot fi încadrate într-unui din aceste cazuri, la o analiză a lor, în raport de probele dosarului, se dovedesc a fi nefondate.
Această distincţie, care trebuie făcută în mod obligatoriu de instanţe, nu are numai valoare pur teoretică, ci şi consecinţe de ordin practic, deoarece, când s-a stabilit, în mod argumentat, că o critică formulată nu se încadrează în nici unul din cazurile de casare, ea nu va mai fi analizată pe fond. (V.B.)
