SUSPENDAREA CONDIŢIONATĂ A EXECUTĂRII PEDEPSEI. REVOCARE. GRAŢIERE.

Potrivit art. 81 Cod penal, instanţa poate dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei de cel mult trei ani închisoare sau amendă, chiar dacă inculpatul a fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii de până la 6 luni.

Potrivit art. 83 alin. 1 Cod penal, dacă în cursul termenului de încercare, cel condamnat săvârşeşte o nouă infracţiune, instanţa revocă suspendarea condiţionată şi dispune executarea în

întregime a pedepsei, alături de cea aplicată pentru noua infracţiune.

Dacă, însă, cu privire la pedeapsa anterioară a intervenit graţierea, după revocarea suspendării condiţionate a executării, instanţa constată pedeapsa graţiată şi cuantumul acesteia nu se mai adaugă la pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune.

Prin sentinţa penală nr. 406/20.02.1980, Judecătoria Buftea a condamnat pe inculpat la 3 ani închisoare pentru fapta prevăzută de art. 36 alin. 1 din Decretul nr. 328/1966, cu aplicarea art. 81-82 Cod penal, stabilind termenul de încercare de 5 ani.

Sentinţa a fost desfiinţată parţial, în apelurile declarate de parchet şi inculpat, prin decizia penală nr. 1.688A/25.11.1998 a Tribunalului Bucureşti secţia l-a penală, aplicând inculpatului, pentru fapta dedusă judecăţii, o pedeapsă de 2 ani închisoare şi, constatând că a fost comisă în termenul de încercare stabilit printr-o hotărâre anterioară, în baza art. 83 Cod penal, a revocat suspendarea executării pedepsei de 6 luni închisoare, aplicată prin decizia penală nr. 258A/1997 a Tribunalului Bucureşti, urmând ca inculpatul să execute 2 ani şi

6 luni închisoare, în regim de detenţie.

împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul, pentru motivele de casare prevăzute de art. 3859 pct. 14 şi 5 Cod penal, respectiv pedeapsa pentru fapta dedusă judecăţii a fost greşit individualizată şi solicită reducerea ei, iar pentru pedeapsa anterioară de 6 luni închisoare, era aplicabilă graţierea, în temeiul Legii nr. 137/1997, fapta fiind comisă mai înainte de 26.05.1997.

Curtea de Apel a admis recursul inculpatului pe ambele aspecte invocate şi, pentru fapta prevăzută de art. 36 alin. 1 din Decretul nr. 328/1966, l-a condamnat la 1 an închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pe un termen de încercare de 3 ani.

Totodată, în baza art. 1 lit. a din Legea nr. 137/1997, a constatat graţiată pedeapsa anterioară, de 6 luni închisoare, pentru care s-a revocat, în apel, suspendarea condiţionată a executării şi astfel cuantumul acesteia nu s-a mai adăugat la pedeapsa de 1 an, aplicată pentru fapta dedusă judecăţii. (Judecator Despina Mihai - sectia I penala CAB)

(Secţia l-a penală, decizia penală nr. 422/1999)

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre SUSPENDAREA CONDIŢIONATĂ A EXECUTĂRII PEDEPSEI. REVOCARE. GRAŢIERE.