Recidivă. Primul termen. Neîndeplinirea condiţiilor

Prin sentinţa penală nr. 1934 din 15.11.2001 a Judecătoriei Bistriţa, a fost condamnat inculpatul M.I.M. la 6 luni închisoare pentru infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. 1 C. pen., reţinându-se, prin schimbarea încadrării juridice, şi starea de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 37 lit. a C. pen.

Totodată, în baza dispoziţiilor art. 83 C. pen. şi a art. 10 din Legea nr. 137/1997, s-a dispus revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 202/1997 a Judecătoriei Bistriţa, ca şi a graţierii condiţionate cu privire la pedeapsa de 400.000 lei amendă penală, aplicată prin sentinţa penală nr. 1381/1997 a aceleiaşi instanţe, dispunându-se ca inculpatul să execute şi aceste pedepse alături de cea de 6 luni închisoare.

Din analiza actelor dosarului rezultă însă că prin sentinţa penală nr. 202/1997 a Judecătoriei Bistriţa, definitivă prin decizia penală nr. 443/1997 a Curţii de Apel Cluj, pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendarea condiţionată a executării i-a fost aplicată inculpatului pentru comiterea infracţiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 178 alin. 2 C. pen.

Rezultă, prin urmare, că în mod greşit instanţa de fond a reţinut în sarcina inculpatului săvârşirea infracţiunii în stare de recidivă postcondamnatorie, chiar dacă anterior comiterii faptei acesta mai suferise două condamnări definitive.

Astfel, pedeapsa amenzii de 400.000 lei nu poate atrage starea de recidivă, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 37 lit. a C. pen. cu privire la primul termen al recidivei.

Pe de altă parte, potrivit art. 38 alin. 1 lit. a C. pen., la stabilirea stării de recidivă nu se ţine seama de hotărârile de condamnare privitoare la infracţiunile săvârşite din culpă şi, deci, nici condamnarea la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru infracţiunea de ucidere din culpă nu poate atrage starea de recidivă.

Aşa fiind, Tribunalul a admis apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa şi s-a înlăturat din încadrarea juridică a faptei dispoziţia privitoare la recidiva postcondamnatorie.

Trib. Bistriţa Năsăud, decizia penală nr. 59 din 1.04.2002

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Recidivă. Primul termen. Neîndeplinirea condiţiilor