RECURS. ARESTARE PREVENTIVĂ. ÎNCETARE DE DREPT. CAZURILE DE CASARE PREVĂZUTE DE ART.385^9 PCT.9 SI PCT. 17^1 COD PROCEDURĂ PENALĂ.
| Comentarii |
|
Câtă vreme ultima prelungire nu a expirat, nu se poate constata încetată de drept măsura arestării preventive.
Nemotivarea încheierii poate fi invocată prin prisma cazului de casare prev. de art.3859 pct.9 Cod procedură penală.
Prin încheierea din 3 august 2000, Tribunalul Bucureşti - secţia a ll-a penală a constatat încetată de drept măsura arestării preventive a inculpatului O.R. şi a fixat termen de fond la 8 septembrie 2000, dispunând şi punerea în libertate a inculpatului.
Tribunalul nu a motivat în nici un fel această dispoziţie şi nici nu a indicat data de la care a încetat măsura în discuţie.
împotriva acestei încheieri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pentru motivele de casare prev.de art.3859 pct.9 şi pct.171 C.pr.pen.
Curtea de Apel Bucureşti a admis recursul Parchetului, a casat parţial încheierea din 3 august 2000, înlăturând dispoziţiile referitoare la constatarea încetării de drept a arestării preventive şi punerea în libertate a inculpatului, menţinând starea de arest a acestuia.
Această decizie are în vedere următoarele aspecte de fapt şi de drept:
Tribunalul, la 31 ianuarie 2000, a fost sesizat cu judecarea în fond a cauzei privind pe inculpat sub aspectul săvârsirii infracţiunii prev.de art.20 rap.la art.174-175 lit.i C.pen.
Potrivit art.300 C.pr.pen., a fost verificată regularitatea actului de sesizare şi a măsurii arestării preventive la urmărirea penală, Tribunalul menţinând această măsură, pe care a prelungit-o legal, expres şi succesiv din 30 în 30 de zile.
Prima încheiere, din 4 februarie 2000, referitoare la îndeplinirea dispoziţiilor art.300 C.pr.pen. a fost recurată de inculpat, dar recursul a fost respins prin decizia penală nr.263 din 3 martie 2000 a Curţii de Apel Bucureşti - secţia I penală, dată la care îşi producea efectele prelungirea duratei arestării pe perioada 8 februarie - 8 martie 2000.
La 6 martie 2000, s-a dispus o nouă prelungire succesivă până la 9 iunie 2000, inclusiv, dată la care Tribunalul a dispus înlocuirea măsurii cu obligarea de a nu părăsi localitatea, fixând termen de judecată la 7 iulie 2000, cu citarea inculpatului numai la locul de deţinere, situaţie în care practic a prelungit durata arestării, iar dispoziţia de înlocuire a fost înlăturată în recursul Parchetului, prin decizia penală nr.923 din 26 iunie 2000 a Curţii de Apel Bucureşti - secţia I penală.
La termenul din 7 iulie 2000, nefiind adus inculpatul la judecată, s-a amânat cauza la 13 iulie 2000, apoi la 1 august 2000, la ambele termene inculpatul fiind prezent, în stare de arest, citat ca atare la locul de deţinere şi - deşi dosarul de fond se afla la Tribunal (restituit de Curte, conform evidenţelor, încă de la 30 iunie 2000) - la termenul din 1 august s-a amânat cauza la 3 august 2000, cu motivarea că ar lipsi dosarul de fond.
Prin urmare, la 9 iunie 2000, data expirării ultimei prelungiri exprese, în sensul precizării duratei de 30 de zile, timp de două luni, Tribunalul s-a conformat înlăturării înlocuirii în recurs şi menţinerii arestării, acordând termene lunar, cu citarea inculpatului la locul de deţinere. Aceste termene se înscriau înlăuntrul unei prelungiri legale de 30 de zile, fiecare reprezentând o nouă prelungire, ultima expirând astfel la 9 august 2000, nefiind expirată de drept.
Aşa fiind, constatarea nemotivată - la 3 august 2000 - că măsura arestării ar fi încetat de drept se înscrie în motivele de casare enumerate în art.3859 pct.9 şi 171 C.pr.pen., invocate în recursul Parchetului.
(Secţia I penală, decizia nr. 1235/2000) NOTĂ: Considerăm soluţia Curţii ca fiind corectă şi pentru următoarele considerente, neexpuse în decizie, dar care rezultă din cronologia aspectelor relevate:
Menţinerea stării de arest a inculpatului (dispusă în faza de urmărire penală) în temeiul art.300 C.pr.pen. este echivalentă, sub aspectul garanţiilor constituţionale şi ale libertăţii individuale, cu luarea acestei măsuri în cursul judecăţii (a se vedea, în acest sens, şi decizia Curţii Constituţionale nr.1 din 9 ianuarie 1996).
în speţă, recursul declarat de inculpat împotriva încheierii din 4 februarie 2000, prin care s-a dispus conform art.300 C.pr.pen., nu era suspensiv de executare şi el a fost respins.
Tribunalul a menţinut şi prelungit măsura luată în condiţiile arătate, înlocuirea ei a fost înlăturată în recursul nesuspensiv de executare, instanţa l-a citat pe inculpat la locul de deţinere, astfel că o constatare a încetării de drept a arestării preventive nu se justifică, si nici nu a fost motivată de instantă. (Judecator Mihai Despina)
