RECURS. CAZUL DE CASARE PREVĂZUT DE ART. 385^9 PCT. 171 COD PROCEDURĂ PENALĂ.
| Comentarii |
|
Omisiunea instanţei de a face aplicarea unor dispoziţii legale incidente în cauză echivalează cu pronunţarea unei hotărâri care este contrară legii, examinarea criticii putând fi circumscrisă prevederilor art. 385^9 pct. 171 Cod procedură penală.
Prin sentinţa penală nr. 2.767/12.11.1997 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti au fost condamnaţi inculpaţii C.l. şi N.N. fiecare la câte 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 208 alin. 1 - 209 lit. a, e, g Cod penal, cu aplicarea art. 99 alin. 3, 100 alin. 2 şi 109 alin. 2 Cod penal (furt calificat comis în minorat), şi a art. 71 şi 64 Cod penal.
Tot prin aceeaşi sentinţă a fost condamnat şi inculpatul I.P. la pedeapsa de
1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 208 alin. 1 -209 lit. a, e, g Cod penal cu referire la art. 99 alin. 3, 100 alin. 2 şi 109 alin. 1 Cod penal (furt calificat comis în minorat), cu aplicarea art. 71 şi 64 Cod penal.
S-a menţinut starea de arest şi s-a dedus din pedeapsă, perioada arestării preventive de la 04.02.1997 la zi pentru inculpatul C.I., de la 01.04.1997 la zi pentru inculpatul I.P., de la 02.04.1997 la zi pentru inculpatul N.N.
Au fost obligaţi inculpaţii C.I., N.N. şi I.P. în solidar cu părţile responsabile civilmente N.F., I.F. şi I.M., O.E. la 1.000.000 lei despăgubiri civile către partea civilă P.I., fiind obligaţi cei 3 inculpaţi în solidar cu părţile responsabile civilmente la câte 250.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 100.000 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu avansaţi din fondul Ministerului Justiţiei.
Prima instanţă a reţinut, în fapt, că în seara zilei de 16.09.1996, inculpaţii C.I., N.N. şi I.P. s-au înţeles să meargă la adresa din str. Teiului, sectorul 5, pentru a sustrage bunuri din locuinţa numitului P.I., având cunoştinţă de faptul că acesta nu se află la domiciliu.
Anterior acestei date, la începutul lunii septembrie 1996, inculpatul I.P. lucrase ca ajutor de zugrav în locuinţa părţii vătămate, acesta aducându-le la cunoştinţă şi celorlalţi doi că P.l. este plecat din Bucureşti, iar în casă nu se mai află alte persoane.
în acest sens, inculpaţii s-au deplasat în noaptea de 16/17.09.1996, în jurul orelor 23,30 la locuinţa lui P.I., au escaladat gardul din spatele casei (care se află pe str. Mohănescu), au urcat pe cabina WC-ului din curte, după care au coborât pe o scară în interiorul locuinţei, de unde au sustras un aparat video marca „AIWA", un radiocasetofon marca „Rising", precum şi 7 inele şi două verighete de aur.
Inculpaţii au părăsit apoi imobilul în acelaşi mod.
Inculpatul N.N. a mers la locuinţa sa, iar C.l. şi I.P. având asupra lor toate bunurile s-au deplasat la adresa din str. Mohănescu, sectorul 5, la domiciliul lui C.I., tatăl inculpatului C.l.
A doua zi, inculpaţii C.l. şi I.P. au vândut aparatul video sustras numitului A.D., pentru suma de 100.000 lei.
De asemenea, în zilele următoare, numitul C.l. a vândut radiocasetofonul sustras numitului G.I., amanetând bijuteriile sustrase la casa de amanet S.C. „M-l. 200" S.A. în schimbul sumei de 214.000 lei; C.l. a primit de la numitul G.l. suma de 100.000 lei în schimbul radiocasetofonului.
Prejudiciul creat de inculpat părţii vătămate P.l. este în valoare de 2,5 milioane lei, fiind recuperat parţial (aparatul video şi radiocasetofonul).
Partea vătămată s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 1.000.000 lei, reprezentând contravaloarea bijuteriilor nerecuperate.
Cumpărătorul de bună-credinţă G.l. s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 100.000 lei.
în considerentele sentinţei, instanţa de fond a motivat vinovăţia inculpaţilor, arătând faptele săvârşite, pedepsele aplicate, iar sub aspectul laturii civile, a menţionat cuantumul prejudiciului produs părţii civile, obligarea inculpaţilor în solidar cu părţile responsabile civilmente la plata sumei pretinse de partea civilă, dar şi la plata sumei cu care cumpărătorul de bună-credinţă G.l. s-a constituit parte civilă, precum şi la cheltuieli judiciare către stat.
Această sentinţă a fost apelată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti pe motivul că instanţa de fond nu a făcut aplicarea art. 118 lit. d Cod penal.
Prin decizia penală nr. 405/A/31.03.1998, Tribunalul Bucureşti - secţia a ll-a penală a respins apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 2.767/1997, ca nefondat, cheltuielile judiciare rămânând în sarcina statului.
în considerentele deciziei, instanţa de apel a constatat apelul nefondat, cu motivarea că art. 118 lit. d Cod penal are aplicabilitate numai în cazul în care sumele obţinute de inculpaţi nu servesc la despăgubirea părţilor vătămate.
împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate, sub următoarele motive: neaplicarea dispoziţiilor art. 83 Cod penal în cazul inculpatului C.I., întrucât din fişa de cazier a acestuia rezultă că fapta comisă de inculpat a avut loc în termenul de încercare al unei alte condamnări cu suspendarea condiţionată a pedepsei; neaplicarea art. 118 lit. d Cod penal cu privire la sumele de bani obţinute de inculpaţii C.l. şi I.P. din vânzarea bunurilor sustrase, cumpărătorii de bună-credinţă neconstituindu-se părţi civile.
Curtea, examinând recursul declarat de parchet a considerat că este întemeiat, criticile formulate fiind analizate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385^9 pct. 171 Cod procedură penală.
Astfel, s-a reţinut că, în ceea ce priveşte pe inculpatul C.l. ambele instanţe nu au făcut aplicarea dispoziţiilor art. 1101 alin. 2 cu referire la art. 83, privind revocarea suspendării condiţionate pentru pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 285/20.06.1996 a Judecătoriei Bolintin Vale, rămasă definitivă prin neapelare la 01.07.1996, nedând dovadă de rol activ, încălcând astfel, dispoziţiile art. 4 Cod procedură penală în a verifica condamnarea anterioară a inculpatului în raport de fapta comisă ulterior şi a face aplicarea dispoziţiilor legale incidente.
Astfel, din fişa de cazier şi copia dispozitivului sentinţei depuse în recurs rezultă că inculpatul C.l. a fost condamnat anterior pentru infracţiuni săvârşite în minorat, respectiv la o pedeapsă de 6 luni închisoare în baza art. 208-209 lit. a şi e Cod penal, cu referire la art. 109 Cod penal - furt calificat, la o pedeapsă de 3 luni închisoare, în baza art. 192 alin. 2 Cod penal, cu referire la art. 109 Cod penal - violare de domiciliu; în temeiul art. 33 lit. a şi 34 lit. a Cod penal s-a dispus ca minorul să execute o singură pedeapsă, respectiv cea mai grea, de 6 luni închisoare, iar în temeiul art. 110 Cod penal s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate minorului pe durata unui termen de încercare de 1 an.
Instanţa a stabilit un interval de timp de 6 luni prin sentinţa penală nr. 285/ 20.06.1996 a Judecătoriei Bolintin Vale, rămasă defintivă prin neapelare la 01.07.1996, termenul de încercare începând să curgă de la această dată.
Infracţiunea din prezenta cauză a fost săvârşită de inculpatul minor C.l. la data de 16/17.09.1996, deci în perioada termenului de încercare al modalităţii arătate pentru pedeapsa aplicată anterior.
In raport de cele arătate, a rezultat că inculpatul C.l. nu este recidivist, faptele anterioare fiind comise în minorat, beneficiind de dispoziţiile art. 38 alin. 1 lit. a Cod penal, dar infracţiunea ulterioară a fost comisă pe durata termenului de încercare, fiind incidente dispoziţiile art. 1101 alin. 2 cu referire la art. 83 Cod penal.
Astfel, pentru inculpatul I.C., Curtea, în baza art. 1101 alin. 2 cu referire la art. 83 Cod penal a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 285/20.06.1996, pronunţată de Judecătoria Bolintin Vale, definitivă prin neapelare, şi a dispus executarea în întregime a acestei pedepse, inculpatul C.l. urmând a executa în final pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare.
De asemenea, Curtea a considerat că, în mod incorect, instanţele nu au făcut aplicarea dispoziţiilor art. 118 lit. d Cod penal.
Dispoziţiile menţionate erau incidente pentru sumele obţinute de inculpaţii C.l. şi I.P. din vânzarea videocasetofonului sustras martorului A.D., respectiv pentru suma totală de 100.000 lei încasată de inculpaţi, aceştia împărţind-o în mod egal, cumpărătorul de bună-credinţă neconstituindu-se parte civilă.
Referitor la sumele încasate din amanetarea bijuteriilor nerestituite, precum şi pentru suma încasată din vânzarea radiocasetofonului sustras de inculpaţi şi vândut ulterior, recuperat prin restituire, Curtea a considerat că pentru acestea nu pot fi incidente dispoziţiile art. 118 lit. d Cod penal, deoarece sumele au fost dobândite de tatăl inculpatului C.I., respectiv C.I., faţă de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, întrucât, în conformitate cu dispoziţiile art. 221 alin. 2 Cod penal, fapta săvârşită de o rudă apropiată nu se pedepseşte, de sumele respective nebeneficiind inculpaţii.
in raport de cele menţionate, în baza art. 118 lit. d Cod penal s-a confiscat de la inculpaţii C.l. şi I.P. suma de 100.000 lei.
Aşadar, Curtea, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. d Cod procedură penală a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, a casat integral decizia penală nr. 405/A/31.03.1998 a Tribunalului Bucureşti - secţia a ll-a penală, şi în parte sentinţa penală nr. 2.767/12.11.1997 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti şi rejudecând a făcut aplicarea dispoziţiilor legale arătate şi a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei, onorariul avocatului din oficiu achitându-se din fondul Ministerului Justiţiei. (Judecator Rodica-Aida Popa)
(Secţia a ll-a penală, decizia penală nr. 596/1999)
