RECURS. CAZUL DE CASARE PREVĂZUT DE ART. 385^9 PCT. 15 COD PROCEDURĂ PENALĂ.
| Comentarii |
|
Lipsa plângerii prealabile, cauză de înlăturare a răspunderii penale, se circumscrie analizei în recurs prin dispoziţiile cazului de casare prevăzut de art. 385^9 pct. 15 Cod procedură penală.
Prin sentinţa penală nr. 604/23.11.1998, pronunţată de Judecătoria Călăraşi, au fost condamnaţi inculpaţii J.E., S.V., şi S.V. la pedepse de câte 500.000 lei amendă penală, fiecare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 217 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 75 lit. a Cod penal, precum şi la pedepse de câte 8 luni închisoare, fiecare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 321 alin. 2 Cod penal, urmând ca, în baza art. 33 lit. b Cod penal, inculpaţii să execute fiecare pedeapsa cea mai grea, de câte 8 luni închisoare.
în baza art. 81-82 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepselor pe o perioadă de 2 ani şi 8 luni pentru fiecare inculpat.
S-a atras atenţia inculpaţilor asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.
S-a admis, în parte, cererea de despăgubiri formulată de partea civilă I.M., fiind obligaţi inculpaţii, în solidar, la plata sumei de 7.901.450 lei, cu titlu de despăgubiri civile prin procuratoarea N.F. şi au fost obligaţi inculpaţii la câte 100.000 lei fiecare cheltuieli judiciare către stat.
Prima instanţă a reţinut, în fapt, că în ziua de 26.03.1998, executorii judecătoreşti de la Judecătoria Călăraşi au procedat la punerea în executare a sentinţei civile nr. 1.897/26.05.1997, prin care inculpatei I.E. îi reveneau trei camere din spatele imobilului situat în str. Miron Costin nr. 22 şi suprafaţa de 230 m2 teren, iar părţii vătămate I.M. îi reveneau celelalte 3 camere din faţă şi suprafaţa de 230 m2 teren.
Partea vătămată I.M. a fost reprezentată de fiul său N.P., iar inculpata I.E. s-a prezentat personal, fiind însoţită de inculpaţii S.V. - soră şi soţul acesteia, S.V., precum şi de numitul S.l. şi numitul J.V.
Pe timpul executării hotărârii judecătoreşti, inculpata I.E., care cunoştea conţinutul acesteia, a adoptat o ţinută agresivă la adresa numitului N.P., pe care l-a ameninţat, împreună cu ceilalţi inculpaţi.
După completarea procesului-verbal de executare, numitul N.P. a semnat documentele şi a pus la dispoziţia inculpatei I.E. cele 3 camere ce i se cuveneau, însă inculpata a refuzat să semneze documentul.
După plecarea executorilor judecătoreşti, care erau însoţiţi de un subofiţer de poliţie, inculpaţii l-au alungat din curte pe numitul N.P. şi, în timp ce îi adresau injurii şi ameninţări, s-au hotărât să distrugă acoperişul de la cele 3 camere, ce îi reveniseră prin hotărâre părţii vătămate I.M.
Pe fondul scandalului provocat până atunci, la poarta locuinţei se strânseseră mai multe persoane, atrase de larmă, timp în care inculpaţii au urcat pe acoperişul imobilului, de unde au aruncat şi distrus integral ţigla de deasupra a două camere şi scândurile de susţinere.
O parte din ţiglele aruncate de pe acoperiş au nimerit în ferestrele locuinţei vecinului D.A., spărgându-i geamurile.
Inculpaţii nu au reuşit să distrugă toată ţigla de la cele 3 camere atribuite părţii vătămate, întrucât au intervenit organele de poliţie.
Inculpaţii au încercat să scape prin fugă, însă au fost imobilizaţi de cetăţenii indignaţi, care i-au urcat în maşina poliţiei, pentru a fi cercetaţi.
Audiaţi în cursul urmăririi penale şi în faza de cercetare judecătorească, inculpaţii au recunoscut săvârşirea infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată.
împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au formulat apel inculpaţii I.E., S.V. şi S.V., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în sensul că prima instanţă a judecat o plângere prealabilă care nu îndeplineşte condiţiile legale, fiind făcută de fiul părţii vătămate.
Totodată, au arătat că nu se mai consideră vinovaţi de infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată.
Tribunalul Călăraşi, prin decizia penală nr. 38/A/10.02.1999, în baza art. 379 pct. 1 lit. b Cod procedură penală a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii I.E., S.V. şi S.V. împotriva sentinţei penale nr. 604/1998 a Judecătoriei Călăraşi, obligându-i pe apelanţi la plata cheltuielilor judiciare statului.
în considerentele deciziei, instanţa de apel a reţinut că prima instanţă a stabilit, în mod temeinic, situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor, dând şi faptelor încadrarea juridică corespunzătoare şi stabilind, în acelaşi timp, calitatea procesuală reală a părţilor din proces.
S-a arătat că, chiar dacă plângerea prealabilă a fost formulată de N.P., fiul părţii vătămate I.M., în vârstă de 85 de ani, prin declaraţia dată în faţa organelor de urmărire penală, aceasta şi-a însuşit această plângere şi s-a constituit ca parte civilă în cauză.
S-a constatat, de asemenea, că la stabilirea pedepselor prima instanţă a avut în vedere gradul de pericol social al faptelor comise, rezultat din împrejurările săvârşirii acestora, cât şi din datele referitoare la persoana inculpaţilor, fiind făcută o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 72 Cod penal, astfel că, în cauză, nu se impune modificarea acestora, sentinţa primei instanţe fiind legală şi temeinică.
Decizia menţionată a fost recurată de inculpaţii I.E., S.V. si S.V..
în motivele de recurs, susţinute oral, inculpaţii au criticat hotărârea pronunţată în cauză pentru nelegalitate, solicitând achitarea lor pentru infracţiunea de distrugere.
Astfel, s-a arătat că partea vătămată nu a formulat plângere prealabilă împotriva inculpaţilor pentru infracţiunea de distrugere, iar inculpata I.E. nu putea săvârsi această infracţiune, imobilul în speţă fiind proprietatea sa.
Totodată, s-a solicitat înlăturarea dispoziţiilor referitoare la plata despăgubirilor către partea civilă I.M.
Curtea de Apel Bucureşti, examinând hotărârea pronunţată în cauză sub aspectele invocate de inculpaţi, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385^9 pct. 15 Cod procedură penală, referitor la existenţa unei cauze de înlăturare a răspunderii penale, a constatat că recursul formulat de inculpaţi este fondat.
Astfel, în considerente, a reţinut că situaţia conflictuală între părţi a izbucnit în ziua de 26.03.1998, o dată cu punerea în executare a sentinţei civile nr. 1.897/1997 a Judecătoriei Călăraşi, prin ieşirea din indiviziune asupra imobilului situat în str. Miron Costin nr. 22.
După plecarea executorilor judecătoreşti, inculpaţii au distrus acoperişul imobilului aparţinând părţii vătămate I.M. şi au tulburat liniştea publică, prin atitudinea lor ulterioară.
Inculpaţii au fost trimişi în judecată şi condamnaţi de instanţele anterioare pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 217 alin. 1, cu aplicarea art. 75 lit. a şi art. 321 alin. 2 cu aplicarea art. 75 lit. a Cod penal.
Potrivit art. 217 alin. 6 Cod penal, dacă bunul este proprietate privată, acţiunea penală pentru fapta prevăzută în alin. 1 se pune în mişcare la plângerea prealabilă a părţii vătămate.
în speţă, proprietara imobilului este I.M., aceasta figurând în procesul penal ca parte vătămată la infracţiunea de distrugere.
Or, această parte vătămată a fost audiată de organele de poliţie la data de 02.07.1998, prilej cu care a arătat că depune plângere împotriva inculpaţilor pentru distrugerea produsă imobilului şi se constituie parte civilă cu suma de 10.000.000 lei.
Anterior acestei date, în calitate de parte vătămată, a fost audiat numitul N.P.
Potrivit art. 2841 Cod procedură penală, plângerea prealabilă trebuie să fie introdusă în termen de 2 luni din ziua în care persoana vătămată a ştiut cine este făptuitorul.
în cauză, acest termen expira la 26.05.1998, iar partea vătămată I.M. a formulat plângerea prealabilă abia în data de 02.07.1998, în speţă N.P. având doar calitatea de martor şi nu aceea de parte vătămată (chiar dacă acesta este fiul părţii vătămate I.M., acesta nu poate formula astfel de plângere pentru mama sa, plângerea prealabilă, potrivit dispoziţiilor legale, trebuind să fie formulată personal).
Faţă de cele arătate, s-a constatat că în cauză lipseşte plângerea prealabilă a părţii vătămate I.M. pentru infracţiunea de distrugere, prevăzută de art. 217 alin. 1 Cod penal, iar, potrivit art. 131 Cod penal, lipsa acestei plângeri înlătură răspunderea penală.
Astfel, Curtea, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d Cod procedură penală, a admis recursurile inculpaţilor, a casat în totalitate decizia instanţei de apel şi în parte sentinţa şi rejudecând a descontopit pedepsele pentru infracţiunea prevăzută de art. 217 alin. 1 şi art. 321 alin. 2 Cod penal, repunându-le în individualitatea lor, respectiv în pedepsele de 500.000 lei, amendă penală, pentru infracţiunea prevăzută de art. 217 alin. 1 Cod penal şi de 8 luni închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 321 alin. 2 Cod penai.
în baza art. 11 pct. 2 lit. b raportat la art. 10 lit. f Cod procedură penală a încetat procesul penal pornit împotriva inculpaţilor I.E., S.V. şi S.V. pentru infracţiunea prevăzută de art. 217 alin. 1, cu aplicarea art. 75 lit. a Cod penal, constatând că lipseşte plângerea prealabilă a părţii vătămate I.M.
Pe cale de consecinţă, faţă de dispoziţiile art. 346 alin. 4 Cod procedură penală, care prevăd că instanţa penală nu soluţionează acţiunea civilă când pronunţă încetarea procesului penal pentru cazul prevăzut în art. 10 lit. f Cod procedură penală, s-a înlăturat dispoziţia din sentinţă referitoare la obligarea inculpaţilor în solidar la plata sumei de 7.901.450 lei despăgubiri civile către partea civilă I.M., menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei, cheltuielile judiciare rămânând în sarcina statului. (Judecator Rodica-Aida Popa)
(Secţia a ll-a penală, decizia penală nr. 862/1999)
