RECURS. CAZUL DE CASARE PREVĂZUT DE ART. 385^9 PCT. 171 COD PROCEDURĂ PENALĂ. ÎNTRERUPEREA EXECUTĂRII PEDEPSEI.
| Comentarii |
|
în mod judicios, instanţa de fond şi cea de apel au relevat că într-un termen limită de 3 luni condamnatul nu ar putea realiza venituri suficiente pentru întreţinerea minorilor şi pentru atenuarea suferinţelor pricinuite de boala ulceroasă de care suferă soţia sa, aceste circumstanţe nefiind împrejurări speciale, în sensul dispoziţiilor art. 453 lit. c Cod procedură penală.
în consecinţă recursul condamnatului întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 385^9 pct. 171 Cod procedură penală va fi respins, ca nefondat.
împotriva sentinţei prin care s-a respins cererea de întrerupere a executării pedepsei şi a deciziei prin care i s-a respins apelul ca nefondat, a formulat recurs condamnatul M.L., invocând cazul de casare prevăzut de art. 385^9 pct. 171 Cod procedură penală, în sensul că deşi îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 455 raportat la art. 453 Cod procedură penală, în mod greşit i-a fost respinsă cererea.
Curtea constată că, în mod judicios, instanţa de fond si cea de apel au relevat că într-un termen limitat de 3 luni, condamnatul nu ar putea realiza
venituri suficiente pentru întreţinerea minorilor în vârstă de 10 ani şi, respectiv
11 ani, şi pentru atenuarea suferinţelor pricinuite de boala ulceroasă de care suferă soţia petiţionarului, aceste circumstanţe nefiind împrejurări speciale, în sensul dispoziţiilor art. 453 lit. c Cod procedură penală, text pe care este întemeiată cererea formulată.
în consecinţă, recursul condamnatul a fost respins, ca nefondat.
(Secţia a ll-a penală, decizia penală nr. 1.057/1999) NOTA: Cazul de casare prevăzut de art. 385^9 pct. 171 Cod procedură penală, invocat de condamnat în recursul său, vizează aspecte de drept, nu situaţii de fapt, de apreciere a probelor.
în speţă, condamnatul critică, practic, greşita apreciere a situaţiei sale familiale, în sensul că nu a fost considerată „situaţie specială", în sensul art. 453 lit. c Cod procedură penală.
Dar, aprecierile şi concluziile la care a ajuns instanţa pe cale de raţionament, nu cad sub incidenţa acestui caz de casare, întrucât nu este o greşeală în drept.
Fiind vorba de o apreciere subiectivă, care exprimă o judecată de valoare, cu privire la situaţia familiară a condamnatului şi, respectiv, a oportunităţii întreruperii executării pedepsei, faţă de motivele invocate de acesta, excede sferei controlului judiciar, pe care-l poate efectua instanţa de recurs, raportat la acest caz de casare.
De aceea, credem că instanţa de recurs trebuie să constate argumentat că această critică a condamnatului nu se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 385^9 pct. 171 Cod procedură penală şi, de asemenea, ea nu poate fi analizată prin prisma nici unuia din celelalte 21 de cazuri de casare limitativ prevăzute de art. 385^9 alin. 1 Cod procedură penală, deoarece chestiunile de apreciere a instanţelor de fond - judecătorie şi tribunal - cu excepţia cazului de casare prevăzut la pct. 14, nu pot fi cenzurate pe calea recursului, care este o cale de atac preponderent devolutivă în drept, în consecinţă, recursul trebuia respins ca nefondat - cum de altfel a şi procedat Curtea -, dar fără a mai analiza temeinicia celor două hotărâri pronunţate de instanţele de fond.(V.B )
