RECURS. CAZUL DE CASARE PREVĂZUT DE ART. 385^9 PCT. 171 COD PROCEDURĂ PENALĂ. VĂTĂMARE CORPORALĂ DIN CULPĂ. DAUNE MORALE. CULPA COMUNĂ.
| Comentarii |
|
întrucât victima a avut o culpă egală cu a inculpatului la producerea accidentului, nu este echitabil să primească daune morale.
Prin sentinţa instanţei de fond a fost condamnat inculpatul, în baza art. 184 alin. 2 şi 4 Cod penal, reţinându-se, în baza probelor administrate în cauză că, la producerea accidentului rutier, au concurat, în proporţie egală, atât inculpatul, cât şi partea vătămată.
Totodată, inculpatul a fost obligat către partea civilă la plata daunelor materiale şi daunelor morale, în raport de gradul său de culpă (1/2).
în apel, au fost majorate atât daunele materiale, cât şi daunele morale şi, respectiv, au fost reduse despăgubirile civile către unitatea spitalicească cu 1/2, corespunzător culpei comune.
împotriva deciziei penale din apel a declarat recurs inculpatul, pentru motivul de casare prevăzut de art. 3853 pct. 171 Cod procedură penală, în sensul că soluţia de acordare a daunelor morale este nelegală, în condiţiile în care victima a avut o culpă de 1/2 în producerea accidentului.
Examinând actele şi lucrările dosarului, instanţa de recurs a concluzionat că, în raport de motivul de casare prevăzut, prin acordarea daunelor morale s-a făcut o greşită aplicare a legii, deoarece victima a avut o culpă egală cu a inculpatului la producerea accidentului, şi, în consecinţă, nu este echitabil ca victima să primească daune morale.
(Secţia l-a penală, decizia penală nr. 1.222/1999) NOTA: Cu privire la această chestiune unele instanţe au hotărât exonerarea inculpatului de plata daunelor morale atunci când la cauzarea prejudiciului a contribuit şi victima prin activitatea sa culpabilă. Alte instanţe judecătoreşti au adoptat însă o soluţie diferită, considerând că despăgubirile materiale şi morale acordate victimei infracţiunii trebuie micşorate în cazul când la producerea prejudiciului a contribuit, în afară de culpa infractorului, şi culpa victimei.
Această ultimă soluţie o considerăm legală, şi se bazează pe dispoziţiile art.
14 Cod procedură penală şi art. 998 şi urm. Cod civil, potrivit cărora dezdăună- rile acordate victimei trebuie să reprezinte întotdeauna o reparare justă şi integrală a pagubei produse prin fapta ilicită a autorului. O asemenea soluţionare a laturii civile a cauzei, prin obligarea la despăgubiri pentru daune materiale şi morale, în funcţie de întinderea şi gravitatea culpei comune a autorului infracţiunii şi a victimei este în concordanţă cu principiul obligării la despăgubiri în raport de întinderea culpei, ca temei al răspunderii civile, pentru fapta ilicită, care se aplică şi în procesul penal, potrivit căruia obligarea la dezdăunări (materiale şi morale) a autorului infracţiunii se face numai în limitele culpei sale.
Partea civilă, victimă a infracţiunii, urmează să suporte costul pagubei, proporţional cu culpa sa.
Soluţia asupra căreia formulăm prezenta notă critică, prin care a fost exonerat inculpatul de acoperirea daunelor morale, considerăm că reprezintă o încălcare a principiului obligării la despăgubiri în raport cu întinderea culpei autorului infracţiunii.
Principiul culpei comune în ce priveşte răspunderea pentru prejudiciul cauzat printr-o infracţiune a fost statuat prin decizia de îndrumare nr. 10/18.05.1961 a fostului Tribunal Suprem.
Este adevărat că această decizie de îndrumare s-a referit numai la daunele materiale, însă aceasta se explică numai prin chestiuni de ordin istoric. Din punct de vedere juridic, acest principiu al culpei comune poate fi şi trebuie aplicat şi pentru daunele morale, deoarece nu este echitabil ca aceste daune să fie suportate numai de victimă. (Judecator Stan Mustata - sectia I penala CAB)
