RECURS. CAZUL DE CASARE PREVĂZUT DE ART. 385^9 PCT.14 COD PROCEDURĂ PENALĂ. CONTOPIRE DE PEDEPSE.
| Comentarii |
|
Aplicarea sporului de pedeapsă, precum şi cuantumul acestuia fiind o chestiune de apreciere a instanţelor de fond, nu poate fi cenzurată de instanţa de recurs şi, totodată, nu se încadrează în nici unul din cele 22 de cazuri de casare expres şi limitativ prevăzute de art. 385^9 alin. 1 Cod procedură penală.
Rejudecând, în fond, după casare, cererea de contopire, formulată de condamnatul N.D.D., Judecătoria a admis-o, a contopit pedepsele repuse în individualitatea lor, adăugând la pedeapsa stabilită un spor de 1 an şi 6 luni închisoare, rezultând o pedeapsă de 8 ani şi 6 luni închisoare. Apelul declarat de acesta a fost respins.
împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs condamnatul, criticându-le sub aspectul aplicării sporului, considerând că pedeapsa rezultantă este prea mare. Curtea a respins recursul, ca nefondat.
Aplicarea sporului de pedeapsă, precum şi cunatumul acestuia - se arată în motivarea deciziei - fiind o chestiune de apreciere a instanţelor de fond, ea nu poate fi cenzurată de instanţa de recurs şi, totodată, nu se încadrează în nici unul din cele 22 de cazuri de casare expres şi limitativ prevăzute de art. 385^9 alin. 1 Cod procedură penală.
Dacă s-ar fi invocat aplicarea sporului, în condiţii de nelegalitate, prin încălcarea unei dispoziţii care reglementează această materie, atunci s-ar fi putut discuta despre aplicabilitatea cazului de casare prevăzut de art. 385^9 pct. 171 Cod procedură penală.
Cum însă critica se referă la netemeinicia sau oportunitatea aplicării sporului, ea nu se încadrează, după cum s-a arătat, în nici unul din cazurile de casare.
(Secţia a ll-a penală, decizia penală nr. 1.103/1999) NOTA: Soluţia Curţii este, după părerea noastră, corectă, dar avem rezerve cu privire la punctul de vedere exprimat prin motivare. Este adevărat că oportunitatea aplicării sporului în cadrul operaţiunii de contopire a pedepselor, ca şi cuantumul acestuia, sunt chestiuni de apreciere. Dar, cazul de casare prevăzut de art. 385^9 pct. 14 Cod procedură penală este singurul din cele 22 de cazuri de casare, care permite ca, în cadrul devoluţiei ce o implică soluţionarea recursului, să fie examinate şi cenzurate concluziile la care instanţa de prim grad şi cea de apel au ajuns prin exercitarea dreptului lor de suverană şi exclusivă apreciere. Pe de altă parte, potrivit art. 385^9 pct. 14 Cod procedură penală, hotărârea este supusă casării şi atunci când s-au aplicat pedepse «în alte limite decât cele prevăzute de lege».
Noţiunea de limite ale pedepsei are un înţeles mai larg, nereferindu-se numai la minimul sau maximul (general şi special) al pedepsei, ci şi la reducerile şi sporurile operate asupra acesteia, ca efect al cauzelor de agravare sau atenuare. Cu alte cuvinte, se referă, printre altele, şi la limitele pedepsei rezultante, aplicate în baza art. 34 Cod penal, în caz de concurs de infracţiuni. De aceea, credem că instanţa de recurs trebuia să analizeze critica sub aspectul cazului de casare prevăzut de art. 385^9 pct. 14 Cod procedură penală, şi în raport de acesta să constate că instanţa de fond a apreciat în mod temeinic că se impune aplicarea unui spor de contopire, al cărui cuantum a fost aplicat în limitele legale, astfel că pedeapsa rezultantă nu depăşeşte suma pedepselor la care a fost condamnat şi, în consecinţă, să respingă recursul, ca nefondat, cum de altfel a şi procedat, în acest sens - vezi Curtea de Apel Bucureşti - secţia a ll-a penală - decizia penală nr. 117/1995 a Curţii de Apel Bucureşti-în Culegere-VI, pag. 155, V. Papadopol - notă la decizia nr. 263/1997 în Culegere VII, pag.292. (V.B.)
