Recurs. Liberare condiţionată. Aprecierea instanţei de recurs asupra "dovezilor temeinice de îndreptare". Admisibilitate
| Comentarii |
|
Potrivit prevederilor art. 385 ind. 9 alin. 1 din Codul de procedură penală, hotărârile pot fi casate în recurs numai dacă sunt întrunite unul sau mai multe cazuri dintre cele 22 menţionate expres şi limitativ de acest text.
Critica formulată de recurent cu privire la stăruinţa sa în muncă şi dovezile temeinice de îndreptare nu se regăseşte în cele 22 de cazuri prevăzute de art. 3899 din Codul de procedură penală, care, în cea mai mare măsură, devoluează în faţa instanţei de recurs aspecte de drept.
Cu ocazia soluţionării în fond şi în apel a cererii vizând liberarea condiţionată, instanţele s-au pronunţat asupra acestei chestiuni de apreciere, astfel încât un recurs pe această problemă nu poate fi primit.
(Decizia nr. 1734 din 21 noiembrie 2001 — Secţia Ipenală)
Prin Sentinţa penală nr. 2232 din 27.08.2001 a Judecătoriei Sectorului 4, a fost respinsă contestaţia la amânarea liberării condiţionate din executarea unei pedepse de 6 ani închisoare, formulată de condamnatul C.M., reţinându-se că acesta nu a dat dovezi temeinice de îndreptare. Perioada minimă executată din pedeapsă, comportarea la locul de deţinere, ca şi antecedentele penale ale condamnatului conduc la concluzia că nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 59 şi următoarele din Codul penal.
Prin Decizia penală nr. 1488 din 01.10.2001 a Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală, a fost respins ca nefondat apelul declarat de condamnat împotriva acestei sentinţe, păstrându-se motivarea instanţei de fond.
împotriva acestei decizii a declarat recurs condamnatul, arătând că a avut o comportare bună pe toată durata detenţiunii, astfel încât sunt întrunite condiţiile legale pentru a se dispune liberarea condiţionată.
Examinând recursul condamnatului în raport de motivele invocate, Curtea consideră că, în conformitate cu dispoziţiile art. 3859 alin. 1 din Codul de procedură penală, hotărârile pot fi casate în recurs numai în limita celor 22 de cazuri arătate expres în acest text.
Critica formulată de recurent priveşte o chestiune de apreciere care nu se regăseşte în cele 22 de cazuri prevăzute de art. 3899 din Codul de procedură penală, care, în cea mai mare măsură, devoluează în faţa instanţei de recurs aspecte de drept.
Cu ocazia soluţionării în fond şi în apel a cererii formulate de recurent, instanţele s-au pronunţat asupra acestei chestiuni de apreciere, astfel încât un recurs ce vizează acelaşi aspecte nu poate fi primit.
NOTĂ:
Considerăm că motivarea deciziei este susceptibilă de critici.
Trebuie menţionat, în primul rând, că aprecierea recursului ca o cale de atac ce priveşte exclusiv problemele de drept nu se justifică, exemplificative fiind în acest sens prevederile pct. 18 ale art. 3859 din Codul de procedură penală, potrivit cărora hotărârile sunt supuse casării şi atunci când "s-a comis o eroare gravă de fapt;.
în materia liberării condiţionate, în afară de acest caz de netemeinicie a hotărârii, pot fi însă invocate şi alte cazuri prevăzute de art. 3859 din Codul de procedură penală, ca de pildă cele ale pct. 171, "când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii". Instanţa de recurs trebuie să verifice dacă şi în ce măsură dispoziţiile art. 59 şi următoarele din Codul penal au fost sau nu respectate.
Aceasta implică desigur o anumită apreciere asupra unor situaţii de fapt, ceea ce nu poate conduce, "de plano", la concluzia că recursul nu poate fi primit.
