Recurs. Persoanele care pot face recurs. Martor. Limite de exercitare a căii de atac ordinare
| Comentarii |
|
Potrivit art. 385 ind. 22 raportat la art. 363 alin. 1 lit. e) din Codul de procedură penală, poate declara recurs împotriva hotărârilor pronunţate în cauză şi martorul, însă numai cu privire la cheltuielile judiciare cuvenite acestuia.
în speţă, apelul formulat de martor împotriva hotărârii instanţei de fond a fost admis, cu consecinţa obligării inculpatei la plata către martor a sumei de 1.000.000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare solicitate de acesta cu acest titlu în faţa instanţei de fond, astfel că nu există nici un caz de casare care să afecteze decizia recurată şi care să fie luat în considerare din oficiu.
(Decizia nr. 474 din 14 martie 2002 - Secţia a Il-a penală)
Prin Sentinţa penală nr. 642 din 12.12.2001, pronunţată de Judecătoria Feteşti, a fost condamnat inculpatul H.E. la o pedeapsă de 6 luni închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării ei, pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 260 alin. 1 şi 3 din Codul penal, cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) şi 76 lit. d) din Codul penal. S-au pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 359 din Codul de procedură penală. în baza art. 191 alin. 1 şi 349 din Codul de procedură penală a fost obligat inculpatul la 400.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
A fost respinsă cererea martorului C.C., având ca obiect restituirea cheltuielilor judiciare suportate de acesta în sumă de 1.000.000 lei.
Prima instanţă a reţinut, în fapt, că inculpatul domiciliază în comuna B., judeţul C., iar în vara anului 1996 era cioban şi supraveghea o turmă de ovine.
într-una din zilele de la sfârşitul lunii august - începutul lunii septembrie 1996, acesta a văzut cum numiţii C.S. şi C.C. au găsit mai multe vite nesupravegheate în cultura lor de porumb, pe care cu ajutorul unor tineri le-au mânat spre locuinţa lor, pentru ca ulterior să identifice proprietarii vitelor de la care urmau să solicite despăgubiri.
Pentru a-şi valorifica pretenţiile, martorul C.C. a introdus acţiune civilă împotriva proprietarilor animalelor, ce a făcut obiectul Dosarului civil nr. 430/1998 al Judecătoriei Feteşti, fiind pronunţată Sentinţa civilă nr. 1384 din 17.06.1999.
La judecarea cauzei civile a fost audiat ca martor H.E. La termenul de judecată din 10.09.1998, acesta, fiind menţionat în declaraţia dată sub numele de O.J., a declarat că numiţii C.S. şi C.C. au luat animalele de pe izlaz, le-au introdus în cultura lor de porumb şi au străbătut de la un capăt la altul lanul de porumb, după care au dus animalele acasă.
Declaraţia inculpatului nu corespunde însă adevărului, în sensul că animalele au fost găsite şi luate chiar din cultura de porumb a lui C.C., aşa cum a declarat acesta şi cum au declarat şi martorii P.C.D. şi G.P. care au adunat vitele.
în cursul urmăririi penale, inculpatul a revenit asupra declaraţiei date la instanţa civilă şi a recunoscut că nu a spus adevărul, deformând în mod voit realitatea.
Prin declaraţia nesinceră a inculpatului se putea induce în eroare completul de judecată şi se putea trage concluzia că reclamantul în mod intenţionat şi-a provocat stricăciuni în cultura de porumb pentru a-şi susţine pretenţiile ulterioare, periclitându-se astfel aflarea adevărului şi soluţionarea corectă a cauzei.
în cursul procesului penal, prin cererea depusă la dosar la data de 02.11.2001, martorul C.C. a solicitat restituirea sumei de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare, reprezentând cheltuieli de transport şi cheltuieli pentru întreţinerea gospodăriei.
în motivarea cererii, martorul a arătat că s-a deplasat de mai multe ori la organele de urmărire penală pentru a da informaţii cu privire la fapta săvârşită de inculpat şi a trebuit să plătească alte persoane pentru a se ocupa de întreţinerea gospodăriei în perioada cât a lipsit de la domiciliu.
Martorul V.D. a precizat că l-a ajutat pe C.C. în gospodărie în perioada verii anului 2001, împreună cu alte trei - patru persoane, iar acesta le-a plătit perioada lucrată între 50.000 - 60.000 lei/zi, le-a asigurat masa şi le-a mai dat câteva găini.
Potrivit art. 190 din Codul de procedură penală, martorul chemat de organele de urmărire penală ori de instanţa de judecată are dreptul la restituirea cheltuielilor de transport, întreţinere, locuinţă şi a altor cheltuieli necesare prilejuite de chemarea lui.
Prin probele administrate în cauză, martorul C.C. nu a reuşit să dovedească că, cu ocazia chemării lui de către organele de urmărire penală şi de cercetare judecătorească, a efectuat cheltuieli de transport şi nici că cheltuielile suportate pentru întreţinerea gospodăriei constau în suma de 1.000.000 lei.
Sentinţa menţionată a fost apelată de martorul C.C., care a criticat-o pentru netemeinicie, întrucât în mod greşit i-a fost respinsă cererea sa de obligare la cheltuieli ocazionate de acest proces.
Prin Decizia penală nr. 57/A din 01.02.2002, Tribunalul Ialomiţa a admis apelul formulat de martor, a desfiinţat în parte sentinţa cu privire la omisiunea obligării la plata cheltuielilor judiciare cuvenite acestuia şi, rejudecând, a fost obligat inculpatul la 1.000.000 lei cheltuieli judiciare către martorul C.C.
Potrivit art. 1169 din Codul civil, cel ce face propunerea înaintea judecăţii trebuie să o dovedească.
Tribunalul a considerat că apelantul şi-a dovedit cheltuielile judiciare cu martorul audiat, aşa cum rezultă din actele dosarului, el deplasându-se de mai multe ori la organele de urmărire penală şi a trebuit să plătească alte persoane pentru a se ocupa de întreţinerea gospodăriei.
împotriva acestei decizii a declarat recurs martorul C.C., fără însă să-l motiveze în scris şi fără să se prezinte, în vederea motivării şi susţinerii sale orale, deşi a fost legal citat.
Recursul nu este fondat.
Examinând decizia recurată, Curtea a constatat că în cauză nu este incident nici un caz de casare care să poată fi luat în considerare din oficiu, potrivit art. 3859 alin. 3 din Codul de procedură penală.
Potrivit art. 3852 raportat la art. 363 alin. 1 lit. e) din Codul de procedură penală poate declara recurs împotriva hotărârilor pronunţate în cauză şi martorul, însă numai cu privire la cheltuielile judiciare cuvenite acestuia.
Analizând hotărârea recurată în aceste limite, Curtea a constatat că apelul formulat de martor împotriva hotărârii instanţei de fond a fost admis, cu consecinţa obligării inculpatului la plata către martor a sumei de 1.000.000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare solicitate de martor, cu acest titlu, în faţa instanţei de fond şi a căror existenţă şi cuantum instanţa de apel le-a considerat dovedite.
Faţă de aceste considerente, a constatat că în cauză, chiar prin decizia recurată, solicitarea martorului de obligare a inculpatului, conform art. 190 din Codul de procedură penală, la plata cheltuielilor judiciare ocazionate de prezentarea sa în faţa organelor judiciare în prezenta cauză a fost admisă, desfiinţându-se astfel, în parte, sentinţa instanţei de fond.
Aşadar, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, a respins ca nefondat recursul declarat de martorul C.C. şi l-a obligat la cheltuieli judiciare către stat.
