Recurs. Nerespectarea hotărârii instanţei de recurs de către instanţa de rejudecare. Restituirea cauzei la procuror pentru completarea urmăririi penale
| Comentarii |
|
Restituind cauza procurorului, în vederea administrării unei probe considerată concludentă şi utilă de către instanţa de recurs, instanţa de rejudecare a pronunţat o hotărâre nelegală, întrucât nu a respectat dispoziţiile esenţiale şi obligatorii date de instanţa de recurs, nefiind întrunite condiţiile cumulative prevăzute de art. 333 din Codul de procedură penală.
(Decizia nr. 1565 din 18 octombrie 2001 - Secţia a ll-a penală)
Prin Sentinţa penală nr. 3093 din 13.11.1995 a Judecătoriei Sectorului 5, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) din Codul de procedură penală, au fost achitaţi inculpaţii B.S. şi B.C. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 208 - 209 alin. 1 lit. a), e) şi g) din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal şi art. 33 lit. a) din Codul penal, iar inculpatul P.P. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 26 raportat la art. 208 - 209 alin. 1 lit. a), e) şi g) din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a apreciat că nu există probe care să dovedească faptul că inculpaţii au comis faptele deduse judecăţii. Singurele probe din care rezultă săvârşirea infracţiunilor sunt declaraţiile date în faza de urmărire penală de către inculpaţii B.S. şi B.C., declaraţii asupra cărora cei doi au revenit în faţa instanţei, susţinând că au fost date în urma ameninţărilor şi violenţelor la care au fost supuşi de către organele de poliţie.
în plus, inculpatul P.P. a negat în mod constant pe parcursul procesului penal comiterea faptei, susţinând că la data la care aceasta a fost săvârşită el nu se afla în Bucureşti.
Mai mult, printr-o altă sentinţă, au fost condamnate alte două persoane pentru sustragerea mai multor bunuri din magazinul părţii vătămate, în aceeaşi perioadă de timp, în condiţiile în care din declaraţia paznicului magazinului a rezultat că a existat o singură sustragere de bunuri.
Prin Decizia penală nr. 865/A din 10.07.1997 a Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală, s-a admis apelul parchetului, a fost desfiinţată sentinţa şi în fond au fost condamnaţi inculpaţii.
S-a reţinut că prima instanţă a făcut o superficială evaluare a probelor, luând în considerare numai o parte a probelor administrate în cursul judecăţii.
Prin Decizia penală nr. 944 din 15.12.1997 a Curţii de Apel Bucureşti, s-a admis recursul inculpatului P.P. şi, examinându-se cauza prin extindere şi cu privire la ceilalţi doi inculpaţi, s-a casat decizia instanţei de apel şi s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, întrucât ea nu s-a pronunţat asupra fondului.
La rejudecare, prin Decizia penală nr. 332/A din 05.03.1999 a Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală, s-a respins ca nefondat apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5.
S-a reţinut că pentru una din fapte au fost condamnate definitiv alte persoane, iar poliţistul care i-a anchetat pe inculpaţi a fost condamnat pentru întrebuinţarea de ameninţări şi violenţe cu ocazia cercetării lor, respectiv obţinerea declaraţiilor acestora.
Neexistând alte probe care să conducă la vinovăţia inculpaţilor, în mod corect prima instanţă a dispus achitarea lor.
împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, arătând că instanţa de apel nu a respectat îndrumările date anterior, prin decizia de casare, de instanţa de recurs, care a trimis cauza spre rejudecare pentru a se administra noi probe pentru o justă soluţionare a cauzei, respectiv efectuarea unei expertize în cadrul căreia să se compare urmele prelevate cu ocazia cercetărilor la faţa locului cu impresiunile digitale ale inculpaţilor.
Prin Decizia penală nr. 1825 din 14.12.1999 a Curţii de Apel Bucureşti, s-a dispus admiterea recursului, casarea în totalitate a deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Bucureşti.
S-a considerat că, în speţă, decizia anterioară a instanţei de recurs era obligatorie, în măsura în care situaţia de fapt rămânea aceeaşi cu cea avută în vedere la soluţionarea recursului.
La a doua rejudecare, prin Decizia penală nr. 769/A din 21.05.2001 a Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală, s-a admis apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, s-a desfiinţat sentinţa instanţei de fond, însă în sensul trimiterii cauzei la parchet, în vederea efectuării unei expertize în cadrul căreia să se compare urmele papilare prelevate cu ocazia cercetării la faţa locului cu impresiunile digitale ale inculpaţilor.
Tribunalul a reţinut că s-a conformat dispoziţiilor obligatorii ale instanţei de recurs, dispunând efectuarea unei expertize. în acest sens a trimis întregul dosar la Institutul Naţional de Expertize Criminalistice, fiind ulterior restituit, fără însă a se înainta şi raportul de expertiză.
Deşi tribunalul a revenit cu adrese către Institut, aceste demersuri au rămas fără rezultat.
împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recursul este întemeiat.
în considerentele Deciziei penale nr. 944 din 15.12.1997, Curtea a indicat probele ce urmau a fi administrate, între care şi efectuarea unei expertize dactiloscopice, arătându-se în finalul deciziei că numai în situaţia în care probele indicate vor fi administrate cu mare întârziere în faţa instanţei să se procedeze conform art. 333 din Codul de procedură penală.
Aceste indicaţii ale instanţei de recurs, esenţiale şi obligatorii, nu au fost respectate de către instanţa de rejudecare, motiv pentru care, ajungând din nou în faţa instanţei de recurs, cauza a fost trimisă pentru a doua oară spre rejudecare la tribunal.
Cu ocazia celei de-a doua rejudecări a apelului declarat de Parchet, cauza a fost înregistrată pe rolul tribunalului la 21.02.2000 şi abia la al optulea termen de judecată, respectiv 20.09.2000, având în vedere aspectele învederate în decizia de casare, tribunalul a dispus efectuarea expertizei dactiloscopice, sens în care a dispus o adresă la Institutul Naţional de Expertize Criminalistice, înaintând însă dosarul abia la data de 27.11.2000.
Din adresa de răspuns a institutului, rezultă că, în vederea efectuării expertizei solicitate, dosarul instanţei trebuie să conţină atât urmele papilare ridicate de la locul faptei, cât şi fişele decadactilare ale inculpaţilor, fiind totodată necesară achitarea taxei de expertiză, în cuantum de 2 milioane de lei.
în ciuda acestei adrese, instanţa de apel, deşi a insistat în efectuarea expertizei, nu a făcut şi demersuri pentru înaintarea către experţi a materialelor solicitate, sens în care, în virtutea rolului activ, trebuia să solicite organului de cercetare penală care a întocmit dosarul de urmărire penală în cauză atât fişele decadactilare ale inculpaţilor, cât şi filmele cu impresiunile digitale ridicate de la faţa locului.
în privinţa taxei de expertiză, aceasta nu constituie un impediment în vederea efectuării acesteia, câtă vreme expertiza s-a dispus din oficiu de către instanţă, iar cheltuielile legate de efectuarea ei urmează a fi recuperate odată cu stabilirea cheltuielilor judiciare ocazionate de soluţionarea apelului.
Procedând în sens contrar şi restituind cauza parchetului, conform art. 333 din Codul de procedură penală, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nelegală, câtă vreme acest text de lege impune două condiţii cumulative, iar în speţă efectuarea expertizei s-ar face cu mare întârziere din motive imputabile exclusiv instanţei de apel, care nu a făcut toate demersurile necesare, în timp util, pentru punerea la dispoziţia experţilor a celor necesare efectuării expertizei.
Pentru aceste motive, Curtea va admite recursul parchetului, va casa decizia pronunţată de tribunal şi va trimite cauza la aceeaşi instanţă, pentru continuarea judecăţii, ocazie cu care instanţa de apel va avea în vedere considerentele ce preced pentru efectuarea expertizei dispuse în cauză.
