RECURS. LIBERARE CONDIŢIONATĂ. NEINDICAREA MOTIVULUI DE CASARE.
| Comentarii |
|
Instanţa de recurs a fost obligată, în condiţiile art. 385^9 alin. 3 Cod procedură penală, să ia în considerare din oficiu anumite cazuri de casare.
Prin sentinţa instanţei de fond s-a respins contestaţia de liberare condiţionată şi s-a fixat un termen de reiterare, pe motiv că timpul executat din pedeapsă, deşi a depăşit fracţiunea minimă primită de lege, nu este suficient pentru reeducarea lui.
Apelul declarat de condamnat împotriva acestei sentinţe a fost respins, ca nefondat, cu aceeaşi motivare.
împotriva acestei decizii, condamnatul a declarat recurs, fără să invoce vreun motiv de casare.
Curtea, examinând legalitatea şi temeinicia deciziei instanţei de apel, din oficiu, în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385^9 alin. 3 Cod procedură penală, a constatat că recursul condamnatului este nefondat, cu motivarea că, prin soluţia de respingere a contestaţiei de liberare condiţionată, s-a făcut o corectă aplicare a legii, respectiv a condiţiilor cumulative prevăzute de art. 59 Cod penal, şi anume: executarea unei fracţiuni minime în raport de
cuantumul pedepsei, cel în cauză trebuie să fie stăruitor în muncă, disciplinat, şi să dea dovezi temeinice de îndreptare, ţinându-se cont şi de antecedentele sale penale.
Prin urmare, ambele hotărâri pronunţate în cauză sunt legale şi temeinice, astfel încât recursul condamnatului va fi respins, ca nefondat.
(Secţia l-a penală, decizia penală nr. 1.201/1999)
